marți, 25 noiembrie 2014

Prof. Mirela Broasca: ''Sfarsit de toamna'', de V. Alecsandri- interpretarea textului; figuri de stil



Sfarsit de toamna,
                               de Vasile Alecsandri

    Pastelul Sfarsit de toamna, creat in 1868, descrie, cu tristete si melancolie, ultimele zile de toamna si apropierea iernii.
    Dragostea poetului fata de natura strabate de la primele cuvinte: oaspetii caselor noastre, cum sunt numite pasarile calatoare, cocostarcii si randunelele.
     Natura este surprinsa in diversele sale forme de existenta, alternand, echilibrat, planurile celest si terestru. Tabloul de toamna cuprinde carduri de pasari calatoare care migreaza, campii vestejite, lunca acoperita de bruma, copaci goliti de frunze, cerul intunecat de nori negri, care acopera soarele.
    Apropierea iernii este descrisa prin expresii cum ar fi: zile rele, nouri negri plini de geruri, precum si in ultima strofa:
‘’Ziua scade; iarna vine, vine pe crivat calare!
Vantul suiera prin hornuri raspandind infiorare.
Boii rag, caii rancheaza, cainii latra la un loc.’’
    Din tot acest tablou, se detaseaza omul. Daca pe tot parcursul pastelului a strabatut, discret, prezenta sa  prin sentimentele exprimate, in final,  apare ca fiinta superioara care cugeta la evolutia fenomenelor de necontrolat din jurul sau. Pare ca se gandeste, in tihna, in fata focului, la trecerea timpului  pentru natura (succesiunea anotimpurilor) si pentru sine (curgerea anilor). De altfel, Vasile Alecsandri a scris pastelurile dupa varsta de 40 de ani, trecand de la poezii de dragoste la poezii descriptive.

Figurile de stil prezente in poezie sunt:

- Comparatia: frunzele cad, zbor in aer si de crengi se dezlipesc ca frumoasele iluzii dintr-un suflet omenesc; din tuspatru parti a lumei se ridica-nalt la ceruri, ca balauri din poveste, nouri negri plini de geruri;
- Enumerarea: cocostarci si randunele; frunzele cad, zbor, se dezlipesc;
- Repetitia: iarna vine, vine;
- Inversiunea: a lor cuiburi, lung zbor, al nostru jalnic dor, vesela verde campie, grozavii nori;
- Epitet: vesela verde campie, lunca ruginita, corbi iernatici, grozavii nori.
   Cuvintele care denumesc ori fac referire la sentimentul de tristete, de melancolie apar de mai multe ori in poezie: jalnic dor, campia trista, omul trist.
    In poezie, predomina substantivele si adjectivele, fiind o descriere. Verbele sunt la timpul trecut, relevand  plecarea pasarilor calatoare, precum si la timpul  prezent, in strofele a II-a si a III-a, avand rolul de a  descrie transformarile petrecute in natura.
    Sfarsit de toamna este o poezie plina de armonie, in care maretia si frumusetea naturii capata contur prin forta cuvantului.

 

Niciun comentariu: