vineri, 24 octombrie 2014

Prof. Mirela Broasca:Mijloace de îmbogăţire a vocabularului: Interne: – derivarea , compunerea , conversiunea; Externe: – cuvinte provenite din alte limbi (împrumuturile)



Mijloace de îmbogăţire a vocabularului

Interne – derivarea , compunerea , conversiunea
Externe – cuvinte provenite din alte limbi (împrumuturile)

DERIVAREA

          Este mijlocul intern de îmbogăţire a vocabularului prin care se formează cuvinte noi cu ajutorul afixelor (sufixelor şi prefixelor ).
          Sufixele sunt sunetele sau grupurile de sunete adăugate după rădăcina cuvântului .
          Clasificare :
-          sufixele lexicale  , când formează cuvinte noi : grădinar, muncitor
-          sufixele gramaticale , când creează forme gramaticale (sufixe de mod şi timp ) : citit , scris
-          sufixele lexico-gramaticale , când exprimă un sens nou şi o categorie gramaticală (sufixe moţionale) : gâscă – gâscan, ratoi, taranca, florareasa
Sufixele denumesc:
-          agentul ( -tor , - ar , -ist , -aş ) : agricultor , fierar , gronist , luntraş
-          însuşirea ( -iu , -os , -cios , -bil , -at , -al ) : auriu , fricos ,  mîncăcios , purtabil , sprîncenat , vamal
-          colectivitatea ( -et , -araie , -işte , -ime , -is) : brădet , apăraie , porumbişte , studenţime , zmeuriş
-          instrumentul ( -ar , -nită , -tor ) : alfabetar , pipernită , ştergător
-          noţiuni abstracte ( -inţă , -ie , -ime , -eală , -ura , -anţă ) : cerinţă , domnie , grăsime , răceală , scursura , siguranţă
-          modalităţi ( -este , -iş , -âş) : româneşte , pietriş , ţărâş
-          locul şi originea ( -ărie , -ie , -ean ) : benzărie , fierărie , bucureştean
-          obiecte sau însuşiri mici – sufixe diminutivale (-ulet , -uc , -ior , -ică , -ice etc.) : binişor , căscioară , cerceluş , coşuleţ , lănţuc , pantofior , singurică , vanticel
-          obiecte sau însuşiri mari – sufixe augmentative ( -andru , -an , -oaie , -oi )          : băieţandru , grăsan , căsoaie , pietroi

Prefixele sunt sunetele  sau grupurile de sunete adăugate înaintea rădăcinii cuvântului pentru a forma cuvinte noi . Prefixele modifică sensul cuvântului de bază , fiind :

-          negative ( re-, in- ) : nesansa , inegalitate .
-          privative ( des- , de- ) : a descreti , deşira .
-          iterative ( re- , răs - ) : a reaminti , rasucit .
Prefixele pot forma :
-          substantive ( neregulă ) .
-          adjective ( nefiresc ) .
-          adverbe ( negreşit ) .
Prefixele pot fi :
-          vechi ( ne , în , des , răs ) .
-          noi ( arhi , anti , pre , inter ) .
Derivatele parasintetice sunt cuvintele care conţin şi sufixe şi prefixe . ( înnodat , inchipui, inflori etc.)
Seriile derative apar atunci când baza unui cuvânt derivat este un alt cuvânt derivat: bute-butoi-butoias, Olt-oltean-olteanca; cetate-cetatean-cetatenesc etc.
Compunerea

          Compunerea este mijlocul intern de îmbogăţire al vocabularului prin care se formează cuvinte noi sau termeni diferiţi .
          Termenii din care se formează un cuvânt compus îşi pierd de cele mai multe ori sensul pe care îl au când există independent .
          Cuvintele compuse pot fi :
-          substantive ( floarea-soarelui , ochiul-boului ) .
-          verbe : a binevoi , a teleghida, a (se) autoapara
-          adjective : cumsecade .
-          pronume : fiecare .
-          numerale : douăzeci
-          adverbe : după-amiază .
-          prepoziţii : pâna la .
-          conjuncţii : ca să .
-          interjecţii : bing-bang
Există elemente de compunere cu înţeles de sine stătător (sufixoide- false sufixe ) :
-          cid ( ucigător ) .
-          craţie ( conducător ) .
-          fil ( iubitor )
-          fob ( care urăşte ) .
-          fug ( care îndepărtează ) .
-          log ( specialist ) .
Prefixoide :
-          aero ( aer ) .
-          bio ( viaţă ) .
-          filo ( iubitor ) .
-          hidro ( referitor la apă ) .
-          macro ( mare ) .
-          micro ( mic ) .
-          orto ( corect ) .
-          poli ( mai mulţi ) .
-          pseudo( fals ) .
-          tele ( la distanţă ) .
Procedee de compunere :
A.     JUXTAPUNERE , ALĂTURARE : câine- lup, inginer-sef, bloc-turn etc.
a. Compunerea prin contopire : bunăvoinţă,untdelemn,cuminte,binefăcător,unsprezece, orişicine,niciodată, deasupra, binevoi,dedesubt etc.
b. Compunerea prin alăturare: bun-simţ, prim-ministru, Valea Călugărească, nou-născut, o mie trei sute, după-amiază, de către etc.

B.     SUBORDONARE : floarea-soarelui, ciubotica-cucului, papucul-doamnei, gura-leului etc.
Prin compunere prin subordonare se înţelege:
1. Subordonarea atributivă:
a) substantiv + adjectiv; botgros, coate-goale, vorbă-lungă, acid clorhidric, Almaşul-Mare ş.a.
b) adjectiv + substantiv (în unele formaţii mai vechi): bună-credinţă, bună-cuviinţă, bunăvoinţă, rea-credinţă, rea-voinţă etc.;
c) substantiv + substantiv în genitiv: Calea Laptelui, ciuboţica cucului, gura-leului, floarea-soarelui, ochiul-boului, Gura Ocniţei, Neagra Şarului […], Delta Dunării ş.a.;
d) substantiv + substantiv cu prepoziţie: apă de plumb, bou de baltă, floare-de-colţ, Roşiori de Vede,   Baia de Aramă etc.;

2. Subordonare completivă (rezultatul unor izolări): fluieră-vânt, încurcă-lume, pierde-vară, zgârie-brânză, ducă-se pe pustii;

3. Subordonare faţă de un adjectiv, având ca rezultat un alt adjectiv:
a) adjectiv nume de culoare combinat cu determinanţii deschis, închis: roşu închis/deschis;
 b)două adjective nume de culoare: galben-portocaliu, galben-verzui;
c) adjectiv verbal precedat de un circumstanţial: bine-credincios,  bine-venit, clar-văzător;

4. Subordonarea eterogenă prin care se formează numeralele:
a) subordonarea circumstanţială de la 11 la 19: doisprezece (doi „peste" zece);
b)subordonarea atributivă de la 20 la 90, unde numerele ca 2, 3, 4 sunt atributele lui zece (22, 23, 24 etc.).

C.     ABREVIERE :
-          iniţiale : CEC , BC, PSD,  PUNR, BEC, CFR etc.
-          iniţiale şi fragmente de cuvinte : Tarom .
-          fragmente de cuvinte : Asirom, Plafar
-          fragmente de cuvinte si cuvinte : Romarta .


Conversiunea
(Schimbarea valorii gramaticale)

          Este mijlocul intern de îmbogăţire al vocabularului prin care se formează cuvinte noi de la o parte de vorbire la alta :
a)     Substantive din :
-          adjective : Frumosul traversează stradă .
-          verbe la participii : Răniţii au fost transportaţi la spital .
-          verbe la supin : Mersul pe jos este sănătos .
-          verbe la gerunziu : Suferindul era trist .
-          adverbe : Aproapele lui s-a accidentat .
-          pronume : Nu îmi pierd vremea cu nimicuri .
-          interjecţie  : N-a auzit oful .
b)     Adjective din :
- substantive: Zoe, fii barbata!
-          verbe la participiu : Cerul înnorat nu-mi place .
-          verbe la gerunziu : Mâinile tremurânde ale fetiţei arătau emoţia .
-          pronume : Acest băiat învaţă bine .
-          adverbe : Mi-am luat haine gata .
c)     Adverbe din :
-          adjective : Vorbeşte frumos .
-          verbe la participiu : Vorbeşte îngânat .
-          substantive : Pleacă dimineata .
d)     Prepoziţii din :
-          adverbe : Deasupra crengii s-a aşezat o pasăre .
-          substantive : Picta frumos graţie talentului .
-          verbe la participiu : A câştigat mulţumită muncii .
Familia lexicală reprezintă cuvinte obţinute prin derivare , compunere sau schimbarea valorii gramaticale de la un cuvânt de bază .
  
Ex: floare: (a) inflori, inflorit, inflorire, infloritor, florar, floricica, florarie, florareasa, floarea-soarelui, floare-de-colt etc.






Împrumuturile . Neologismele

          Împrumuturile  sunt mijloace externe de îmbogăţire al vocabularului şi sunt introduse în limba română din alte limbi .
          Împrumuturile apar ca rezultat al contactului dintre două limbi fiind favorizate de mai multi factori :
-          vecinătatea geografică
-          amestecul şi convieţuirea unor populaţii .
-          raporturile culturale , economice şi politice .
Împrumuturile pot fi :
          I vechi : Provenite din :
                        1) limba slavă ( izvor , plug , cocoş , voinic , babă , boier , ieftin ) .
                        2) limba maghiară ( hotar , vameş , viclean , oraş , gazdă , gând ) .
                        3) limba turcă ( baclava , iaurt , zarzavaturi , chirie , halva ) .
                        4) limba greacă ( duşman , frică , tacticos , proaspăt ) .
                        II noi : Vin din :
                             1) franceză ( elev , cafe-bar , bleu , bleumarin , a soluţiona ) .
                             2) engleză ( stand-by , talk-show , hobby , voler ) .
                             3) germană ( crenvurşti , foen , iceberg , manager ) .
                             4) italiană ( pian , spaghete ) .
                             5) latină ( graţie , colocviu , insulă ) .
          Neologismele sunt cuvintele noi împrumutate din alte limbi sau create în interiorul  limbii sau prin derivare sau compunere . Ex : liceu , tractor , seism , metrou , dolar , inginer , secol , oxigen , şampon , parizer , whisky , fotbal , box .
         

joi, 16 octombrie 2014

Prof. Mirela Broasca: Partile de propozitie-fisa explicativa



PARTILE DE PROPOZITIE:
SUBIECTUL
A.Definitie : Subiectul este partea de propozitie care arata cine face actiunea exprimata de predicat sau cine are caracteristica exprimata prin numele predicativ.
B.Intrebari: Cine? Ce? (face actiunea) Despre cine/ce este vorba in propozitie ? Puse predicatului.
C.Cazul: Nominativ
D.Se exprima prin urmatoarele parti de vorbire:
-substantiv –comun –simplu: Baiatul lucreaza mult. -compus: Floarea-soarelui este o planta.       
 -propriu: Radu invata la matematica.
-pronume –personal: El este acasa.
 -de politete: Dumnealui este profesorul de sport. -demonstrativ: Acela pleaca de la scoala.
 -posesiv: A mea este in excursie.
-nehotarat: Toate sunt coapte.
-relativ: Ma intreb cine vine. -interogativ: Cine a venit?
-negativ: Nimeni n-a venit la petrecere.
-numeral –cardinal: Doi au castigat.
                -ordinal: Al treilea a invins.
-verb –infinitiv: A invata este necesar.
-supin: De cantat este placut.
-adverb cu rol de substantiv: Raul a trecut. Binele invinge.
 -interjectie: Se aude vai!
E. Clasificare:
1.Subiect –simplu: Maria citeste.
- multiplu: Corina si Raul se joaca.
(–inclus: verbul este la pers. I, II, sg si pl: Citesc. (eu) Cititi. (voi) -subinteles: versul este la pers. III sg si pl: Citeste. (el) Citesc. (ei)
PREDICATUL
A.Definitie: Predicatul este partea principala de proopozitie care arata ce face, cine este, cum este, ce este subiectul.
B.Clasificare 1. Predicat verbal   2.Predicat nominal
1. Predicatul verbal – exprimat printr-un verb la modul personal, arata ce face subiectul, impreuna cu Sb. Poate construi o propozitie de sine statatoare .
Exprimat prin: – verb la modurile personale: Indicativ: Eu merg la scoala.
Imperativ: Du-te! Conjunctiv: Sa citim cu totii.
Conditional-optativ: Ar compune o scrisoare. - Verb la cele 3 diateze: Activa: Eu invat la gramatica.
Pasiva: El este invatat de profesor. Reflexiva: El isi face temele.
-Intejectie predicativa: Hai la noi! Iata o vaza!
-Locutiuni verbale: Imi aduc aminte de tine., A luat-o la fuga pe drum.
 Verbul ‘A FI’ este  verb predicativ in urmatoarele cazuri:
Cat este ceasul? (este poate fi inlocuit cu verbul „arata”) Cat este painea? (costa)
Unde este elevul? (se afla) Eu sunt din Sibiu. (provin) Am fost la bunici. (a vizita)
Maine va fi o saptamana de la plecarea lor. (se implineste) Textul este din nuvela « Alexandru Lapusneanul ». (provine)
2. Predicatul nominal – exprimat printr-un verb copulativ la modul personal si un nume predicativ. Arata – cine este subiectul : Omul acela este Vasile.
-ce este subiectul : Radu este antrenor. -cum este subiectul : Mihai este destept.
!!!!!Pe langa verbul « a fi » exista si alte verbe care pot fi copulative : A iesi
A ajunge - cand pot fi inlocuite de verbul « a deveni »
A se face, a ramane – cand NU are sensul de a sta, a se opri
A insemna – cand NU are sensul de a face un semn
A deveni – este intotdeauna copulativ
A parea – cand nu poate fi inlocuit cu verbul « a fi »

Verbe copulative - P.N.
Verbe predicative – P.V.
1.
El este campion.
El este in clasa.
2.
El va ajunge doctor.
El a ajuns in clasa.
3.
El a iesit profesor.
El a iesit din clasa.
4.
El se face inginer.
El isi face temele.
5.
A munci inseamna a castiga.
El si-a insemnat exercitiile facute.
6.
El a ramas surprins.
El a ramas in clasa.
7.
El a devenit avocat.
--------
8.
Parea fericita.
Parea ca ninge.

Numele predicativ- exprimat prin :
- Subst.- N: Prietena ta este Maria. -Ac+prep. : Papucii sunt din piele. -G.: Rochia este a mamei.
-Numeral -N: Prietenii mei sunt cei doi.
-Ac+prep.: Surpriza este pentru al treilea. -G : Pachetele sunt ale celor doi.
Adjectiv
pozitiv: Papusa ei este frumoasa.
-comparativ - superioritate: Prajitura e mai buna.
-egalitate : Este la fel de buna.
-inferioritate : Este mai putin buna.
-superlativ - absolut : Este foarte buna.
-relativ : Este cea mai buna.
*Pronume – N: Castigatoarea este ea.
Ac+prep.: Papusa este pentru ea. G : Ciocolata este a lui.
Verb la modul – infinitiv : Dorinta ei este de a canta.
supin : Poezia este de invatat.
Adverb – de mod : Raspundul este asa.
Interjectie : Este vai si amar de el !
Numele predicativ poate fi:
- simplu : Baiatul este frumos. -multiplu : El este frumos si destept.

ATRIBUTUL
A.Definitie Atributul este partea secundara de propozitie care determina un substantiv sau un substitut al acestuia (pronume, numeral).
B.Intrebari : care?, ce fel de ?, a, al, ai, ale cui ?, cati, cate ?, al catelea, a cata ?puse cuvantului determinat.
C.Clasificare
1. Atributul substantival
a. Apozitional: N : Ion, elevul, a plecat., Domnitorul, Mihai Viteazula fost infrant.
 Ac.: L-am vazut pe elev, pe Mircea.
D : I-am dat cartea lui Ion, prietenului meu.
b. Genitival: fara prep.: Aceste sunt faptele colegilor tai.
cu prep.: Lupta impotriva turcilor a luat sfarsit.
c. Prepozitional: in Ac.:Cadoul pentru parinti este pe masa. .
D:Reusita datorita mamei m-a bucurat. G: Masurile impotriva colegilor au fost drastice.
2.Atributul pronominal:a. Prepozitional exprimat prin :
-Pronume personal: Barfa despre ea nu este draguta.
-Pronume reflexiv : Lauda de sine nu miroase a bine.
-Pronume de politete : Dialogul cu Maria Sa a inceput.
-Pronume demonstrativ : Cadoul pentru acela l-am dat.
-Pronume posesiv : Relatia cu al meu s-a terminat.
-Pronume nehotarat : Cearta cu toate m-a obosit.
-Pronume negativ : Plimbarea cu nimeni nu ma incanta.
-Pronume de intarire : Lauda despre insene nu este buna.
-Pronume interogativ : Cartea de la care e pe masa ?
-Pronume relativ : Nu stiu cartea de la cine e pe masa.
b. Genitival exprimat prin:
-Pronume personal : Gluma lui nu este haioasa.
-Pronume de politete : Sabia Mariei Sale mai straluceste.
-Pronume demonstrativ : Cartea aceluia e veche.
-Pronume posesiv : Parerea alor mei l-a suparat.
-Pronume nehotarat : Cartile tuturora sunt vechi.
-Pronume negativ : Penarul niciuneia nu este aici.
-Pronume interogativ : Casa caruia ai vazut-o ?
c. Dativul posesiv:
- Pronume personal neaccentuat : Fapta-ti este cunoscuta.
- Pronume reflexiv neaccentuat : Maria-si potolea setea.
3. Atribut adjectival exprimat prin :
-Adjectiv demonstrativ : Caietul acestui baiat este rupt.
-Adjectiv posesiv : Caietul meu e nou.
-Adjectiv nehotarat : Fiecare baiat e fotbalist.
-Adjectiv negativ : Niciun copil nu este acasa.
-Adjectiv interogativ : Care fata a luat nota 10 ?
-Adjectiv relativ : Nu stiu care fata a plecat.
-Adjectiv propriu-zis: El are un scris frumos.
-Verb la participiu : Copii certati plangeau.
-Verb la gerunziu acordat cu substantivul : Cosurile fumegande, voce vibranta
-Numeral cardinal : Doi copii se plimbau prin parc.
-Numeral ordinal : Al doilea elev este absent.
-Numeral colectiv : Tustrei elevii au chiulit.
-Locutiune adjectivala : Baiatul fara obraz enerveaza pe toti.
4.Atribut verbal - exprimat prin :- Verb la infinitiv : Dorinta de a invata nu exista.
-Verb la supin : Textul de citit este interesant.
-Verb la gerunziu neacordat : Am intalnit copii razand.
-Locutiune verbala : Dorinta de a o lua la sanatoasa il caracterizeaza.
5.Atribut adverbial – exprimat prin :
-Adverb de loc : Cartea de acolo este rupta.
-Adverb de timp : Povestea de atunci este deosebita. , Discutia de ieri m-a deranjat.
-Adverb de mod : Se auzea susurul alene a izvorului.
-Locutiune adverbiala: Cititul de zi cu zi, invatatul pe de rost, plimbatul de colo pana colo.
COMPLEMENTUL
A. Definitie Complementul este partea secundara de propozitie care determina : -un verb : Am plecat la tara.
-un adjectiv : Pomii erau plini de flori. -un adverb : Zboara lin ca vantul.
-o interjectie : Hai acolo !, Zarr pe un ram.
B.Clasificare
1.Complemente circumstantiale
- de loc : unde ?
- de timp : cand ?, de cat timp ?,
- de mod : cum ?
- de cauza :din ce cauza? - de scop:in ce scop?
2.Complemente necircumstantiale
- complement direct : pe cine ?, ce ?
- complement indirect : cui ?, despre cine/ce ?, cu cine/ce ?, de la cine/ce ?, la cine/ce ?, pentru cine/ce?
- complement de agent :de catre cine?
1. Complemente circumstantiale
a. C.C.L. – exprimat prin :-Subst.+prep.(Ac) : A scris pe carte.
- Subst.+ locutiune prep. (G) : Zboara deasupra caselor.
-Pronume pers. : Pleaca de la el.
-Pron. reflexiv : Sunetul venea despre sine.
-Pron. demonstrativ : Merge la acela.
-Pron. de politete : A alergat la dumnealui.
-Pron. posesiv : El pleaca cu al meu.
-Pron. nehotarat : Merge la toate.
-Pron. relativ : Ne gandim spre care se indreapta.
-Pron. interogativ : De la care ati venit ?
-Numeral cardinal (prep. Ac.) : Merge la cei doi.
-Numeral ordinal : Merge la al treilea.
-Numeral colectiv : Vine de la tustrei.
-Numeral fractional : Se indreapta spre o treime dintre ei.
-Numeral cardinal (prep. G) : Sta inaintea celor doi.
-Numeral ordinal : Ajunge deasupra celui de al treilea.
-Numeral fractional : Cade in mijlocul doimii.
-Verb la supin: Nica venea de la cules/scaldat.
b. C.C.T. – exprimat prin :
-Subst.+prep.(Ac) : Vine la noi dupa sarbatori.
-Subst. + prep. (G) : In jurul amiezii soseste acasa.
-Adjectiv +prep. “de”(Ac.) : De mic/ de tanar a invatat sa citeasca.
-Pronume pers. (Ac.) : Sosim indata dupa ei.
-Pron. demonstrativ : Venim imediat dupa acela.
-Pron. posesiv : A venit imediat dupa ai nostri.
-Pron. nehotarat : Ajunge dupa unii.
-Pron. de politete : Soseste dupa dumnealui.
- Pron. negativ : Nu intra in clasa dupa nimeni.
-Pron. relativ : Citeste dupa care invata..
-Pron. interogativ : Dupa cine alearga ?
-Pronume pers. (G) : Soseste inaintea dansului.
-Pron. demonstrativ : Vine inaintea aceluia.
-Pron. posesiv : Soseste acasa inaintea alor mei.
-Pron. nehotarat : A ajuns inaintea la toti.
-Pron. de politete : Se trezeste la ora 8 inaintea dumnealor.
-Pron. negativ : Nu-si termina lectiile inaintea niciunuia.
-Pron. relativ : Nu stiu inaintea cui a venit.
-Pron. interogativ : Inaintea cui a venit ?
-Numeral cardinal (prep. Ac.) : Merge la cei doi.
-Numeral cardinal (prep. G) : Ajunge inaintea celor doi.
-Numeral ordinal (prep. Ac.) : Ajunge dupa cel de-al doilea.
-Numeral ordinal (prep. G) : Ajunge inaintea celui de-al doilea.
-Adverb de timp : Dimineata merg la scoala.
-Locutiune adverbiala : A plecat de cu seara.
-Verb la infinitiv + prep. : Alearga inainte de a manca.


c. C.C.M. – exprimat prin :
-Subst. + « cat » : Este o minge cat pumnul.
-Subst. (Ac.) : E tare ca pamantul.
-Subst. (D) : S-a facut negru asemenea pamantului.
-Subst. (G) : (in baza, in lumina, in temeiul): A fost pedepsit in baza legii.
-Pron. (Ac.) : Merge ca dumnealui.
-Pron. (D) : Vorbeste asemenea noua.
-Pron. (G) : Este pedepsit in baza acestora.- Numeral (Ac.) : Mananca ca zece.
-Numeral (D) : Invata asemenea primului.
-Numeral (G) : Ma lasa in baza amandurora.
-Adverb de mod: Vorbeste bine engleza.
-Locutiune adverbiala : Invata pe de rost poezia.
-Verb la infinitiv : Nu traieste fara a manca.
-Verb la gerunziu : Merge cantand/fluierand.
-Adjectiv : Rochia sta pe ea ca scrisa.
2. Complemente necircumstantiale
a. Complementul direct – este exprimat prin :
-Subst. (Ac.) : El l-a batut pe Marius.
A pierdut pantoful.
-Pronume personal (Ac.) : L-a strigat pe el.
-Pronume demonstrativ : L-a gasit pe acesta.
-Pronume posesiv : I-am vazut pe ai tai.
-Pronume reflexiv : S-a pieptanat frumos.
-Numeral cardinal (Ac.): I-a vazut pe cei doi.
-Numeral ordinal (Ac.) : L-a reprezentat pe al treilea.
-Verb la infinitiv: Stie a canta.
-Verb la gerunziu : Vedea venind pe cineva.
-Verb la supin : I-am dat de revazut problema.
b. Complementul indirect – este exprimat prin :
-Subst. (G) : S-a intors impotriva baiatului.
-Subst. (Ac.) : Am vorbit despre lectia de ieri.
-Subst. (D) : Ii dau o ciocolata baiatului.
- Pron. pers. : I-am cerut explicatii.
-Pron. demonstrativ : A luptat impotriva aceluia.
-Pron. posesiv: A reusit gratie alor sai.
-Pron. reflexiv: Isi ia carti.
-Numeral cardinal : A vorbit despre cei doi.
-Numeral ordinal : S-au aliat impotriva celui de al doilea.
-Verb la infinitiv : Este obisnuit a se ruga in fiecare zi.


 

joi, 18 septembrie 2014

Prof.Mirela Broasca: Tema si viziunea despre lume in opera dramatica postbelica (drama) Iona, de M. Sorescu

ESEU TEMA ŞI VIZIUNEA DESPRE LUME IONA DE MARIN SORESCU

    „Iona”, piesa lui Marin Sorescu, publicată în anul 1968 în revista “Luceafărul”, modifică fundamental concepţia despre teatru, propunând o nouă viziune dramatică. Renunţând la sensul tradiţional al conceptului de teatralitate, această creaţie ilustrează modernitatea viziunii soresciene prin renunţarea la recuzita complicată din teatru clasic, folosind doar elemente decorative cu valoare simbolică: moara de vânt, undiţa, acvariul.
     Tragedia este specia dramatică în care se dezvoltă un conflict prin intermediul căruia un personaj extraordinar, eroul, se opune zeului (momentul de hybris al textului), moment din care destinul eroului se derulează invariabil către moartea acestuia. Aceată definiţie a tragediei este specifică lumii antice, civilizaţiei clasice greco-latine, în care imaginea eroului ca apărător al oamenilor simpli era des cultivată. Conflictul tragic din interiorul tragediei clasice pune în opoziţie formală omul şi zeul, existând în spaţiul acestei tragedii o interfaţă între cele două entităţi: corul.
    Faţă de această construcţie a tragediei clasice, prin care literatura reflectă mentalitatea epocii respective, tragedia modernă se poziţionează diferit, în spiritul noilor valori ale lumii moderne. Astfel, dacă în tragedia clasică raporturile de putere sunt clar conturate, eroul intrând în conflict prin hybris cu zeul, în tragedia modernă decuplarea omului modern de la divinitate, de la credinţă, a făcut ca acest conflict să fie rescris. În absenţa unu zeu, care să facă posibilă salvarea din absurdul existenţei umane, omul modern resimte imposibilitatea configurării unui sens al existenţei ca pe o absurditate a vieţii însăşi. Din această cauză omul modern încearcă să învingă absurdul existenţei prin găsirea unui sens, prin salvarea prin semnificare a lumii. Această încercare este, aşa cum vedem şi în textul lui Sorescu, sortită eşecului, iar acest lucru constitue tragedia omului modern: a fi parte a unei existenţe absurde, într-o lume absurdă şi a nu putea să te salvezi prin nimic.
    Textul lui Sorescu este o parabolă, configurând o descriere simbolică a condiţiei omului modern în interiorul unei istorii de inspiraţie biblică. Trebuie spus însă că din textul biblic nu se păstrează în parabola lui Sorescu decât foarte puţine elemente: numele personajului, condiţia sa de pescar şi faptul că a fost înghiţit de chit. În rest, textul lui Sorescu se dezvoltă într-o direcţie metafizică, în direcţia tragediei de tip“fatum malus” şi nu într-o direcţie orientat teologică, aşa cum se plasa parabola biblică.
    În ceea ce priveste tema, problema singurătăţii omului modern este cea care, în sine, induce toate celelalte probleme pe care omul modern trebuie să le rezolve. În tabloul I Iona îşi pierde ecoul, simbol al înstrăinării de sine. Dispariţia propriului ecou: “Gata şi cu ecoul meu... / Nu mai e, s-a isprăvit. / S-a dus şi ăsta. / Semn rău” pare a-i anula existenţa.Singurătatea omului e efect al decuplării acestuia de la divinitate, în sensul refuzului de a mai considera divinitatea o prezenţă dinamică, care se răsfrânge asupra existenţei umane, modulând-o. Astfel, existenţa divinităţii este pusă sub semnul întrebării, în lumea modernă omul raportându-se la zeu într-o manieră existenţialistă: Dumnezeu fie nu există, fie se manifestă ca o absenţă, plasându-se extern în raport cu creaţia şi neinfluienţând-o în niciun fel. În consecinţă, omul este singur în lume, în afara oricărei posibile salvări şi cu toate problemele “pe masă”. Această situaţie în care omul modern se zbate singur să raspundă la toate întrebările “ruseşti” este ceea ce amplifică sentimentul său de singurătate. Există în acest text o situaţie în care Iona ar fi putut scăpa de izolarea sa fată de semeni, momentul în care prin scenă trec cei doi pescari, Iona încercând să iniţieze o relaţie dialogică, însă acest lucru nu se realizează.
    Discutând tema şi viziunea despre lume, spunem că elementele textului narativ sunt semnificative.
    Problema configurării realităţii, a modului în care omul modern se gândeşte pe sine ca element al lumii cunoscute, este sugerată simbolic prin prezentarea spaţială a lui Iona. Textul are o structură simetrică în ceea ce priveşte plasamentul lui Iona în raport cu chitul, tablourile 1 şi 4 plasându-l exterior peştelui, pe când tablourile 2 şi 3 îl pleasează în burta acestuia. Aceste poziţionări sunt relevante simbolic dacă avem în vedere percepţia generală a lui Iona cum că toate lucrurile sunt peşti, căci dacă întreaga lume reprezintă o “închidere” atunci plasamentul exterior/interior este irrelevant. De aici şi senzaţia că oriunde te-ai plasa eşti captiv. Percepţiile spaţiale ale lui Iona sunt şi ele tulburate, simbolizând, încă o dată, această incapacitate a omului modern de a defini domeniul realului.
    Iona întruchipează în mod alegoric singurătatea şi căutările omului modern. Caracterizarea directă este realizată de autor prin intermediul indicaţiilor scenice, care individualizează drama existenţială a personajului. Fiecare tablou surprinde eroul în altă etapă a călătoriei şi a devenirii sale. Prin multitudinea trăirilor, Iona devine imaginea generică a omului modern. Sugestive sunt notaţiile autorului din primul tablou:“explicative”, “înţelept”,“imperativ”, “uimit”,“vesel”, “curios”, “nehotărât”, “făcându-şi curaj”. În concordanţă cu aceste stări, limbajul personajului asociază diverse registre stilistice: colocvial şi metaforic, ironic şi tragic, acest amestec fiind o caracteristică a teatrului modern. În text, regăsim şi procedee moderne de caracterizare precum introspecţia şi monologul interior: “Eu cred că există în viaţa lumii o clipă când toţi oamenii se gândesc la mama lor. Chiar şi morţii. Fiica la mamă, mama la mamă, bunica la mamă... până se ajunge la o singură mamă, una imensă şi bună...”.
    Din punct de vedere al particularităţilor de construcţie, piesa Iona, subintitulată „tragedie”, conţine 4 tablouri în care protagonistul, personaj creat după modelul biblic, rosteşte un monolog pe tema singurătăţii, temă care se grefează pe o supratemă, a fiinţei umane aflate într-o dramatică luptă cu destinul impus de o instanţă divină, întotdeauna absentă.
    În ceea ce priveşte limbajul, Iona încearcă să înţeleagă cine este, făcând un efort de anamneză, încercând să definească lucrurile fundamentale (familia, lumea, existenţa socială etc.), însă anamneza nu se produce decât odată cu rostinea numelui: „- (Strigă) Ionaaa! […] – De fapt, Iona sunt eu”. Iona rosteşte iluminat, aşa cum spune autorul în didascalii, iar rostirea produce realitatea identităţii sale, produce anamneza de care personajul are atâta nevoie.
    În opinia mea, tragedia „Iona” este o imagine a modului în care condiţia omului modern se reflectă în textul literar, un text care armonizează poeticul cu dramaticul în incercarea de a oferi spectatorului/cititorului un om în faţa întrebărilor fundamentale, o parabolă care ilustrează indirect o situaţie de viaţă specifică tuturor gânditorilor din epoca modernă.

 

Prof. Mirela Broasca: Tema si viziunea despre lume -modernism si romantism (T. Arghezi si M. Eminescu)

Tema si viziunea despre lume in poezia modernista ''Riga Crypto si lapona Enigel'', de I. Barbu

     Modernismul este o orientare a literaturii române interbelice care ilustrează detaşarea de tradiţionalism şi efortul de sincronizare cu mişcarea literară europeană. Poezia interbelică are în vedere esteticul prin forma artistică rafinată, caracteristicile limbajului fiind reflexivitatea, ambiguitatea. De asemenea, poeţii modernişti introduc noi categorii estetice, (precum urâtul, grotescul), deseori poezia devenind o meditaţie asupra ei înseşi, specie lirică cel mai des cultivată fiind arta poetică.
     Unul dintre cei mai originali poeţi modernişti este Ion Barbu- poet dublat de matematician, a cărui operă literară reuneşte trei etape: parnasiană, baladic-orientală şi ermetică. Poemul Riga Crypto şi lapona Enigel a fost publicat în vol. Joc secund şi face parte din etapa baladic-orientală. Potrivit notaţiilor autorului, textul aparţine speciei baladei, însă având în vedere complexitatea textului, ambiguizarea sensurilor în spirit modernist, se poate afirma că Riga Crypto şi lapona Enigel este un poem alegoric.
     Tematica ilustrează imposibilitatea iubirii văzută ca o cale de acces spre înţelegerea sensurilor lumii, neputinţa depăşirii propriei condiţii.
     Titlul deschide un orizont de aşteptare prefigurând imaginea unui cuplu asemenea celui din celebra poveste de dragoste Romeo şi Julieta. În plus, aici este atrasă atenţia asupra statutului social al primului personaj (riga-rege) şi asupra originii celuilalt (lapona- locuitoare a Laponiei). Numele Crypto face trimitere la caracterul ascuns al regelui, dar şi la natura sa vegetală, la specia de ciuperci a criptogramelor. Enigel provine din englezescul angel (înger), subliniindu-se astfel puritatea, inocenţa personajului feminin.
     Textul este structurat pe două părţi reunite după tehnica povestirii în ramă (a povestirii în povestire), ambele înfăţişând câte o nuntă: una lumească (posibilă), alta fantastică (imposibilă). Partea întâi, considerată ramă a povestirii, are şi rolul de incipit şi sugerează câteva detalii spaţio-temporale, substantivul ,,menestrel’’ făcând trimitere la un Ev Mediu european. Este conturată o atmosferă lumească, de nuntă, momentul surprins fiind cel al spartului nunţii, în cămară, când îndemnat de nuntaşi, menestrelul zice despre o poveste de dragoste tristă, dintre lapona Enigel şi Crypto, regele ciupearcă.
     În a doua parte, este prezentat regatul craiului Crypto, o lume ascunsă, un ţinut al întunericului, simbolizând lipsa cunoaşterii. Este surprins, de asemenea, portretul regelui, o fire ciudată, închisă, un neînţeles, ocărât de supuşi că nu aduce nimic frumos pe lume, că nu îşi împlineşte menirea: Şi răi ghioci şi toporaşi /Din gropi ieşeau, să-l ocărască, / Sterp îl făceau, şi nărăvaş, /Că nu voia să înflorească. În continuare, este conturat portretul laponei, care se remarcă prin gingăşie, puritate Laponă mică, liniştită/ Cu piei, pe nume Enigel. Tânăra Enigel vine din ţinuturile arctice, geroase şi se îndreaptă spre sud, în căutare de soare şi lumină – simbol al cunoaşterii. În drumul său, ea poposeşte la Crypto, mirele poienii, ca să se odihnească şi să-şi adape renii. Întâlnirea celor două fiinţe care provin din lumi diferite, dialogul lor, povestea de dragoste au loc în vis, spaţiu oniric ce aminteşte de Luceafărul eminescian, de aceea textul semnat de Ion Barbu a fost considerat un Luceafăr întors. Astfel, există un paralelism al celor două poeme, protagoniştii care aparţin unor lumi inferioare aspirând să-şi depăşească statutul, condiţia. Însă dacă în Luceafărul eminescian principiul feminin era cel inferior, încercând să acceadă către planul cosmic al luceafărului, în Riga Crypto şi lapona Enigel regele ciupearcă este cel care vrea să-şi depăşească statutul aspirând la iubirea pentru o fiinţă umană. Ca şi în poemul eminescian, dialogul regelui cu lapona presupune o serie de chemări şi de refuzuri. Prima dată, regele îi oferă fetei fragi, simbol al iubirii, fruct analog mărului edenic, pentru a o determina să-i rămână alături, însă este refuzat: Enigel, Enigel, / Ţi-am adus dulceaţă, iacă/ Uite fragi, ţie dragi/ Ia-i şi toarnă-i în puiacă. A doua oară, Crypto îşi oferă întreaga fiinţă Dacă pleci să culegi,/ Începi, rogu-te, cu mine, iar în final, întreaga sa împărăţie, somnul fraged şi răcoarea. Există o anumită gradaţie în refuzul fetei: la început, verbul la indicativ mă duc sugerează hotărârea de a-şi urma calea; a doua oară, condiţional-optativul te-aş culege exprimă nehotărârea acesteia, iar în final, sintagma ca o lamă de blestem sugerează suferinţa tinerei care înţelege că nu poate rămâne alături de rege. Pentru Enigel, somnul fraged şi răcoarea definesc biologicul, materia aflate în opoziţie cu soarele-nţelept, simbol al devenirii spirituale – astfel poemul poate fi interpretat ca o alegorie a raportului spirit-materie. Încercând a-şi depăşi condiţia prin iubire, riga intră în spaţiul ucigător al soarelui şi înnebuneşte, devine o ciupercă otrăvitoare, însoţindu-se cu măselariţa mireasă, o fiinţă din propria lume.
     Personajele poemului alegoric sunt prezentate în antiteză, pentru că reprezintă două lumi opuse. Cea care trăieşte adevărata dramă este Enigel prin zbuciumul sufletesc, prin tentaţiile pe care le încearcă, dar cărora le rezistă urmându-şi chemarea.Textul respectă canoanele prozodiei clasice prin unitatea de ritm, rimă şi măsură care îi conferă o muzicalitate aparte.
     Riga Crypto şi lapona Enigel este una dintre cele mai reuşite balade alegorice barbiene, impresionând prin fondul de idei, dar şi prin originalitatea limbajului. 



Tema si viziunea despre lume :Mihai Eminescu- ,,Luceafarul''

     Poezia “Luceafărul” este considerată de către critici ca fiind cea mai reprezentativă poezie pentru opera lirică eminesciană deoarece aceasta conţine întreaga plajă tematică a discursului liric eminescian precum şi ideologia romantică ce a modulat gândirea, inclusiv filosofică a lui Eminescu.
     “Luceafărul” se încadrează în specia literară a poemului, specie de interferenţă a epicului cu liricul, de întindere relativ mare, cu un conţinut filozofic şi caracter alegoric. Totodată, “Luceafărul” este un poem romantic, realizat prin amestecul genurilor (epic, liric şi dramatic) şi al speciilor. Asfel, lirismul susţinut de meditaţia filozofică şi de expresivitatea limbajului este turnat în schema epică a basmului şi are elemente dramatice (secvenţele realizate prin dialog şi dramatismul sentimentelor).
     Poezia “Luceafărul” pune în discuţie incompatibilitatea dintre geniu şi omul de rând. Originalitatea textului eminescian constă, deci, în problematizarea raportului de existenţă dintre fiinţa geniului şi a omului comun, în condiţiile în care povestea Luceafărului, desfăşurată pe alte coordinate, a fost preluată de Eminescu urmând ca surse de inspiraţie două basme: “Fata din grădina de aur” şi “Miron şi frumoasa fără corp”.
     Tema romantică a poemului este problematica geniului în raport cu lumea, iubirea şi cunoaşterea. Iubirea se naşte lent din starea de contemplaţie şi de visare, în cadru nocturn, relizat prin motive romantice: luceafărul, marea, castelul, fereastra, oglinda, visul. Astfel, compoziţia romantică se concretizează prin opoziţia planurilor cosmic şi terestru, respectiv prin opoziţia a două ipostaze ale cunoaşterii: geniul şi omul comun. Tema iubirii este ilustrată în text prin două poveşti de dragoste care definesc iubirea în mod diferit; pentru Luceafăr iubirea este o cale superioară de cunoaştere pentru care merită sacrificiul morţii (acceptând moartea Luceafarul doreşte, de fapt, să cunoască ceva ce îi este interzis în interiorul planului său existenţial, deci să cunoasca ceva de dincolo de lumea sa), pe când iubirea ilustrată în tabloul al doilea, de Cătălin şi Cătălina, pune în lumină o definire a sentimentului mediata de eros, iubirea şi erosul fiind cosubstanţiale, iubirea pentru omul comun împlinindu-se prin eros în interiorul cuplului.
     Incipitul poemului, un prim element al textului poetic, semnificativ pentru ilustrarea viziunii despre lume, conţine formula specifică basmului prin care cititorul este avertizat asupra structurii narative: “A fost odată ca-n povesti / A fost ca niciodată”.Întâmplările sunt puse sub semnul unui timp mitic, în care faptele sunt unice şi irepetabile. În aceste condiţii, fata de împărat va avea atributele unei fiinţe ieşite din limitele comunului, particularizată prin unicitate în lumea în care trăieşte: “O prea frumoasă fată // Şi era una la părinţi / Şi mândră-n toate cele / Cum e fecioara între sfinţi / Şi luna între stele”.
     De asemenea, un al doilea element al textului poetic, relevant pentru prezentarea viziunii despre lume, este titlul poemului, care este, de fapt, motivul central al textului. Titlul susţine alegoria pe tema romantică a locului geniului în lume, văzut ca fiinţă solitară şi nefericită, opusă omului comun. Alegoria înseamnă că povestea, personajele, relaţiile dintre ele sunt transpuse într-o suită de metafore, personificări şi simboluri. Totodată, titlul uneşte două mituri: unul românesc, al stelei călăuzitoare şi altul grecesc, al lui Hyperion (“cel care merge pe deasupra”), sugerând natura duală a personajului de tip romantic.
     În ceea ce priveşte motivele romantice de la începutul poemului: luceafărul, marea, castelul, fereastra, oglinda, acestea susţin atmosfera de contemplaţie şi de visare în care se naşte iubirea dintre Luceafăr şi fata de împărat. Motivul îngerului şi motivul demonului sugerează chipurile sub care se arată Luceafărul, amplificând tensiunea lirică a trăirii emoţiei erotice. În antiteză cu imaginea angelică a primei întrupări, a doua este circumscrisă demonicului, dupa cum o percepe fata: “O, eşti frumos, cum numa-n vis / Un demon se arată”.
     Zborul cosmic, motiv literar ce relevăsetea de iubire ca act al cunaoşterii absolute, se intersectează cu nuanţate motive ale timpului. Zburând spre Demiurg, Hyperion ajunge într-un spaţiu atemporal, care coincide cu momentul dinaintea naşterii lumilor: “Caci unde-ajunge nu-I hotar, / Nici ochi spre a cunoaşte,/ şi vremea-ncearcă în zadar / Din goluri a se naşte”.
     Pe de altă parte, în constituirea cuplului adamic, profunzimea pasiunii şi unicitatea iubirii trăite îl scot pe Cătălin din ipostaza terestră: “ - O, lasă-mi capul meu pe sân, / Iubito, să se culce / Sub raza ochiului senin / Şi negrit de dulce; / Cu farmecul luminii reci / Gândirile strâbate-mi, / Revarsă linişte de veci / Pe noaptea mea de patimi”.
     Totodată, particularităţile prozodice ale textului sunt semnificative pentru ilustrarea viziunii despre lume. Antiteza dintre planul terestru şi cel cosmic este sugerată, la nivel fonetic, de alternarea tonului minor cu cel major, alternare realizată prin distribuţia consoanelor şi a vocalelor. Muzicalitatea elegiacă, meditativă a celor 98 de strofe ale poemului, este dată măsura versurilor (7 – 8 silabe, ritmul iambic, rima încrucişată. De asemenea, sunt prezente asonanţele şi rima interioară (“una”–“luna”, “zare” – “răsare” , “plec” – “împle”).
     În opinia mea, poemul “Luceafărul” însumează toate categoriile lirice din poezia anterioară a lui Eminescu şi poate fi considerat un mit al poeziei şi al poetului, în măsura în care poezia sa nu este o imitaţie a naturii, ci o transfigurare lirică a semnificaţiilor realităţii, iar simbolurile cu care operează autorul sunt forme încifrate ale unor idei filozofico-poetice.