Romanul romanesc in perioada interbelica
Anii interbelici se caracterizează în literatura română printr-o
remarcabilă dezvoltare a romanului care în scurt timp atinge nivelul
valoric european.
Romanul românesc îşi lărgeşte tematica, el cuprinzând medii sociale
diferite şi problematici mai bogate şi mai complexe. Un an de referinţă
pentru romanul românesc este 1920, când apare “Ion” a lui Liviu
Rebreanu. Până la apariţia acestui roman au apărut şi alte romane cum
sunt “Ciocoii vechi şi noi” a lui Nicolae Filimon, “Romanul
comăneştilor” a lui Duliu Zamfirescu, “Mara“ de Ion Slavici şi “Neamul
şoimăreştilor” de Mihail Sadoveanu. “Ion” este însă primul roman
românesc comparabil cu capodoperele universale prin impresia
copleşitoare de viaţa pe care o degajă.
În romanul interbelic se continuă inspiraţia rurală prin operele lui
Sadoveanu, şi Rebreanu, dar pe trepte valorice superioare şi cu
modalităţi specifice. Acum apar romanele citadine în care cadrul de
desfăşurare al acţiunii este oraşul modern. Aşa avem creaţiile lui Camil
Petrescu, Călinescu, Hontensia Papadat Bengescu. Legat de mediul
citadin se dezvoltă şi problema intelectualului strălucit ilustrată de
romanele lui Camil Petrescu.
În perioada interbelică se intensifică dezbaterile cu caracter
teoretic în legătură cu romanul. Astfel, Garabet Ibrăileanu în studiul
“Creaţie şi analiză” constată existenta a două principale tipuri de
roman: romanul de creaţii, care prezintă personajele în deosebi prin
comportamentul lor si romanul de analiză care este interesat de viaţa
interioară de psihic.
În perioada interbelică romancierii experimentează tehnici multiple
ale romanului modern. Astfel avem tendinţa de revenire la modelele
tradiţionale precum cel balzacian pe care George Călinescu îl foloseşte
în “Enigma Otiliei”. El considera absolut necesar dezvoltarea romanului
românesc pe linia studiului caracterului.
Ca reprezentant de seamă a prozei interbelice, Liviu Rebreanu este
considerat intemeietor al romanului romanesc obiectiv prin publicarea
romanului „Ion” ,data publicarii fiind considerata o data istorica „in
procesul de obiectivare a literaturii noastre epice”(Eugen Lovinecsu).
Prin
„Ion” Rebreanu deschide calea romanului
romanesc modern dand o capodopera in maniera realismului dur afirmat in
literatura universala prin romanele lui Balzac, Stendhal sau Zolac.
Romanul „Ion” este o monografie a satului roman din Transilvania de
la inceputul secolului al XX-lea in centrul caruia sta imaginea tarnului
roman care lupta pentru pamant.Din punct de vedere compozitional,
romanul a fost impartit in doua volume
„Glasul pamantului” si
„Glasul iubirii” ,titlul acestora sintetizand esenta continutului.
Conflictul romanului este generat de lupta apriga pentru
pamant.Intr-o lume in care conditia omului este stabilita in functie de
pamantul pe care-l poseda, este firesc faptul ca mandria lui Ion sa-l
duca spre patima devoratoare pentru pamant.Solutia lui Rebreanu este
aceea ca Ion se va casatori cu o fata bogata, Ana, desi nu o iubeste,
Florica se va casatori cu George pentru ca are pamant, iar Laura ,fiica
invatatorului Herdelea il va lua pe Pintea nu din dragoste, ci pentru ca
nu cere zestre.
Actiunea romanului este dispusa pe doua planuri care uneori merg
paralel, alteori se intersecteaza, constituind de fapt imagini ale
aceleiasi lumi.Cele doua planuri, cel al taranilor avandu-l pe Ion in
centru si cel al intelectualitatii rurale avand in centru familia
invatatorului Herdelea, sunt adunate la un loc de catre autor in prima
secventa care infatiseaza viata satului si anume hora, in care
personajele sunt asezate dupa pozitia sociala fiind surprise in
atitudini semnificative.
Pentru ca in sat domina mentalitatea ca oamenii sunt respectati daca
au oarecare agoniseala relatiile sociale sunt tensionate intre
“sarantoci” si “bocotani” iar destinele oamenilor sunt determinate de
aceasta mentalitate, de faptul ca familiile nu se intemeiaza pe
sentimente, ci pe interese economice. “In societatea taranesca, femeia
reprezinta doua brate de lucru, o zestre si o producatoare de
copii.Odata criza erotica trecuta, ea inceteza de a mai insemna ceva
pentru feminitate.Sorta Anei e mai rea, dar deosebita cu mult de a
orcarei femei,nu.”(G. Calinescu).Batuta de tata si de sot,Ana, ramasa
fara sprijin moral, dezorientata si respinsa de toti, se
spanzura.Florica, parasita de Ion, se casatoreste cu George si se bucura
de norocul pe care-l are, desi il iubea pe Ion.
Desi asezat la casa lui, Ion, din cauza firii lui patimase, nu se
poate multumi cu averea pe care o dobandise si ravneste la
Florica.Sfarsitul lui Ion este naprasnic, este omorat de George Bulbuc,
care-l prinde iubindu-se cu nevasta lui.
Finalul romanului surprinde satul adunat la sarbatoarea sfintirii
noii biserici, descrie drumul care iese din satul Pripas, viata
urmaridu-si cursul.
Calinescu afirma ca “in planul creatiei Ion e o bruta.A batjocorit o
fata, i-a luat averea, a impins-o la spanzuratoare si-a ramas in cele
din urma cu pamantul”.Insusindu-si pamantul pe cai necinstite, tulburand
linistea unui camin (cel al lui George Bulbuc) in numele glasului
iubirii, Ion nu putea supravietui iar sfarsitul sau nu putea fi altul,
fiind perfect motivat din punct de vedere moral si estetic.
Rebreanu este primul nostru mare romancier al stihei sociale dar si al celei psihologice reprezentata de
“Padurea spanzuratilor”, primul roman de analiza psihologica,obiectiv si realist din literatura romana.
Tema romanului o constituie evocarea realista si obiectiva a primului
razboi mondial, in care accentul cade pe conditia tragica a
intelectualului ardelean care este silit sa lupte sub steag strain
impotriva propiului neam.”Padurea spanzuratilor” este “monografia
incertitudinii chinuitoare”(G. Calinescu).
Structural, romanul este alcatuit din patru carti, fiecare cate 18
capitole, cu exceptia ultimului, care are doar 8 capitole, fapt ce a
fost interpretat de critica literara prin aceea ca viata tanarului
Bologa s-a sfarsit prea curand si intra-un mod nefiresc.Romanul are doua
planuri distincte, care evolueaza paralel, dar se interconditioneaza,
unul al tragediei razboiului, altul al dramei psihologice a
personajului.
Atmosfera dezolanta a peisajului de toamna mohorata, cu cer rece, in
care campia este neagra, arborii sunt desfrunziti, iar ploaia, vantul,
intunericul, cimitirul, precum si sarma ghimpata constituie manifestari
ale naturii aflate in concordanta cu starile sufletesti ale
personajelor.
Apostol Bologa, protagonistul romanului, ca membru al Curtii
Martiale, a fcaut parte din completul de judecata care a condamnat la
moarte prin spazuratoare pe sublocotenentul ceh Svoboda, pentru ca
incercase sa treaca frontul la inamic.Convins ca si-a facut datoria
fata de stat, Apostol Bologa supravegheaza cu severitate executia ,care i
se pare un act de dreapta justitie.Momentul crucial care va avea
puternice influente in constiinta eroului si care va declansa conflictul
psihologic al personajului este privirea obsedanta a ochilor lui
Svoboda, “simiti limpede flacara din ochii condamnatului i se prelingea
in inima ca o imputare dureroasa…ochii omului osandit parca il
fascineaza cu privirea lor dispretuitoare de moarte si infrumusetata de o
dragoste uriasa”.Este acum o prima manifestare a crizei de constiinta,
care, treptat, va domina mintea si sufetul lui Apostol.
Intreaga sa fiinta este dominata de aspiratia spre libertate si
constiinta apartenentei etnice.De aceea,cand afla ca regimentul sau
trece in Ardeal , incearca sa obtina aprobarea de a nu participa la
aceste lupte ce se vor purta impotriva neamului romanesc, insa nici dupa
ce va distruge reflectorul rusesc, generalul sau nu va
accepta.Incercand sa dezrteze, este ranit si se intorce la Parva in
covalescenta.Va rupe logodna cu Marta pentru ca, revenit pe front sa se
indragostesca de Ilona, fiica groparului Vidor,de care era gazduit.
Dupa ce este pus in situatia de a condamna la moarte 12 romani,
Bologa dezerteza din nou fiind prins de cel mai vigilent dusmnan al sau,
locotenentul ungur Varga;refuza cu incapatanare sa fie aparat si este
condamnat la moarte prin spanzuratoare.
Apostol Bologa moare ca un erou,intruchipand puterea de scrificiu
pentru cauza nobila a neamului sau, pentru libertate si iubire de
adevar, “cu ochii insetati de lumina rasaritului”, cu privirile
indreptate “spre stralucirea cereasca”.
Liviu Rebreanu creeaza romanul romanesc modern pe cand Mihail
Sadoveanu desavarseste povestirea romaneasca.Sadoveanu, “Stefan cel
Mare al literaturii romane” cum i-a spus G.Calinescu, are o opera
monumentala a carei maretie consta in densitatea epica si grandoarea
compozitionala.
Cele trei secole ilustrate de proza istorica sadoveniana marcheaza
zbuciumata istorie a Moldovei, capodopera acestui gen creator
constituindu-l romanul
“Fratii Jderi”,care evoca epoca de glorie a Moldovei in secolul al XV-lea.
Tema prezinta istoria Moldovei in timpul lui Stefan cel Mare,
construita ca o ampla cronica a vietii sociale din perioada de
maturitate a domniei, epoca de inflorire a tarii, de progres si
libertate nationala.Actiunea are doua planuri: unul istoric care
ilustreaza evenimentele politice si militare ale epocii si unul social,
avand in centru familia Jderilor si devotamentul “oamenilor Mariei
Sale”.
Romanul se compune din trei volume, fiecare purtand un titlu semnificativ pentru esenta subiectului:
”Ucenicia lui Ionut”(1935)-prezinta formarea lui Ionut Jder,
fiul cel mai mic al lui Manole Par-Negru,ucenicia in slujba lui
Alexandrel-Voda, dorind sa-si implinesca visul de a ajunge la Curtea
domneasca la Suceava.Cei doi tineri sunt crescuti aspru, in spiritul
barbatiei si al demnitatii, devin frati de cruce,isi impartasesc grijile
si necazurile,impreuna ies din situatii grele datorita
inteligentei,curajului si priceperii manuirii armelor.
Ionut Jder afla de un complot impotriva domitorului si salveaza
vitejeste pe Alexandrel si, in aceeasi noapte Manole Par-Negru impiedica
furtul armasarului Catalan,care fusese pus la cale de boierul Mihu, un
roman pribeag in Polonia.
Nasta,iubita lui Ionut, este rapita de tatari si dusa intr-o tabara
turceasca pe malul Dunarii.Ionut pleca in cautarea ei,trece prin multe
peripetii riscandu-si viata dar este salvat de fratii si tatal sau, dupa
care afla ca Nasta s-a sinucis.Episodul se incheie cu uciderea hanului
tatar de Gheorghe Botezatu, slujitorul credincios al lui Ionut,iar el
revine la Curtea domneasca devenind ostean adevarat.
“Izvorul Alb” este un poem al iubirii.Simion Jder se
indragosteste de Marusca, fiica lui Iatco Hudici,care este rapita si
dusa in Tara Leseasca.Jder merge in Polonia si isi aduce iubita
inapoi,apoi are loc primirea viitoarei doamne a voievodului,Maria de
Mangop si nunta lor.
“Oamenii Mariei Sale” prezinta evenimentele istorice
petrecute intre 1471-1475.O pagina impresionanata o constituie lupta de
la Vaslui dar turcii pregatesc un nou atac asupra Moldovei.
Ionut este trimis de Voda sa aduca vesti din Grecia si de la muntele
Athos.Este insotit de Gheorghe Botezatu, iar drumul este un prilej de a
prezenta, in contrast, imaginea Moldovei si Imparartia Otomana.
Romanul se incheie cu lupta de la Vaslui, unde Stefan a obtinut o
victorie stralucita impotriva puhoiului tucesc condus de sultanul Mehmed
El Fatih.Stefan ii plange pe eroii care au pierit in lupta ,intre care
se numara si batranul comis Manole Par-Negru, Simion Jder, Caliman si
fiul sau,Samoila.
Timpul in care se petrec intamplarile, faptele din intreaga proza
sadoveniana, este un timp mitic, un timp al credintelor stramoseseti,
intr-o lume arhaica, primitiva, foarte puternic legata de natura
inconjuratoare,un timp care se masoara dupa semnele vremii, dupa
superstitii, dupa legi stramosesti nescrise, dar pastrate cu sfintenie
de generatii si transmise cu credinta urmasilor,
“Baltagul”
fiind un adevarat “poem al naturii si al sufletului omului simplu, o
“Miorita” in dimensiuni mari”.Scris in numai 17 zile este considerat
suprema sinteza sadoveniana.
Romanul ilustreaza lumea arhaica a satului romanesc, sufletul
taranului moldovean ca pastrator al traditiilor si al specificului
national,cu un mod propiu de a gandi, a simti, si a reactiona in fata
problemelor cruciale ale vietii.
Romanul este structurat evidentiindu-se doua componenete: una
simbolica-mitica si cealalta epica-realista, care se interfereaza pe
parcursul intregului roman.Romanul debuteaza cu legenda pe care Nechifor
Lipan o povestea la nunti si botezuri, in care e evidentiata viata
aspra a locuitorilor de la munte care isi castigau painea cu toporul,
foarte priceputi in im mestesugul oieritului.Structurat in 16 capitole,
romanu evidentiaza trei idei esentiale.
Primele 6 capitole cuprind asteptarea femeii dominata de neliniste si
speranta, de semne rau prevestitoare, se prezinta gospodaria Lipanilor,
oamenii si obiceiurile locului.
Vitoria devine ingrijorata pentru ca Nechifor plecase la Dorna sa
cumpere o turma de oi si nu se intorsese cum ar fi trebuit si nici nu
daduse vreo stire.Nelinistita, Vitoria cere sfatul preotului, dar merge
si la baba Maranda, vrajitoarea, hotarandu-se de a porni in cautarea lui
Nechifor, intru-cat o multime de semne prevestitoare o indeamna la
drum: il viseaza pe Nechifor intors cu spatele trecand o apa neagra,
tine post negru, cocosul canta cu ciocul spre poarta, “semn de plecare”.
Capitolele 7-13 ilustreaza cautarile Vitoriei pe drumul parcurs de
Nechifor, in care sunt trimiteri la obiceiuri si traditii precum si
descrierea locurilor abrupte ale muntilor.
Impreuna cu Gheoghita, fiul ei, pleaca in cautarea sotului
ei.Intreaba peste tot de “barbatul cu caciula brumarie si cal negru
tintat” si afla ca la Vatra Dornei a cumparat 300 de oi.Impreuna cu el
se mai gaseau inca doi munteni care il rugasera sa la vanda 100 de
capete.Vitoria urmaeza drumul spre Paltinis, Brosteni apoi Borca, loc in
care turma a parasit apa Bistritei, ajungand la Sabasa.Trece puntile
Stanisoarei, poposind la Suha unde constata cu uimire ca ajusesera numai
doi ciobani si I se pare limpede ca intre aceste localitati s-a
petrecut omorul.Se intorce la Sabasa si gaseste in ograda unui gospodar
cainele barbatului ei,Lupu.
Ultima parte (cap 14-16) evidentiaza gasirea ramasitelor pamantesti
ale lui Nechifor, ritualul inmormantarii, demascarea criminalilor,
infaptuirea actului justitiar.
Calauzita de Lupu, Vitoria gaseste osemintele lui Lipan in
prapastie,cu o luciditate si stapanire de sine extraordinare, implineste
datinile necesare pentru mort, cheama autoritatile sa constate crima,
iar gandul ei se indreapta spre infaptuirea dreptatii, demascarea si
pedepsira ucigasilor.
La inmormantare,pe fondul unei puternice stari de tensiune pe care o
creeaza, ea pune intrebari viclene si iscusite, apoi afirma ca stie cum
s-au petrecut lucrurile, relatand cu uimitoare pecizie crima celor
doi.Dupa ce Bogza se repede la Gheorghita,dar cade palit de baltagul
flacaului,faptasii marturisesc crima si sunt luati de autoritati.
Vitoria Lipan se poate intoarce la ale sale, se gandeste ca are o
fata de maritat si-si planifica implinirea in timp a celor cuvenite
pentru memoria lui Nechifor Lipan, dupa care viata isi va relua cursul
“si le-om lua de coada toate cate le-am lasat”.
Aria tematică a romanului interbelic se lărgeşte substanţial, după ce
Rebreanu fundamentase stilul obiectiv, romanul-frescă prin “Ion”,
întemeindu-se romanul de evocare istorică prin Mihail Sadoveanu, trecând
din lumea satului, în cea a oraşului. Formele epice tradiţionale
coexistă cu tehnici artistice moderne (Marcel Proust); se abordează şi
se afirmă romanul de analiză psihologică – Camil Petrescu, Hortensia
Papadat-Bengescu, romanul evoluând astfel de la formula obiectivă spre
cea subiectivistă.
Primul autor remarcabil de proza subiectiva, promotor in dramaturgie
al conflictelor de idei, eseist percutant, ganditor modern este Camil
Petrescu.Autenticitatea este esenta noului in creatia literara a
autorului,a carui inspiratie catre autenticitate confera ”momente
autentice de simtire” in roman.Inscriindu-se in modernismul lovinescian
al epocii, ale carui noi directii isi propuneau sincronizarea
literaturii romane cu literatura europeana C. Petrescu se va inspira din
mediul citadin si va crea eroul intelectual lucid, analitc si
intorspectiv.
Tema romanului
“Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi”
surprinde drama intelectualului lucid, insetat de absolutul
sentimentului de iubire, dominat de incertitudini, care se salveaza prin
constientizarea unei drame mai puternice, aceea a omenirii ce traieste
tragismul unui razboi absurd, vazut ca iminenta a mortii.
Romanul este alcătuit din două cărţi aparent distincte. Prima carte
cuprinde monografia analitică a sentimentului geloziei, ca element
psihic dominant în viaţa sufletească a lui Ştefan Gheorghidiu. Nu este o
analiză de psihologie generală, ci analiza sentimentului trăit de
personaj în condiţii date, cele ale unei societăţi cuprinse de febra
afacerilor prilejuite de pregătirea intrării în război şi de
participarea la război. A doua carte este propriu-zis jurnalul de
campanie al autorului împrumutat eroului din roman. Integrarea acestui
jurnal în roman i-a schimbat caracterul de notări zilnice, documentare,
iar arta scriitorului i-a dat autenticitatea unei experienţe dramatice,
în care eroul a dobândit înţelesurile profunde ale vieţii şi soluţiile
juste ale chinurilor din conştiinţa lui stăpânită de gelozie.
Cele două cărţi se îmbină într-o unitate de compoziţie de largă
viziune structurală; ele sunt două părţi care se alătură cronologic,
sudura lor nu este o juxtapunere, ci o sudură organică în care problema
primei părţi se rezolvă prin experienţa din a doua carte, ca un triumf
moral al personajului principal.
Daca prima carte este o fictiune,deoarece prozatorul nu era casatorit
si nici nu traise o drama de iubire pana la scrierea romanului, cartea a
doua este insa o experienta traita, scriitorul fiind ofiter sl armatei
romane, in timpul primului razboi mondial.
Ideea literara este adoptata de Camil Petrescu de la scriitorul
francez Marcel Proust.O apropiere vizibila este si inte eroii lui
Stendhal si ai lui C. Petrescu, in special in inzestrarea lor cu
energie, forta interioara si loialitate.La ambii scriitori eroii
sfarsesc tragic, fiind invinsi de propria pasiune, de propriul
ideal.Insa personajele lui Camil Petrescu dobandesc energii uriase
declansate de pasiuni devoratoare, fiind impresionante prin capacitatea
lor de trai idei.
„Enigma Otiliei” (1938) constituie o revenire la
formula obiectivă de roman, la metoda balzaciană. Romanul lui Călinescu
devine astfel unul polemic, replică literară la cultivarea asiduă în
epocă a formulei proustiene, dar şi o ilustrare a concepţiei sale despre
curente literare.
Un prim-plan al romanului prezintă cele două familii – Costache
Giurgiuveanu – Otilia şi Tulea. Mobilul principal al tuturor acţiunilor
care se desfăşoară este moştenirea este averea lui Costache
Giurgiuveanu, pe care o vânează clanul Tulea.
Alt plan al romanului prezintă destinul tânărului Felix Sima, rămas
orfan, venit să studieze medicina în Bucureşti şi dornic de a face
carieră, care trăieşte prima experienţă erotică. Aceasta constituie
fondul liric al romanului: iubirea romantică, adolescentină a lui Felix
pentru Otilia, pe care o cunoştea din corespondenţa întreţinută.
Otilia este un personaj tipic de feminitate enigmatica pentru toate
personajele romanului.Amestecul teribilelor copilarii, al placerilor de a
alerga prin desculta prin iarba cu seriozitatea si ratiunea rece cu
care judeca si explica imposibilitatea mariajului dintre ea si Felix
nedumireste si fascineza.Este intelegatoare si plina de tact in
comportamentul ei fata de mos Costache, dar aparent imuna la rautatile
celor din clanul Tulea.
Aceasta „enigma a Otiliei” se naste mai ales in mintea lui Felix,
care nu poate da explicatii plauzibile pentru comportamentul fetei, ce
ramene pana la sfarsitul romanului o tulburatoare intruchipare a naturii
contradictorii a sufletului feminin.
Indragostit total de Otilia, Pascalopol o admira si o intelege, dar
nici el nu poate descifra in profunzime reactiile si gandurile fetei,
confirmandu-i lui Felix in finalul romanuli:”A fost o fata delicioasa,
dar ciudata.Pentru mine e o enigma”.
Romanul “Enigna Otiliei” intruneste spiritul clasic balzacian, cu
elemente de factura romantica si cu trasaturi puternice ale romanului
modern, realist si obiectiv prin introspectia si luciditatea analiziei
psihologice a personajelor, din care se desprind psihologii derutante
(Otilia), degradari psihice ca alienarea, senilitatea (Simion),
consecintele ereditatii, constituindu-se intr-o creatie fundamentala a
literaturii romane.
Perioada interbelica a romanului romanesc e o perioada de
efervescenta spirituala nemaiantalnita in cultura noastra.Viata
culturala cunoaste infaptuiri stralucite, multe din ele cu ecou mondial
(nume ca Iorga, Enescu, Brancusi trec de hotarele tarii) dar si de
degradari dezolante in anii fascismului.Niciodata literatura romana n-a
avut intr-o singura perioada atatia reprezentanti ilustri (Sadoveanu,
Arghezi, Rebreanu, Balga, H. Papadat-Bengescu, G.Calinescu, Camil
Petrescu…), niciodata n-a trait si o mai aprinsa dispozitie la
contestarea valorilor.Tabloul activitatii scriitoricesti prezinta, prin
urmare, o mare varietate si complexitate, inregistrandu-se dintr-o
tesatura deasa de lumini si umbre puternice.
