prof.Mirela Broasca:''La mijloc de codru...'' apartine genului liric

     Poezia ‘’La mijloc de codru…’’ apartine genului liric Poezia "La mijloc de codru..."este o creatie lirica, deoarece Eminescu isi exprima in mod direct sentimentele de admiratie si de incantare fata de frumusetile plaiurilor natale, in stilul poeziei populare.
     Poetul compune un tablou al naturii, nu atat prin descrierea peisajului, ci si prin reliefarea elementelor care alcatuiesc un spatiu al trairii, al simtirii naturii, stari reflectate si in sufletul poetului. Titlul "La mijloc de codru..." explica succint natura tipic eminesciana, alcatuita din elementele planului terestru si ale planului cosmic, imbinate intr-o desavarsita armonizare cu sentimentul de admiratie a eului liric pentru perfectiunea acesteia. 
      Poezia "La mijloc de codru..." de Mihai Eminescu este alcatuita din treisprezece versuri, nestructurate in strofe. Inceputul poeziei reia titlul, la care poetul adauga un epitet pentru a ilustra bogatia si profunzimile naturii:"La mijloc de codru des".Padurea este animata de pasarelele care zboara prin huceagul de alunis, miscare exprimata printr-o imagine motorie:"Toate pasarile ies,/Din huceag de alunis/La voiosul luminis". Sentimentele de bucurie si extaz ale eului liric sunt sugerate de epitetul in inversiune personificator "voiosul luminis", aflat in mijlocul codrului des si ilustrat printr-o imagine vizuala sugestiva. Imaginea centrala a textului poetic este apa-oglinda, exprimata prin "balta" in care se reflecta intreg cadrul natural, terestru si cosmic, construit prin enumerarea motivelor literare reprezentative:luminisul, trestia, luna, soarele, pasarile calatoare, stelele, randunelele.Oglindirea in apa baltii a chipului iubitei sugereaza ideea ca natura este un spatiu de reflectie, de meditatie pentru poet. 
    Figura de stil prin care se ilustreaza armonia si vesnicia naturii este enumeratia elementelor terestre-"codru","pasarile","alunis","luminis","balta","trestia","pasari calatoare","randunele"-si a elementelor cosmice-"luna","soare","stele", cu ajutorul conjunctiei "si"."Si de luna si de soare/Si de pasari calatoare,/Si de luna si de stele/Si de zbor de randunele." Rolul conjunctiei "si" este acela de a accentua unitatea perfecta a universului, ilustrata prin imbinarea armonioasa a planului terestru cu cel cosmic. Codrul eminescian este, in toata creatia lirica a poetului, un simbol al statorniciei si al vesniciei universului, ca si astrii de pe cer. Ultimul vers al poeziei exprima sentimentul de iubire, care s-ar putea manifesta in mijlocul codrului. Poetul imagineaza "chipul dragei mele" oglindit in apa baltii, ca sugestie a dorintei eului liric de a-si implini iubirea.
       In poezia "La mijloc de codru...", ritmul este iambic, masura versurilor este de 7-8 silabe, rima este imperecheata si este surprinzatoare prin potrivirea cuvintelor ce reprezinta o gama variata de parti de vorbire: verb cu adjectiv-"des/ies"; substantiv cu adjectiv-"balta/inalta"; substantiv cu verb-"unde/patrunde'' ori substantiv cu pronume-"randunelele/mele".
      Poezia ''La mijloc de codru..." este o creatie lirica, intrucat Eminescu isi exprima in mod direct sentimentele de dragoste si admiratie pentru frumusetea naturii, imagine construita prin elemente terestre si cosmice sugestive, care se imbina intr-o perfecta armonie cu eul liric.