Prof. Mirela Broasca: Testament, de Tudor Arghezi-Particularitatile textului

Nu-ţi voi lăsa drept bunuri, după moarte,
Decât un nume adunat pe o carte,
În seara răzvrătită care vine
De la străbunii mei până la tine,
Prin râpi şi gropi adânci
Suite de bătrânii mei pe brânci
Şi care, tânăr, să le urci te-aşteaptă
Cartea mea-i, fiule, o treaptă.

Aşeaz-o cu credinţă căpătâi.
Ea e hrisovul vostru cel dintâi.
Al robilor cu saricile, pline
De osemintele vărsate-n mine.

Ca să schimbăm, acum, întâia oară
Sapa-n condei şi brazda-n calimară
Bătrânii au adunat, printre plăvani,
Sudoarea muncii sutelor de ani.
Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite
Eu am ivit cuvinte potrivite
Şi leagăne urmaşilor stăpâni.
Şi, frământate mii de săptămâni
Le-am prefăcut în versuri şi-n icoane,
Făcui din zdrenţe muguri şi coroane.
Veninul strâns l-am preschimbat în miere,
Lăsând întreagă dulcea lui putere.

Am luat ocara, şi torcând uşure
Am pus-o când să-mbie, când să-njure.
Am luat cenuşa morţilor din vatră
Şi am făcut-o Dumnezeu de piatră,
Hotar înalt, cu două lumi pe poale,
Păzind în piscul datoriei tale.

Durerea noastră surdă şi amară
O grămădii pe-o singură vioară,
Pe care ascultând-o a jucat
Stăpânul, ca un ţap înjunghiat.
Din bube, mucegaiuri şi noroi
Iscat-am frumuseţi şi preţuri noi.
Biciul răbdat se-ntoarce în cuvinte
Si izbăveşte-ncet pedesitor
Odrasla vie-a crimei tuturor.
E-ndreptăţirea ramurei obscure
Ieşită la lumină din padure
Şi dând în vârf, ca un ciorchin de negi
Rodul durerii de vecii întregi.

Întinsă leneşă pe canapea,
Domniţa suferă în cartea mea.
Slova de foc şi slova faurită
Împărechiate-n carte se mărită,
Ca fierul cald îmbrăţişat în cleşte.
Robul a scris-o, Domnul o citeşte,
Făr-a cunoaşte ca-n adâncul ei
Zace mania bunilor mei.

                        

                          “Testament”, de Tudor Arghezi: Particularitatile textului

      ‘Testament” este o poezie asezata la inceputul volumului de debut “Cuvinte potrivite”(1927), fiind considerata o arta poetica moderna, in care autorul isi exprima propriile sentimente despre menirea literaturii, despre limbaj, iar eul creator isi reconstituie , printr-o succesiune de metafore, identitatea, situandu-se intr-un lung sir al stramosilor si adresandu-se unui fiu spiritual. Preferinta pentru metafore, estetica uratului, problematica limbajului, transfigurarea creatoare a realului, arheologia eului creator, asocierile paradoxale de imagini articstice, toate acestea alcatuiesc argumente pentru modernizarea liricii argheziene.

    Modernitatea si complexitatea viziunii creatoare se dezvaluie , mai intai, prin interesul pentru arta poetica. Textul poetic este conceput ca un monolog adresat de tata catre un fiu spiritual, caruia ii este lasata drept mostenire ‘cartea’: “Nu-ti voi lasa drept bunuri dupa moarte,/Decat un nume adunat pe-o carte’.Substantivul ‘carte’ atentioneaza cititorul asupra semnificatiei globale a textului, asupra temei subsidiare  referitoare la conceptia despre creatie , despre poezie.

      Crezul poetic arghezian incepe cu recuperarea unui trecut imemorial intr-un timp al revoltei:’In seara razvratita care vine/ De la strabunii mei pana la tine’.Metafora :”Cartea mea-i , fiule, o  treapta sustine idea unui drum ascensional, sugerat si de imaginea suisului abrupt ‘prin rapi si gropi adanci’. In primele strofe, eul creator isi reconstituie ,printr-o succesiune de metafore , identitatea, situandu-se intr-un lung sir al stramosilor. Versurile ‘Al robilor cu saricile pline/ De osenminte varsate-n mine’ cuprinde una dintre cele mai frumoase imagini concrete ale lagaturii indestructibile cu strabunii.

    Estetica uratului si transfigurarea  limbajului popular, oral al stramosilor, in limbaj artistic constituie actul de nastere al poeziei argheziene. Metamorfozarea se produce pornind de la materii aparent incongruente , din aspecte disparate ale lumii:”Din graiul lor cu –ndemnuri pentru vite? Eu am ivit indemnuri potrivite?...? facui din zdrente muguri si coroane/, veninul strans l-am preschimbat in miere’’/ Am luat ocara , si torcand usure. /Am pus –o sa imbie , cand sa jure.’/Am luat cenusa mortilor din vatra/ Si am facut-o Dzeu de piatra.’’Categoriile negative ‘, aspectele urate, mizere ale lumii, sunt transfigurate in fabuloase expresii poetice . Materialul greoi, incarcat de vechi identitatati, purtand insemnele timpului, este transformat in ‘muguri si coroane’ si Dzeu de piatra’. Estetica uratului, specifica modernismului arghezian, este desfasurata aproape explicit in versurile:”Din bube, mucegaiuri si noroi/ Iscat-am frumuseti si preturi noi’.

      Arta ca mestesug este o alta trasatura a imaginarului liric modern. Poezia este atat rezultatul isnpiratiei, al harului divin, ‘slova de foc’, cat si rezultatul mestesugului, al trudei poetice, ‘slova faurita’:”Slova de foc si slova faurita/ imparechiate-n carte se marita/ Ca fierul cald imbratisat in cleste ‘.”Slova de foc este, cu siguranta, semn al inspiratiei, al harului, al sublimarii, iar ‘slova faurita’ semnifica truda , munca, transformarea.

    Ilustrand principalele particularitati ale unei arte poetice si exprimand profesiunea de credinta a unui artist care incearca sa se autodefineasca atat in raport cu traditia, cat si cu modernitatea , poezia Testament este semnificativa din perspectiva mitului cartii, care joaca un rol esential in imaginarul liricii argheziene.