Prepoziţia
1. Prepoziţia este o
parte de vorbire auxiliară care exprimă
raportul sintactic de subordonare dintre cuvinte în cadrul
propoziţiei.
Prepoziţia
este un instrument gramatical ce implică prezenţa a doi termeni,
unul fiind un
termen regent, iar celălalt subordonatul său:
o pădure de stejari, casa de lângă drum, a se sfătui cu prietenii,
a intra în vagon.
2. Prepoziţia nu îndeplineşte funcţia sintactică de parte de
propoziţie;
ea formează însă, împreună cu părţile de vorbire pe care le
introduce,
unităţi sintactice ce funcţionează ca o singură parte de propoziţie:
casă de
piatră (prepoziţia de intră în
structura unui atribut);
a se apropia de râu (prepoziţia de intră în structura unui
complement
circumstanţial de loc).
În calitatea
lor de mijloc de realizare a raportului de subordonare
în cadrul propoziţiei,
prepoziţiile introduc, de cele mai dese ori,
atribute sau complemente pe care
le leagă de cuvintele
determinate de acestea: drum de ţară, ziua de mâine,
a tăia pâine cu cuţitul, a merge spre casă.
3.
Din
punct de vedere morfologic, prepoziţia este o parte de vorbire neflexibilă.
Clasificarea prepoziţiilor
După structură,
prepoziţiile sunt de două feluri: a) prepoziţii simple şi b) prepoziţii compuse.
● În categoria
prepoziţiilor simple intră:
a) prepoziţiile primare. Acestea sunt alcătuite dintr-un
singur element:
a, asupra, către, contra, cu, de, după, fără, în, între,
întru, la, lângă, pe, pentru, peste, până, spre, sub;
b) prepoziţiile formate prin conversiunea altor părţi de
vorbire
(adverbe, substantive şi participii): dedesubtul, dinaintea,
dinapoia,
dindărătul, înaintea, înapoia, îndărătul, înăuntrul,
împrejurul, împotriva (de la adverbe);
graţie, mulţumită
(de la substantive); datorită (de la participiu).
● Prepoziţiile compuse sunt cele formate:
a) prin contopirea a două prepoziţii primare: deasupra,
despre,
din, dinspre, dintre, înspre, prin, printre;
b) prin alăturarea a două prepoziţii primare: de
către, fără de,
de pe, de după, de la, de lângă, de peste, pe lângă, pe sub,
până la, până spre etc.
Notă. Prin
valoarea lor, se apropie de prepoziţii adverbele: ca (comparativ),
cât, decât, asemenea, aidoma, conform, contrar, drept,
potrivit, exclusiv şi gerunziile: excluzând, privind,
vizând.
Rolul şi raporturile exprimate de prepoziţii
1. Singure, prepoziţiile nu au funcţie sintactică, dar ele
formează grupuri prepoziţionale care pot îndeplini diverse funcţii sintactice
în propoziţie. Prepoziţia poate intra în structura următoarelor părţi de
propoziţie:
● atributul: Era o carte cu poze. (Cezar Petrescu)
● complementul: Pe
copii nu-i aduce barza. (G. Călinescu)
● numele
predicativ: Copacii sunt de cărbune. (Cezar Petrescu)
● elementul
predicativ suplimentar:
Socotea acest
ceas drept o urgie trimisă de sus. (Cezar
Petrescu)
2. De cele mai multe ori, prepoziţia poate subordona unui
termen regent:
● substantive: Şi-a construit o casă de piatră.
(prepoziţia de
introduce un substantiv care îndeplineşte funcţia sintactică de
atribut);
● pronume: Nu am vorbit cu el.
(prepoziţia cu
introduce un complement indirect exprimat printr-un pronume);
● numerale: Despre cei trei s-a discutat detaliat.
(prepoziţia
despre introduce un numeral având funcţia sintactică
de complement
indirect).
Uneori, cuvântul
introdus prin prepoziţie poate fi:
● un adverb: Nu vreau să plec de aici.
(prepoziţia de
marchează funcţia de complement circumstanţial de loc
a adverbului aici);
● un verb la
infinitiv: Până a pleca, vreau să
vorbesc cu voi.
(prepoziţia până introduce
un complement circumstanţial exprimat
printr-un infinitiv);
● un adjectiv: Ne cunoaştem de mici.
(prepoziţia de
introduce un complement circumstanţial de timp
exprimat printr-un adjectiv).
Conjuncţia
Definiţie: Este partea de vorbire neflexibilă care leagă două părţi de propoziţie de
acelaşi fel cau propozitii in fraza.
După formă conjuncţiile pot fi:
- simple: nici, însă, ba, că, ci, căci, ci, dacă, de, deşi, fiindcă, iar, încât, ori, sau, şi
- compuse: ca să, ci şi, cum că, fără să, pentru că, până să.
Tot rol de conjuncţii au şi:
-grupuri de cuvinte în care există şi o conjuncţie: în caz că , cu scopul să,
din pricina că,fără să.
-pronume: care, cine, ce, oricare, oricine
-adverbe: când, unde, cum, cât , încotro.
Se împart în conjuncţii coordonatoare (căci, ci şi, dar, iar, însă, nici, ori, sau, şi),
şi
subordonatoare (ca să, cum că, dacă, deşi, deoarece, fără să, încât,
pentru ca să, pentru că, până să etc.).
În propoziţie leagă:
Subiecte: Mihai şi Elena sunt prieteni.
Nume predicative: Ei sunt harnici dar neascultători.
Atribute: Am citit o carte interesanta însă foarte mare.
Complemente: El poate rezolva probleme sau exerciţii .
În propoziţie leagă:
Propoziţii de acelaşi fel:-principale: Lucrează şi se bucură de rezultatele muncii sale.
-secundare: Ştiu că Mircea cel Bătrân a domnit în Ţara Românească.
acelaşi fel cau propozitii in fraza.
După formă conjuncţiile pot fi:
- simple: nici, însă, ba, că, ci, căci, ci, dacă, de, deşi, fiindcă, iar, încât, ori, sau, şi
- compuse: ca să, ci şi, cum că, fără să, pentru că, până să.
Tot rol de conjuncţii au şi:
-grupuri de cuvinte în care există şi o conjuncţie: în caz că , cu scopul să,
din pricina că,fără să.
-pronume: care, cine, ce, oricare, oricine
-adverbe: când, unde, cum, cât , încotro.
Se împart în conjuncţii coordonatoare (căci, ci şi, dar, iar, însă, nici, ori, sau, şi),
şi
subordonatoare (ca să, cum că, dacă, deşi, deoarece, fără să, încât,
pentru ca să, pentru că, până să etc.).
În propoziţie leagă:
Subiecte: Mihai şi Elena sunt prieteni.
Nume predicative: Ei sunt harnici dar neascultători.
Atribute: Am citit o carte interesanta însă foarte mare.
Complemente: El poate rezolva probleme sau exerciţii .
În propoziţie leagă:
Propoziţii de acelaşi fel:-principale: Lucrează şi se bucură de rezultatele muncii sale.
-secundare: Ştiu că Mircea cel Bătrân a domnit în Ţara Românească.
