marți, 16 mai 2017

Prof. Mirela Broasca: Particularităţile de construcţie a unui personaj într-o nuvelă studiată: Alexandru Lăpuşneanul de Costache Negruzzi



Particularităţile de construcţie a unui personaj  într-o nuvelă studiată: Alexandru Lăpuşneanul de Costache Negruzzi
Ca specie a genului epic, nuvela are dimensiuni medii, cu o  acţune riguros construită în  conflict puternic, punând în evidenţă personaje complexe bine individualizate.  Spre deosebire de povestire, cu care se confundă adeseori, nuvela are  următoarele trăsături definitorii: construcţia subiectului este riguroasă,  personajele sunt deja caractere formate, accentul este pus pe construcţia  personajelor, nu pe acţiune, iar timpul şi spaţiul sunt clar delimitate.
              În literatura română nuvela a apărut în perioada paşoptistă, prima şi  cea mai importantă fiind nuvela istorică „Alexandru Lăpuşneanul” a lui Costache  Negruzzi. Aceasta este istorică prin temă şi din perspectiva formulei estetice  cu elemente clasice.
              Titlul nuvelei face referire la  personajul principal, anticipând conflictul şi importanţa personajului în operă.
              Opera este împarţită în patru capitole, fiecare având câte un moto  semnificativ care accentuează conflictul dominant. În centrul nuvelei,  scriitorul îl aşază pe Alexandru Lăpuşneanu , domnul Moldovei, acţiunile  prezentate cât şi celelalte personaje având rolul de a reliefa caracterul  personajului principal.
              „Alexandru Lăpuşneanu, după înfrângerea sa în două rânduri de  oştile Despotului, fugind la Constantinopol, izbutise a lua oşti turceşti şi se  întorcea acum să izgonească pre răpitorul Tomşa şi să-şi ia scaunul pe care nu  l-ar fi pierdut de n-ar fi fost vândut de boieri.” Astfel, Lăpuşneanu  „intrase în Moldavia, întovărăşit de şapte  mii de spahii şi de vreo trei mii oaste de strânsură. „
              Alexandru Lăpuşneanu este un erou romantic prin calităţi de  excepţie şi defecte extreme, caracter realizat pe baza antitezei romantice. Cu  alte cuvinte, Lăpuşneanu este un personaj excepţional pus în situaţii  excepţionale. Spre deosebire de „Letopiseţul Ţării Moldovei” de Grigore Ureche)  din care s-a inspirat Negruzzi), în care este prezentat domnitorul Lăpuşneanu,  în nuvela lui Negruzzi este prezentat personajul cu acelaşi nume. Autorul  păstrează date istorice, cum ar fi anumite  scene şi replici (scena ospaţului, piramida). Abaterile de la documentele istorice  sunt intenţionate şi au rol în construirea personajului) boierul Moţoc murise  înainte de întoarcerea in ţară a lui Lăpuşneanu, Spancioc şi Stroici fugiseră  din ţară în Polonia, uciderea lui Moţoc e inspirată din moartea unui domnitor  grec linşat de popor).
              Dialogul constituie în opera lui  Negruzzi o soluţie artistică  folosită cu scopul de a pune în evidenţă evoluţia psihologică a personajului.
              Domnitorul este caracterizat direct de catre narator („Lăpuşneanu, a  căreia ochi scânteiară ca un fulger”, „meditează vreo nouă moarte”) şi celelalte  personajue, şi indirect, prin intermediul dialogului, monologului,  gestualităţii şi comportamentului.
              Faptele domnitorului, ajuns pentru a  doua oară pe tronul Molodvei  (omorârea boierilor, „leacul de frică” oferit Domniţtei Ruxanda, aruncarea lui  Moţoc in mâinile mulţimii), pun în evidenţă tiania domnitorului care acţionează  pentru întărirea autorităţii domneşti şi slăbirea puterii boierilor.
              Încă din primul capitol putem observa, prin intermediul dialogului, anumite  gesturi care dezvăluie evoluţia psihologică a viitoului tiran. Dialogul din  scena în care Lăpuşneanu întâlneşte solia formată din Moţoc, Veveriţei,  Spancioc şi Stroici, conturează foate bine conflictul puternic dintre domn şi  boierii trădători.

Acest conflict evidenţiază trăsătura fundamentală a lui  Lăpuşneanu, şi anume, voinţa de a avea putere deplină asupra Moldovei,  impunându-şi ferm autoritatea.
              Lăpuşneanu îi primeşte pe boieri rezervat, „silindu-se a zâmbi”. Atitudinea  boierilor, la început, este una oarecum detaşată, deoarece „se înclinară până  la pământ, fără a-i săruta poala după obicei”. Schimbul de replici reflectă  siguranţa de sine şi atitudinea provocatoare a domnului, care-i determină pe  boieri să-şi dezvăluie ostilitatea şi adevăratele intenţii: „Am auzit, urmă  Alexandru, de bântuielile ţării şi am venit să o mântui; ştiu că ţara mă  aşteaptă cu bucurie.”
              Ultima parte a acestui dialog dezvăluie furia şi ura abia stăpânită a lui  Lăpuşneanu, ca răspuns la vicleniile lui Moţoc. Prin aceste replici tăioase  sunt evidenţiate impulsivitatea, lipsa de scrupule şi violenţa domnitorului în  înfruntarea cu boierii: „Dacă voi nu mă vreţi eu vă vreu [...] şi dacă voi nu  mă iubiţi, eu vă iubesc pre voi şi voi merge şi cu voia, ori fără voia  voastră.”
              Observaţiile asupra fizionomiei personajului, făcute de  Negruzzi, reflectă trăirile interioare ale eroului : „răspunse Lăpuşneanu, a  căruia ochi scânteiară ca un fulger.”
              Fiind un bun cunoscător al firii umane, Lăpuşneanu îl cruţă pe Moţoc  pentru încercarea de a-l înşela din nou, deoarece avea nevoie de acesta „ca să  mai uşureze blăstemurile norodului”. Această scenă reflectă duritatea,  luciditatea şi ironia necruţătoare a domnului.
              Partea a III-a a nuvelei („Capul lui  Moţoc vrem”) este cea mai dramatică  şi începe printr-o linişte şi o atmosferă de sărbatoare, unde domnul şi boierii  se adunaseră la biserică.
  Scena este prezentată minuţios, pregătindu-se antiteza romantică şi contrastul din scena  uciderii celor 47 de boieri.
  Dismularea şi  ipocrizia, precum şi ateismul sunt trăsături specifice personajului romantic şi  sunt foarte bine evidenţiate în această scenă: „Împotriva obiceiului său,  Lăpuşneanul, în ziua aceea era îmbrăcat cu toată pompa domnească”, „Dar după ce  a ascultat Sfânta Slujbă, s-a coborât din strană, s-a închinat pe la icoane,  şi, apropiindu-se de racla Sfântului Ioan cel Nou, s-a aplecat cu mare smerenie  şi a sărutat moaştele sfântului”, „Spun că în minutul acela, el era foarte  galben la faţă, şi ca racla sfântului ar fi tresărit.”
  În episodul uciderii celor 47 de boieri, se poate observa  antiteza dintre cinismul lui Lăpuşneanu  („El râdea”) şi groaza lui Moţoc care „se silea a râde ca să placă stăpânului,  simţind părul zburlindu-i-se pe cap şi dinţii săi clănţănind.”
  În scena finală a  bolii şi a otrăvirii sale, personajul principal trăieşte cu intensitate atât  umilinţa, cât şi revolta împotriva celor ce l-au călugărit, după care urmează  groaza în faţa morţii.
  Deşi naratorul  este obiectiv, apar scurte intervenţii subiective prin care naratorul îşi  trădează atitudinea faţă de personaj: „această deşănţată cuvântare”, „era  groază a privi această scenă sângeroasă”.
            În realizarea operei sale, Negruzzi  interpretează cronicile lui Grigore  Ureche şi Miron Costin, schimbând destinul unor personaje. Astfel, creează o  operă de ficţiune care se îndepărtează de spiritul cronicilor, o nuvelă „care  ar fi putut sta alături de Hamlet dacă ar fi avut prestigiul unei limbi  internaţionale”. (G. Călinescu).
Trimiteți un comentariu