vineri, 19 decembrie 2014

Prof. Mirela Broasca: Ministerul Educatiei a stabilit datele Evaluarilor Nationale la finalul claselor a II-a, a IV-a si a VI-a în 2015

Ministerul Educatiei si Cercetarii Stiintifice a publicat joi, 18 decembrie 2014, calendarul si metodologia de organizare si desfasurare a Evaluarilor Nationale (EN-2015) la clasele a II-a, a IV-a si a VI-a în anul scolar 2014-2015.
Conform calendarului, aceste evaluari se vor desfasura în perioada 18 mai – 3 iunie, dupa cum urmeaza
- clasa a II-a (Limba româna: 18 mai – scris si 19 mai – citit; Limba româna pentru minoritatile nationale -scris/citit: 19 mai; Matematica: 20 mai; Limba materna: 21 mai – scris si 22 mai – citit)
- clasa a IV-a (26 mai: Limba româna; 27 mai: Matematica; 28 mai – Limba materna)
- clasa a VI-a (2 iunie: Limba si comunicare; 3 iunie: Matematica si stiinte).
Subiectele vor avea un nivel mediu de dificultate si sunt elaborate de Centrul National de Evaluare si Examinare. Vor fi formulate clar, precis si în stricta concordanta cu programele scolare în vigoare pentru fiecare disciplina de studiu. Pentru clasa a IV-a, testele vor avea un format asemanator cu cel al evaluarilor internationale administrate elevilor în vârsta de 10-12 ani.
La clasa a II-a, responsabilitatea administrarii testelor apartine administratorului de test – învatatorul/institutorul/profesorul pentru învatamântul primar de la clasa. La clasele a IV-a si a VI-a administratorul de test va fi un cadru didactic diferit de cel care preda în mod obisnuit. Pe toata durata administrarii testelor, administratorul de test este asistat de un al doilea cadru didactic, care nu preda la clasa respectiva si care are rolul de a sustine procesul de administrare a instrumentelor de evaluare.
Salile în care se sustine EN-2015 sunt, de regula, salile în care elevii îsi desfasoara activitatea în mod curent. Acestea vor fi adaptate în prealabil, dupa caz, în functie de testul planificat, prin eliminarea oricaror materiale didactice care i-ar putea influenta pe elevi. Durata alocata rezolvarii subiectelor este de 30 de minute pentru fiecare test administrat la EN II, de 60 de minute pentru fiecare test administrat la EN IV si de 60 de minute pentru fiecare test administrat la EN VI.
Testele vor fi evaluate în cadrul unitatilor de învatamânt de cadrele didactice care predau în respectivele scoli. În cazul în care numarul de cadre didactice dintr-o unitate de învatamânt este insuficient, presedintele Comisiei de organizare si de administrare a EN-2015 din respectiva unitate de învatamânt solicita comisiei judetene/a municipiului Bucuresti nominalizarea unor cadre didactice din alte scoli. Înainte de începerea procesului de evaluare, presedintele din centrul de evaluare are obligatia de a asigura o sesiune de instruire pentru evaluatori.
Fiecare test este evaluat de catre doua cadre didactice, pentru fiecare disciplina în parte, pe baza Caietului cadrului didactic. Baremele de evaluare, precum si alte informatii referitoare la evaluare, sunt cuprinse în Caietul cadrului didactic. Evaluarea fiecarui test se face cu respectarea stricta a baremului si a precizarilor din Caietul cadrului didactic.
Rezultatele obtinute la EN-2015 nu se înregistreaza în catalogul clasei si sunt valorificate la nivelul unitatii de învatamânt prin elaborarea planurilor individualizate de învatare, consemnarea în portofoliul educational al elevului, respectiv informarea parintilor/reprezentantilor legali ai elevului asupra stadiului formarii si dezvoltarii competentelor evaluate.

marți, 16 decembrie 2014

Prof. Mirela Broasca: Modurile personale si nepersonale ale verbului cu exemple



MODURILE PERSONALE ale verbului:

I) MODUL INDICATIV:  arata o actiune sigura, reala.
 Ate sapte timpuri, precum:
1)Timpul PREZENT:  indica desfasurarea actiunii in momentul vorbirii. Sufixele si desinentele de prezent sunt:
Pentru conjugarile I si a II-a:
(eu) invat         lucrez             aflu                par   
tu inveti              lucrezi          afli              tu pari
el/ea invata       lucreaza        afla            el/ea pare
noi invatam        lucram       aflam        noi parem
voi invatati        lucrati         aflati         voi pareti
ei/ele invata       lucreaza       afla           ei/ele par
Conjugarea a III-a                Conjugarea IV-a:
eu merg                           eu dorm     iubesc      hotarasc
tu mergi                          tu dormi     iubesti      hotarasti
el/ea merge                    el/ea doarme iubeste hotaraste
noi mergem                    noi dormim  iubim   hotaram
voi mergeti                     voi dormiti   iubiti    hotarati
ei/ele merg                     ei/ele dorm   iubesc    hotarasc
Timpurile trecutului:
2) IMPERFECTUL exprima o actiune trecuta, care se desfasoara in acelasi timp cu o alta actiune trecuta, aratand durata sau repetarea. Sufixele si desinentele de imperfect sunt:
Conjugarea I    Conjugarea a II-a  Conjugarea a III-a  Conjugarea a IV-a
eu invatam         eu paream               eu mergeam      eu dormeam
tu invatai           tu pareai                tu mergeai           tu dormeai
el/ea invata        parea                     el/ea mergea      el/ea dormea
noi invatam       paream                 noi mergeam        noi dormeam
voi invatati        pareati                 voi mergeati         voi dormeati
ei/ele invatau      pareau                 ei/ele mergeau     ei/ele dormeau
3)PERFECTUL COMPUS   exprima o actiune trecuta, terminata in momentul vorbirii. Este alcatuit din  forme specifice ale verbului auxiliar a avea + participiul verbului de conjugat:
eu am invatat/ tu ai invatat/ el/ea a parut/ noi am mers/ voi ati dormit/ ei/ele au coborat;
4)PERFECTUL SIMPLU exprima in limba literara o actiune petrecuta si incheiata in trecut. In limba literara, este timpul povestirii la persoana a III-a. In limba vorbita, este folosit doar in anumite regiuni ale tarii (in Oltenia, mai ales) si exprima o actiune terminata de curand. Sufixelesi desinentele de perfect simplu sunt:
Conjugarea I      Conjugarea a II-a      Conjugarea a III-a   Conjugarea a IV-a
eu invatai             eu parui                      eu mesei                 eu dormii
tu invatasi            tu parusi                      tu mersesi             tu dormisi
el/ea invata          el/ea paru                   el/ea merse            el/ea dormi
noi invataram     noi paruram              noi merseram         noi dormiram
voi invatarati      voi parurati              voi merserati          voi dormirati
ei/ele invatara     ei/ele parura            ei/ele mersera         ei/ele dormira
5)MAI MULT CA PERFECTUL exprima o actiune trecuta si terminata inaintea altei actiuni trecute.  Sufixul si desinentele de mai mult ca perfect urmeaza dupa sufixul deperfect simplu si sunt:
Conjugarea I      Conjugarea a II-a   Conjugarea a III-a    Conjugarea a IV-a
eu invatasem            eu parusem        eu mersesem         eu dormisem
tu invatasesi             tu parusesi          tu mersesesi      tu dormisesi
el/ea invatase            el/ea paruse      el/ea mersese     el/ea dormise
noi invataseram     noi paruseram   noi merseseram     noi dormiseram
voi invataserati      voi paruserati     voi merseserati    voi dormiserati
ei/ele invatasera    ei/ele parusera    ei/ele mersesera    ei/ele dormisera
VIITORUL indica o actiune ce se va desfasura dupa momentul vorbirii. Viitorul are forme literare de limba scrisa si de limba vorbita.

6)VIITORUL SIMPLU (viitorul pentru limba scrisa) este alcatuit din forme specifice ale verbului a vrea+ infinitivul verbului de conjugat.
eu voi invata/ tu vei invata/ el/ea va parea/ noi vom merge / voi veti dormi/ ei/ele vor citi;
Viitorul pentru limba vorbita:  o invariabil+conjunctivul verbului de conjugat: o sa invat
-verbul a avea la indicativ prezent+conjunctivul verbului de conjugat : am sa invat
- forme ale verbului a vrea rezultate din caderea consoanei v+infinitivul verbului de conjugat : oi invata.
7)VIITORUL ANTERIOR arata o actiune viitoare terminata inaintea altei actiuni viitoare. Este un timp verbal invechit, care a fost inlocuit in limba vorbita prin viitorul propriu-zis. Este alcatuit din: verbul auxiliar a fi   la viitor +  participiul verbului de conjugat: voi fi invatat.
II )Modul CONJUNCTIV indica o actiune posibila, realizabila si  are timpurile:
1)PREZENT, care indica o actiune desfasurata in prezent sau in viitor. Se formeaza cu ajutorul conjunctiei ‘’sa’’ +forme ale indicativului prezent (cu exceptia persoanei a III-a): sa invat., sa par, sa merg, sa scriu, sa vin;
2)PERFECT, care indica o actiune desfasurata in trecut. Este alcatuit din conjunctia  sa + verbul auxiliar a fi  +   participiul verbului de conjugat: sa fi invatat, sa fi parut, sa fi mers, sa fi venit etc.
III) Modul CONDITIONAL-OPTATIV  indica o conditie sau o dorinta si are timpurile:
1)PREZENT, care indica o actiune desfasurata in momentul vorbirii sau in viitor. Este alcatuit din verbul auxiliar a avea +  infinitivul verbului de conjugat.
eu as invata/ tu ai invata/ el/ea ar parea/ noi am merge/voi ati dormi/ ei/ele ar veni;
2)PERFECT, care indica o actiune desfasurata in trecut. Este alcatuit din verbul auxiliar a avea+ verbul auxiliar ‘’a fi’’+ participial verbului de conjugat: eu as fi spalat, tu ai fi parut, el ar fi mers, noi am fi venit, voi ati fi coborat, ei ar fi sosit.
IV) Modul IMPERATIV  exprima o rugaminte, un indemn, un ordin, o porunca si are forme doar pentru persoanele a II-a, nr. singular si  plural, avand:
                              Forma afirmativa:
Conjugarea I     Conjugarea a II-a     Conjugarea a III-a      Conjugarea a IV-a
(tu )canta!             (tu) vezi!                        (tu) du!                      (tu) vino!
(voi) cantati!       (voi) vedeti!                (voi) duceti!                ( voi) veniti!


FORMA  NEGATIVA:
Conjugarea I    Conjugarea a II-a  Conjugarea a III-a    Conjugarea a IV-a
tu nu certa!       tu nu bea!              tu nu face!              tu nu dormi!
voi nu certati!   voi nu beti!          voi nu faceti!        voi nu dormiti!
Atentie: Formele corecte ale verbelor a face, a duce, a zice la modul imperativ, pers. A II-a, singular sunt: Nu zice! Nu duce! Nu face! (se formeaza cu adverbul de mod de negatie ‘nu’ + infinitivul verbului de conjugat, fara prepozitia ‘a’: Nu spala! ( nu+ (a) spala!)
FUNCTIILE SINTACTICE ALE MODURILOR  NEPERSONALE:
 MODUL INFINITIV  exprima numele actiunii, al starii. Este forma cu care verbul se gaseste in dictionar; (este insotit de prepozitia ‘a’). Exemple: a spala, a manca, a vedea, a parea, a merge, a face , a veni, a sosi, a cobori, a dobori etc.
Subiect: A ierta este omeneste.
Nume predicativ: Placerea lui era a scrie.
Complement direct: Batranul incepe a povesti.
Complement indirect: S-a saturat a astepta mereu..
C.c. de timp: A sosit  inainte de a rasari soarele.
C.c. de mod: Ionel a  plecat  fara a anunta.
Atribut verbal: Dorinta de a pleca il bucura..
 MODUL GERUNZIU exprima actiuni in plina desfasurare. Se formeaza cu sufixele –and (vazand) si –ind (citind). Forma de negativ se obtine cu prefixul ne-.: neauzind, nedorind, nemaivazand etc.
Subiect: Se aude cantand.
Atribut verbal: Am vazut oameni invatand.
Complement indirect: S-a saturat invatand.
Complement direct: Aud tipand .
C.c. de mod: Baiatul mergea  cantand.
C.c de timp: Vazandu-l, mi-am amintit ce voiam sa-I spun.
C. c. de cauza: Impiedicandu-se, a cazut si si-a  julit genunchiul.
CU VALOARE DE ADJECTIV, poate fi: Nume predicativ: Ea este suferinda.
Atribut adjectival: Se vad cosuri fumegande. Ma impresionau mainile ei tremurande.
 III) MODUL PARTICIPIU exprima actiuni terminate si suferite de o fiinta sau de un lucru, avand valoare de adjective: citit, citita, cititi, citite.
Verbul la participiu are urmatoarele valori:1) verbala:atunci cand intra in componenta unor forme verbale compuse: modul indicativ, timpul perfect compus: am scris; -indicativ, viitor anterior:voi fi scris; conjunctiv prezent: sa fi scris; conditional –optativ perfect: as fi scris; infinitiv perfect: a fi scris; diateza pasiva : este scris.
2)valoare adjectivala:Cand determina ( are ca regent) un substantiv sau un verb copulativ: Lucrarea prezentata a placut tuturor. Floarea este inflorita.
3) valoare adverbiala: cand determina un verb predicativ: vorbeste ragusit; calca apasat; spune deschis, citeste sacadat;
4) valoare substantivala, cand primeste articol hotarat: Rasfatatul ne enerva mereu. Invatatul reuseste in viata.
IV) MODUL SUPIN denumeste scopul, destinatia, provenienta unei actiuni sau a unui obiect. Este alcatuit din prepozitiile de, dupa, la,  pentru spre +participiul verbului de conjugat. Forma negativa se obtine cu ajutorul prefixului ne-, adaugat participiului.
Subiect: E usor de invatat.
Nume predicativ: Masina este de tocat.
Atribut verbal: Masina de tocat  s-a defectat..
Complement direct: Am terminat de citit.
Complement indirect: S-a saturat de invatat.
C.c. de loc: Vine de la scaldat.
C.c. de timp: A venit dupa semanat.
C.C. scop : Merge in padure pentru vanat.

marți, 9 decembrie 2014

Prof. Mirela Broasca: Text argumentativ despre importanta cunoasterii biografiei unui scriitor, in vederea mai bunei intelegeri a operei sale



Text argumentativ despre importanta cunoasterii biografiei unui scriitor, in vederea mai bunei intelegeri a operei sale.


       Dupa parerea mea, este foarte important pentru un cititor sa studieze biografia unui scriitor, intrucat aceasta ii va fi de mare ajutor in a intelege mult mai bine opera sa.
        In primul rand, orice cititor atent poate remarca faptul ca , in cazul unor  scriitori, opera acestora  se afla intr-o stransa legatura cu biografia lor. De exemplu, studiind biografia marelui nostrum ‘Luceafar al poeziei romanesti’, Mihai Eminescu, cititorul poate intelege de ce  multe dintre poeziile sale reflecta zbuciumul sufletesc , tocmai pentru ca poate face conexiunea cu ceea ce poetul traise in realitate: iubirea pentru Veronica Micle, iar sugestiv pentru cititor este si faptul ca , dupa ce Eminescu se indragosteste, poeziile sale, pana atunci pline de revolta si nemultumire, incep sa exprime altfel de sentimente, ce releva fericirea unei iubiri impartasite.
       In al doilea rand, lecturand biografia unui scriitor, cititorul isi poate explica de ce  acesta a abordat intr-o anumita parte a operei acestuia, o tematica monotona, cata vreme, in alta parte a operei sale, tonalitatea este net diferita. De exemplu, Octavian Goga  concepe poezia ‘Dascalita’, in care sunt relevate sentimente de tristete, durere si regret generate de moartea unei tinere invatatoare din lumea satului, dupa ce el insusi traise drama faptului ca sora sa, invatatoare in sat, pierise la varsta de 19 ani, rapusa de tuberculoza, fapt ce reiese din studiul biografiei scriitorului.
       In concluzie, este important pentru orice cititor sa cunoasca biografia unui scriitor, intrucat, asa cum am aratat mai sus, il ajuta pe acesta sa inteleaga  mult mai bine opera sa.
 

vineri, 5 decembrie 2014

Prof. Mirela Broasca:VOCABULAR, PUNCTUATIE,MODURI DE EXPUNERE,FIGURI DE STIL,GENURI LITERARE, ELEMENTE DE PROZODIE (MASURA, RIMA ,RITM, STROFA, VERS), TEME SI MOTIVE LITERARE



FISA DE LITERATURA: VOCABULAR, PUNCTUATIE,MODURI DE EXPUNERE,FIGURI DE STIL,GENURI LITERARE, ELEMENTE DE PROZODIE (MASURA, RIMA ,RITM, STROFA, VERS), TEME SI MOTIVE LITERARE.
  1. Sinonime = cuvinte cu formă diferită, dar cu sens asemănător.
    Atenţie! Uneori, într-un anumit context, sensul unui cuvânt poate căpăta şi alte nuanţe. De exemplu: a plânge = a lăcrima, dar şi a suferi, a jeli; freamăt = foşnet, dar şi agitaţie, emoţie; dalb = alb, dar şi pur, inocent.
    2. Expresie/locuțiune = grup de cuvinte cu un înțeles global, dar structură sudată (nu pot fi înlocuite cu alte cuvinte, pentru că expresia îşi pierde sensul unitar)
    Exemple:
    - locuțiuni/expresii conținând cuvântul „ochi”: a pune ochii pe cineva; a da ochii peste cap; a face ochi dulci; a lua la ochi
    - locuțiuni/expresii conținând cuvântul „apă”: a da apă la moară cuiva; a se duce pe apa sâmbetei; apă de ploaie; a intra la apă; a bate apa-n piuă
    Atenție! Citiți cerința şi observați dacă se cere alcătuirea unor enunțuri cu expresii/locuțiuni. Dacă da, atunci formulați o propoziție cu o expresie găsită de voi care să conțină cuvântul indicat în cerință. De exemplu, cu expresia „a se duce pe apa sâmbetei” se poate formula următorul enunţ: Toată munca lui s-a dus pe apa sâmbetei din cauza neatenției.
    3. Omonime = cuvinte cu aceeaşi formă, dar cu înțeles total diferit.
    De exemplu: tură = piesă de şah; schimb; ocol;
    4. Cuvinte polisemantice = cuvinte care au mai multe sensuri înrudite între ele (sensurile se actualizează în diferite contexte).
    Exemple: coadă - Vulpea are coada stufoasă. Şi-a prins părul în coadă. Coada măturii s-a rupt.
    5. Antonime = cuvinte cu sens opus.
    De exemplu: frumos – urât; încreți – descreți; normal – anormal
    6. Familia lexicală = cuprinde cuvinte înrudite ca formă şi sens cu cel dat. De exemplu: floare – floricică, florar, florăreasă, înflori, înflorit, înflorire, înfloritor
    7. Câmp semantic/lexical = cuprinde cuvinte care au o legătură de sens cu cuvântul dat.
    De exemplu: floare – grădină, petală, trandafir, narcisă, lujer, miros, corolă
    8. Arhaisme = cuvinte vechi, dispărute din uz.
    De exemplu: carte = cu sens de „scrisoare” (arhaism semantic); medelnicer, paharnic, logofăt, stolnic (arhaisme lexicale)
    Atenție! Există forme arhaice ale unor cuvinte, neacceptate de normele literare actuale.
    De exemplu: împle (umple) – arhaism fonetic; aripe (aripi), inime (inimi) – arhaisme morfologice.
    9. Regionalisme = cuvinte folosite numai în anumite zone ale țării.
    De exemplu: harbuz, lubeniță = pepene; păpuşoi, cucuruz = porumb; bai = necaz, supărare;
    10. Neologisme = cuvinte noi, împrumutate din alte limbi.
    De exemplu: opac, computer, kitsch, fairplay;
    11. Sens denotativ = sensul propriu (de bază) al cuvântului; sensul obişnuit, comun, lipsit de conotaţii. De exemplu: stea = astru;
    12. Sens conotativ = sensul figurat al cuvântului, influenţat de context şi rezultat din experienţa personală a vorbitorului. De exemplu: stea = vedetă.
  1. Virgula
    – În propozi
    ție are rolul de a izola: substantive sau pronume în cazul vocativ (– Mamă, mi-e foame!); interjecții (– Măi, dar frumos îți şade!); cuvinte incidente (Am rezolvat, iată, corect problema.); apoziții simple sau dezvoltate (Colegul meu, Radu, e cel mai bun.); complemente circumstanțiale de loc, de timp, de mod aşezate înaintea verbelor (Seara, în parc, cântă o privighetoare.). Virgula leagă termenii unei enumerații sau ai unei repetiții (Fata moşului era harnică, bună, cuminte. / „Care vine, vine, vine, calcă totul în picioare.” – M. Eminescu)
    – În frază, virgula leagă propoziții de acelaşi fel în raport de coordonare (Vine, se uită, pleacă.; Nu ştie să scrie, să citească, să socotească.); separă o propoziție subordonată de regenta ei (Era atât de obosit, încât a adormit pe loc.); o propoziție incidentă de restul enunţului (– Hai acasă, zise mama.)
    – Virgula se foloseşte înaintea unor conjuncții adversative (dar, iar, însă, ci), a unor conjuncții conclusive (deci, aşadar), înaintea unor conjuncții care se repetă (Fie pleci, fie rămâi.; Nici eu, nici tu nu suntem aşa.)
    2. Cratima = semn de ortografie care marchează rostirea împreună a două cuvinte alăturate şi uneori elidarea/căderea unei vocale: să-(î)ţi trimit; c(ă)-a venit; nu-(î)mi pasă; cratima leagă obligatoriu un pronume cu formă neaccentuată de un verb la o formă compusă: m-a ajutat; s-a supărat; v-ar da; în cazul versurilor, contribuie la menținerea măsurii constante şi a ritmului; în proză, conferă un ritm mai rapid rostirii.
    3. Punctele de suspensie = marchează întreruperea şirului vorbirii şi pot sugera: incoerența, surpriza, emoția, incertitudinea (în funcţie de textul dat).
    4. Punctul = se foloseşte la sfârşitul unei propoziții enunțiative propriu-zise.
    5. Semnul exclamării = se foloseşte la sfârşitul unei propoziții exclamative în care se exprimă admirația, surpriza (Ce frumoasă eşti!), după o interjecție (A! A! Mi-ai scos alta!), după un enunț imperativ (Citeşte cartea!), după substantive în cazul vocativ (Goe! Goe!).
    6. Semnul întrebării = se foloseşte la sfârşitul unui enunț interogativ (Cine vine?).
    7. Două puncte = anunță vorbirea directă, o enumerație, o explicație, o concluzie.
    8. Ghilimelele = reproduc întocmai spusele cuiva, încadrează titlurile operelor atunci când sunt reproduse într-un context, încadrează cuvinte cu sens ironic sau depreciativ.
    9. Linia de dialog = introduce vorbirea directă a unei persoane/a unui personaj.
    10. Linia de pauză = marchează lipsa unui cuvânt, încadrează o apoziție, o construcție incidentă, având rol asemănător cu virgula.
    11. Apostroful = semn de ortografie care marchează grafic căderea accidentală a unor sunete sau a unor silabe sau absența primelor cifre din notația unui an ( ’Neața!, ’80).
1.      Temă literară = aspectul general al realitățiii înfățişat în opera literară într-un mod artistic, într-o viziune personală.
Exemple de teme: natura, iubirea, creația, moartea, timpul, copilăria, războiul, satul etc.
2. Motiv literar = aspect concret al unei teme evidențiat în opera literară.
De exemplu, motive legate de tema naturii: lacul, izvorul, codrul, iarna, vara, marea, luna, stelele, soarele etc.
3. Eu liric = individualitate creatoare diferită de persoana reală a autorului, prin intermediul căreia acesta îşi face simţită prezenţa în textul poetic.
Mărci ale eului liric = cuvinte şi forme gramaticale ale unui cuvânt prin care se manifestă subiectivitatea în text (de exemplu: pronume la persoana I – eu, mă, mie, mine, m- sau la persoana a II-a – tu, tine, te, ție; verbe la persoana I – plec, aduc, las; interjecții – ah, oh, vai; substantive în cazul vocativ care arată adresarea directă; adjective posesive – mea, ta).
4. Rima = potrivirea ultimelor silabe ale versurilor. Tipuri de rimă: împerecheată (rimează versul 1 cu 2), îmbrățişată (rimează versurile 1 cu 4 şi 2 cu 3), încrucişată (rimează versurile 1 cu 3 şi 2 cu 4), monorimă (aceeaşi rimă la sfârşitul mai multor versuri la rând), vers liber (fără rimă, fără ritm, fără măsură constantă).
5. Măsura versului = numărul de silabe dintr-un vers. Atenție! Cratima scurtează versul cu o silabă: Pe un picior de plai = 6 silabe; Pe-un picior de plai = 5 silabe). Nu se adună numărul silabelor din fiecare vers, ci fiecare vers are măsura lui.
6. Ritmul = alternarea regulată a silabelor accentuate şi neaccentuate dintr-un vers. Tipuri de ritm: trohaic (prima silabă este accentuată, iar a doua neaccentuată: „Doină, doină, cântic dulce.” - Folclor); iambic (prima silabă este neaccentuată, iar a doua accentuată: „A fost odată ca-n poveşti” – M. Eminescu); amfibrahic (prima şi a treia silabă sunt neaccentuate, iar cea din mijloc este accentuată: „Pe vodă-l zăreşte călare
trecând...” – G. Coşbuc); coriambic (prima şi a patra sunt accentuate, iar a doua şi a treia sunt neaccentuate: „Sara pe deal...” – M. Eminescu).
7. Figuri de stil: epitet (buze dulci, noapte neagră, nuferi galbeni), personificare (pădurea tace, codrul suspină, trunchiurile poartă suflete sub coajă), metaforă (corola de minuni a lumii, leoaică tânără, iubirea), comparație (fața-i roşie ca mărul, fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi), enumerație (Tot e alb: pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare), inversiune (vesela, verde câmpie, duioasele-amintiri)
8. Narator = vocea care relatează acțiunea într-o operă epică; nu trebuie confundat cu autorul, care este o persoană reală, creatorul operei; naratorul aparține operei literare şi este un mediator între autor şi cititor.
Tipuri de narator:
– omniscient
: povesteşte la persoana a III-a fără să se implice în faptele relatate; ştie totul despre personajele operei, le cunoaşte gândurile, intenţiile, emoţiile;– narator-martor: un personaj care a asistat la evenimentele narate, poate fi atât obiectiv, neimplicat (relatează la persoana a III-a), cât şi subiectiv (relatează la persoana I), atunci când îşi exprimă părerea cu privire la faptele prezentate; de exemplu în unele povestiri din volumul Hanu Ancuţei de Mihail Sadoveanu, cum ar fi Negustor lipscan.
9. Perspectivă narativă (punct de vedere, viziune, focalizare) – punctul de vedere din care naratorul povesteşte, unghiul din care priveşte şi interpretează faptele relatate. Perspectiva poate fi: subiectivă – când se povesteşte la persoana I, iar naratorul se implică afectiv în faptele relatate; obiectivă – când se povesteşte la persoana a III-a, iar naratorul nu se implică în faptele relatate, ci rămâne detaşat, impersonal.
10. Descrierea – mod de expunere prin care se înfățişează trăsăturile unui peisaj (descriere de tip tablou) sau ale unui personaj (descriere de tip portret) cu ajutorul unor imagini artistice vizuale, auditive, de mişcare, olfactive. Într-o descriere literară, autorul îşi exprimă viziunea proprie, foloseşte un limbaj expresiv (expresivitatea este dată de folosirea figurilor de stil, a sensurilor conotative). Din punct de vedere lexical, într-o descriere predomină substantivele şi adjectivele, acestea având rol de epitete sau intrând în alcătuirea unor metafore sau personificări.
11. Narațiunea – mod de expunere predominant al genului epic, implicând existența unui narator care prezintă fapte la care participă personaje.
12. Textul narativ (genul epic) – are ca mod principal de expunere naraţiunea, îmbinată cu descrierea, dialogul, monologul. Într-un astfel de text există acțiune, personaje, narator, indici spațiali şi temporali. Din punct de vedere lexical, predomină verbele. Narațiunea poate fi obiectivă (la pers. a III-a) sau subiectivă (la pers. I).
13. Textul dramatic (genul dramatic)– are ca mod de expunere predominant dialogul care organizează textul sub forma unor replici ale personajelor; textul este împărţit în acte, iar acestea în scene; prezintă indicații scenice şi de regie numite didascalii (textul din paranteze) care arată intenția autorului ca piesa să fie jucată pe scenă; poate apărea şi monologul dramatic; prin personaje şi acțiune autorul îşi exprimă indirect ideile, sentimentele, viziunea despre lume.
14. Textul liric (genul liric) – autorul îşi exprimă direct ideile, sentimentele prin vocea eului liric; este în versuri; modurile de expunere specifice sunt: descrierea (în pasteluri) şi/sau monologul; limbajul este expresiv, are valenţe artistice, prin folosirea folosirea figurilor de stil, imaginilor artistice.
15. Imagine artistică – forma concretă a unei idei artistice; în literatură, este o reflectare artistică a realităţii prin cuvinte din perspectiva subiectivă a autorului. În funcţie de natura elementelor senzoriale implicate, imaginile artistice pot fi: vizuale, auditive, olfactive, tactile, gustative, motorii.
Mărcile lexico-gramaticale ale prezenţei eului liric în text sunt verbele, pronumele, adjectivele pronominale de persoana I singular şi plural, persoana a II-a singular şi plural, dativul etic şi dativul posesiv, substantive la vocativ, exprimări afective. Elemente de compoziţie a textului poetic Imaginarul poetic este reprezentat de întregul sistem de mijloace artistice (figuri de stil, imagini artistice) care redau viziunea despre lume a scriitorului, evocand forţa creatoare a acestuia. Astfel că imaginarul poetic implică reflectarea şi interpretarea unor teme fundamentale precum concepţia despre lume, existenţă, condiţia omului în Univers, iubire, natură. Titlul este un cuvant, o sintagmă care se aşază în fruntea unui text, sintetizand problematica tratată de acesta. Titlul este un element de metatextualitate şi poate varia de la registrul sobru/serios către registrul ironic/parodic. Incipitul este partea introductivă a unui text.
Elemente de prozodie
 Versul / stihul este o unitate semantică şi sintactică ce formează un· rand dintr-o poezie. Versul este organizat după norme de rimă, ritm, măsură.
 Rima este potrivirea eufonică a sunetelor de la sfarşitul a două sau· mai multe versuri, începand cu ultima vocală accentuată. Rima poate fi: împerecheată (a a b b), încrucişată (a b a b), îmbrăţişată (a b b a), amestecată (fără a respecta un tipar fix), vers alb (fără rimă).
 Ritmul este armonia ce rezultă din succesiunea regulată a silabelor· accentuate şi neaccentuate dintr-un vers. Ritmul poate fi: trohaic, iambic.
 Măsura reprezintă numărul de silabe din care este format un vers.·
 Strofa este o unitate dintr-o poezie, construită după anumite reguli· formale sau de conţinut. Strofele pot fi: monovers (cu un singur vers), distih (cu două versuri), terţină (cu trei versuri), catren (cu patru versuri), cvintet (cu cinci versuri), sextină (cu şase versuri), polimorfă (cu mai multe versuri).

marți, 2 decembrie 2014

Prof. Mirela Broasca: Arhaismele

ARHAISMELE
Definitie!
Cuvintele, grupurile de cuvinte si formele vechi care apartin limbii romane din trecut si care nu se mai intrebuinteaza astazi se numesc arhaisme.

Cauzele care au dus la disparitia unor cuvinte, expresii din limba devenind astfel arhaisme sunt:
1. Obiectele, meseriile, institutiile pe care le denumeau altadata au disparut sau au devenit invechite.
2. Cuvintele referitoare la obiecte pe care le intrebuintam si astazi au fost inlocuite cu alte cuvinte, in general neologisme.
3. Unele cuvinte nu s-au putut impune din pricina ca au fost cooncurate si eliminate in cele din urma de sinonimele lor existente deja in limba.
4. Lipsa de productivitate a unor cuvinte, prin derivare sau compunere, izolarea lor a dus la disparitia unor cuvinte din uz.
 
Clasificare:
1. Arhaismele fonetice sunt cele mai numeroase. Prin arhasime fonetice, intelegem forme vechi disparute din uz sau pastrate doar regional ale unor cuvinte de uz actual si general:
Exemple: a lacui= a locui
pept= piept
a imbla= a umbla
poporatie= populatie

pre= pe
imbele= ambele
horopsita= oropsita
piste= peste
imple= umple
a videa= a vedea
poporal= popular
dobe= tobe

2. Arhaismele lexicale sunt in numar foarte mare. In trecut unele denumeau ranguri boieresti si functii diplomatice din trecut.
Exemple: hatman= boier comandant al ostii
armas= boier administrator al inchisorilor
capuchehaie= ambasador
caimacan= loctiitor al domnului
comis= boier administrator al grajdurilor domnesti
Alte arhaisme lexicale denumeau indeletniciri militare sau civile,denumeau slujbe sau institutii din trecut ( agie= politie, abagiu= negustor de stofe, polcovnic= colonel,zapciu= administrator).
Unele arhaisme lexicale denumeau obiecte de imbracaminte si tesaturi din trecut ( cacom= haina de hermina, benis= haina lunga imblanita, vapela= broderie, taclit= stofa ,etc.)
Alte arhaisme lexicale denumeau acte cu caracter juridic , actiuni si obiecte diverse,monede, etc.(pibac= ordin domnesc, carboava= moneda ruseasca, cocon= prunc, dajdie= impozit, etc.)
Multe din arhaismele lexicale au fost concurate si eliminate fie de sinonime existente in limba fie de cuvinte imprumutate ulterior din alte limbi.Astfel "mezat" a fost concurat si eliminat de "licitatie", "aplat" de "autorizatie", "taraf" de "partid". O astfel de situatie poarta numele de ciocnire sinonimica.
Unele arhaisme se pastreaza in numar mic dar numai in cadrul unor expresii si locutiuni: "a nu sti o iota", "a nu avea habar", "a da sfoara in tara", "a veni de hac" etc.
3. Arhaismele gramaticale sunt mai putine si cuprind arhaismele morfologice si arhaismele sintactice dupa cum urmeaza:
a) pluralul vechi in e -manance, aripe, gresale
b) pluralul vechi in uri - palaturi, diamanturi, documenturi
c) forme de singular neutru terminate in iu -venea ajutoriu
d) vocativul masculin in e -lupe
e) forme diferite de pronume demonstrative: acestii pentru acesti
4. Arhaismele semantice sau arhaismele de sens reprezinta o ultima categorie de arhaisme. Cuvintele sau unitatile gramaticale si lexicale continua sa existe in limba dar sunt folosite cu alte sensuri decat odinioara.
Astfel "prost" inseamna om simplu din popor: astazi inseamna o persoana retardata; "misel" inseamna sarac, astazi inseamna necinstit; "voinic" inseamna altadata ostas, astazi reprezinta o persoana puternica.
Nefiind folosite in vorbirea curenta,  arhaismele apar numai in literatura de inspiratie istorica. Cuvintele vechi au un farmec aparte, iar uneori prin folosirea lor chiar alaturi de neologisme, se pot obtine efecte artistice.
Scriitorii le folosesc in operele lor literare pentru a descrie viata, oamenii, portul, obiceiurile, astfel spus arhaismele servesc la redarea asa numitei culori locale.
 
 
 

marți, 25 noiembrie 2014

Prof. Mirela Broasca: ''Sfarsit de toamna'', de V. Alecsandri- interpretarea textului; figuri de stil



Sfarsit de toamna,
                               de Vasile Alecsandri

    Pastelul Sfarsit de toamna, creat in 1868, descrie, cu tristete si melancolie, ultimele zile de toamna si apropierea iernii.
    Dragostea poetului fata de natura strabate de la primele cuvinte: oaspetii caselor noastre, cum sunt numite pasarile calatoare, cocostarcii si randunelele.
     Natura este surprinsa in diversele sale forme de existenta, alternand, echilibrat, planurile celest si terestru. Tabloul de toamna cuprinde carduri de pasari calatoare care migreaza, campii vestejite, lunca acoperita de bruma, copaci goliti de frunze, cerul intunecat de nori negri, care acopera soarele.
    Apropierea iernii este descrisa prin expresii cum ar fi: zile rele, nouri negri plini de geruri, precum si in ultima strofa:
‘’Ziua scade; iarna vine, vine pe crivat calare!
Vantul suiera prin hornuri raspandind infiorare.
Boii rag, caii rancheaza, cainii latra la un loc.’’
    Din tot acest tablou, se detaseaza omul. Daca pe tot parcursul pastelului a strabatut, discret, prezenta sa  prin sentimentele exprimate, in final,  apare ca fiinta superioara care cugeta la evolutia fenomenelor de necontrolat din jurul sau. Pare ca se gandeste, in tihna, in fata focului, la trecerea timpului  pentru natura (succesiunea anotimpurilor) si pentru sine (curgerea anilor). De altfel, Vasile Alecsandri a scris pastelurile dupa varsta de 40 de ani, trecand de la poezii de dragoste la poezii descriptive.

Figurile de stil prezente in poezie sunt:

- Comparatia: frunzele cad, zbor in aer si de crengi se dezlipesc ca frumoasele iluzii dintr-un suflet omenesc; din tuspatru parti a lumei se ridica-nalt la ceruri, ca balauri din poveste, nouri negri plini de geruri;
- Enumerarea: cocostarci si randunele; frunzele cad, zbor, se dezlipesc;
- Repetitia: iarna vine, vine;
- Inversiunea: a lor cuiburi, lung zbor, al nostru jalnic dor, vesela verde campie, grozavii nori;
- Epitet: vesela verde campie, lunca ruginita, corbi iernatici, grozavii nori.
   Cuvintele care denumesc ori fac referire la sentimentul de tristete, de melancolie apar de mai multe ori in poezie: jalnic dor, campia trista, omul trist.
    In poezie, predomina substantivele si adjectivele, fiind o descriere. Verbele sunt la timpul trecut, relevand  plecarea pasarilor calatoare, precum si la timpul  prezent, in strofele a II-a si a III-a, avand rolul de a  descrie transformarile petrecute in natura.
    Sfarsit de toamna este o poezie plina de armonie, in care maretia si frumusetea naturii capata contur prin forta cuvantului.

 

marți, 18 noiembrie 2014

prof. Mirela Broasca: Figurile de stil: Definitii; Exemplificari



FIGURILE DE STIL


          Figura de stil este un procedeu utilizat pentru a creşte expresivitatea unui text, care nu defineşte, ci sugerează, pentru că lumea prezentată este imaginară.


      I. PERSONIFICAREA este figura de stil prin care se atribuie însuşi omeneşti unor fiinţe necuvântătoare, unor lucruri, unor fenomene ale naturii.

       ,, Primăvară, mama noastră,
          Suflă bruma de pe coastă. “      ( Folclor )

       ,, Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă… “
                                                            ( Vasile Alecsandri – Iarna )

       ,, Singuratice izvoare fac cu valurile larmă… “
                                                            ( Mihai Eminescu – Călin ( file din poveste ) )

      II. COMPARAŢIA este figura de stil cu ajutorul căreia se exprimă un raport de asemănare între două obiecte, persoane sau acţiuni, cu scopul de a evidenţia sau de a evoca unul dintre termeni.

        ,, Soarele rotund şi palid se prevede printre nori
           Ca un vis de tinereţe printre anii trecători. “
                                                         ( Vasile Alecsandri – Iarna )

        ,, Pe un deal răsare luna, ca o vatră de jăratic. “
                                                         ( Mihai Eminescu – Călin ( file din poveste ) )

        ,, Frumos e câmpul ce se-ntide ca şi o mare de verdeaţă… “
                                                        ( Alexandru Macedonski – Pădurea )

        ,, … că-s plin de noroc ca broasca de păr … “
                                                       ( Ion Creangă – Amintiri din copilărie )

     III.  ENUMERAŢIA este figura de stil care constă într-o înşiruire de termeni de acelaşi fel  sau cu sensuri apropiate, făcută cu scopul de a evidenţia ideea exprimată.

        ,, Să strecor pe un fir de aţă
           Micşorata, subţirica şi nepipăita viaţă. “  ( Tudor Arghezi – Cuvânt )

       ,, … erau stigleţi cu pete de sânge, piţigoi rotunzi cu pene cenuşii şi negre, cintezi cu piepturile cărămizii. “                  ( Mihail Sadoveanu – În pădurea Pietrişorului )

      ,, Grăsuţ, curat, atrăgător,
         În fracul lui strălucitor
         Aşa era Apolodor “            ( Gellu Naum – Cărţile cu Apolodor )

     IV. REPETIŢIA este figura de stil care constă în reluarea de două sau de mai multe ori a aceluiaşi sunet, cuvânt, grup de cuvinte sau a aceleiaşi relaţii sintactice.

       Repetiţia, în funcţie de nivelul limbii la care se întâlneşte, este:
-                                      fonetică
-                                      lexicală
-                                      gramaticală

a) REPETIŢIA FONETICĂ

      1. ALITERAŢIA constă în repetarea unei consoane.

      ,, Şi-n creasta coifului înalt
         Prin vulturi vântul viu vuia,
         Vreun prinţ mai tânăr când trecea… “    ( George Coşbuc – Nunta Zamfirei )

     ,, Lacul codrilor albastru
       Nuferi galbeni îl încarcă… “                     ( Mihai Eminescu – Lacul )

     ,, Am discutat multe şi mărunte. “

      2. ASONANŢA constă în repetarea vocalei accentuate în două sau mai multe cuvinte.

     ,, Apele plâng clar izvorând în fântâne… “ ( Mihai Eminescu – Sara pe deal )

     ,, Las să vie cât de mulţi,
        Să ai cu cin să te lupţi.                          ( Pintea Viteazul )

     ,, Se plimbă ca vodă prin lobodă. “
       
  b) REPETIŢIA LEXICALĂ

            ,, Şi pluteşti, pluteşti, pluteşti,

              Printre alge, printre peşti

              Şi înoţi, înoţi, înoţi,
              Până simţi că nu mai poţi “                    ( Gellu Naum – Cărţile cu Apolodor )


           ,, O furnică mică, mică,
             Dar înfiptă, vasăzică… “                          ( Tudor Arghezi – O furnică )

         ,,   Stăpâne, stăpâne,
             Îţi cheamă ş-un câne… “                          ( Mioriţa )

             Vrea totul, ştie totul, poate totul.


      V. EPITETUL esta figura de stil care constă în determinarea unui substantiv sau a unui verb printr-un adjectiv sau adverb, evidenţiind însuşiri deosebite ale obiectului sau ale acţiunii.

        Epitetul ornant:
       ,, S-a dus zăpada albă de pe întinsul ţării… “  ( Vasile Alecsandri – Sfârşitul iernei… )

      ,, Dumbrava cea verde pe mal
         Se-oglindă în umedul val… “                         ( Mihai Eminescu – Frumoasă-i… )

        Epitete ale substantivului:
       ,, … se ridica departe într-un pisc prăpăstios, în vârful căruia săgeata spre cer un brad vechi, care vestea cel întâi, printr-un şuiet adânc, sosirea vânturilor. “
                                            ( Mihail Sadoveanu – În pădurea Pietrişorului )

        Epitete ale verbului:
       ,, … îmi pare
          că ochii tăi, adâncii, sunt izvorul
          din care tainic curge noaptea peste văi… “ ( Lucian Blaga – Izvorul nopţii )

        Epitet simplu:
       ,, … or să-mi crească aripi ascuţite până la nori… “
                                                                ( Lucian Blaga – Izvorul nopţii )

        Epitet dublu:
        ,, Vesela, verde câmpie acu-i tristă, vestezită… “
                                                                 ( Vasile Alecsandri – Sfârşit de toamnă )
        Epitet triplu:
       ,, …răzbătea o chemare nedesluşită, moale, stânsă. “
                                                              ( Mihail Sadoveanu – În pădurea Pietrişorului )

        Epitet în cumul:
       ,, Rece, fragilă, nouă, virginală
          Lumina duce omenirea-n poală. “   ( Tudor Arghezi – Vânt de toamnă )



      Epitetul se poate combina şi cu alte figuri de stil, fiind:

-                                      Epitet personificator:
,, Lângă lacul care-n tremur somnoros şi lin se bate,
   Vezi o masă mare-ntinsă cu făclii prea luminate.”
                                                 ( Mihai Eminescu – Călin ( file din poveste ) )

-                                      Epitet metaforic:
,, În vremile bătrâne, cândva, nu se ştie când, acest fel de pereţi se aflau cu partea de din sus privind tocmai spre cer… “             ( Ioan Slavici – Popa Tanda )

-                                      Epitet hiperbolic:
,, Gigantică poart-o cupolă pe frunte… “  ( George Coşbuc – Paşa Hassan )

      VI. HIPERBOLA este figura de stil care constă într-o exagerare, prin mărirea sau micşorarea obiectului.

    Hiperbola apare totdeauna combinată cu o altă figură de stil:

-                                      Metaforă:
,, Gigantică poart-o cupolă pe frunte,
   Şi vorba-i e tunet, răsufletul ger,
   Iar barda din stânga-i ajunge la cer,
   Şi vodă-i un munte. “                             ( George Coşbuc – Paşa Hassan )

-                                      Comparaţie:
,, Crapii-n ele-s cât berbecii,
   În pomi, piersici cât dovlecii,
   Pepenii de zahăr roşu,
   În grâu, spicul cât cocoşul… “               ( Tudor Arghezi – Mamă Ţară )


-                                      Epitet:
,, O ! tablou măreţ, fantastic !… Mii de stele argintii

    În nemărginitul templu ard ca vecinice făclii. “

   
                                            ( Vasile Alecsandri – Mezul iernei )

      VII. ANTITEZA este figura de stil care constă în punerea în opoziţie a două cuvinte, idei, imagini, personaje, situaţii menite să se reliefeze reciproc.

     ,, Nu ştie de-i vis, ori aieve-i… “   ( George Coşbuc – Paşa Hassan )

    ,, Ea un înger ce se roagă,
       El un demon ce visează;
       Ea o inimă de aur
       El un suflet apostat. “                ( Mihai Eminescu )

      VIII. METAFORA este figura de stil prin care se trece de la semnificaţia obişnuită a unui cuvânt sau a unei expresii la o altă semnificaţie, trecerea făcându-se pe baza unei com-paraţii subînţelese.

    ,, Ele sar în bulgări fluizi … “       ( Mihai Eminescu )

   ,, Soarele, lacrima Domnului, cade în mările somnului “    ( Lucian Blaga )

   ,, Făcutul meu, Cuvântul
      Paşte-n munte
      Imagini verzi sub norii toamnei grei. “
                                           ( Constanţa Buzea – Făcutul meu, Cuvântul )

      IX. ALEGORIA este figura de stil care constă în prezentarea unei idei abstracte prin elemente concrete, substituind o imagine cu alta pe baza unor asemănări.

     În Mioriţa, ideea abstractă a morţii este înlocuită de imaginea concretă a unei nunţi:
     ,,  Să le spui curat
         Că m-am însurat
        Cu-o mândră crăiasă,
         A lumii mireasă… “     ( Mioriţa )





     X. INVERSIUNEA este figura de stil care constă în modificarea, în primul rând, a topicii propoziţiei şi, în al doilea rând, mai rar, a frazei cu scopul de a scoate în evidenţă un cuvânt sau o propoziţie.

       ,, Melancolic cornul sună             ( Mihai Eminescu – Peste vârfuri )

      ,, Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă…”
                                                                        ( Vasile Alecsandri – Iarna )

    XI.  INVOCAŢIA este o formulă de adresare către o persoană absentă sau imaginară, de la care nu se aşteaptă un răspuns. Este situată, de obicei, la începutul operei şi este realizată prin substantive în cazul vocativ. Este un procedeu specific stilului retoric.

    ,, Frumoaso,
       ţi-s ochii- aşa de negri încât seara
       când stau culcat cu capu-n poala ta… “    ( Lucian Blaga – Izvorul nopţii )



  XII. SIMBOLUL  este figura de stil (procedeul artistic) care constă în utilizarea numelui unui obiect concret pentru a desemna un alt obiect sau, cel mai adesea, o idee abstractă. Simbolul este o imagine care revine cu insistenţă într-un text literar şi care ocupă o poziţie cheie, esenţială pentru eroul liric sau epic, pentru conflict etc. .

    ,, îmi pare
       ochii tăi, adâncii, sunt izvorul
       din care tainic curge noaptea peste văi… “  ( Lucian Blaga – Izvorul nopţii )

          XIII. OXIMORONUL este figura de stil care constă în asocierea neaşteptată, cu efecte expresive surprinzătoare, a doi termeni contradictorii sau chiar cu semnificaţii opuse.

              ,, Izvorul nopţii  ( … )
                 lumina mea. “                         ( Lucian Blaga – Izvorul nopţii )







ELEMENTE DE VERSIFICAŢIA / ELEMENTE DE PROZODIE
 

       VERSUL este un rând dintr-o poezie.

       STROFA este o grupare de versuri, în număr variabil, despărţită de alte asemenea unităţi printr-un spaţiu alb.
       După numărul de versuri, strofa este:
-                                      Monovers – când este alcătuită dintr-un vers.
-                                      Distih – când este alcătuită din două versuri.
-                                      Terţină – când este alcătuită din trei versuri.
-                                      Catren – când este alcătuită din patru versuri.

       Strofa mai poate avea cinci versuri (cvinarie), şase versuri (sextină), şapte versuri (septimă), opt versuri (octet), nouă versuri (nonă), zece versuri (decimă).

         MĂSURA reprezintă numărul de silabe dintr-un vers.

          RIMA constă în potrivirea sunetelor de la sfârşit de vers, începând cu ultima vocală accentuată.

          Tipuri de rime:
1. Monorimă – când toate versurile rimează ( a a a a ):
,, La circ, în târgul Moşilor,
   Pe gheaţa unui răcitor,
   Trăia voios şi zâmbitor
   Un pinguin din Labrador. “                ( Gellu Naum – Cărţile cu Apolodor )

2. Rimă împerecheată – când primul vers rimează cu al doilea şi al treilea cu al patrulea ( a a b b )
,, Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpa,
    Lungi troiene călătoare adunate-n cer grăma;
    Fulgii zbor, plutesc ăn aer ca un roi de fluturi albi,
    Răspândind fiori de gheaţă pe ai ţării umeri dalbi. “
                                                ( Vasile Alecsandri – Iarna )

3. Rimă încrucişată – când primul vers rimează cu al treilea şi al doilea cu al patrulea
( a b a b ):
,, A fost odată ca-n poveşti,
          A fost ca niciodată,
Din rude mari împărăteşti,
O prea frumoasă fată. “               ( Mihai Eminescu – Luceafărul )

4. Rimă îmbrăţişată – când primul vers rimează cu al patrulea şi al doilea cu al treilea
(a b b a ):
,, Tot miroase via a tămâios şi a coarnă,
   Mustos a piersici coapte şi crud a foi de nuc
   Vezi, din zăvoi sitarii spre alte veri se duc;
   Ce vrea cu mine toamna pe dealuri de mă-ntoarnă?      ( Ion Pillat – În vie )

    Când versurile nu rimează, se numesc versuri albe.

   Versurile lipsite de rimă, fără structură ritmică regulată, se numesc versuri libere.

    RITMUL constă în succesiunea regulată şi armonioasă a silabelor accentuate şi neaccentuate dintr-un vers.

    PICIORUL METRIC ( METRUL ) este unitatea ritmică alcătuită dintr-un număr constant de silabe accentuate şi neaccentuate care se repetă într-un vers.
   Printre picioarele metrice sunt:

-                                      Troheul – picior bisilabic, în care prima silabă este accentuată şi a doua este neaccentuată.
-                                      Iambul – picior bisilabic, în care prima silabă este neaccentuată şi a doua este accentuată.
-                                      Amfibrahul – picior trisilabic, în care prima silabă şi atreia sunt neaccentuate iar a doua silabă este accentuată.

În funcţie de tipul de picior metric, ritmul poate fi:

-                                      Ritm trohaic – alcătuit dintr-o succesiune de trohei.
-                                      Ritm iambic – alcătuit dintr-o succesiune de iambi.
-                                      Ritm amfibrahic – alcătuit dintr-o succesiune de amfibrahi.

          CEZURA – pauza ce se face în interiorul versului.