Prof.Mirela Broasca: Tema si viziunea despre lume in opera dramatica postbelica (drama) Iona, de M. Sorescu

ESEU TEMA ŞI VIZIUNEA DESPRE LUME IONA DE MARIN SORESCU

    „Iona”, piesa lui Marin Sorescu, publicată în anul 1968 în revista “Luceafărul”, modifică fundamental concepţia despre teatru, propunând o nouă viziune dramatică. Renunţând la sensul tradiţional al conceptului de teatralitate, această creaţie ilustrează modernitatea viziunii soresciene prin renunţarea la recuzita complicată din teatru clasic, folosind doar elemente decorative cu valoare simbolică: moara de vânt, undiţa, acvariul.
     Tragedia este specia dramatică în care se dezvoltă un conflict prin intermediul căruia un personaj extraordinar, eroul, se opune zeului (momentul de hybris al textului), moment din care destinul eroului se derulează invariabil către moartea acestuia. Aceată definiţie a tragediei este specifică lumii antice, civilizaţiei clasice greco-latine, în care imaginea eroului ca apărător al oamenilor simpli era des cultivată. Conflictul tragic din interiorul tragediei clasice pune în opoziţie formală omul şi zeul, existând în spaţiul acestei tragedii o interfaţă între cele două entităţi: corul.
    Faţă de această construcţie a tragediei clasice, prin care literatura reflectă mentalitatea epocii respective, tragedia modernă se poziţionează diferit, în spiritul noilor valori ale lumii moderne. Astfel, dacă în tragedia clasică raporturile de putere sunt clar conturate, eroul intrând în conflict prin hybris cu zeul, în tragedia modernă decuplarea omului modern de la divinitate, de la credinţă, a făcut ca acest conflict să fie rescris. În absenţa unu zeu, care să facă posibilă salvarea din absurdul existenţei umane, omul modern resimte imposibilitatea configurării unui sens al existenţei ca pe o absurditate a vieţii însăşi. Din această cauză omul modern încearcă să învingă absurdul existenţei prin găsirea unui sens, prin salvarea prin semnificare a lumii. Această încercare este, aşa cum vedem şi în textul lui Sorescu, sortită eşecului, iar acest lucru constitue tragedia omului modern: a fi parte a unei existenţe absurde, într-o lume absurdă şi a nu putea să te salvezi prin nimic.
    Textul lui Sorescu este o parabolă, configurând o descriere simbolică a condiţiei omului modern în interiorul unei istorii de inspiraţie biblică. Trebuie spus însă că din textul biblic nu se păstrează în parabola lui Sorescu decât foarte puţine elemente: numele personajului, condiţia sa de pescar şi faptul că a fost înghiţit de chit. În rest, textul lui Sorescu se dezvoltă într-o direcţie metafizică, în direcţia tragediei de tip“fatum malus” şi nu într-o direcţie orientat teologică, aşa cum se plasa parabola biblică.
    În ceea ce priveste tema, problema singurătăţii omului modern este cea care, în sine, induce toate celelalte probleme pe care omul modern trebuie să le rezolve. În tabloul I Iona îşi pierde ecoul, simbol al înstrăinării de sine. Dispariţia propriului ecou: “Gata şi cu ecoul meu... / Nu mai e, s-a isprăvit. / S-a dus şi ăsta. / Semn rău” pare a-i anula existenţa.Singurătatea omului e efect al decuplării acestuia de la divinitate, în sensul refuzului de a mai considera divinitatea o prezenţă dinamică, care se răsfrânge asupra existenţei umane, modulând-o. Astfel, existenţa divinităţii este pusă sub semnul întrebării, în lumea modernă omul raportându-se la zeu într-o manieră existenţialistă: Dumnezeu fie nu există, fie se manifestă ca o absenţă, plasându-se extern în raport cu creaţia şi neinfluienţând-o în niciun fel. În consecinţă, omul este singur în lume, în afara oricărei posibile salvări şi cu toate problemele “pe masă”. Această situaţie în care omul modern se zbate singur să raspundă la toate întrebările “ruseşti” este ceea ce amplifică sentimentul său de singurătate. Există în acest text o situaţie în care Iona ar fi putut scăpa de izolarea sa fată de semeni, momentul în care prin scenă trec cei doi pescari, Iona încercând să iniţieze o relaţie dialogică, însă acest lucru nu se realizează.
    Discutând tema şi viziunea despre lume, spunem că elementele textului narativ sunt semnificative.
    Problema configurării realităţii, a modului în care omul modern se gândeşte pe sine ca element al lumii cunoscute, este sugerată simbolic prin prezentarea spaţială a lui Iona. Textul are o structură simetrică în ceea ce priveşte plasamentul lui Iona în raport cu chitul, tablourile 1 şi 4 plasându-l exterior peştelui, pe când tablourile 2 şi 3 îl pleasează în burta acestuia. Aceste poziţionări sunt relevante simbolic dacă avem în vedere percepţia generală a lui Iona cum că toate lucrurile sunt peşti, căci dacă întreaga lume reprezintă o “închidere” atunci plasamentul exterior/interior este irrelevant. De aici şi senzaţia că oriunde te-ai plasa eşti captiv. Percepţiile spaţiale ale lui Iona sunt şi ele tulburate, simbolizând, încă o dată, această incapacitate a omului modern de a defini domeniul realului.
    Iona întruchipează în mod alegoric singurătatea şi căutările omului modern. Caracterizarea directă este realizată de autor prin intermediul indicaţiilor scenice, care individualizează drama existenţială a personajului. Fiecare tablou surprinde eroul în altă etapă a călătoriei şi a devenirii sale. Prin multitudinea trăirilor, Iona devine imaginea generică a omului modern. Sugestive sunt notaţiile autorului din primul tablou:“explicative”, “înţelept”,“imperativ”, “uimit”,“vesel”, “curios”, “nehotărât”, “făcându-şi curaj”. În concordanţă cu aceste stări, limbajul personajului asociază diverse registre stilistice: colocvial şi metaforic, ironic şi tragic, acest amestec fiind o caracteristică a teatrului modern. În text, regăsim şi procedee moderne de caracterizare precum introspecţia şi monologul interior: “Eu cred că există în viaţa lumii o clipă când toţi oamenii se gândesc la mama lor. Chiar şi morţii. Fiica la mamă, mama la mamă, bunica la mamă... până se ajunge la o singură mamă, una imensă şi bună...”.
    Din punct de vedere al particularităţilor de construcţie, piesa Iona, subintitulată „tragedie”, conţine 4 tablouri în care protagonistul, personaj creat după modelul biblic, rosteşte un monolog pe tema singurătăţii, temă care se grefează pe o supratemă, a fiinţei umane aflate într-o dramatică luptă cu destinul impus de o instanţă divină, întotdeauna absentă.
    În ceea ce priveşte limbajul, Iona încearcă să înţeleagă cine este, făcând un efort de anamneză, încercând să definească lucrurile fundamentale (familia, lumea, existenţa socială etc.), însă anamneza nu se produce decât odată cu rostinea numelui: „- (Strigă) Ionaaa! […] – De fapt, Iona sunt eu”. Iona rosteşte iluminat, aşa cum spune autorul în didascalii, iar rostirea produce realitatea identităţii sale, produce anamneza de care personajul are atâta nevoie.
    În opinia mea, tragedia „Iona” este o imagine a modului în care condiţia omului modern se reflectă în textul literar, un text care armonizează poeticul cu dramaticul în incercarea de a oferi spectatorului/cititorului un om în faţa întrebărilor fundamentale, o parabolă care ilustrează indirect o situaţie de viaţă specifică tuturor gânditorilor din epoca modernă.
 

Prof. Mirela Broasca: Tema si viziunea despre lume -modernism si romantism (T. Arghezi si M. Eminescu)

Tema si viziunea despre lume in poezia modernista ''Riga Crypto si lapona Enigel'', de I. Barbu

     Modernismul este o orientare a literaturii române interbelice care ilustrează detaşarea de tradiţionalism şi efortul de sincronizare cu mişcarea literară europeană. Poezia interbelică are în vedere esteticul prin forma artistică rafinată, caracteristicile limbajului fiind reflexivitatea, ambiguitatea. De asemenea, poeţii modernişti introduc noi categorii estetice, (precum urâtul, grotescul), deseori poezia devenind o meditaţie asupra ei înseşi, specie lirică cel mai des cultivată fiind arta poetică.
     Unul dintre cei mai originali poeţi modernişti este Ion Barbu- poet dublat de matematician, a cărui operă literară reuneşte trei etape: parnasiană, baladic-orientală şi ermetică. Poemul Riga Crypto şi lapona Enigel a fost publicat în vol. Joc secund şi face parte din etapa baladic-orientală. Potrivit notaţiilor autorului, textul aparţine speciei baladei, însă având în vedere complexitatea textului, ambiguizarea sensurilor în spirit modernist, se poate afirma că Riga Crypto şi lapona Enigel este un poem alegoric.
     Tematica ilustrează imposibilitatea iubirii văzută ca o cale de acces spre înţelegerea sensurilor lumii, neputinţa depăşirii propriei condiţii.
     Titlul deschide un orizont de aşteptare prefigurând imaginea unui cuplu asemenea celui din celebra poveste de dragoste Romeo şi Julieta. În plus, aici este atrasă atenţia asupra statutului social al primului personaj (riga-rege) şi asupra originii celuilalt (lapona- locuitoare a Laponiei). Numele Crypto face trimitere la caracterul ascuns al regelui, dar şi la natura sa vegetală, la specia de ciuperci a criptogramelor. Enigel provine din englezescul angel (înger), subliniindu-se astfel puritatea, inocenţa personajului feminin.
     Textul este structurat pe două părţi reunite după tehnica povestirii în ramă (a povestirii în povestire), ambele înfăţişând câte o nuntă: una lumească (posibilă), alta fantastică (imposibilă). Partea întâi, considerată ramă a povestirii, are şi rolul de incipit şi sugerează câteva detalii spaţio-temporale, substantivul ,,menestrel’’ făcând trimitere la un Ev Mediu european. Este conturată o atmosferă lumească, de nuntă, momentul surprins fiind cel al spartului nunţii, în cămară, când îndemnat de nuntaşi, menestrelul zice despre o poveste de dragoste tristă, dintre lapona Enigel şi Crypto, regele ciupearcă.
     În a doua parte, este prezentat regatul craiului Crypto, o lume ascunsă, un ţinut al întunericului, simbolizând lipsa cunoaşterii. Este surprins, de asemenea, portretul regelui, o fire ciudată, închisă, un neînţeles, ocărât de supuşi că nu aduce nimic frumos pe lume, că nu îşi împlineşte menirea: Şi răi ghioci şi toporaşi /Din gropi ieşeau, să-l ocărască, / Sterp îl făceau, şi nărăvaş, /Că nu voia să înflorească. În continuare, este conturat portretul laponei, care se remarcă prin gingăşie, puritate Laponă mică, liniştită/ Cu piei, pe nume Enigel. Tânăra Enigel vine din ţinuturile arctice, geroase şi se îndreaptă spre sud, în căutare de soare şi lumină – simbol al cunoaşterii. În drumul său, ea poposeşte la Crypto, mirele poienii, ca să se odihnească şi să-şi adape renii. Întâlnirea celor două fiinţe care provin din lumi diferite, dialogul lor, povestea de dragoste au loc în vis, spaţiu oniric ce aminteşte de Luceafărul eminescian, de aceea textul semnat de Ion Barbu a fost considerat un Luceafăr întors. Astfel, există un paralelism al celor două poeme, protagoniştii care aparţin unor lumi inferioare aspirând să-şi depăşească statutul, condiţia. Însă dacă în Luceafărul eminescian principiul feminin era cel inferior, încercând să acceadă către planul cosmic al luceafărului, în Riga Crypto şi lapona Enigel regele ciupearcă este cel care vrea să-şi depăşească statutul aspirând la iubirea pentru o fiinţă umană. Ca şi în poemul eminescian, dialogul regelui cu lapona presupune o serie de chemări şi de refuzuri. Prima dată, regele îi oferă fetei fragi, simbol al iubirii, fruct analog mărului edenic, pentru a o determina să-i rămână alături, însă este refuzat: Enigel, Enigel, / Ţi-am adus dulceaţă, iacă/ Uite fragi, ţie dragi/ Ia-i şi toarnă-i în puiacă. A doua oară, Crypto îşi oferă întreaga fiinţă Dacă pleci să culegi,/ Începi, rogu-te, cu mine, iar în final, întreaga sa împărăţie, somnul fraged şi răcoarea. Există o anumită gradaţie în refuzul fetei: la început, verbul la indicativ mă duc sugerează hotărârea de a-şi urma calea; a doua oară, condiţional-optativul te-aş culege exprimă nehotărârea acesteia, iar în final, sintagma ca o lamă de blestem sugerează suferinţa tinerei care înţelege că nu poate rămâne alături de rege. Pentru Enigel, somnul fraged şi răcoarea definesc biologicul, materia aflate în opoziţie cu soarele-nţelept, simbol al devenirii spirituale – astfel poemul poate fi interpretat ca o alegorie a raportului spirit-materie. Încercând a-şi depăşi condiţia prin iubire, riga intră în spaţiul ucigător al soarelui şi înnebuneşte, devine o ciupercă otrăvitoare, însoţindu-se cu măselariţa mireasă, o fiinţă din propria lume.
     Personajele poemului alegoric sunt prezentate în antiteză, pentru că reprezintă două lumi opuse. Cea care trăieşte adevărata dramă este Enigel prin zbuciumul sufletesc, prin tentaţiile pe care le încearcă, dar cărora le rezistă urmându-şi chemarea.Textul respectă canoanele prozodiei clasice prin unitatea de ritm, rimă şi măsură care îi conferă o muzicalitate aparte.
     Riga Crypto şi lapona Enigel este una dintre cele mai reuşite balade alegorice barbiene, impresionând prin fondul de idei, dar şi prin originalitatea limbajului. 


Tema si viziunea despre lume :Mihai Eminescu- ,,Luceafarul''

     Poezia “Luceafărul” este considerată de către critici ca fiind cea mai reprezentativă poezie pentru opera lirică eminesciană deoarece aceasta conţine întreaga plajă tematică a discursului liric eminescian precum şi ideologia romantică ce a modulat gândirea, inclusiv filosofică a lui Eminescu.
     “Luceafărul” se încadrează în specia literară a poemului, specie de interferenţă a epicului cu liricul, de întindere relativ mare, cu un conţinut filozofic şi caracter alegoric. Totodată, “Luceafărul” este un poem romantic, realizat prin amestecul genurilor (epic, liric şi dramatic) şi al speciilor. Asfel, lirismul susţinut de meditaţia filozofică şi de expresivitatea limbajului este turnat în schema epică a basmului şi are elemente dramatice (secvenţele realizate prin dialog şi dramatismul sentimentelor).
     Poezia “Luceafărul” pune în discuţie incompatibilitatea dintre geniu şi omul de rând. Originalitatea textului eminescian constă, deci, în problematizarea raportului de existenţă dintre fiinţa geniului şi a omului comun, în condiţiile în care povestea Luceafărului, desfăşurată pe alte coordinate, a fost preluată de Eminescu urmând ca surse de inspiraţie două basme: “Fata din grădina de aur” şi “Miron şi frumoasa fără corp”.
     Tema romantică a poemului este problematica geniului în raport cu lumea, iubirea şi cunoaşterea. Iubirea se naşte lent din starea de contemplaţie şi de visare, în cadru nocturn, relizat prin motive romantice: luceafărul, marea, castelul, fereastra, oglinda, visul. Astfel, compoziţia romantică se concretizează prin opoziţia planurilor cosmic şi terestru, respectiv prin opoziţia a două ipostaze ale cunoaşterii: geniul şi omul comun. Tema iubirii este ilustrată în text prin două poveşti de dragoste care definesc iubirea în mod diferit; pentru Luceafăr iubirea este o cale superioară de cunoaştere pentru care merită sacrificiul morţii (acceptând moartea Luceafarul doreşte, de fapt, să cunoască ceva ce îi este interzis în interiorul planului său existenţial, deci să cunoasca ceva de dincolo de lumea sa), pe când iubirea ilustrată în tabloul al doilea, de Cătălin şi Cătălina, pune în lumină o definire a sentimentului mediata de eros, iubirea şi erosul fiind cosubstanţiale, iubirea pentru omul comun împlinindu-se prin eros în interiorul cuplului.
     Incipitul poemului, un prim element al textului poetic, semnificativ pentru ilustrarea viziunii despre lume, conţine formula specifică basmului prin care cititorul este avertizat asupra structurii narative: “A fost odată ca-n povesti / A fost ca niciodată”.Întâmplările sunt puse sub semnul unui timp mitic, în care faptele sunt unice şi irepetabile. În aceste condiţii, fata de împărat va avea atributele unei fiinţe ieşite din limitele comunului, particularizată prin unicitate în lumea în care trăieşte: “O prea frumoasă fată // Şi era una la părinţi / Şi mândră-n toate cele / Cum e fecioara între sfinţi / Şi luna între stele”.
     De asemenea, un al doilea element al textului poetic, relevant pentru prezentarea viziunii despre lume, este titlul poemului, care este, de fapt, motivul central al textului. Titlul susţine alegoria pe tema romantică a locului geniului în lume, văzut ca fiinţă solitară şi nefericită, opusă omului comun. Alegoria înseamnă că povestea, personajele, relaţiile dintre ele sunt transpuse într-o suită de metafore, personificări şi simboluri. Totodată, titlul uneşte două mituri: unul românesc, al stelei călăuzitoare şi altul grecesc, al lui Hyperion (“cel care merge pe deasupra”), sugerând natura duală a personajului de tip romantic.
     În ceea ce priveşte motivele romantice de la începutul poemului: luceafărul, marea, castelul, fereastra, oglinda, acestea susţin atmosfera de contemplaţie şi de visare în care se naşte iubirea dintre Luceafăr şi fata de împărat. Motivul îngerului şi motivul demonului sugerează chipurile sub care se arată Luceafărul, amplificând tensiunea lirică a trăirii emoţiei erotice. În antiteză cu imaginea angelică a primei întrupări, a doua este circumscrisă demonicului, dupa cum o percepe fata: “O, eşti frumos, cum numa-n vis / Un demon se arată”.
     Zborul cosmic, motiv literar ce relevăsetea de iubire ca act al cunaoşterii absolute, se intersectează cu nuanţate motive ale timpului. Zburând spre Demiurg, Hyperion ajunge într-un spaţiu atemporal, care coincide cu momentul dinaintea naşterii lumilor: “Caci unde-ajunge nu-I hotar, / Nici ochi spre a cunoaşte,/ şi vremea-ncearcă în zadar / Din goluri a se naşte”.
     Pe de altă parte, în constituirea cuplului adamic, profunzimea pasiunii şi unicitatea iubirii trăite îl scot pe Cătălin din ipostaza terestră: “ - O, lasă-mi capul meu pe sân, / Iubito, să se culce / Sub raza ochiului senin / Şi negrit de dulce; / Cu farmecul luminii reci / Gândirile strâbate-mi, / Revarsă linişte de veci / Pe noaptea mea de patimi”.
     Totodată, particularităţile prozodice ale textului sunt semnificative pentru ilustrarea viziunii despre lume. Antiteza dintre planul terestru şi cel cosmic este sugerată, la nivel fonetic, de alternarea tonului minor cu cel major, alternare realizată prin distribuţia consoanelor şi a vocalelor. Muzicalitatea elegiacă, meditativă a celor 98 de strofe ale poemului, este dată măsura versurilor (7 – 8 silabe, ritmul iambic, rima încrucişată. De asemenea, sunt prezente asonanţele şi rima interioară (“una”–“luna”, “zare” – “răsare” , “plec” – “împle”).
     În opinia mea, poemul “Luceafărul” însumează toate categoriile lirice din poezia anterioară a lui Eminescu şi poate fi considerat un mit al poeziei şi al poetului, în măsura în care poezia sa nu este o imitaţie a naturii, ci o transfigurare lirică a semnificaţiilor realităţii, iar simbolurile cu care operează autorul sunt forme încifrate ale unor idei filozofico-poetice.
 

Prof. Mirela Broasca: Programa de lb. romana Bac 2014-filiera teoretica-profil umanist si filiera vocationala-profil pedagogic+ real

PROGRAMA DE EXAMEN PENTRU
DISCIPLINA LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ 2014-Profil uman si pedagogic
I. STATUTUL DISCIPLINEI
Limba şi literatura română are un statut important în structura examenului de bacalaureat, prin ponderea sa reflectată în prezenţa celor două forme obligatorii de evaluare a performanţelor: în competenţele lingvistice de comunicare orală în limba română şi în competenţele generale şi specifice formate pe durata învăţământului secundar superior, liceal (proba scrisă), probă comună pentru toate filierele, profilurile şi specializările.
Curriculumul liceal, care stabileşte principiul studierii limbii şi literaturii române din perspectivă comunicativ-funcţională, pune accent pe latura formativă a învăţării, fiind centrat pe achiziţionarea de competenţe, fapt care a determinat precizarea, în programa de bacalaureat, a competenţelor de evaluat şi a conţinuturilor din domeniile: A. literatura română, B. limbă şi comunicare.
Proba scrisă vizează competenţele de receptare şi de producere a mesajelor scrise (inclusiv a unor mesaje care transpun în scris strategii şi reguli de exprimare orală) şi conţinuturi asociate acestora, în conformitate cu programa şcolară pentru disciplina limba şi literatura română: filiera teoretică - profil uman, filiera vocaţională - profil pedagogic. Structura subiectelor permite rezolvarea acestora în 3 ore şi este în conformitate cu prezenta programă de examen.
Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română se aplică în receptarea mesajelor orale şi scrise şi în producerea unor tipuri de discurs (descriptiv, informativ, narativ, argumentativ) exersate în cadrul învăţământului liceal. Subiectele cuprind texte literare şi nonliterare, la prima vedere, precum şi itemii corespunzători evaluării competenţelor specifice şi a conţinuturilor asociate din prezenta programă. Subiectele vor avea un grad de complexitate care să permită tratarea integrală a acestora în maximum 10 – 15 minute.
II. COMPETENŢE DE EVALUAT
Prin susţinerea examenului de bacalaureat la această disciplină, elevul va trebui să facă dovada următoarelor competenţe dobândite în ciclul inferior şi în cel superior de liceu (clasele a IX-a – a XII-a), corelate cu anumite conţinuturi parcurse în cele două cicluri liceale:
1. Utilizarea corectă şi adecvată a limbii române în diferite situaţii de comunicare
Competenţe specifice
Conţinuturi asociate
1.1. Utilizarea adecvată a strategiilor şi a regulilor de exprimare orală în monolog şi în dialog, în vederea realizării unei comunicări corecte, eficiente şi personalizate, adaptate unor situaţii de
– reguli ale monologului (contactul vizual cu auditoriul; raportarea la reacţiile auditoriului şi în condiţii de examinare), tehnici de construire a monologului; tipuri de monolog: povestire/relatare orală, descriere orală, monolog informativ, monolog argumentativ, exprimarea orală a reacţiilor şi a opiniilor privind texte literare şi nonliterare, filme artistice şi documentare, spectacole de teatru, expoziţii de pictură etc.; adecvarea la situaţia de comunicare (auditoriu, context) şi la scopul comunicării (informare, argumentare/persuasiune etc.)
Anexa nr.2 la OMEN nr. 4923/29.08.2013
Pagina 3 din 7
Programa de examen – Limba şi literatura română
Bacalaureat 2014
comunicare diverse
– reguli şi tehnici de construire a dialogului (atenţia acordată partenerului, preluarea/redarea cuvântului la momentul oportun, dozarea participării la dialog etc.); tipuri: conversaţia, discuţia argumentativă, interviul (interviul publicistic, interviul de angajare); adecvarea la situaţia de comunicare (partener, context etc.) şi la scopul comunicării (informare, argumentare/persuasiune etc.); argumentare şi contraargumentare în dialog
– stilurile funcţionale adecvate situaţiei de comunicare
– rolul elementelor verbale, paraverbale şi nonverbale în comunicarea orală: privire, gestică, mimică, spaţiul dintre persoanele care comunică, tonalitate, ritmul vorbirii etc.
1.2. Utilizarea adecvată a tehnicilor de redactare şi a formelor exprimării scrise compatibile cu situaţia de comunicare în elaborarea unor texte diverse
– reguli generale în redactare (structurarea textului, adecvarea la cerinţa de redactare, adecvare stilistică, aşezare în pagină, lizibilitate)
– relatarea unei experienţe personale, descriere, povestire, argumentare, ştiri, anunţuri publicitare, corespondenţă privată şi oficială; cerere, proces-verbal, curriculum vitae, scrisoare de intenţie, scrisoarea în format electronic (e-mail)
– exprimarea reacţiilor şi a opiniilor faţă de texte literare (studiate sau la prima vedere) şi nonliterare, argumentare, rezumat, caracterizare de personaj, analiză, comentariu, sinteză, paralelă, eseu structurat, eseu liber/nestructurat
– normele citării
– normele limbii literare la nivelurile: ortografic şi de punctuaţie, morfosintactic, lexico-semantic, stilistico-textual
1.3. Identificarea particularităţilor şi a funcţiilor stilistice ale limbii în receptarea diferitelor tipuri de mesaje/texte
– limbaj standard, limbaj literar, limbaj colocvial, limbaj popular, limbaj regional, limbaj arhaic; argou, jargon
– expresivitatea în limbajul comun şi în limbajul poetic
1.4. Receptarea adecvată a sensului/sensurilor unui mesaj transmis prin diferite tipuri de texte orale sau scrise
– texte literare (proză, poezie, dramaturgie); texte nonliterare,
– memorialistice, epistolare, jurnalistice, juridic-administrative, ştiinţifice, argumentative, mesaje din domeniul audio-vizualului
– sens denotativ şi sensuri conotative
– calităţile generale şi particulare ale stilului: claritate, proprietate, concizie, precizie, puritate, corectitudine, variaţie stilistică, simetrie, naturaleţe, cursivitate, eufonie
– elemente care înlesnesc sau perturbă receptarea: canalul, codul, contextul
– ficţiune, imaginaţie, invenţie; realitate, adevăr
– scopul comunicării: informare, delectare, divertisment etc.
– reacţiile receptorului: cititor, ascultător
1.5. Utilizarea adecvată a achiziţiilor lingvistice în producerea şi în receptarea diverselor texte orale şi scrise, cu explicarea rolului acestora în construirea mesajului
– componentele şi funcţiile actului de comunicare
– niveluri ale receptării şi producerii textelor orale şi scrise: fonetic, ortografic şi de punctuaţie, morfosintactic, lexico-semantic, stilistico-textual, nonverbal şi paraverbal
– normele limbii literare la toate nivelurile: fonetic, ortoepic, ortografic şi de punctuaţie, morfosintactic, lexico-semantic, stilistico-textual
– tipuri textuale şi structura acestora: narativ, descriptiv, informativ, argumentativ
Anexa nr.2 la OMEN nr. 4923/29.08.2013
Pagina 4 din 7
Programa de examen – Limba şi literatura română
Bacalaureat 2014
– discursul politic, discursul publicistic
– rolul verbelor în naraţiune; rolul adjectivelor în descriere
– rolul formulelor de adresare, de iniţiere, de menţinere şi de închidere a contactului verbal în monolog şi în dialog
2. Utilizarea adecvată a strategiilor de comprehensiune şi de interpretare, a modalităţilor de analiză tematică, structurală şi stilistică în receptarea textelor literare şi nonliterare
Competenţe specifice
Conţinuturi asociate
2.1. Identificarea temei şi a modului de reflectare a acesteia în textele studiate sau în texte la prima vedere
– temă, motiv/motive identificat(e) în texte, viziune despre lume
– genuri literare: epic, liric, dramatic
– modul de reflectare a unei idei sau a unei teme în mai multe opere literare, aparţinând unor genuri sau epoci diferite
2.2. Identificarea şi analiza principalelor componente de structură, de compoziţie şi de limbaj specifice textului narativ
– particularităţi ale construcţiei subiectului în textele narative
– particularităţi ale compoziţiei în textele narative: incipit, final, episoade/secvenţe narative, tehnici narative
– instanţele comunicării în textul narativ
– construcţia personajelor; modalităţi de caracterizare a personajului; tipuri de personaje
– tipuri de perspectivă narativă
– specii epice: basm cult, nuvelă, roman
– registre stilistice, limbajul personajelor, limbajul naratorului
– stilul direct, stilul indirect, stilul indirect liber
2.3. Identificarea şi analiza principalelor componente de structură şi de limbaj specifice textului dramatic
– particularităţi ale construcţiei subiectului în textul dramatic
– particularităţi ale compoziţiei textului dramatic
– modalităţi de caracterizare a personajelor
– registre stilistice, limbajul personajelor, notaţiile autorului
– specii dramatice: comedia, drama
– un text dramatic postbelic
– creaţie dramatică şi spectacol
– cronica de spectacol
2.4. Identificarea şi analiza elementelor de compoziţie şi de limbaj în textul poetic
– titlu, incipit, relaţii de opoziţie şi de simetrie, elemente de recurenţă: motiv poetic, laitmotiv, simbol central, idee poetică
– sugestie şi ambiguitate
– imaginar poetic, figuri semantice (tropi); elemente de prozodie
– poezie epică, poezie lirică
– instanţele comunicării în textul poetic
2.5. Compararea unor viziuni despre lume, despre condiţia umană sau despre artă reflectate în texte literare, nonliterare sau în alte arte
– viziune despre lume, teme şi motive, concepţii despre artă, sensuri multiple ale textelor literare
– limbajul literaturii, limbajul cinematografic, limbajul picturii; limbajul muzicii (pentru proba orală)
2.6. Interpretarea textelor studiate sau la prima vedere prin prisma propriilor valori şi a propriei experienţe de lectură
– lectură critică: elevii evaluează ceea ce au citit; lectură creativă: elevii extrapolează, caută interpretări personale, prin raportări la propria sensibilitate, experienţă de viaţă şi de lectură
Anexa nr.2 la OMEN nr. 4923/29.08.2013
Pagina 5 din 7
Programa de examen – Limba şi literatura română
Bacalaureat 2014
3. Punerea în context a textelor studiate prin raportare la epocă sau la curente culturale/literare
Competenţe specifice
Conţinuturi asociate
3.1. Identificarea şi explicarea relaţiilor dintre operele literare şi contextul cultural în care au apărut acestea
– trăsături ale curentelor culturale/literare reflectate în textele literare studiate sau în texte la prima vedere
3.2. Construirea unei viziuni de ansamblu asupra fenomenului cultural românesc, prin integrarea şi relaţionarea cunoştinţelor asimilate
– fundamente ale culturii române (originile şi evoluţia limbii române
– perioada veche (formarea conştiinţei istorice)
– curente culturale/literare în secolele XVII-XVIII: umanismul şi iluminismul
– perioada modernă:
a. secolul al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea (perioada paşoptistă; România, între Occident şi Orient; criticismul junimist)
b. curente culturale/literare în secolul al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea (romantismul, realismul, simbolismul, prelungiri ale romantismului şi clasicismului)
c. perioada interbelică (orientări tematice în romanul interbelic, tipuri de roman: psihologic şi al experienţei; poezia interbelică, diversitate tematică, stilistică şi de viziune; curente culturale/literare în perioada interbelică: modernism, tradiţionalism; orientări avangardiste, identitate culturală în context european)
d. perioada postbelică (tipuri de roman în perioada postbelică, un roman scris între 1960-1980, un roman scris după 1980; poezia în perioada postbelică; teatrul în perioada postbelică; curente culturale/literare: postmodernismul)
– curente culturale/literare româneşti în context european
4. Argumentarea în scris şi oral a unor opinii în diverse situaţii de comunicare
Competenţe specifice
Conţinuturi asociate
4.1. Identificarea structurilor argumentative în texte literare şi nonliterare studiate sau la prima vedere
– construcţia textului argumentativ; rolul conectorilor în argumentare, structuri şi tehnici argumentative în texte literare şi nonliterare, scrise sau orale
– logica şi coerenţa mesajului argumentativ
4.2. Argumentarea unui punct de vedere faţă de o problematică pusă în discuţie
– verbe evaluative, adverbe de mod/predicative ca mărci ale subiectivităţii evaluative, cuvinte cu rol argumentativ, structuri sintactice în argumentare
– construcţia discursului argumentativ: structuri specifice, conectori, tehnici argumentative, eseul argumentativ
4.3. Compararea şi evaluarea unor argumente diferite, pentru formularea unor judecăţi proprii
– textul critic (recenzia, cronica literară, eseul, studiul critic)
în raport cu textul discutat
– interpretări şi judecăţi de valoare exprimate în critica şi în istoria literară
– eseul structurat, eseul liber
Anexa nr.2 la OMEN nr. 4923/29.08.2013
Pagina 6 din 7
Programa de examen – Limba şi literatura română
Bacalaureat 2014
III. PRECIZĂRI PRIVIND CONŢINUTURILE PROGRAMEI
a. LITERATURĂ
Autori canonici:
 Mihai Eminescu
 Ion Creangă
 I.L. Caragiale
 Titu Maiorescu
 Ioan Slavici
 G. Bacovia
 Lucian Blaga
 Tudor Arghezi
 Ion Barbu
 Mihail Sadoveanu
 Liviu Rebreanu
 Camil Petrescu
 G. Călinescu
 E. Lovinescu
 Marin Preda
 Nichita Stănescu
 Marin Sorescu.
Notă. Conform programei şcolare în vigoare, examenul de bacalaureat nu implică studiul monografic al scriitorilor canonici, ci studierea a cel puţin unui text din opera acestora. Textele literare la prima vedere pot aparţine atât autorilor canonici, cât şi altor autori studiaţi.
Pentru proba scrisă, elevii trebuie să studieze în mod aprofundat cel puţin numărul minim de texte prevăzute în programa şcolară, aparţinând autorilor canonici sau prozei narative, poeziei sau dramaturgiei româneşti despre care să poată redacta un eseu structurat, un eseu liber sau un eseu argumentativ, în care să aplice conceptele de istorie şi teorie literară (perioade, curente literare/culturale, elemente de analiză tematică, structurală şi stilistică) menţionate în prezenta programă.
Tematica studiilor de caz şi a dezbaterilor din programele şcolare, regăsită în programa de examen, poate fi valorificată în cadrul probelor orale şi scrise, prin solicitarea argumentării unor opinii sau judecăţi de valoare pe marginea acestora.
b. LIMBĂ ŞI COMUNICARE
Conţinuturile de mai jos vizează:
- aplicarea, în diverse situaţii de comunicare, a normelor ortografice, ortoepice, de punctuaţie, morfosintactice şi folosirea adecvată a unităţilor lexico-semantice;
- aplicarea cunoştinţelor de limbă, inclusiv a celor dobândite în ciclul gimnazial, în exprimarea corectă şi în receptarea textelor studiate sau la prima vedere.
Niveluri de constituire a mesajului
Nivelul fonetic
- pronunţii corecte/incorecte ale neologismelor; hiat, diftong, triftong; accentul
- cacofonia; hipercorectitudinea
- pronunţare/lectura nuanţată a enunţurilor (ton, pauză, intonaţie)
Anexa nr.2 la OMEN nr. 4923/29.08.2013
Pagina 7 din 7
Programa de examen – Limba şi literatura română
Bacalaureat 2014
Nivelul lexico-semantic
- variante lexicale; câmpuri semantice
- erori semantice: pleonasmul, tautologia, confuzia paronimică
- derivate şi compuse (prefixe, sufixe, prefixoide, sufixoide), schimbarea categoriei gramaticale
- relaţii semantice (polisemie; sinonimie, antonimie, omonimie)
- sensul corect al cuvintelor (în special al neologismelor)
- unităţi frazeologice (locuţiuni şi expresii)
- câmpuri semantice şi rolul acestora în interpretarea mesajelor scrise şi orale
- sensul cuvintelor în context; sens denotativ şi sens conotativ
Nivelul morfosintactic
- forme flexionare ale părţilor de vorbire (pluralul substantivelor, articularea substantivelor, forme cazuale; forme flexionare ale verbului; adjective fără grade de comparaţie; numerale etc.); valori expresive ale părţilor de vorbire; mijloace lingvistice de realizare a subiectivităţii vorbitorului
- elemente de acord gramatical (între predicat şi subiect – acordul logic, acordul prin atracţie; acordul atributului cu partea de vorbire determinată)
- elemente de relaţie (prepoziţii, conjuncţii, pronume/adjective pronominale relative, adverbe relative)
Nivelul ortografic şi de punctuaţie
- norme ortografice şi de punctuaţie în constituirea mesajului scris (scrierea corectă a cuvintelor, scrierea cu majusculă, despărţirea cuvintelor în silabe, folosirea corectă a semnelor de ortografie şi de punctuaţie)
- rolul semnelor ortografice şi de punctuaţie în înţelegerea mesajelor scrise
Nivelul stilistico-textual
- registre stilistice (standard, colocvial, specializat etc.) adecvate situaţiei de comunicare
- coerenţă şi coeziune în exprimarea orală şi scrisă
- tipuri de texte şi structura acestora: narativ, descriptiv, informativ, argumentativ
- stiluri funcţionale adecvate situaţiei de comunicare
- limbaj standard, limbaj literar, limbaj colocvial, limbaj popular, limbaj regional, limbaj arhaic; argou, jargon
- stil direct, stil indirect, stil indirect liber
- rolul figurilor de stil şi al procedeelor artistice în constituirea sensului
- rolul elementelor arhaice şi regionale în receptarea mesajelor
NOTĂ: Programa de examen este realizată în conformitate cu prevederile programelor şcolare în vigoare. Subiectele pentru examenul de bacalaureat 2014 se elaborează în baza prevederilor prezentei programe.
Conform Adreselor M.Ed.C. nr. 48.871/23 noiembrie 2005 şi nr. 31.641/3 mai 2006, începând cu anul şcolar 2006-2007, „respectarea normelor prevăzute în ediţia a II-a a Dicţionarului ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române (DOOM2) este obligatorie [...] la examenele de bacalaureat, în cadrul cărora elevii vor face dovada cunoaşterii acestora, fiind evaluaţi ca atare“.

PROGRAMA DE EXAMEN PENTRU

DISCIPLINA LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ- REAL

I.      STATUTUL DISCIPLINEI

Limba şi literatura română are un statut important în structura examenului de bacalaureat, prin ponderea sa reflectată în prezenţa celor două forme obligatorii de evaluare a performanţelor: în competenţele lingvistice de comunicare orală în limba română şi în competenţele generale şi specifice formate pe durata învăţământului secundar superior, liceal (proba scrisă), probă comună pentru toate filierele, profilurile şi specializările.

Curriculumul liceal, care stabileşte principiul studierii limbii şi literaturii române din perspectivă comunicativ-funcţională, pune accent pe latura formativă a învăţării, fiind centrat pe achiziţionarea de competenţe, fapt care a determinat precizarea, în programa de bacalaureat, a competenţelor de evaluat şi a conţinuturilor din domeniile: A. literatura română, B. limbă şi comunicare.

Proba scrisă vizează competenţele de receptare şi de producere a mesajelor scrise (inclusiv a unor mesaje care transpun în scris strategii şi reguli de exprimare orală) şi conţinuturi asociate acestora, în conformitate cu programa şcolară pentru disciplina limba şi literatura română: filiera teoretică – profil real, filiera tehnologică – toate profilurile şi specializările, filiera vocaţională – toate profilurile şi specializările (cu excepţia profilului pedagogic). Structura subiectelor permite rezolvarea acestora în 3 ore şi este în conformitate cu prezenta programă de examen.

Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română se aplică în receptarea mesajelor orale şi scrise şi în producerea unor tipuri de discurs (descriptiv, informativ, narativ, argumentativ) exersate în cadrul învăţământului liceal. Subiectele cuprind texte literare şi nonliterare, la prima vedere, precum şi itemii corespunzători evaluării competenţelor specifice şi a conţinuturilor asociate din prezenta programă. Subiectele vor avea un grad de complexitate care să permită tratarea integrală a acestora în maximum 10 – 15 minute.

II.      COMPETENŢE DE EVALUAT

Prin susţinerea examenului de bacalaureat la această disciplină, elevul va trebui să facă dovada următoarelor competenţe dobândite în ciclul inferior şi în cel superior de liceu (clasele a IX-a – a XII-a), corelate cu anumite conţinuturi parcurse în cele două cicluri liceale:

1.  Utilizarea corectă şi adecvată a limbii române în diferite situaţii de comunicare

Competenţe specifice	Conţinuturi asociate
1.1. Utilizarea adecvată a strategiilor şi a regulilor de exprimare orală în monolog şi în dialog, în vederea realizării unei comunicări corecte, eficiente şi personalizate, adaptate unor situaţii de comunicare diverse	–    reguli ale monologului (contactul vizual cu auditoriul; raportarea la reacţiile auditoriului şi în condiţii de examinare), tehnici de construire a monologului; tipuri de monolog: povestire/relatare orală, descriere orală, monolog informativ, monolog argumentativ, exprimarea orală a reacţiilor şi a opiniilor privind texte literare şi nonliterare, filme artistice şi documentare, spectacole de teatru, expoziţii de pictură etc.; adecvarea la situaţia de comunicare (auditoriu, context) şi la scopul comunicării (informare, argumentare/persuasiune etc.) –   reguli şi tehnici de construire a dialogului (atenţia acordată partenerului, preluarea/redarea cuvântului la momentul oportun, dozarea participării la dialog etc.); tipuri: conversaţia, discuţia argumentativă, interviul (interviul publicistic, interviul de angajare); adecvarea la situaţia de comunicare (partener, context etc.) şi la scopul comunicării (informare, argumentare/persuasiune etc.); argumentare şi contraargumentare în dialog –     stilurile funcţionale adecvate situaţiei de comunicare –     rolul elementelor verbale, paraverbale şi nonverbale în comunicarea orală: privire, gestică, mimică, spaţiul dintre persoanele care comunică, tonalitate, ritmul vorbirii etc.
1.2. Utilizarea adecvată a tehnicilor de redactare şi a formelor exprimării scrise compatibile cu situaţia de comunicare în elaborarea unor texte diverse	–                    reguli generale în redactare (structurarea textului, adecvarea la cerinţa de redactare, adecvare stilistică, aşezare în pagină, lizibilitate) –                    relatarea unei experienţe personale, descriere, povestire, argumentare, ştiri, anunţuri publicitare, corespondenţă privată şi oficială; cerere, proces-verbal, curriculum vitae, scrisoare de intenţie, scrisoarea în format electronic (e-mail) –                    exprimarea reacţiilor şi a opiniilor faţă de texte literare (studiate sau la prima vedere) şi nonliterare, argumentare, rezumat, caracterizare de personaj, analiză, comentariu, sinteză, paralelă, eseu structurat, eseu liber/nestructurat –                   normele citării –                     normele limbii literare la nivelurile: ortografic şi de punctuaţie, morfosintactic, lexico-semantic, stilistico-textual
1.3. Identificarea particularităţilor şi a funcţiilor stilistice ale limbii în receptarea diferitelor tipuri de mesaje/texte	– limbaj standard, limbaj literar, limbaj colocvial, limbaj popular, limbaj regional, limbaj arhaic; argou, jargon – expresivitatea în limbajul comun şi în limbajul poetic
1.4. Receptarea adecvată a sensului/sensurilor unui mesaj transmis prin diferite tipuri de texte orale sau scrise	–                    texte literare (proză, poezie, dramaturgie); texte nonliterare, –                    memorialistice, epistolare, jurnalistice, juridic-administrative, ştiinţifice, argumentative, mesaje din domeniul audio-vizualului –                    sens denotativ şi sensuri conotative –       elemente care înlesnesc sau perturbă receptarea: canalul, codul, contextul –                    ficţiune, imaginaţie, invenţie; realitate, adevăr –                    scopul comunicării: informare, delectare, divertisment etc. –                     reacţiile receptorului: cititor, ascultător
1.5. Utilizarea adecvată a achiziţiilor lingvistice în producerea şi în receptarea diverselor texte orale şi scrise, cu explicarea rolului acestora în construirea mesajului	–  componentele şi funcţiile actului de comunicare –   niveluri ale receptării şi producerii textelor orale şi scrise: fonetic, ortografic şi de punctuaţie, morfosintactic, lexico-semantic, stilistico-textual, nonverbal şi paraverbal –    normele limbii literare la toate nivelurile: fonetic, ortoepic, ortografic şi de punctuaţie, morfosintactic, lexico-semantic, stilistico-textual –     tipuri textuale şi structura acestora: narativ, descriptiv, informativ, argumentativ –  discursul politic, discursul publicistic –  rolul verbelor în naraţiune; rolul adjectivelor în descriere –  rolul formulelor de adresare, de iniţiere, de menţinere şi de închidere a contactului verbal în monolog şi în dialog

2. Utilizarea adecvată a strategiilor de comprehensiune şi de interpretare, a modalităţilor de analiză tematică, structurală şi stilistică în receptarea textelor literare şi nonliterare

Competenţe specifice	Conţinuturi asociate
2.1. Identificarea temei şi a modului de reflectare a acesteia în textele studiate sau în texte la prima vedere	–  temă, motiv/motive identificat(e) în texte, viziune despre lume –  genuri literare: epic, liric, dramatic –  modul de reflectare a unei idei sau a unei teme în mai multe opere literare, aparţinând unor genuri sau epoci diferite
2.2. Identificarea şi analiza principalelor componente de structură, de compoziţie şi de limbaj specifice textului narativ	–  particularităţi ale construcţiei subiectului în  textele narative –   particularităţi ale compoziţiei în textele narative: incipit, final, episoade/secvenţe narative, tehnici narative –   instanţele comunicării în textul narativ –  construcţia personajelor; modalităţi de caracterizare a personajului; tipuri de personaje –  tipuri de perspectivă narativă –   specii epice: basm cult, nuvelă, roman –  registre stilistice, limbajul personajelor, limbajul naratorului –   stilul direct, stilul indirect, stilul indirect liber
2.3. Identificarea  şi  analiza principalelor componente de structură şi de limbaj specifice textului dramatic	–  particularităţi ale construcţiei subiectului în textul dramatic –  particularităţi ale compoziţiei textului dramatic –   modalităţi de caracterizare a personajelor –   registre stilistice, limbajul personajelor, notaţiile autorului –  specii dramatice: comedia –  un text dramatic postbelic –  creaţie dramatică şi spectacol –  cronica de spectacol
2.4. Identificarea şi analiza elementelor de compoziţie şi de limbaj în textul poetic	–   titlu, incipit, relaţii de opoziţie şi de simetrie, elemente de recurenţă: motiv poetic, laitmotiv, simbol central, idee poetică –   sugestie şi ambiguitate –   imaginar poetic, figuri semantice (tropi); elemente de prozodie –   poezie epică, poezie lirică –   instanţele comunicării în textul poetic
2.5. Compararea unor viziuni despre lume, despre condiţia umană sau despre artă reflectate în texte literare, nonliterare sau în alte arte	–   viziune despre lume, teme şi motive, concepţii despre artă, sensuri multiple ale textelor literare –   limbajul literaturii, limbajul cinematografic, limbajul picturii; limbajul muzicii (pentru proba orală)
2.6. Interpretarea textelor studiate sau la prima vedere prin prisma propriilor valori şi a propriei experienţe de lectură	– lectură critică: elevii evaluează ceea ce au citit; lectură creativă: elevii extrapolează, caută interpretări personale, prin raportări la propria sensibilitate, experienţă de viaţă şi de lectură

3. Punerea în context a textelor studiate prin raportare la epocă sau la curente culturale/literare

Competenţe specifice	Conţinuturi asociate
3.1. Identificarea şi explicarea relaţiilor dintre operele literare şi contextul cultural în care au apărut acestea	– trăsături ale curentelor culturale/literare reflectate în textele literare studiate sau în texte la prima vedere
3.2. Construirea  unei viziuni de ansamblu asupra fenomenului cultural românesc, prin integrarea şi relaţionarea cunoştinţelor asimilate	–        curente culturale/literare în secolele XVII-XVIII: umanismul şi iluminismul –        perioada modernă: a. secolul al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea (perioada paşoptistă; criticismul junimist) b. curente culturale/literare în secolul al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea (romantismul, realismul, simbolismul) c. perioada interbelică (orientări tematice în romanul interbelic, tipuri de roman: psihologic şi al experienţei; poezia interbelică, diversitate tematică, stilistică şi de viziune; curente culturale/literare în perioada interbelică: modernism, tradiţionalism; identitate culturală în context european) d.  perioada postbelică (romanul postbelic, poezia în perioada postbelică, teatrul în perioada postbelică; curente culturale/literare: postmodernismul)

4. Argumentarea în scris şi oral a unor opinii în diverse situaţii de comunicare

Competenţe specifice	Conţinuturi asociate
4.1. Identificarea structurilor argumentative în texte literare şi nonliterare studiate sau la prima vedere	–         construcţia textului argumentativ; rolul conectorilor în argumentare,  structuri şi tehnici argumentative în texte literare şi nonliterare, scrise sau orale –         logica şi coerenţa mesajului argumentativ
4.2. Argumentarea unui punct de vedere faţă de o problematică pusă în discuţie	–   verbe evaluative, adverbe de mod/predicative ca mărci ale subiectivităţii   evaluative, cuvinte cu rol argumentativ, structuri sintactice în argumentare –        construcţia discursului argumentativ: structuri specifice, conectori, tehnici argumentative, eseul argumentativ
4.3. Compararea şi evaluarea unor argumente diferite, pentru formularea unor judecăţi proprii	–   interpretări şi judecăţi de valoare exprimate în critica şi în istoria literară –   eseul structurat, eseul liber

PRECIZĂRI PRIVIND CONŢINUTURILE PROGRAMEI

a.      LITERATURĂ

Autori canonici:

·                 Mihai Eminescu

·                 Ion Creangă

·                 I.L. Caragiale

·                 Titu Maiorescu

·                 Ioan Slavici

·                 G. Bacovia

·                 Lucian Blaga

·                 Tudor Arghezi

·                 Ion Barbu

·                 Mihail Sadoveanu

·                 Liviu Rebreanu

·                 Camil Petrescu

·                 G. Călinescu

·                 E. Lovinescu

·                 Marin Preda

·                 Nichita Stănescu

·                 Marin Sorescu.

Notă. Conform programei şcolare în vigoare, examenul de bacalaureat nu implică studiul monografic al scriitorilor canonici, ci studierea a cel puţin unui text din opera acestora. Textele literare la prima vedere pot aparţine atât autorilor canonici, cât şi altor autori studiaţi.

Pentru proba scrisă, elevii trebuie să studieze în mod aprofundat cel puţin numărul minim de texte prevăzute în programa şcolară, aparţinând autorilor canonici sau prozei narative, poeziei sau dramaturgiei româneşti despre care să poată redacta un eseu structurat, un eseu liber sau un eseu argumentativ, în care să aplice conceptele de istorie şi teorie literară (perioade, curente literare/culturale, elemente de analiză tematică, structurală şi stilistică) menţionate în prezenta programă.

Tematica studiilor de caz şi a dezbaterilor din programele şcolare, regăsită în programa de examen, poate fi valorificată în cadrul probelor orale şi scrise, prin solicitarea argumentării unor opinii sau judecăţi de valoare pe marginea acestora.

b.      LIMBĂ ŞI COMUNICARE

Conţinuturile de mai jos vizează:

-      aplicarea, în diverse situaţii de comunicare, a normelor ortografice, ortoepice, de punctuaţie, morfosintactice şi folosirea adecvată a unităţilor lexico-semantice;

-      aplicarea cunoştinţelor de limbă, inclusiv a celor dobândite în ciclul gimnazial, în exprimarea corectă şi în receptarea textelor studiate sau la prima vedere.

Niveluri de constituire a mesajului

Nivelul fonetic

-      pronunţii corecte/incorecte ale neologismelor; hiat, diftong, triftong; accentul

-      cacofonia; hipercorectitudinea

-      pronunţare/lectura nuanţată a enunţurilor (ton, pauză, intonaţie)

Nivelul lexico-semantic

-      variante lexicale; câmpuri semantice

-      erori semantice: pleonasmul, tautologia, confuzia paronimică

-      derivate şi compuse (prefixe, sufixe, prefixoide, sufixoide), schimbarea categoriei gramaticale

-      relaţii semantice (polisemie; sinonimie, antonimie, omonimie)

-      sensul corect al cuvintelor (în special al neologismelor)

-      unităţi frazeologice (locuţiuni şi expresii)

-      câmpuri semantice şi rolul acestora în interpretarea mesajelor scrise şi orale

-      sensul cuvintelor în context; sens denotativ şi sens conotativ

Nivelul morfosintactic

-      forme flexionare ale părţilor de vorbire (pluralul substantivelor, articularea substantivelor, forme cazuale; forme flexionare ale verbului; adjective fără grade de comparaţie; numerale etc.); valori expresive ale părţilor de vorbire; mijloace lingvistice de realizare a subiectivităţii vorbitorului

-      elemente de acord gramatical (între predicat şi subiect – acordul logic, acordul prin atracţie; acordul atributului cu partea de vorbire determinată)

-      elemente de relaţie (prepoziţii, conjuncţii, pronume/adjective pronominale relative, adverbe relative)

Nivelul ortografic şi de punctuaţie

-      norme ortografice şi de punctuaţie în constituirea mesajului scris (scrierea corectă a cuvintelor, scrierea cu majusculă, despărţirea cuvintelor în silabe, folosirea corectă a semnelor de ortografie şi de punctuaţie)

-      rolul semnelor ortografice şi de punctuaţie în înţelegerea mesajelor scrise

Nivelul stilistico-textual

-      registre stilistice (standard, colocvial, specializat etc.) adecvate situaţiei de comunicare

-      coerenţă şi coeziune în exprimarea orală şi scrisă

-      tipuri de texte şi structura acestora: narativ, descriptiv, informativ, argumentativ

-      stiluri funcţionale adecvate situaţiei de comunicare

-      limbaj standard, limbaj literar, limbaj colocvial, limbaj popular, limbaj regional, limbaj arhaic; argou, jargon

-      stil direct, stil indirect, stil indirect liber

-      rolul figurilor de stil şi al procedeelor artistice în constituirea sensului

-      rolul elementelor arhaice şi regionale în receptarea mesajelor

PROFIL REAL şi PROFIL UMANIST

TEME COMUNE
*TRĂSĂTURI ALE CURENTELOR CULTURALE/ LITERARE reflectate în textele literare studiate sau în texte la prima vedere.
*PERIOADA VECHE: CURENTE CULTURALE/ LITERARE ÎN SECOLELE XVII-XVIII
* Umanismul: Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce
* Iluminismul: Şcoala Ardeleană
*PERIOADA MODERNĂ:
a. SECOLUL AL XIX-LEA – ÎNCEPUTUL SECOLULUI AL XX-LEA
*Perioada paşoptistă: Revista „Dacia literară”
- „Malul Siretului” de Vasile Alecsandri ( pastel)
sau- „Alexandru Lăpuşneanul” de Costache Negruzzi (nuvelă comentariu + caracterizarea protagonistului
*Criticismul junimist. Junimea şi „Convorbiri literare” (eseu)
1. Titu Maiorescu (autor canonic) – studii critice la alegere
- „O cercetare critică asupra poeziei române de la l867”
sau- „Eminescu şi poeziile lui”sau- „În contra direcţiei de astăzi în cultura română”
sau- „Comediile d-lui I.L.Caragiale”
2. Ion Creangă (autor canonic)
- „Povestea lui Harap-Alb” (basm cult) – comentariu + caracterizarea personajului de basm cult
b. CURENTE CULTURALE/ LITERARE ÎN SECOLUL AL XIX-lea ŞI ÎNCEPUTUL SECOLULUI AL XX-LEA
* Romantismul (definiţie, trăsături, reprezentanţi)
3. Mihai Eminescu – (autor canonic) – cel puţin două poezii
- „Revedere” sau- „Dorinţa”sau- „Floare albastră” sau- „Luceafărul”
sau- „Odă (în metru antic)”sau- „Scrisorile”
* Realismul (definiţie, trăsături, reprezentanţi)
4. Ioan Slavici (autor canonic)
- „Moara cu noroc” (nuvelă) – comentariu literar + caracterizarea personajului de nuvelă
DRAMATURGIA/ TEXTE DRAMATICE ÎN EPOCA MARILOR CLASICI
* Comedia realistă (definiţie, trăsături)
5. Ion Luca Caragiale (autor canonic)
- „O scrisoare pierdută” (comedie) – comentariu literar + caracterizarea unui personaj de comedie/ personaj dramatic (Zoe Trahanache/ Zaharia Trahanache/ Nae Caţavencu/ Agamemnon Dandanache/ Ghiţă Pristanda etc.)
* Simbolismul (definiţie, trăsături, reprezentanţi)
6. George Bacovia (autor canonic)
- „Plumb” sau- „Lacustră” sau- „Decor” sau- „De iarnă” sau- „Nocturnă”
c. PERIOADA INTERBELICĂ
* Orientări tematice în romanul interbelic. Tipuri de roman (eseu-studiu de caz)
7. Liviu Rebreanu (autor canonic)
- „Ion” (roman realist-obiectiv) – comentariu literar + caracterizarea personajului de roman interbelic (Ion)
8. George Călinescu (autor canonic)
- „Enigma Otiliei” (roman realist-obiectiv) – comentariu literar + caracterizarea personajului de roman interbelic (Felix Sima/ Otilia Mărculescu etc.)
9. Camil Petrescu (autor canonic)
- „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” (roman subiectiv/ roman al experienţei) – comentariu literar + caracterizarea personajului de roman interbelic subiectiv (Ştefan Gheorghidiu) sau - „Patul lui Procust” (roman subiectiv/ roman al experienţei) – comentariu literar + caracterizarea personajului de roman interbelic subiectiv (George Demetru Ladima)
sau Mircea Eliade – ATENŢIE! NU este scriitor canonic - „Maitreyi” (roman subiectiv/ roman al experienţei) – – comentariu literar + caracterizarea personajului de roman interbelic subiectiv (Allan, Maitreyi)
*Poezia interbelică modernă
10. Tudor Arghezi (autor canonic) – poet modern
- „Testament”– artă poetică – poezie modernă  sau- „Flori de mucegai” – artă poetică – poezie modernă
11. Lucian Blaga (autor canonic) – poet modern
- „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” – artă poetică – poezie modernă
sau- „Lumina” – poezie modernă sau - „Gorunul” – poezie modernă
12. Ion Barbu (autor canonic) – poet modern
- „Riga Crypto şi lapona Enigel” – poezie epică, poezie modernă
sau - „Din ceas dedus… („Joc secund”)- artă poetică – poezie modernă
*CURENTE CULTURALE/ LITERARE ÎN PERIOADA INTERBELICĂ
* Modernismul românesc (definiţie, trăsături, reprezentanţi)
13. Eugen Lovinescu (autor canonic) – istoric şi critic literar, estetician şi prozator (iniţiatorul modernismului românesc)
- „Istoria literaturii române moderne”, capitolul „Creaţia obiectivă: L.Rebreanu: Ion” sau alt studiu
* Tradiţionalismul (definiţie, trăsături, reprezentanţi)
14. Mihail Sadoveanu (autor canonic)
- „Baltagul” (roman realist-obiectiv tradiţional) – comentariu literar + caracterizarea personajului de roman interbelic (Vitoria Lipan)
Vasile Voiculescu
- „În grădina Ghetsemani” – poezie tradiţională sau Ion Pillat- „Aci sosi pe vremuri”– poezie tradiţională
d. PERIOADA POSTBELICĂ
*Romanul în perioada postbelică (eseu)
15. Marin Preda (autor canonic)
- „Moromeţii” (roman realist-obiectiv) – comentariu literar + caracterizarea personajului de roman postbelic (Ilie Moromete) sau - „Cel mai iubit dintre pământeni” (roman realist-subiectiv) - comentariu literar + caracterizarea personajului de roman postbelic (Victor Petrini)
*Poezia în perioada postbelică
* Neomodernismul (trăsături, reprezentanţi)
16. Nichita Stănescu (autor canonic)
- „Leoaică tânără, iubirea” – artă poetică, poezie postbelică şi neomodernistă
sau - „Poveste sentimentală” – artă poetică, poezie postbelică şi neomodernistă
sau - „Cântec” – artă poetică, poezie postbelică şi neomodernistă
sau - „Lecţia despre cub” – artă poetică, poezie postbelică şi neomodernistă
- „Către Galateea” – artă poetică, poezie postbelică şi neomodernistă
17. Marin Sorescu (autor canonic)
- „Echerul” – poezie postbelică şi neomodernistă sau - „Poveste” - poezie postbelică şi neomodernistă
* Postmodernismul (definiţie, trăsături, reprezentanţi)
Mircea Cărtărescu
- „Georgica a IV-a” – poezie postbelică şi postmodernistă
sau- „Ciocnirea” – poezie postbelică şi postmodernistă
sau- „Levantul” – epopee postbelică
* Teatrul în perioada postbelică
17. Marin Sorescu (autor canonic)
- „Iona” (dramă postbelică/ text dramatic postbelic) – comentariu literar + caracterizarea protagonistului Iona
Numerele din dreptul numelor indică totalul autorilor canonici (obligatorii) pentru ambele profiluri.
****************************************************************************
PROFILUL UMANIST are în plus următoarele teme
*FUNDAMENTE ALE CULTURII ROMÂNE
- Originile şi evoluţia limbii române (eseu)
*PERIOADA MODERNĂ:
a. Secolul al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea:
- România, între Occident şi Orient (eseu)
b. CURENTE CULTURALE/ LITERARE ÎN SECOLUL AL XIX-lea ŞI ÎNCEPUTUL SECOLULUI AL XX-LEA
*Prelungiri ale romantismului şi clasicismului
- „Rugăciune” de Octavian Goga sau - „De demult” de Octavian Goga
sau - „Mânioasă” de George Coşbuc sau „Moartea lui Fulger” de George Coşbuc
c. PERIOADA INTERBELICĂ:
CURENTE CULTURALE/ LITERARE ÎN PERIOADA INTERBELICĂ
*Avangardismul – (definiţie, trăsături, reprezentanţi)
- „Ora fântânilor” de Ion Vinea
* Identitate culturală în context european (eseu)
D. PERIOADA POSTBELICĂ
*Un roman scris după 1980:
- „Femeia în roşu” (apărut în decembrie 1990) de Mircea Nedelciu, Adriana Babeţi şi Mircea Mihăieş
sau - „Zmeura de câmpie” de Mircea Nedelciu (apărut în 1984)
TEATRUL ÎN PERIOADA POSTBELICĂ
Opţional:
Teatrul absurd
Eugen Ionescu- „Cântăreaţa cheală” – teatru absurd postbelic - „Regele moare” – teatru absurd postbelic: Matei Vişniec- „Caii la fereastră” – teatru absurd postbelic

UTILE PENTRU BAC:

1. Expresivitatea poetică presupune exprimarea plastică a ideilor într-un stil particularizat prin noutatea şi inventivitatea imaginarului poetic, prin selectarea unui lexic adecvat transmiterii de stări emoţionale cititorului, prin utilizarea sugestivă a modurilor şi timpurilor verbale.
Semnificaţii ale timpurilor şi modurilor verbale, cu puternică expresivitate în creaţia lirică:
* Prezentul etern/ gnomic exprimă o acţiune ce se desfăşoară simultan cu momentul vorbirii, sugerând permanentizarea acţiunii/ stării/ sentimentului eului liric, fără a se întrevedea o finalizare; prezentul istoric sau narativ exprimă sensul timpului trecut cu nuanţă de eternizare a acţiunii, gestului, atitudinii, de reactualizare a acesteia: „Mircea însuşi mână-n luptă vijelia-ngrozitoare/ Care vine, vine, vine, calcă totul în picioare” (“Scrisoarea III”, de M.Eminescu).
* Perfectul simplu – acţiune/ stare de dată recentă, finalizată de curând, sugerând o activitate statornică şi neîntreruptă: „Făcui din zdrenţe muguri şi coroane” („Testament” de Tudor Arghezi).
* Imperfectul – acţiune începută şi neterminată, simbolizând stări incerte, de nesiguranţă şi provizorat, fără speranţa vreunei împliniri a ideii/ sentimentului eului liric: „Dar orice lucra/ Noaptea se surpa!” („Mioriţa”, baladă populară).
* Perfectul compus – acţiune finalizată deja într-un trecut îndepărtat, certitudinea unei activităţi/ unui sentiment, unei stări, unei idei ori nostalgia senzaţiilor/ sentimentelor trăite cândva (adolescenţă, tinereţe, iubire etc.): „Patria ne-a fost pământul/ Unde ni-au trăit strămoşii” („Patria română” de George Coşbuc).
* Viitorul – proiectarea acţiunii într-un timp nedefinit, neidentificat, o dorinţă propulsată într-un cândva incert, fără finalizarea stării/ idealului/ sentimentului, poeţii apelând adesea la forme ale viitorului popular pentru efect stilistic de oralitate: „Şi mi-i spune-atunci poveşti/ Şi minciuni cu-a ta guriţă,/ Eu pe-un fir de romaniţă/ Voi cerca de mă iubeşti.” („Floare albastră” de Mihai Eminescu).
* Conjunctivul şi condiţional-optativul – dorinţa, năzuinţa, tânjirea pentru împlinirea unui sentiment/ ideal/ aspiraţii/ dor, sugerând prelungirea la nesfârşit/ permanentizarea dorinţei/ acţiunii, fără a se întrevedea realizarea acestora: „O oară să fi fost amici/ Să ne iubim cu dor,/ S-ascult de glasul gurii mici/ O oară şi să mor”. („Pe lângă plopii fără soţ” de Mihai Eminescu); „Ce voi? Aş vrea să nu mai stai/ Pe gânduri totdeauna,/ Să râzi mai bine şi să-mi dai/ O gură, numai una”. („Luceafărul” de Mihai Eminescu).
* Imperativul – o poruncă, un îndemn ori o chemare afectivă, adesea sugerând fiorul lăuntric, emoţia provocate de nerăbdare/ surescitare, aşteptarea persoanei/ stării nostalgice căreia îi duce dorul; „O, rămâi, rămâi la mine/ Te iubesc atât de mult” („O, rămâi…” de Mihai Eminescu); „Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,/ În care te-adânciră barbarii de tirani!” („Deşteaptă-te, române!” de Andrei Mureşanu).
* Infinitivul – esenţa semantică a verbului, defineşte acţiunea în sine, identitatea sensului intrinsec al cuvântului: „Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată” [„Odă (în metru antic)” de Mihai Eminescu].
*Gerunziul exprimă permanentizarea acţiunii, sugerează o stare sau un sentiment etern, o idee obsesivă de care eul liric nu se poate detaşa: „De-atâtea nopţi aud plouând/ Aud materia plângând” („Lacustră” de George Bacovia).
2. Ambiguitatea în stilistică este un procedeu bazat pe echivocul lexical/ gramatical rezultat din posibilitatea de a interpreta diferit, din punct de vedere semantic, un cuvânt sau o construcţie, prin sens conotativ, ironie sau repetiţie. Ea dezvăluie o dublă posibilitate de a echivala unele elemente din limbajul poetic, astfel încât oferă cititorului o alternativă de conotaţii posibile, o altă interpretare pentru aceeaşi expresie lingvistică.
Ambiguitatea se defineşte printr-un joc de cuvinte asemănător calamburului, figură de stil bazată pe echivocul rezultat din alăturarea/ substituirea a două cuvinte asemănătoare sonor (omofone), dar având sensuri diferite, în scopul obţinerii unui efect emoţional/ comic (Banul este un nume rar = „numerar”- Mihail Kogălniceanu). Formă de manifestare a funcţiei ludice a limbajului, ambiguitatea este un procedeu alegoric, care determină în context alcătuirea unei întregi serii figurative şi care se realizează, în principal, prin:
* omonimie, polisemie şi paronimie: „O lume e în lume şi o vecie ţine” (Mihai Eminescu); „Şi nu cunoşti pe buza mea scânteietoare/ Buzele calde câte m-au sorbit” (Tudor Arghezi)
* tropi: metonimia, repetiţia cu implicaţii semantice, refrenul: În poezia „Sara pe deal” (Mihai Eminescu) ambiguitatea stilistică se distinge prin repetiţia epitetului „vechi”, aşezat în combinaţii surprinzătoare: streşinile „vechi” ale caselor sugerează păstrarea obiceiurilor tradiţionale străbune ale satului românesc, „clopotul vechi” dezvăluie credinţa creştină ancestrală a românului, iar „vechiul salcâm” reconstituie viziunea iubirii manifestate în mijlocul naturii ocrotitoare, sentiment ce defineşte omul contopit cu teluricul şi cosmosul din timpuri imemoriale;
* împletirea registrelor stilistice şi a stilurilor funcţionale: În poezia „Din ceas dedus…” (Ion Barbu), imaginile artistice se îmbină cu terminologiile ştiinţifice, luate mai ales din matematică – „însumare”- şi cu neologismele-epitet -„nadir latent”.
Unii esteţi şi teoreticieni au definit ambiguitatea limbajului poetic nu numai din perspectivă auctorială, ci şi prin percepţia cititorului, care poate găsi alternative posibile pentru aceeaşi expresie artistică ori sesizează altă semnificaţie decât aceea intenţionată de autor. Rodica Zafiu opinează că ambiguitatea este condiţia esenţială a limbajului poetic, adică „mecanismul fundamental al poeticităţii”, iar Ion Coteanu complineşte definirea conceptului prin convingerea că ambiguitatea este „destinată să stimuleze şi să orienteze capacitatea imaginativă” a actanţilor implicaţi în demersul artistic.
3. Sugestia textului liric este ilustrată prin procedeele artistice/ figurile de stil (tropi) care compun un tablou unic prin frumuseţe, un adevărat ansamblu estetic realizat prin îmbinarea imaginilor vizuale cu cele motorii, auditive, olfactive, cromatice, provocând o emoţie puternică de admiraţie şi încântare asupra cititorului. În poezia modernă, sugestia se fundamentează pe stilul aluziv, ezitant şi cultivă clarobscurul, sinestezia, corespondenţa între sensibilitatea interioară a eului liric şi realitatea exterioară a lumii. „Aşadar, poezia nu trebuie să fie nici descriptivă, nici narativă, ci sugestivă.” (Philippe van Tieghem)
Procedeele artistice/ figurile de stil (tropii) se structurează, după criterii lingvistice, în trei categorii:
* figuri sintactice şi de construcţie: enumeraţia, repetiţia, paralelismul sintactic, refrenul, simetria, antiteza, interogaţia retorică, exclamaţia retorică, invocaţia retorică;
* figuri semantice: epitetul, comparaţia, metafora, oximoronul, sinestezia, simbolul;
* figuri de sunet – aliteraţia, asonanţa;
4. Reflexivitatea creaţiei lirice învederează înclinaţia evidentă a eului liric spre meditaţie, spre reflecţie asupra problemelor abstracte ale Universului, cum ar fi condiţia omului/ artistului în lume, Geneza Universului, relaţia omului cu Divinitatea etc., element compoziţional prezent cu predilecţie în poeziile filozofice: „Fu prăpastie? Genune? Fu noian întins de apă?/ N-a fost lume pricepută şi nici minte s-o priceapă” („Scrisoarea I” de Mihai Eminescu).

CUM SE COMENTEAZĂ O STROFĂ/ SECVENŢĂ LIRICĂ DINTR-O POEZIE
a) Se începe cu o referire la tema poeziei – anotimp, moment al zilei, peisaj, sentiment de iubire sau de admiraţie pentru un tablou din natură etc. –, pusă în relaţie cu titlul;
b) Se reliefează ideea poetică din strofa/ secvenţa respectivă, cu indicarea incipitului sau a finalului (dacă versurile sunt de la începutul/ finalul poeziei);
c) Se menţionează lirismul subiectiv sau obiectiv, exemplificat prin mărcile lexico-gramaticale: pronume şi verbe aflate la persoana I şi adresarea directă la persoana a II-a pentru lirism subiectiv, iar la persoana a III-a pentru lirismul obiectiv.
d) Se identifică planul terestru sau planul cosmic, eventuala lor îmbinare şi exemplificarea cu citate din textul poetic;
e) Se recunoaşte limbajul artistic prin identificarea figurilor de stil (epitete, comparaţii, metafore, personificări etc.), a imaginilor artistice (vizuale, auditive, motorii, olfactive etc.) şi a mărcilor afectivităţii (interjecţii, exclamaţii, semne de punctuaţie etc.);
f) Se precizează elementele prozodice: strofa, rima, măsura, ritmul.”