Prof. Mirela Broasca: Acordul predicatului cu subiectul

1. ASPECTE  DEFINITORII

Acordul este manifestarea relatiei sintactice dintre doua cuvinte, constând în repetarea informatiei gramaticale de la un cuvânt la celalalt. Relatia este orientata: dintre cele doua cuvinte legate prin acord, unul impune restrictia de forma, iar celalalt se supune ei. De exemplu, se repeta, cu directia subiect – predicat, informatia gramaticala de persoana si numar: eu citesc, tu citesti, noi citim.

Reiterarea informatiei gramaticale prin acord nu este marcata în toate contextele. Acordul poate fi blocat din anumite cauze sintactice si morfologice. Pe de o parte, exista forme în paradigma verbala care nu marcheaza repetarea informatiei gramaticale. De exemplu, formele verbale nepersonale pot avea subiect, dar nu se acorda cu acesta: Am plecat înainte de a veni mama., Am auzit sunând telefonul. Pe de alta parte, subiectul unic, atunci când nu este realizat printr-un nominal, nu transfera nici el informatii predicatului: E usor a scrie versuri.

Prin acord, verbul-predicat preia de la subiect informatiile gramaticale de numar si persoana, iar numele predicativ realizat adjectival, informatii suplimentare de gen. Caracteristicile de acord ale adjectivelor nume predicative se regasesc si la participiile pasive.

Acordul în numar priveste variatia de forma a predicatului combinat cu un subiect exprimat prin substantiv sau prin substitutele sale. Verbul are forma indusa de nume (daca subiectul este unic): nume singular – verb singular, nume plural – verb plural: Copilul stie adevarul., Nimeni nu era îngrijorat., Discutiile au fost concludente., Acestia  au fost acceptati ca martori ai apararii.

Acordul în persoana priveste predicatele al caror subiect este un pronume personal. Subiectul unic (eu, tu, noi, voi) impune verbului-predicat forma de persoana corespunzatoare:

Voi stiti ce trebuie sa faceti, eu vreau sa plec la facultate.;

Tu planuiesti o masa în familie, dar noi am cumparat deja bilete pentru spectacolul de diseara.

Daca subiectul este un pronume de persoana a III-a, un substantiv sau un substitut al acestuia, verbul are forma de persoana a III-a (El stie ce vrea., Ioana pleaca la munte., Soarele s-a ascuns printre nori., Ai mei au fost multumiti de rezultatul concursului).

Acordul în gen apare marcat numai în forma numelor predicative exprimate printr-un adjectiv sau a participiilor pasive care, prin natura lor, permit reiterarea acestui tip de informatie gramaticala:

Medaliile au fost oferite sportivilor celor mai buni.;

Dialogurile au devenit interesante dupa interventia noastra.;

Cladirea conacului era luminata stins si parea semitransparenta. (M. Cartarescu, Travesti).

Numele predicative realizate prin substantive motionale, desi coreferentiale cu nominalul subiect, nu se caracterizeaza întotdeauna prin corespondenta de gen:

Angela M., care ar putea deveni [...] prima femeie cancelar din istoria Germaniei, este un crestin-democrat atipic care, chiar daca nu s-a facut iubit de membrii partidului sau, si-a atras totusi respectul acestora. (EZ, 2005);

Animalul captiv era un pui, o leoaica tânara.

O situatie particulara este reprezentata de acordul dintre un pronume de persoana a III-a sau numeral si predicat. Acestea primesc de la substantivul pe care îl reprezinta în discurs genul (întotdeauna) si uneori numarul. Ca proforme (reiau informatiile gramaticale si echivaleaza termenii), pronumele si numeralul permit un tip de „acord referential” (Vezi I, Pronumele):

(S-a întors Mara.)  Ea nu era deloc suparata.;

(Am cumparat mere.)  Doua erau stricate, unul era bun.

2. ABATERI  DE  LA  REGULA  ACORDULUI

În limba actuala se înregistreaza numeroase situatii care nu se conformeaza regulilor gramaticale ale acordului. Uzul permite foarte multe variatii de acord, structuri care reprezinta ezitari ale vorbitorilor. Acestea sunt manifestari ale acordului prin atractie sau dupa înteles si nu sunt excluse întotdeauna de normele limbii literare.

Acordul prin atractie consta în transferarea catre verbul-predicat a unei informatii gramaticale de catre un constituent al enuntului nelegat sintactic de predicat, dar aflat în vecinatatea acestuia, sau de catre o parte componenta a subiectului multiplu. Intercalarea  între subiect si predicat a unor adjuncti ai nominalului-subiect determina distantarea în succesiunea liniara a termenilor corelati (care ar trebui sa se acorde) si constituie o circumstanta favorabila încalcarii regulilor gramaticale (Fiecare dintre cei trei oameni purtau insigna.).

Acordul dupa înteles este acordul care se orienteaza dupa sensul nominalului subiect. Daca subiectul are forma de singular, dar înteles de plural (de exemplu, când este exprimat printr-un substantiv colectiv), predicatul se acorda formal, la singular (Majoritatea a votat împotriva.). Varianta de plural este admisa de normele limbii literare, daca vorbitorul are în vedere componentele ansamblului denotat de entitatea colectiva (Majoritatea au fost trimisi acasa.).

Granita dintre abaterile de la norma acceptate si greseli este oscilanta. De exemplu, acordul gresit dintre subiect si predicat (dezacordul) poate produce enunturi nongramaticale numai în raport cu regulile limbii actuale. Pâna în primele decenii ale secolului al XIX-lea, omonimiile în cadrul flexiunii verbale erau mai extinse: 3=6 (el cânta – ei cânta, el au plecat – ei au plecat) sau 1=6 (eu zbor – ei zbor, eu cobor – ei cobor). Dinamica morfologiei verbale explica prezenta numeroaselor situatii de „dezacorduri” din limba operelor literare. De la sfârsitul secolului al XIX-lea însa, noi forme morfologice se impun în limba literara, iar fenomenul se interpreteaza mai departe la nivel sintactic, în termenii acordului (dezacordului).

La nivelul graiurilor populare, regula generala de acord dintre subiect si predicat variaza în functie de particularitatile flexionare ale verbului în fiecare grai. În sistemul graiului muntean, omonimia singular – plural la persoana a III-a este generalizata (el vede – ei vede). Prezenta acestor forme este considerata o manifestare de regionalism morfologic si nu o greseala
de acord.

3.  ASPECTE  ALE  ACORDULUI  IMPUS  DE  REALIZĂRILE  PARTICULARE ALE  SUBIECTULUI

Subiectul poate da nastere unor situatii speciale de acord, dupa cum poate fi realizat prin substantive colective, expresii partitive, nume proprii, pronume relative, pronume de politete, propozitii, forme verbale nepersonale sau termeni în metalimbaj.

3.1. Subiectul este un substantiv colectiv

În functie de tipul de substantive colective si de pozitia pe care o ocupa acestea în grupul nominal, acordul gramatical este frecvent concurat de acordul dupa înteles sau de cel prin atractie. Un substantiv colectiv la singular, aflat în pozitia de subiect, selecteaza forma de singular a verbului, conform acordului gramatical: Un grup a sosit la aeroport., Un stol de gânduri aspre trecu peste-a lui frunte. (M. Eminescu, Strigoii).

Forma de plural, corespunzatoare acordului dupa înteles, se datoreaza semului [+ Pluralitate], trasatura inerenta, necontextuala: Au venit o gramada. (vezi I, Substantivul, 4.3.2.5). De asemenea, prezenta unui adjunct substantival care expliciteaza sensul termenului colectiv favorizeaza acordul prin atractie: Un stol de pasari apar la orizont.

Fenomenul acordului nu afecteaza în acelasi mod cele doua subtipuri de substantive colective: cele care îsi specifica direct elementele componente (armata, popor, tineret etc.) si cele care au nevoie de un adjunct, substantiv individual la plural, pentru actualizarea membrilor colectiei respective (un morman de hârtii, o multime de probleme, un grup de studenti., vezi I, Substantivul, 4.3.1.2).

3.1.1. Substantivele colective care îsi specifica membrii

Substantivele care exprima o colectivitate si precizeaza direct, prin forma însasi a termenului, elementele componente ale acesteia, impun predicatului un acord gramatical:

Armata se pregatea pentru un eventual conflict.;

Studentimea a fost, în sfârsit, rasplatita.;

Târziu si toamna a plecat / Frunzisul tot e ravasit. (G. Bacovia, Ecou de romanta).

Impunerea acordului gramatical la acest tip de substantive colective este rezultatul unui proces istoric, de evolutie lingvistica. În limba textelor din secolul al XVI-lea sau în cronicile secolului al XVII-lea, acordul dupa înteles este extins si în aceste situatii: Ţara vor vrea sa-si apere ale sale.

În utilizari metaforice, aceste substantive colective primesc adjuncti si permit si acordul prin atractie: O armata de furnici si-au facut aparitia. (vezi I, Substantivul, 4.3.2.5).

3.1.2. Substantivele colective care nu îsi specifica membrii

Substantivele colective care nu îsi specifica direct membrii admit doua ipostaze sintactice responsabile de doua tipuri diferite de acord – un acord gramatical si un acord dupa înteles si prin atractie:

Ceilalti intelectuali [...] se pun si ei pe treaba: un grup de ofiteri superiori preda istoria celui de-al doilea razboi mondial. (N. Steinhardt, Jurnalul fericirii);

Un grup de tineri si-au cerut drepturile.

Acordul numelui predicativ sau al participiului pasiv poate avea în vedere, de asemenea, fie forma numelui subiect, fie sensul substantivului colectiv sau informatia gramaticala a adjunctului acestuia:

În cadrul TIB 2005 [...] va fi expusa o gama complexa de centrale telefonice. (JN, 2005);

Un grup de studenti au fost trimisi cu bursa la Paris.;

O gramada de carti erau aruncate pe jos.

stergerea adjunctului nu influenteaza variatia de acord (chiar nelexicalizat, adjunctul se deduce din contextul anterior):

Tinerii si-au facut planurile. Un grup a / au plecat deja.;

Avea foarte multe carti. O gramada s-a / s-au pierdut.;

Toti copiii sunt asteptati la spectacol. O multime este prezenta. / O multime  sunt prezenti.

(a) Acordul gramatical (O multime de oameni a fost atent cercetata.)

În prima ipostaza sintactica a numelor colective care nu îsi specifica membrii, acestea, în calitate de centre de grup, impun acord formal. Accentul cade pe substantivul colectiv înteles ca o entitate unitara si nu pe ideea de numar, pe valoarea de cuantificare (un grup). Prezenta articolului hotarât sau a unui adjunct adjectival întareste statutul centrului: 

Multimea a parasit piata.;

O serie de cuvinte a intrat deja sub tipar.;

Multimea toata pare violeta / Orasul tot e violet. (G. Bacovia, Amurg violet).

(b) Acordul dupa înteles si prin atractie (O multime de oameni au fost strânsi în curte.)

În cea de-a doua ipostaza sintactica, acordul predicatului se face cu substantivul oameni, interpretat drept centru de grup, în timp ce colectivul anterior este doar cuantificator. Centrul de grup poate fi sters si atunci numele colectiv îl înlocuieste si functioneaza ca o proforma care îsi procura referinta anaforic sau cataforic: (Dintre elevi) o multime mi-au raspuns., O multime (de elevi) mi-au raspuns. Echivalentul semantic al acestui tip de substantive colective este cuvântul multi (multe), cu valoare pronominala:

O serie de texte noi au fost introduse în programele scolare.

Atunci când substantivul colectiv se afla în pozitia unui complement direct sau indirect, prin fenomenul dublarii clitice se reia adjunctul, ceea ce subliniaza statutul special al acestuia în cadrul constructiei, nu numai în ceea ce priveste acordul dintre subiect si predicat: Pe o multime de studenti i-am revazut mai târziu., *Pe o multime de studenti am revazut-o mai târziu., Majoritatii elevilor li s-au respins contestatiile., *Majoritatii elevilor i s-au respins contestatiile.

Dominati de hipercorectitudine, vorbitorii de limba literara opteaza de multe ori pentru un acord strict gramatical cu numele colectiv, dar si varianta cu acordul dupa înteles si prin atractie este foarte frecventa, pentru ca reflecta exact coerenta mesajului.

3.1.3. Substantivele contextual colective

Substantivele comune concrete, percepute ca substantive cu valoare cantitativa, pot primi o acceptie colectiva, atunci când se refera la o multime de obiecte sau persoane (o caruta de prosti, o galeata de bani, o avalansa de aplauze, o caciula de bani, un cerc de soldati etc.) si favorizeaza acordul dupa înteles:
O caciula de bani sunt pe masa., O avalansa de aplauze au încheiat reprezentatia., Un cerc de soldati au fost desfasurati în curte.

În anumite constructii cu adjective substantivizate, acordul formal poate fi concurat de acordul dupa înteles. Dintre variantele: Grosul fortelor acestui corp de armata a fost împins / au fost împinse înapoi., cea cu verbul la plural apare ca fiind semantic mai adecvata. De asemenea, concordantele semantice prevaleaza în raport cu regulile formale ale acordului dintre subiect si predicat în constructiile în care centrul grupului nominal subiect este substantivul „amar”: A / Au trecut atâta – atâtia amar de ani. În aceste grupari, adjectivul substantivizat „amar” si-a redus contributia semantica la o evaluare cantitativa, informatie proprie cuantificatorilor.

3.2. Substantivele de tipul: fel, tip, soi, specie, rasa

Substantivele mentionate sunt însotite de un substantiv la plural, de aceea nu mai transmit verbului-predicat informatia de singular care le este proprie în context (Au aparut un fel de musculite., Între sintaxa si lexic nu se stabilesc niciun fel de relatii., O categorie de spectatori au fost în mod deliberat neglijati.).

Desi au determinanti proprii numelui (adjunct adjectival, articol), aceste substantive au în context mai mult o valoare adjectivala. Efectele diminuarii statutului substantival în asemenea îmbinari sunt mai clare la cuvântul „fel”, parte constitutiva a locutiunilor adjectivale astfel de, fel de fel de: Astfel de oameni reusesc în viata., Fel de fel de oameni au venit.

Spre deosebire de substantivele colective care nu îsi specifica membrii (cu care au o serie de asemanari), substantivele avute în vedere, în lipsa determinativului prepozitional la plural, nu mai pot fi coocurente cu un predicat la plural (*Acest tip [...] nu reusesc în viata.).

3.3. Subiectul este inclus într-o expresie partitiva

Relatia partitiva se exprima, în limba româna, cu ajutorul prepozitiilor dintre, din si de. Dintre presupune aparitia unui substantiv numarabil la plural, care poate influenta acordul. Din selecteaza un substantiv ai carui membri nu sunt individualizati, de exemplu un colectiv (o parte din clasa), iar de selecteaza, de multe ori, un masiv (o parte de apa, o parte de ulei).  Prezenta substantivului de pe pozitia a doua, care reprezinta întregul, sau însusi sensul elementului aflat în pozitia de subiect favorizeaza aparitia structurilor cu acord prin atractie sau dupa înteles.

3.3.1. Tipuri de constructii partitive

Pe pozitia subiectului inclus într-o expresie partitiva poate aparea fie un substantiv (o jumatate, un sfert, o parte, o pereche, o duzina, o multitudine, o cantitate etc.), fie un cuantificator nedefinit, negativ sau numeric (fiecare, vreunul, toti, nimeni, niciunul, doi).

În cadrul constructiilor partitive, acordul corect este cel formal, predicatul având numarul si persoana impuse de subiect:

O parte dintre cursanti va merge la mare, iar cealalta parte este condusa în campus.;

Echipele reprezinta 11 localitati din România, iar o treime din participanti provine din Bucuresti. (EZ, 2005);

Fiecare dintre noi are un scop în viata.;

Multi dintre voi sunt îngrijorati de soarta partidei.

Componentul al doilea al grupului sintactic, care nu este în nominativ, poate fi însa, din punct de vedere semantic, mai adecvat statutului de subiect, ceea ce favorizeaza acordul verbului-predicat, al numelui predicativ sau al participiului pasiv cu acesta. Acceptarea constructiilor cu predicatul la plural – a acordului cu adjunctul grupului nominal subiect – presupune reorganizarea semantica si sintactica a grupului nominal: substantivul în nominativ, saracit semantic, se reinterpreteaza ca un determinativ cantitativ, iar pozitia dominanta în grup revine substantivului / pronumelui (atribut) la plural, a carui informatie gramaticala este repetata morfologic în forma predicatului, a numelui predicativ sau a participiului pasiv:

O parte dintre cei convocati nu s-au prezentat.;

Jumatate din bani au fost cheltuiti fara folos.;

Majoritatea clientilor din cafenelele bancare urmaresc evolutia actiunilor cotate la bursa din Bucuresti. (EZ, 2005);

O treime dintre studentele admise vor plati o taxa suplimentara.;

Fiecare dintre copiii tai vor pleca.;

Fiecare dintre noi avem la un moment dat nostalgia copilariei.;

Unii dintre noi am învatat devreme ce înseamna maturitatea.;

Multi dintre voi cunoasteti deja regulile concursului.

Acordul semantic se situeaza la granita dintre corect si incorect: Un sfert din sala au plecat deja.

Ca si în cazul pronumelor, numeralele pun problema unui acord special, „referential” pentru numele predicative si participiile pasive, functionând ca niste termeni intermediari între acestea si substantivele pe care le reprezinta: Patru (dintre fete) au fost trimise la Iasi, iar doua au fost aduse la Bucuresti., Am multe vesti: doar primele sunt bune.

Numeralale mai mari decât unu nu selecteaza predicatul la singular, ceea ce permite acordul cu adjunctul din grup. Intervertirea rolurilor gramaticale sub dominanta relatiilor semantice dintre elementele componente ale grupului este favorizata de statutul lingvistic al acestor unitati lexicale, care se înscriu semantic în seria cantitativelor numerice. Fenomenul afecteaza toate numeralele compuse în care sunt incluse numerale substantivale simple: Aproximativ 62 de milioane de germani sunt asteptati [...] la urne pentru a alege un nou parlament în unul dintre cele mai importante state ale Uniunii Europene. (EZ, 2005).

Efectele acestui mod de reinterpretare sintactico-semantica afecteaza si acordul altor componente din grupul nominal, în care cuantificatorul este reprezentat printr-un numeral compus (cei doua sute de lei – *cele doua sute de lei). În aceste situatii, când numeralul este asociat substantivului prin de, componentul dominant, centrul semantic si sintactic al grupului – cel care impune prin acord reiterarea anumitor informatii gramaticale – este substantivul (vezi I, Numeralul, 2.5.1.1; II, Grupul nominal, 2.4.4).

Forma numelor predicative si a participiilor pasive înregistreaza, de multe ori în limitele aceluiasi enunt, ezitarile vorbitorilor între acordul gramatical si cel dupa înteles sau prin atractie:

Primiti în rate, o parte din banii pentru descarcarea de sarcina arheologica este cheltuita pentru a asigura salariile acestor lucratori. (JN, 2005);

M. a mai spus ca în buget erau prevazute 300 de milioane de dolari pentru acest proiect, dar care la rectificare au fost mutati catre alte ministere. („Ziua”, 2005).

Daca subiectul nu este însotit de adjuncti, este recomandabil acordul gramatical: Fiecare va sti ce are de facut., Fiecare a fost odata tânar (tânara)., Câtiva (unii, multi) au fost pedepsiti., Câteva (unele, multe) au fost mentionate în raport. Absenta atributului nu împiedica decodarea sa în cadrul enuntului, ceea ce permite o noua varianta de acord în numar, persoana si, în cazul numelui predicativ sau al participiului pasiv, în gen. Variante cu acord dupa înteles pot fi, cu usurinta, reperate la nivelul limbii literare: Fiecare vom sti ce avem de facut., Fiecare am fost odata tineri (tinere)., Câtiva (unii, multi) am fost pedepsiti., Câteva (unele, multe) ati fost pedepsite.

3.3.2. Constructiile restrictive

Expresiile partitive pot fi însotite de un adverb sau un adjectiv cu nuanta restrictiva. Acesta accentueaza calitatea de centru a primului component, de aceea este mai adecvat acordul formal: Doar o treime dintre studenti vine., O mica parte dintre studenti a dat un raspuns bun., Numai o parte dintre studenti a dat un raspuns bun.

Mai putin prezent în aceste contexte, acordul dupa înteles nu este, totusi, exclus: Numai un sfert dintre soldati cunosteau experienta razboiului., O mica parte dintre paginile manuscrisului au ramas necitite.

3.4. Subiectul este un nume propriu

Subiectele exprimate prin nume proprii (nume de persoana, de opere, de asociatii, titluri, nume de localitati, de institutii) nu se supun unor reguli foarte stricte de acord. Neconcordanta dintre forma si continut  favorizeaza, de multe ori, acordul dupa înteles.

3.4.1. Antroponimele

Numele de persoana cu o forma speciala de plural si înteles de singular impun predicatului un acord dupa înteles: saptefrati (Poalelungi, Holdemulte) lipseste azi., Ochialbi a scris un articol foarte interesant. Numai daca numele proprii au forma de plural si înteles tot de plural, acordul se face conform regulii gramaticale (saptefrati erau doi copii de vârste apropiate., Popestii venisera la teatru.).

Numele predicative si participiile pasive primesc din context informatia suplimentara de gen, indiferent de forma substantivelor proprii care impun acordul: Popa este absent, dar Chivu este prezenta. De asemenea, prenumele cu aspect feminin (terminate în -a), dar înteles de masculin se dezambiguizeaza tot prin acordul adjectivului: Luca a fost desemnat sa participe la un concurs de retorica., Toma este foarte telegenic. În contextul prenumelor hipocoristice, care nu sunt specializate pentru masculin sau feminin, claritatea mesajului este asigurata de asemenea prin acord (Vali este harnic / harnica., Gabi e tânar / tânara.).

3.4.2. Toponimele

Toponimele aflate în pozitia subiectului reprezinta dau nastere unor structuri mai complexe, pentru ca prezenta articolului hotarât poate influenta acordul.

Numele proprii cu forma de singular favorizeaza acordul gramatical: Sibiul ne-a primit cu bratele deschise. si informatia de gen se transmite numelui predicativ sau participiului pasiv, în general conform regulilor gramaticale: Luxemburgul este mic., Tot Brasovul e treaz în noaptea asta., Mexicul este amenintat de furtuni puternice., Franta este deja implicata în conflictul european.

Un toponim nearticulat, cu forma de plural, impune predicatului acordul dupa înteles, la singular: Galati este un oras pe Dunare., Iasi este un mare centru cultural., Cotnari are faima vinului bun.

Articularea numelui propriu la plural nu schimba raportul în favoarea acordului gramatical; prevaleaza informatia semantica (localitatea denumita este una singura): Hotarele are nevoie de o scoala noua., Pietrele era zugravit în roman ca un sat mic, dar foarte viu., Adunatii Copaceni a fost inundat de ultimele ploi. Contextele cu predicatul la plural, în care toponimului i se adauga articol, sunt marginale si, în general, evitate: si-apoi Humulestii si pe vremea aceea nu erau asa un sat de oameni fara capatâi. (I. Creanga, Amintiri), Hârtoapele se aflau la 5 kilometri. Aceleasi structuri sunt deliberat create în stilul jurnalistic, cu intentie stilistica:

Bucurestii aratau ca Parisul în timpul revolutiei. (JN, 2005);

si ca arhitectonica Iasii au destule de oferit, si ca împrejurimi. (Internet, 2005).

Pluralul se explica numai daca numele denumeste referenti diferiti: Crisurile strabat partea de vest a tarii.

Pentru toponimele nearticulate cu forma de plural vorbitorii prefera, de multe ori, articolul de singular, ceea ce rezolva, morfologic, contradictia dintre forma si continut (Ploiestiul, Galatiul, Iasiul).

si abrevierile pot constitui surse ale unor variatii de acord. Prin citirea grupului de intiale care reprezinta numele unei tari ca si când ar reprezenta expresia sonora a unui cuvânt obisnuit, se poate pierde din vedere pluralul numelui simbolizat, de unde utilizarea predicatului la singular: S.U.A. aveau resursele financiare pentru a depasi criza., SUA admite genocidul armean. („Ziua”, 2005).

3.4.3. Titlurile

Titlurile de opere literare, stiintifice, muzicale, de ziare, filme, numele unor asociatii politice, culturale sau sportive sunt substantive proprii care, în pozitia de subiect, impun predicatului acord gramatical, dar permit si variante cu acord dupa înteles: „Lumi virtuale” a / au produs senzatie printre amatorii de calculatoare., „Alge” a strâns în jurul sau suprarealistii vremii.

În ciuda unicitatii de continut, titlurile cu forma de plural pot impune, în anumite situatii, acordul gramatical: „Craii de Curte Veche” sunt un poem al metaforei., „Morometii” au reprezentat un moment important în istoria literaturii române.

Prezenta articolului hotarât în structura numelui propriu, la singular sau la plural, sustine, în general, acordul gramatical: „Gemenii” lui Mircea Cartarescu redau o atmosfera aparte., „Fordul” este frumos si rentabil. vs „Craii de Curtea Veche” tine în chip necontrolabil de poezie.

Norma acordului este mai putin ferma, iar uzul oscileaza între forma si înteles, în cazul aparitiei unui nume predicativ sau a unui participiu pasiv („Rapidul” a fost învins / învinsa pe teren propriu.), mai ales daca numele propriu este de provenienta straina sau o sigla:

Cu siguranta IKEA este interesat de piata româneasca, a declarat M.L., reprezentantul dezvoltatorilor proiectului Baneasa. (JN, 2005);

MasterCard, sub sigla careia se afla majoritatea cardurilor din România, a fost fondata în 1966. (EZ, 2005);

Publicatia „Daily Telegraph” a observat ca „Everton este în soc dupa ce a fost sfâsiata de Dinamo”. (EZ, 2005).

Pentru dezambiguizare este preferabil sa se foloseasca un substantiv generic (opera, lucrare, creatie, culegere, volum, piesa, echipa, motto etc.) fie înaintea subiectului, fie înaintea numelui predicativ:

Dintre publicatiile mondene de actualitate, „Avantaje” este (o revista) foarte cunoscuta.;

(Romanul) „Femei”, al lui Mihail Sebastian,  este preferatul meu.;

(Echipa) „Dinamo” a fost învinsa pe teren propriu.;

(Poezia) „Litere”,  de Ana Blandiana, a fost aleasa de Ioana pentru serbare.

Similar titlurilor se comporta unele citate:

Libertate, egalitate, fraternitate este o simpla lozinca, iar revolutia franceza a fost o catastrofa; libertate, egalitate, fraternitate sau moarte este însa cu totul si cu totul altceva. (N. Steinhardt, Jurnalul fericirii).

3.5. Subiectul este un pronume relativ

Caracterul eterogen al constructiilor cu pronume relative se reflecta si în fenomenul acordului si este indus, în mare masura, de absenta sau prezenta antecedentului si de natura acestuia.

3.5.1. Relativele fara antecedent

Pronumele relative fara antecedent în enunt se comporta la fel ca în ipostaza de interogative, în ceea ce priveste acordul în numar. Cine si ce selecteaza singularul verbului-predicat, câti, câte selecteaza pluralul, iar care admite ambele forme de numar:

Nu stiu cine va merge., *Nu stiu cine vor pleca.;

Sa vedem ce s-a întâmplat., *Sa vedem ce au fost cumparate.;

Nu ni s-a comunicat câti / câte pot veni.,*Nu ni s-a comunicat câti / câte poate veni.

Vreau sa stiu care are / au  cont deschis la BCR.

Pronumele cine, ce selecteaza verbul la persoana a III-a. Regulile privind acordul în persoana sau, pentru numele predicative si pentru participiile pasive, în gen sunt mai putin rigide pentru relativele câti / câte, care:

Ma intereseaza câti (câte) sunt / suntem / sunteti pe lista, cine / ce este pe lista.;

Ma intereseaza câti sunt admisi / câte sunt admise.;

Vreau sa stiu care este nou / noua.

Pronumele relativ compus ceea ce, cu valoare neutra, selecteaza forma de masculin singular (Ceea ce este interesant e ca a reusit singur.). O situatie similara apare si pentru pronumele demonstrativ cu valoare neutra (Asta e frumos din partea ta.). Enunturi ca: Asta e de la sine înteleasa. sau Asta era stiuta., în care demonstrativul are valoare neutra, sunt considerate gresite.

3.5.2. Relativele cu antecedent

Prezenta antecedentului presupune inducerea unui dublu acord. Relativul preia informatiile antecedentului si le transmite verbului predicat: Infirmiera care vrea sa îl vada este foarte draguta., Asistentele care îl tin sub observatie sunt foarte atente. Care este construit succesiv cu persoana a III-a singular si plural, în virtutea relatiei anaforice cu antecedentul: infirmiera, respectiv asistentele.

Subiectul preia, asadar, informatiile de persoana si numar de la antecedentul sau si le transmite verbului. Acest dublu transfer de informatie gramaticala tine seama de functia sintactica a antecedentului, de realizarile sale sau de caracterul multiplu al acestuia.

3.5.2.1. Functii sintactice ale antecedentului

Daca antecedentul pronumelui relativ este subiect în propozitia regenta, transmite relativului si, mai departe, predicatului informatia de persoana a III-a:

Aceia care au rabdat de foame au înteles greutatile vietii.;

Cei care l-au cunoscut vor fi dezamagiti de evolutia lui.

Numai cu valoare inclusiva, antecedentul transmite predicatului forma de persoana I sau a II-a:

Toti care se gaseau acolo erau îngrijorati. / Toti care ne gaseam acolo eram îngrijorati.;

Cei care au fost pe lista sa vina în fata! / Cei care ati fost pe lista sa veniti în fata!

Daca antecedentul este un nume predicativ, acesta poate impune acordul: Tu esti acela care se pleaca înaintea lui., Esti un om care lupta.

Pronumele relativ si predicatul sau nu preiau consecvent informatia de persoana a antecedentului, orientându-se adesea tot dupa subiectul regentei. Data fiind echivalenta semantica dintre subiecte si numele predicative ale regentelor din enunturile mentionate, orientarea dupa un fals antecedent este permisa, acest tip de acord fiind foarte frecvent: Deoarece eu sunt singurul care activez alarma, nu voi pleca., Eu nu sunt omul care sa cred în minciuni., Esti un om care lupti.

Numele predicativ poate fi însotit de un atribut la plural care, de obicei, impune acordul: Esti unul dintre oamenii care au luptat pentru dreptate. Acordul cu subiectul regentei este marginal si are  drept consecinta modificarea formei de numar si persoana: Esti unul dintre oamenii care ati luptat pentru dreptate. Existenta acestei variatii de acord este legata de modul în care vorbitorul raporteaza continutul relativei la numele predicativ din regenta sau la subiectul regentei.

3.5.2.2. Realizari speciale ale antecedentului

Antecedentul poate fi un substantiv aflat într-o constructie partitiva si propaga, prin intermediul relativului, informatia de numar: Unul dintre romanele care au facut epoca a fost „Adela”.

Greseli pot aparea din cauza ideii de singularitate pe care unul o exprima
atât de pregnant (*Am vizitat unul dintre muzeele care cuprinde colectii impresionante.). Predicatul trebuie sa stea la plural, fiind un plural impus de logica enuntului si a realitatii reflectate în mesaj.

O situatie aparte o reprezinta antecedentul substantiv în vocativ. Ca orice pronume personal care indica alocutorul, impune persoana a II-a: Oltule, care ai fost martur vitejiilor trecute... (Gr. Alexandrescu, Umbra lui Mircea).

Pronumele nedefinit poate aparea în ipostaza de antecedent al unei relative si permite variatie de acord. Predicatul poate primi o forma de persoana a III-a: Ca unul care a colaborat la acest proiect, îsi asuma consecintele. Când se refera la emitator sau la receptor, pronumele este controlat de subiectul regentei, iar predicatul este utilizat la persoana I sau a II-a:

Ca unul care am colaborat la acest proiect, îmi asum consecintele.;

Ca unul care ai colaborat la acest proiect, îti asumi consecintele.

Daca antecedentul este un pronume personal, relativul preia informatia de persoana si de numar a acestuia, impunând-o predicatului din subordonata: Ea, care cunoaste adevarul, va interveni. Informatia de gen, absenta la pronumele personale de persoana I si a II-a, este recuperata contextual în forma numelor predicative sau a participiilor pasive:

Mie, care am fost cautat / cautata de toti, mi s-a întâmplat asta.;

Pe tine, care esti cel mai talentat / cea mai talentata, te vor sustine.

Daca antecedentul este un pronume posesiv, relativul preia informatia gramaticala a componentului „al”: Ai mei, care au mers împreuna, s-au bucurat., Dintre toate solutiile, tocmai a noastra, care era cea mai buna, a fost ignorata.

3.5.3.3. Antecedentul multiplu

Daca antecedentul este multiplu, relativul transmite predicatului informatia de plural (Cruzimea, tensiunea care pluteau ma oboseau foarte tare., Eu si Maria, care eram acolo, ne simteam bine., Tu si Ion, care ati fost invitati, v-ati declarat multumiti.).

3.6. Subiectul este un pronume personal de politete

Contradictia între forma si înteles apare si în constructiile cu pronumele personal de politete. Partea adjectivala a predicatului si participiul pasiv, spre deosebire de verb, care se pune la plural, se acorda corect dupa înteles, la singular si la genul corespunzator cu sexul interlocutorului: Domnia sa este însotit / însotita doar de doua persoane., Dumneavoastra sunteti dispus / dispusa la program prelungit. Acceptarea formei de plural, conform formei subiectului, se refera numai la un plural real: Dumneavoastra sunteti dispusi / dispuse la program prelungit.

Doua variante de acord apar si în mai vechea constructie cu Maria Ta, în care se folosesc alternativ persoanele a II-a si a III-a: Maria Ta stii adevarul. (acord dupa înteles, dupa referentul indicat de persoana adjectivului posesiv), Maria Ta stie adevarul. (distant, livresc – acord formal).

3.7. Subiectul este o propozitie sau o forma verbala nepersonala

Se poate extinde conceptul de acord si asupra constructiilor în care subiectul este o propozitie sau o forma verbala nepersonala. Verbului principalei i se impune acordul la persoana a III-a singular:

Ca încearca sa reuseasca la examen e clar. (propozitie asertiva);

De ce voia sa plece era un mister. (propozitie interogativa);

A nu informa vecinii era o grava greseala. (infinitiv);

Se aude tunând. (gerunziu).

Desi frecvent în limba vorbita, acordul în gen este gresit în contextele: Este oprit stationarea pe sali., Este interzis aruncarea gunoaielor., E interzis parcarea bicicletelor pe alee. Vorbitorii sunt influentati de unele expresii cu caracter fix, de tipul: Este oprit / interzis fumatul în sala. sau Nu e permis sa se consume bauturi alcoolice.

3.8. Subiectul este un termen în metalimbaj

Vorbitorul nu mai are în vedere forma sau continutul termenului în contextul unor secvente citate cu functie metalingvistica. Daca nu constituie un subiect multiplu, acestea transmit predicatului informatia de persoana a III-a singular si genul masculin pentru numele predicative sau participiile pasive:

În constructia „Majoritatea elevilor au plecat”, „elevilor” este responsabil pentru acordul predicatului.;

„Dupa 20 de ani” era gravat pe peretele cladirii vechi.;

„Casele albe ca niste fantome” este o comparatie.

4. ASPECTE  ALE  ACORDULUI  IMPUS  DE  TIPURILE  DE  SUBIECT

În functie de tipul de subiect: exprimat (simplu, multiplu) sau neexprimat (inclus, subînteles sau nedeterminat), acordul gramatical este respectat sau substituit de variante cu acord dupa înteles si / sau prin atractie.

4.1. Subiectul multiplu

Subiectul unui enunt poate fi realizat prin mai multi constituenti coordonati. Fiecare constituent are un continut referential distinct de celelalte, de aceea acordul gramatical se face la plural:

Elena si Rares sunt în curte.;

Secretul este sa ne purtam aristocratic; numai gentiletea, bunatatea, calmul, purtarile frumoase au haz. (N. Steinhardt, Jurnalul fericirii);

Nicio floare, nicio pasare, nicio prisma si niciun soare din univers nu puteau atinge splendoarea dumnezeiasca a fiarei. (M. Cartarescu, Travesti).

Acordul predicatului cu un subiect multiplu tine seama de informatia gramaticala a elementelor componente, dar si de tipul relatiei de coordonare dintre acestea.

4.1.1. Reguli ale acordului impus de subiectul multiplu

Termenii subiectului multiplu se afla, adesea, într-o relatie de coordonare copulativa. Raportul semantic dintre acestia este de asociere, prin urmare acordul cu predicatul se face la plural: Mama si sora mea se întorc acasa., Pasagerii din autobuz, pietonii si cine mai era prin zona au fost audiati ca martori.

Nuanta copulativa, de asociere, are si raportul disjunctiv care nu presupune excluderea unuia dintre termenii subiectului multiplu, de aceea acordul predicatului se face tot la plural:

Mama sau tata  pot  întelege situatia, dar eu nu.;

Arghezi sau Eminescu sunt clasici ai literaturii noastre.;

Numai subiectiva sau completiva directa îi puneau probleme de interpretare.

Coocurenta mai multor pronume de persoane diferite prin care se realizeaza subiectul multiplu presupune respectarea unei ordini a acordului în persoana: persoana a II-a are prioritate fata de persoana a III-a si persoana I are prioritate fata de celelalte:

Tu si el nu ati vorbit niciodata.;

Noi si voi am vrea sa plecam în vacanta mai repede.;

Ion si cu mine scriem un articol.;

Lucrul de care ne dam seama si el si eu este ca ne aflam deopotriva îndragostiti de ceea ce gasim cu cale sa numim „fenomenul românesc”. (N. Steinhardt, Jurnalul fericirii).

În cazul acordului cu numele predicativ realizat adjectival sau cu participiul pasiv, regulile de acord nu sunt foarte stricte. Norma permite oscilatii, variatii de forma în functie de genul, numarul si referentul componentelor coordonate ale subiectului multiplu, iar uzul înregistreaza multe ezitari.

Daca termenii subiectului multiplu sunt nume de fiinte si unul dintre acestia este de genul masculin, acesta are prioritate:

Tata si mama sunt îngrijorati.;

Colegele si colegii mei sunt invitati la petrecere.;

si Elena si catelul ei sunt obositi.

Subiectul multiplu poate contine atât nume de fiinte, cât si nume de lucruri; în acest caz, se face acordul cu genul numelui de fiinta:

Opera (operele) si autorul (autorii) ei (lor) au fost uitati de istoria literara.;

Sacul (sacii) si pisica (pisicile) au fost usoare.

Postpunerea subiectului multiplu cu termeni de genuri diferite poate influenta acordul numelui predicativ si al participiului pasiv, favorizând acordul prin atractie, cu primul termen (Erau surprinzatoare greselile si autorul (autorii) lor.).

Regulile de acord în gen sunt mai rigide pentru subiectul multiplu alcatuit numai din nume de lucruri:

(a) Daca termenii sunt de genul neutru si feminin, acordul se face la forma comuna de feminin plural: Para (perele) si marul (merele) sunt coapte.

Valea (vaile) si dealul (dealurile) sunt împadurite.

(b) Daca numele de lucruri sunt de de genul masculin si feminin, regula variaza dupa numarul la care se gaseste substantivul masculin. Substantivul masculin la singular nu impune constrângeri, iar numele predicativ si participiul pasiv preiau forma de feminin plural:

Rosia (rosiile) si morcovul sunt proaspete.;

Valea (vaile) si muntele sunt împadurite.;

Morcovul si rosia (rosiile) sunt proaspete.;

Muntele si valea (vaile) sunt împadurite.

Substantivul masculin la plural poate impune acord prin atractie, numai daca este substantivul cel mai apropiat de verbul predicat:

Morcovii si rosia (rosiile) sunt proaspete.;

Muntii si valea (vaile) sunt împadurite.;

Rosia (rosiile) si morcovii sunt proaspeti.;

Valea (vaile) si muntii sunt împaduriti.

(c) Daca numele de lucruri sunt de genul masculin si neutru, regulile depind de asemenea de numarul la care se gaseste substantivul masculin. Aparitia unui substantiv masculin la singular nu impune acord, iar numele predicativ sau participiul pasiv preiau forma de feminin plural:

Morcovul si marul (merele) sunt proaspete.;

Muntele si dealul (dealurile) sunt împadurite.;

Marul (merele) si morcovul sunt proaspete.;

Dealul (dealurile) si muntele sunt împadurite.

Daca substantivul masculin e la plural si substantivul neutru la singular, numele predicativ si participiul pasiv pastreaza forma de masculin (indiferent de apropierea de predicat a unuia dintre termeni):

Morcovii si marul sunt proaspeti.;

Muntii si dealul sunt împaduriti.;

Marul si morcovii sunt proaspeti.;

Dealul si muntii sunt împaduriti.

Daca substantivul masculin si cel neutru sunt amândoua la plural, numele predicativ si participiul pasiv se acorda în gen cu termenul cel mai apropiat:

Morcovii si merele sunt proaspete.;

Muntii si dealurile sunt împadurite.;

Merele si morcovii sunt proaspeti.;

Dealurile si muntii sunt împaduriti.

4.1.2. Exceptii de la regulile acordului impus de subiectul multiplu

Se înregistreaza o serie de exceptii, situatii în care, desi subiectul este multiplu, predicatul ramâne la singular:

(a) daca termenii subiectului multiplu, la singular, sunt coordonati negativ prin „nici”, acordul gramatical, la plural, este frecvent concurat de acordul prin atractie, cu ultimul termen:

Nici el, nici ea n-au / n-a venit.

Numai daca ultimul temen este la plural, acordul este obligatoriu la plural:

Nici George, nici fratii sai nu vor veni.

(b) în cazul disjunctiei, termenii se exclud, numai unul este selectat, iar acordul se face la singular:

Profesorul sau elevul a gresit.;

Sau George, sau Paul va elimina restul.

Ocurenta unui termen la plural impune acord la plural:

Profesorul sau elevii au gresit.

(c) daca subiectul multiplu este postpus, e tolerat acordul prin atractie cu primul termen al subiectului:

Se aude ploaia si vântul.;

A fost odata ca niciodata, ca daca n-ar fi nu s-ar povesti. A fost odata un porc, un concept, o agentie de publicitate si MTV. (JN, 2005);

E-un nu stiu cum si un nu stiu ce.;

Ma doare capul, burta, ficatul.;

Drag mi-e cântecul si jocul.;

Acolo-i puterea si viitorul nostru.;

Acolo e lumina si suferinta.

(d) daca termenii subiectului multiplu, la singular, sunt substantive (masive sau nume abstracte) nearticulate, se admite acordul la singular:

Ploaie si vânt a mai fost si pâna acum.;

Era si aur, si argint.;

Carne si brânza se gaseste.;

si sanatate, si fericire este!

(e) daca elementele componente ale subiectului multiplu se comporta ca un bloc semantic, ca un compus, predicatul se acorda la singular:

În martie 1939, C. îi spune M. B.: va fi razboi; praf si pulbere se va alege din imperiul britanic. (N. Steinhardt, Jurnalul fericirii);

De când îi lumea si pamântul, asa se scurg zilele.;

Punctul si virgula desparte fraza.;

Limba si literatura româna este specialitatea surorii mele.

(f) daca unul dintre constituentii subiectului multiplu, ambii fiind la singular, este reliefat prin expresii de tipul: mai ales, mai cu seama, în special, mai întâi, în primul rând, îndeosebi etc., i se da prioritate, favorizând acordul la singular al predicatului:

Frumusetea si mai cu seama blândetea ei si-a spus cuvântul.;

Venea cu Vitoria Lipan nu numai crâsmarul, ci si judetul satului, s-un strajer. (M. Sadoveanu, Baltagul).

(g) daca predicatul e impersonal, indiferent de structura subiectului multiplu, ramâne la singular:

E usor de citit si de scris.;

A ierta prostia ori urâtenia si a condamna rautatea este explicabil, dar nu filozofic.

4.1.3. Falsul subiect multiplu

Structura subiectului multiplu este similara altor constructii cu statut sintactic diferit, ceea ce favorizeaza aparitia unor confuzii si, prin urmare, a unor greseli de acord.

4.1.3.1. Subiectul si circumstantialele

Subiectul unic poate fi urmat de o constructie cu circumstantial sociativ susceptibila de a fi confundata cu termenul secund al unui subiect multiplu. În aceasta situatie, acordul predicatului la singular reprezinta o modalitate de dezambiguizare a structurii: Aceasta observatie corelata cu cele anterioare duce la concluzia ca situatia trebuie reevaluata., X, împreuna cu y, a vizitat muzeul. (vezi Circumstantialul sociativ, 4).

Prepozitia cu poate exprima acelasi raport semantic ca si conjunctia si (asociere), cu toate ca ambele conective apartin unor clase diferite si au regim distinct. Adeseori, cele doua elemente se întâlnesc combinate în structura subiectului multiplu (si cu), exprimând mai puternic ideea de asociere (Ana si cu mine eram la masa când a sunat telefonul.).

si cu explica utilizarea pluralului în exprimarea operatiei aritmetice de adunare (Unu si cu unu fac doi.). Prin analogie, s-a impus acest acord la plural si în exprimarea operatiunilor de împartire, înmultire, scadere, unde si cu nu mai apare, fapt care face ca forma de plural sa-si piarda justificarea (Patru împartit la doi fac doi., Trei înmultit cu doi fac sase., Cinci minus doi fac trei.).

Un aparent subiect multiplu este si structura formata dintr-un subiect unic însotit de un circumstantial instrumental: Eu cu tine o sa fac o avere. Antepunerea circumstantialului, cu un evident rol emfatic, poate crea confuzii, dar acordul la singular clarifica statutul elementelor. Un subiect multiplu ar presupune acord la plural al predicatului: Eu cu tine o sa facem o avere. (vezi Circumstantialul instrumental, 4).

4.1.3.2. Subiectul si constructia comparativa

Subiectul poate fi urmat si de o structura comparativa, redata prin „ca si”, constructie apropiata de cea cu subiect multiplu: El, ca si ea, a înteles., El ca si ea au înteles. Complementul este pe acelasi plan cu subiectul, de aceea se interpreteaza adesea, gresit, ca al doilea constituent al unui subiect multiplu (si el, ca si mine, traim bine. în loc de si el, ca si mine, traieste bine.):

Suportul primit neconditionat, ca si stapânirea de sine l-au ajutat sa traverseze criza.

4.1.3.3. Subiectul si atributele sale

Subiectul poate fi însotit de adjuncti adjectivali sau substantivali care pot genera perturbari ale acordului. Forma corecta a predicatului este de singular: Atitudinea corecta si colegiala îl face simpatic., Spiritul de disciplina si de colegialitate îl face simpatic., Dezvoltarea stiintei si culturii se impune.

Subiectul mutiplu presupune aparitia pronumelor coordonate cel sau al: Spiritul de disciplina si cel de colegialitate au învins., Consimtamântul mamei si al tatalui nu au întârziat sa apara., Mama lui Ion si a lui Gheorghe sunt aici.

Similara este constructia: Limba româna si franceza fac parte din familia limbilor romanice., în care subîntelegem cuvântul limba în fata atributului franceza, sau pronumele cea în fata celui de-al doilea adjectiv: limba româna si (cea) franceza (vezi Atributul, 4.3.1).

4.1.3.4. Subiectul însotit de o apozitie

Daca subiectul este unic la singular si este însotit de o apozitie, acordul nu se face la plural, intonatia si punctuatia fiind dezambiguizatoare (Profesorul, prietenul tau, n-a venit.).

Baza si apozitia se afla uneori într-o aparenta relatie de coordonare copulativa sau disjunctiva, dar acordul predicatului la singular si coreferentialitatea termenilor infirma ipoteza subiectului multiplu:

Mama si (totodata) profesoara mea m-a învatat sa scriu si sa vorbesc frantuzeste. (este vorba despre o singura persoana, deci de identitate referentiala);

Câinele meu sau prietenul meu cel mai fidel se numeste Max.;

Clorura de sodiu sau sarea de bucatarie este o substanta necesara oricui.;

Iaca ce-mi scrie frate-meu si mosu’ vostru. (I. Creanga, Harap-Alb).

În actul explicit de redenumire, predicatul poate primi o forma de plural: Fratele meu si mosul vostru sunt o singura persoana.

În cazurile în care subiectul multiplu este reluat printr-o apozitie rezumativa, acordul predicatului este decis de numarul apozitiei, pentru ca aceasta se plaseaza în imediata vecinatate a predicatului (acord prin atractie):

Niciun obstacol, nicio interdictie, cu alte cuvinte niciun examen nu se mai impune publicului.;

Tunetele, fulgerele, furtunile, ploaia, zapada, totul a contribuit la pierderea optimismului sau.;

Bautura si mâncarea, asta-i plata lor.

4.1.3.5. Subiectul dublu exprimat

Subiectul poate fi dublat într-o structura emfatica de doi termeni (vezi Subiectul, 3.1.3); acordul nu se face la plural, ca în cazul subiectului multiplu, ci la singular (Vine ea, mama., Omul avea si el niste pretentii.).

4.1.3.6. Coordonarea adversativa prin ci

Raportul de coordonare adversativa nu apare între componentele unui subiect multiplu, ci semnaleaza o structura bipropozitionala si presupune realizarea acordului gramatical cu subiectul simplu în propozitia cu predicatul exprimat (vezi I, Conjunctia, 4.2.1):

Nu el / ei, ci ea a venit.;

Omul sa fie multumit cu saracia sa, caci, daca e vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit. (I. Slavici, Moara cu noroc).

4.2. Subiectul absent

Neexprimarea subiectului reprezinta o situatie în care predicatul cunoaste un acord special (vezi Subiectul, 3.2).

4.2.1 Subiectul inclus

Acordul cu un subiect inclus permite recuperarea formei acestuia din informatia de numar si persoana a predicatului:

Priveam de foarte aproape coaja brazilor, cu câte o semiluna de iasca, adunam de jos vreo frunza uscata si-i contemplam rugina si farâmitarea, ridicam câte o piatra lata si descopeream o forfota de furnici. (M. Cartarescu, Travesti);

Închide ochii, dormi si tu, / Lasa-ti pleoapele sa cada / Ca un cutit de ghilotina / Pe gâtul lumii din afara. (A. Blandiana, Cântec de leagan).

În stilul administrativ: „Subsemnatul / semnatarul / contractantul / expeditorul”, se prefera tot acordul cu subiectul inclus (Subsemnatul, XY, declar...). Utilizarea la plural a termenilor mentionati impune pluralul (subsemnatii... avem...).

O constructie similara apare în anunturi publicitare de tipul (Student caut camera., Profesor de matematica dau meditatii.).

Lipsa subiectului poate provoca o confuzie între acesta si alt constituent al enuntului (Toti / toata lumea / cu totii am contribuit. (acordul se face cu subiectul inclus „noi”), Amândoi plecati la mare. (acordul se face cu subiectul inclus „voi”).

Numele predicativ si participiul pasiv recupereaza si în situatia subiectului inclus informatia de gen:

Eram sigura ca ma voi face respectata de colegii mei.

Te-ai fi asteptat sa fii trimisa în delegatie, dar ai fost trecuta pe o lista de rezerva.      

4.2.2. Subiectul subînteles

Subiectul subînteles se recupereaza anaforic, din context (Ion începe sa învete., El citeste, manânca, se joaca.). Verbul primeste forma de persoana a III-a: stia ca trebuie sa plece din acel oras si se gândea ca mai poate prelungi putin sejurul., Se gândea ca ar putea fi selectata pentru concurs, dar era oricum entuziasmata de experienta pe care o traise.

4.2.3. Subiectul nedeterminat

Subiectul poate fi nedeterminat în constructii cu verbul la persoana a III-a, singular sau plural (Spune la radio despre tine!, Bate la usa.).

De asemenea, verbul poate avea forma de persoana I sau a II-a, daca subiectul este generic:

Singur în odaia încinsa, poti coborî în fine în lumea ta, în tot ce exista adânc si enigmatic în tine, daca esti în stare sa-ntâmpini cu acelasi curaj abjectia si sublimul, dezastrul si mântuirea, arhanghelul si estropiatul. (M. Cartarescu, Travesti);

Bine faci, bine gasesti!;

Ai carte, ai parte!;

Vrem, nu vrem, viata merge înainte!

4.2.4. Constructii speciale ale subiectului

O situatie particulara o reprezinta cea în care subiectul nu este exprimat, dar apare în enunt un adjectiv substantivizat urmat de un adjunct prepozitional:

Prostul de mine am sperat sa câstig.;

Desteptul de tine ai crezut ca vei reusi.;

Nemernicul de el a încercat sa fuga.;

A! Bietii de noi, tot robi ai istoriei suntem si tot sub vremi. (N. Steinhardt, Jurnalul fericirii).

Sintagma subiect este conceputa global, ca o constructie prin care referentul este numit si calificat în acelasi timp. Pronumele personal din aceste structuri impune, fara exceptie, acordul verbului. Daca sintagma include un substantiv în locul pronumelui, predicatul primeste forma de persoana a III-a (Biata de sora-mea n-a venit.).

5. PROBLEME  DE  TOPICĂ

Constructiile canonice pot fi modificate, intervertite.

5.1. Reorganizari sintactice

O constructie partitiva poate fi transformata prin avansarea subiectului (fostul atribut din constructia initiala) si are ca rezultat reorganizarea sintactica a grupului. Daca în constructia initiala erau posibile mai multe tipuri de acord (Fiecare dintre studentii admisi a / au primit premii., Fiecare dintre noi a / am avut un scop.), în constructia transformata, subiectul, aflat pe prima pozitie, impune acord gramatical: Studentii admisi, fiecare, au primit premii., Noi fiecare am avut un scop.

Constructiile proportionale cu numerale si expresii partitive presupun si ele mai multe posibilitati de exprimare; schimbarea topicii restrânge posibilitatile de acord la cel formal (Un procent important din studenti va fi chestionat / vor fi chestionati., Dintr-o suta de studenti, unul va fi chestionat., Un student dintr-o suta va