marți, 26 martie 2013

Prof.Mirela Broasca:Compunere in care sa-ti exprimi opinia despre semnificatia titlului poeziei''Melancolie'',de Traian Demetrescu


  Fotografie
     Redacteaza o compunere de 15-25 de randuri, in care sa-ti exprimi opinia fata de semnificatia titlului poeziei  ''Melancolie'',de Traian Demetrescu,prin raportare la continutul poeziei.

'' Cind, primavara, vine-n cirduri
Poporul blind de rindunele,
Eu parca-astept sa se rentoarca
Si visurile mele.

Cand viata pare mai frumoasa
Si mai lipsita de suspine,
Eu tot astept sa se re-ntoarca
Si visele-mi senine...

Se duce vara... si se duce
Poporul blind de randunele,
Iar eu ma simt tot mai departe
De visurile mele...''

                             (Traian Demetrescu,Melancolie)

MODEL DE REZOLVARE:
    In opinia mea, in aceasta creatie literara, Melancolie, scrisa de  Traian Demetrescu, autorul isi exprima sentimentele de regret, generate de trecerea ireversibila a timpului, precum si sentimentele de tristete, cauzate de neimplinirea tuturor visurilor sale.
     In primul rand, titlul poeziei se alcatuieste dintr-un substantiv  comun simplu, nearticulat, care sugereaza sentimentele incercate de poet. Cuvantul ''melancolie'' este un neologism, care se distinge prin muzicalitatea sa, anticipand starea de tristete ce ne va fi transmisa in mod direct, prin intermediul confesiunii lirice.
    Aparitia primaverii produce in sufletul eului liric sentimente de tristete, intrucat visurile neimplinite reinvie odata cu ''intoarcerea poporului bland de randunele''. Marturisirea directa  aduce in atentia cititorului starea de nostalgie, deoarece scurgerea nemiloasa a timpului nu numai ca nu aduce cu ea realizarea idealurilor sale, ci chiar il indeparteaza de implinirile visate, fapt ce sugereaza starea de melancolie.
    Printr-o sugestiva repetitie a substantivului ''visuri'', care incheie fiecare strofa, lirismul caracterizat prin subiectivism este accentuat de prezenta persoanei I, prin formele pronominale, adjectivale sau verbale: 'ma, mi, mele , astept, (ma) simt'', care centreaza mesajul pe starile eului liric: ''Iar eu ma simt tot mai departe /De visurile mele...'', vers ce sugereaza sentimentul de nostalgie fata de trecerea implacabila a timpului, ce-i spulbera visurile, idee marcata si prin rotirea ciclica a anotimpurilor.
     In al doilea rand, punctele de suspensie utilizate  ca semne de punctuatie in fiecare strofa marcheaza intreruperea discursului liric, insa la nivel stilistic, acestea releva starile de regret, de  tristete covarsitoare, de vesnica asteptare ale eului liric, generate de pierderea visurilor, odata cu trecerea ireversibila a timpului.
     In concluzie, sunt de parere ca titlul poeziei ''Melancolie'' de Traian Demetrescu este deosebit de expresiv, constituind o sinteza a continutului de idei si sentimente, care vor imbia cititorul la reflectie.





 Fotografie

joi, 7 martie 2013

Mirela Broasca:Trandafirul alb:frumusete sau suflet minunat? tu ce-ai alege?












Fotografie
Tu ce-ai alege?Un chip frumos de zana sau un suflet minunat?











 
TRANDAFIRUL ALB

 
Un soldat american, înainte de a pleca pe front, s-a dus la bibliotecă şi a cerut o carte. Era o carte de poezii. A citit cartea care a avut un impact foarte mare asupra sa. Dar ce l-a impresionat mai mult decât cartea erau comentariile pe care cineva le scrisese pe marginile paginilor. Cartea fusese donată bibliotecii de către persoana care scrisese comentariile. Aşa că numele şi adresa ei erau scrise pe carte.
Plecat pe front, a decis să-i scrie acestei doamne. I-a spus cât de mult l-a impresionat cartea şi ce impact au avut comentariile pe care ea le scrisese pe marginile cărţii. Şi ea i-a scris înapoi. Aşa au început să corespondeze şi, cu cât îşi scriau, relaţia lor devenea din ce în ce mai puternică. Într-una din scrisori, el a rugat-o să-i trimită o fotografie. Ea i-a spus că dacă se simte apropiat de ea şi dacă dragostea lui este adevărată, nu va conta cum arată. Aşa că nu i-a trimis nicio fotografie.
Când s-a terminat războiul şi el s-a întors în SUA şi-au dat întâlnire în New York, în Grand Central Station. Ca să se recunoască, ea l-a rugat să ţină cartea în mână, iar ea va avea un trandafir.
Aşa că în acea zi, într-un loc imens, un soldat venit de pe front, cu o carte în mâna căuta o femeie cu un trandafir în mână. Vă daţi seama ce aşteptări avea? Era pe punctul de a-şi găsi sufletul pereche, femeia pe care o iubea, dar pe care nu o văzuse niciodată. Aşteptând, a văzut o fată superbă, îmbrăcată într-o rochie verde, care-l privea atent. Ea s-a îndreptat către el şi… era minunată. Era dincolo de orice imaginaţie. Iar el s-a uitat şi a văzut că ea nu avea niciun trandafir.
Lângă el s-a oprit o doamnă mai în vârstă. Avea un trandafir în mână. Vă puteţi imagina? Tânăra superbă şi doamna care nu arăta foarte bine, dar cu un trandafir în mână. Şi nu era frumoasă, nici atrăgătoare, era chiar îmbătrânită. Voi ce aţi fi ales? Persoanei cu trandafirul îi ştia sufletul de care se îndrăgostise. Aşa că s-a îndreptat spre doamna cu trandafirul, în timp ce tânăra frumoasă s-a oprit la câţiva paşi de el,  l-a privit şi l-a întrebat:
-Vii cu mine soldat?
Iar inima lui era sfâşiată. Decizii. Alegeri. S-a gândit un minut. În timp ce tânăra se îndepărta de el, lucrurile corecte l-au determinat să aleagă. Şi-a continuat drumul către persoana mai în vârstă care ţinea trandafirul în mână, s-a apropiat de ea şi a invitat-o la cină. Iar aceasta   i-a spus:
- Fiule, nu ştiu ce se întâmplă aici, dar tânăra îmbrăcată în verde care tocmai a trecut pe lângă tine, m-a rugat să ţin în mâna acest trandafir şi mi-a spus că, dacă vei veni la mine, să-ţi spun că te    asteapta la restaurant.
                   
 

.......si-acum,dupa povestioara asta cu mare impact emotional,hai sa facem si-o MAGIE,nu? Urmeaza intructiunile filmuletului video si MINUNEAZA-TE!   TELEPATIE ?!



miercuri, 6 martie 2013

Prof.Mirela Broasca:Redacteaza o compunere de 15-25 de randuri in care sa-ti exprimi opinia despre mesajul fragmentului ''Panza de paianjen'' de Cella Serghi

Fotografie    

Citeste cu atentie textul dat:
     Intr-o zi, mama m-a dus de mana Ia scoala de fete si m-a inscris in clasa intai. in ascuns, am spus o
rugaciune. Eram tulburata, speriata, ca in ajunul unei calatorii cu trenul. Am dormit putin, m-am sculat devreme si am inceput sa ma rog lui Dumnezeu, murmurand la iei cu bunica. Ml-era teama. [..']
    Sofia, sora mamei (parc-o vad: sfrijita, oachesa, cu ochii totdeauna ca dupa plans), mi-a cusut un sort negru de satin lucios. Ea avea sa mi-l coasa, la inceputul fiecarui an, pana la bacalaureat Aveam cu mine, cand m-am dus in prima zi la scoala, tot ce mi se ceruse pe lista, chiar si partea a doua a abecedarului, si toc, si penite, si cerneala, adica lucruri de care urma sa am nevoie abia in trimestrul al treilea. Si tare mi-era frica sa nu mise puna o intrebare la care sa nu stiu sa raspund. Si la gandul ca nu stiu de acasa sa scriu si sa citesc, m-a cuprins o adevarata panica.
    Curtea era plina. Fetele (...] se plimbau cate doua, vorbeau intre ele in soapta sau, dimpotriva, tare si fara
sfiala. Dar iata ca octiii uneia dintre profesoare se opresc asupra mea. Nu incapea nido indoiala, nu mai era nicio scapare. O sa-mi puna o intrebare din cartile pe care le am in ghiozdan. Sau ma va mustra ca am venit la scoala,desi n-am implinit sapte ani. intr-adevar, mie mi-a vorbit profesoara:
     - Sa-i spui mamei tale sa te pieptene cu doua codite stranse bine pe cap, ca aici suntem la scoala, nu la bal.
      Picioarele mi-au tremurat. Obrajii mi s-au incalzit. Am raspuns tare si deslusit:
     - Da, doamna.
     Atunci, alta profesoara s-a apropiat de mine, mi-a pus mana pe obraz si m-a intrebat cum ma cheama. Era profesoara clasei intai.
(Cella Serghi, Panza de paianjen - fragment)

REZOLVARE:
   In opinia mea, in fragmentul citat, ni se prezinta o fetita foarte emotionata care paseste pentru prima data in scoala, odata cu inceperea clasei intai. Consider ca emotiile sale sunt firesti pentru orice copil.
    In sufletul ei micut, nelinistea se instalase inca din ajunul primei zile de scoala: ''Eram tulburata, speriata, ca in ajunul unei calatorii cu trenul. Am dormit putin, m-au sculat devreme...Mi-era teama [...].In incercarea ei de a se linisti, fetita se roaga la D-zeu, pregatindu-si pentru scoala tot ceea ce i se ceruse pe lista. Adevarata panica o cuprinde insa exact cand ajunge in curtea scolii: ''Si tare mi-era frica sa nu mi se puna o intrebare la care sa nu stiu sa raspund. Si la gandul ca nu stiu de acasa sa scriu si sa citesc,m-a cuprins o adevarata panica.''
    Dupa parerea mea, temerile copilei au fost nejustificate, intrucat singurul repros pe care l-a primit  din partea unei profesoare a fost legat de faptul ca pieptanatura sa nu era potrivita pentru scoala, insa si  acest fapt i-a starnit emotii puternice:''Picioarele mi-au tremurat.Obrajii mi s-au incalzit.''.
     In concluzie, parerea mea este ca sunt justificate complet emotiile unui copil care paseste pentru prima data intr-o scoala, tocmai pentru ca orice elev ar trai stari asemanatoare intr-o asa zi demna de memorat.



Observatie: se poate utiliza si urmatorul sablon:
Mesajul unui fragment (genul epic)
    In opinia mea,fragmentul operei .....de....are la baza un mesaj profund dominat de sentimente afective de.....
    In primul rand, modul predominant de expunere este naratiunea realizata la persoana....cu un narator..... .  Sentimentele degajate din text sunt.....
   In al doilea rand, acestea sunt transmise prin intermediul personajelor (....) ,care sunt antrenate intr-o actiune....(povestire si ce sentimente au personajele ..
   In concluzie, fragmentul.....de.....are un mesaj foarte puternic, cu sentimente de ....care pun in valoare..

..

Prof.Mirela Broasca:Compunere despre o intamplare din timpul iernii(10-15 randuri)

Fotografie
    
  Redacteaza o compunere de 100-150 decuvinte(10-15 randuri), in care sa relatezi o intamplare petrecuta in timpul iernii.
                                          
                                             Un act de curaj

     Era iarna,cu cateva zile inainte de sarbatoarea Craciunului.De multe zile,ningea cu fulgi mari si pufosi,iar zapada parea ca-si doreste sa devina stapana lumii.Nametii cresteau in curtea casei,unde eu ieseam sa vad daca sania trasa de reni care-l plimba pe Mos Craciun nu cumva lasase ceva urme pe zapada,tocmai pentru ca-l asteptam cu drag si nerabdare.
      Vazand ca Mosul n-a catadicsit sa se opreasca si la mine,am hotarat sa ma duc eu sa-l caut....Mintisoara mea mica de 6 ani credea ca daca voi porni in cautarea Mosului si-l voi gasi,el ma va recompensa si mai mult pentru 'vitejia' mea de a traversa nametii ce pareau niste munti uriasi.Zis si facut,doar ca ,pe acel ger napraznic,zapada scartaia sub picoarele mele,iar eu am inceput sa simt niste intepaturi groaznice in manutele mele micutele.Cred ca-mi inghetasera.O teama grozava a pus stapanire pe mine si am incercat sa-mi amintesc de unde plecasem,al cui sunt,de ce-am plecat,unde locuieste Mos Craciun si alte intrebari de genul acesta...Noroc ca parintii mei,observand absenta mea,m-au gasit dupa vreo jumatae de ora,ratacind pe la marginea satului,speriat de mama-focului si fara dorul de a-l mai cauta pe Mosul.
        A fost cea mai emotionanta zi din viata mea si de atunci am invatat un lucru:nu trebuie sa cauti niciodata sa te duci TU la Mos,ci,daca ai fost cu adevarat cuminte,trebuie doar sa astepti si sa nu  faci ca mine,tocmai pentru a nu-ti  sfarsi drumul speriat si inghetat de frig.
Fotografie

marți, 5 martie 2013

Prof.Mirela Broasca:Demonstratie de gen liric pentru poezia lui I .Pillat-''Pe claie''



Fotografie
Citeste cu atentie textul urmator:

''Întinsi pe floarea fânului, pe claie,
Visam în miezul noptilor de vara…

Prin ramuri rasturnate vântul trece
Cu glas de val rostogolit departe…
Sub noi e cerul limpede ca marea
Zarita pe-nnoptate printre ramuri,
Cu stelele, fanaluri de corabii,
Aprinse-n port de mâna înserarii.
Spre alt liman pluteste fiecare.''


Redacteaza o compunere de 150-250 de cuvinte (15-25 de randuri),in care sa argumentezi ca textul dat apartine genului liric.

      Exemplu de raspuns:
(Precizarea a doua caracteristici  ale genului liric):
     Genul liric cuprinde operele literare in care realitatea este prezentata intr-un mod subiectiv, transfigurata artistic, cu ajutorul figurilor de stil, prin intermediul carora se realizeaza imagini artistice deosebit de sugestive.
      Consider ca opera literare 'Pe claie'' de I.Pilat   se inscrie in categoria operelor lirice, intrucat eul liric, ce apare in poezie in ipostaza unui indragostit, isi exprima prin discursul sau poetic, sentimente de fericire, de optimism, insa si de tristete, intrucat poezia constituie si-o sugestiva meditatie pe tema trecerii ireversibile a timpului.
        (Ilustrarea  trasaturilor cu exemple din text:-titlu, -mod de expunere,  -eul liric;)
      Titlul sugereaza un decor campenesc, intrucat discursul liric este focalizat intr-o noapte de vara,''intr-o claie'', ce favorizeaza intalnirea celor doi indragostiti ,  protejati de natura rustica, sub protectia feericei nopti adanci.
       Fiind o opera lirica, modul de expunere utilizat este monologul liric, relevat sub forma confesiunii, care se impleteste in mod armonios cu descrierea.
        Eul liric este prezent in text, fiind sugerat  prin intermediul pronumelor personale, precum si a verbelor la persoana I:''sub noi; visam'',fapt ce imprima operei literare un caracter subiectiv.
        (Registrul imagistic al discursului liric):
        Poetul se adreseaza deopotriva atat auditivului, cat  si vizualului, intrucat utilizeaza cuvinte ce apartin sferei semantice a naturii, care contureaza semnificatiile textului liric. Asadar, personificarea  si metafora au rolul de a umaniza intreaga natura:''vantul trece'',''fanaluri de corabii aprinse de mana inserarii'', cu ajutorul carora se realizeaza imagini artistice  expresive. Sufletul celor doi indragostiti pare captiv in dulceata infiorata a vantului ce adie lin, precum si in mreaja aromelor suave de fan proaspat, fapt de sugereaza regnul vegetal, armonia acestuia cu cel uman. Metafora ''flori de fan' realizeaza o imagine olfactiva, imbiind spre visare. Acestui decor i se adauga ''cerul limpede ca marea''
, pe care stralucesc stelele asemanate cu felinarele corabiile plutitoare  spre limanuri, imagini expresive ce releva dorul departarilor si senzatia plutirii spre larguri, sugestii ale  marii trecerii.
       (Concluzie):
      Poetul isi doreste o armonie deplina a iubirii sale cu privelistea imbietoare a naturii, pentru ca dragostea lui sa capete statornicia, eternitatea.
      Textul poetic incanta prin cumulul de imagini si semnificatii care sensibilizeaza profund cititorul, dar si printr-o versificatie interioara aparte, asadar trasaturile mentionate mai sus incadreaza opera literara la genul liric. 


Demonstratie  de gen liric pentru poezia '' Zapada saruta intinderile'', de A.E.Baconsky


Cate culori au fost, o, Doamne,
Si-acum totul e alb, totul e alb -
Pana departe sub dealuri
Zapada saruta intinderile.

Din cerul metalic asteptam fulgii,
Ca sa inchid ochii si sa-i simt atingandu-mi pleoapele -
Dar unde mai merg cand e seara
Si pe zapada urme nu se vad?

Cand eram copil era destul sa privesc
In preajma serii intinderi de zapada,
Ca sa aud urletele pustii ale lupilor
Si sa-mi joace prin fata naluci.

Acum stiu ca lupul se teme de oameni,
Mai mult decat arborii se teme -
Dar ca si-atunci, as sta zile-n sir
Privind mereu inzapezitele campuri.

Seara albastra - alb fara margini,
Iata si fulgii pe care ii asteptam,
Incremenire - doar timpul se duce departe,
Insa urmele pasilor lui nu se vad pe zapada
.
(A.E. Baconsky, Zapada saruta intinderile


        In opinia mea, poezia ,, Zapada saruta intinderile'', scrisa de A.E.Baconsky, apartine genului liric, deoarece autorul isi exprima sentimentele, gandurile si ideile in mod direct, prin intermediul eului liric si al expresivitatii realizate prin mijloace artistice inedite,  fiind o creatie  in versuri.
        In primul rand, poetul, uzand de marturisirea directa, isi releva sentimentele de melancolie si tristete generate de trecerea ireversibila a timpului care starneste amintiri. Prin intermediul marcilor lexico gramaticale, precum verbele la persona I:sa inchid, sa simt, sa privesc, eram etc, pronume personale , forma neac. ''-mi'',interjectia 'o', substantivul in vocativ ''Doamne''. 

Titlul ,,Zapada saruta intinderile'', de A.E.Baconsky, este alcatuit dintr-o propozitie, care,la nivel stilistic, releva o personificare ce sugereaza faptul ca zapada si-a facut simtita prezenta, atingand cu sarutarea ei meleagurile terestre.Tema poeziei este nostalgia cauzata de trecerea perioadei celei mai frumoase: copilaria, ale carei amintiri invie odata cu aparitia zapezii.
        In al doilea rand, aceste trairi sunt transmise si prin intermediul imaginilor vizuale:,,totul e alb, totul e alb'', ,, urme nu se vad'', ,,intinderi de zapada''; auditiva ,, urletele pustii ale lupilor'', construite de catre figurile de stil: personificare: ,, zapada saruta pamantul'', repetitie ,,totul e alb, totul e alb'', metafora ,,doar timpul se duce departe'', epitet cromatic ,,seara albastra'', inversiune ,,inzapezitele campuri'' , interogatie retorica ,, si pe zapada urme nu se vad?''.Versurile sunt organizate in strofe de tip catren, neavand rima , ceea ce ii confera originalitate textului, ritmul este trohaic sustinand tonalitatea melancolica a  textului.
        In concluzie,  avand toate aceste note definitorii, poezia ,,Zapada saruta intinderile'', de A.E. Baconsky, intruneste toate caracteristicile specifice genului liric pe care il reprezinta.


  

Prof.Mirela Broasca:Compunere referitoare la opinia despre mesajul sau semnificatiile operei 'Cantec de primavara'',de St. O.Iosif


 
 Se da textul:
  ''Vii să-mi baţi iar în fereastră,
   Tânăr soare auriu,
   Şi zăpada de pe coastă
   Fuge ca argintul viu.


Saltă gureşe şuvoaie.
Spumegate şi zglobii.
Cântă cinteze-n zăvoaie
Şi-n văzduhuri ciocârlii!


Ca zăpada care piere
După veacul iernii greu,
Piei şi tu de-acum, durere,
Iarna sufletului meu!


...................................''

                               'Cantec de primavara'',  de St.O.Iosif 

      Redacteaza o compunere de 150-250 de cuvinte(15-25 de randuri),in care sa-ti exprimi opinia despre semnificatiile sau despre mesajul operei literare 'Cantec de primavara'',de St.O.Iosif.
      REZOLVARE: 

   I opinia mea,in poezia ''Cantec de primavara'', poetul St.O.Iosif isi exrpima intr-un mod subiectiv (deci direct) sentimentele de incantare generate de transformarile suferite de natura, la sosirea primaverii.
    In primul rand, mesajul poeziei poate fi identificat inca din titlu, care, ca element paratextual, se constituie dintr-o structura de tip nominal, deoarece este format din substantivul comun 'cantec' si  din atributul substantival ''de primavara'', combinatie care stabileste un reper de natura temporala, anotimpul primavara, anotimp care sugereaza exuberanta, expresia vie a optimismului neretinut , ce se manifesta prin cantec.
    In al doilea rand, elementele naturale ce compun tabloul descris din natura  sunt specifice acestui anotimp, fiind conturate cu ajutorul imaginilor vizuale: ''tanar soare auriu'', suvoaie spumegate'', ''zapada care piere''. Sugerate inca din incipient, prin intermediul substantivului 'cantec'', imaginile auditive releva bucuria ce cuprinde intreaga natura, bucurie ce cuprinde si sufletul eului liric: ''Salta gurese suvoaie'' /''Spumegate si zglobii/ Canta cinteze-n zavoaie/ Si-n vazduhuri, ciocarlii!' 'Iarna sufletului meu',o metafora relevanta, ce face referire tot la registrul natural, reliefeaza durerea si nostalgia eului liric, durere ce va fi  estompata de sosirea primaverii.
     In concluzie, mesajul liric poate fi usor descifrat, intrucat primavara, ca prim anotimp intr-un nou ciclu, sugereaza renasterea intregii naturi, optimismul, bucuria, increderea in trimful vietii, sentimente ce cuprind si sufletul eului liric, ce da glas entuziasmului sau neretinut.