Prof. Mirela Broasca: Prepozitia si conjunctia-fisa recapitulativa

Prepoziţia

 1. Prepoziţia este o parte de vorbire auxiliară care exprimă

 raportul sintactic de subordonare dintre cuvinte în cadrul propoziţiei.

Prepoziţia este un instrument gramatical ce implică prezenţa a doi termeni,

 unul fiind un termen regent, iar celălalt subordonatul său:  

o pădure de stejari, casa de lângă drum, a se sfătui cu prietenii, 

a intra în vagon.

2. Prepoziţia nu îndeplineşte funcţia sintactică de parte de propoziţie; 

ea formează însă, împreună cu părţile de vorbire pe care le introduce, 

unităţi sintactice ce funcţionează ca o singură parte de propoziţie:

 casă de piatră (prepoziţia de intră în structura unui atribut); 

a se apropia de râu (prepoziţia de intră în structura unui 

complement circumstanţial de loc).

În calitatea lor de mijloc de realizare a raportului de subordonare

 în cadrul propoziţiei, prepoziţiile introduc, de cele mai dese ori, 

atribute sau complemente pe care le leagă de cuvintele 

determinate de acestea: drum de ţară, ziua de mâine, 

a tăia pâine cu cuţitul, a merge spre casă.

3. Din punct de vedere morfologic, prepoziţia este o parte de vorbire neflexibilă.

Clasificarea prepoziţiilor

 După structură, prepoziţiile sunt de două feluri: a) prepoziţii simple şi b) prepoziţii compuse.

● În categoria prepoziţiilor simple intră:

a) prepoziţiile primare. Acestea sunt alcătuite dintr-un singur element:

 a, asupra, către, contra, cu, de, după, fără, în, între,

 întru, la, lângă, pe, pentru, peste, până, spre, sub;

b) prepoziţiile formate prin conversiunea altor părţi de vorbire

 (adverbe, substantive şi participii): dedesubtul, dinaintea, 

dinapoia, dindărătul, înaintea, înapoia, îndărătul, înăuntrul,

 împrejurul, împotriva (de la adverbe);  

graţie, mulţumită (de la substantive); datorită (de la participiu).

● Prepoziţiile compuse sunt cele formate:

a) prin contopirea a două prepoziţii primare: deasupra, despre, 

din, dinspre, dintre, înspre, prin, printre;

b) prin alăturarea a două prepoziţii primare: de către, fără de,  

de pe, de după, de la, de lângă, de peste, pe lângă, pe sub,  

până la, până spre etc.

Notă. Prin valoarea lor, se apropie de prepoziţii adverbele: ca (comparativ),

 cât, decât, asemenea, aidoma, conform, contrar, drept,  

potrivit, exclusiv şi gerunziile: excluzând, privind, vizând.

Rolul şi raporturile exprimate de prepoziţii

 1. Singure, prepoziţiile nu au funcţie sintactică, dar ele formează grupuri prepoziţionale care pot îndeplini diverse funcţii sintactice în propoziţie. Prepoziţia poate intra în structura următoarelor părţi de propoziţie:

● atributul: Era o carte cu poze. (Cezar Petrescu)

● complementul: Pe copii nu-i aduce barza. (G. Călinescu)

● numele predicativ: Copacii sunt de cărbune. (Cezar Petrescu)

● elementul predicativ suplimentar: 

Socotea acest ceas drept o urgie trimisă de sus. (Cezar Petrescu)

2. De cele mai multe ori, prepoziţia poate subordona unui termen regent:

● substantive: Şi-a construit o casă de piatră.

 (prepoziţia de introduce un substantiv care îndeplineşte funcţia sintactică de 

atribut);

● pronume: Nu am vorbit cu el. 

 (prepoziţia cu introduce un complement indirect exprimat printr-un pronume);

● numerale: Despre cei trei s-a discutat detaliat.  

(prepoziţia despre introduce un numeral având funcţia sintactică 

de complement indirect).

Uneori, cuvântul introdus prin prepoziţie poate fi:

● un adverb: Nu vreau să plec de aici. 

 (prepoziţia de marchează funcţia de complement circumstanţial de loc 

a adverbului aici);

● un verb la infinitiv: Până a pleca, vreau să vorbesc cu voi. 

 (prepoziţia până introduce un complement circumstanţial exprimat

 printr-un infinitiv);

● un adjectiv: Ne cunoaştem de mici. 

(prepoziţia de introduce un complement circumstanţial de timp 

exprimat printr-un adjectiv).

Conjuncţia

Definiţie: Este partea de vorbire neflexibilă care leagă două părţi de propoziţie de
acelaşi fel cau propozitii in fraza.
După formă conjuncţiile pot fi:
- simple: nici, însă, ba, că, ci, căci, ci, dacă, de, deşi, fiindcă, iar, încât, ori, sau, şi
- compuse: ca să, ci şi, cum că, fără să, pentru că, până să.
Tot rol de conjuncţii au şi:
-grupuri de cuvinte în care există şi o conjuncţie: în caz că , cu scopul să, 
din pricina că,fără să.
-pronume: care, cine, ce, oricare, oricine
-adverbe: când, unde, cum, cât , încotro.
Se împart în conjuncţii coordonatoare (căci, ci şi, dar, iar, însă, nici, ori, sau, şi),
 şi
subordonatoare (ca să, cum că, dacă, deşi, deoarece, fără să, încât, 
pentru ca să, pentru că, până să etc.).
În propoziţie leagă:
Subiecte: Mihai şi Elena sunt prieteni.
Nume predicative: Ei sunt harnici dar neascultători.
Atribute: Am citit o carte interesanta însă foarte mare.
Complemente: El poate rezolva probleme sau exerciţii .
În propoziţie leagă:
Propoziţii de acelaşi fel:-principale: Lucrează şi se bucură de rezultatele muncii sale.
-secundare: Ştiu că Mircea cel Bătrân a domnit în Ţara Românească.