marți, 14 martie 2017

prof. Mirela Broasca: Particularitatile comediei 'O scrisoare pierduta", de I. Caragiale

 
COMEDIA’’O SCRISOARE PIERDUTA’’ de ION LUCA CARAGIALE-
PARTICULARITATILE TEXTULUI-
Comedia este o specie a genului dramatic, in versuri sau in proza, care evoca personaje, intamplari, moravuri intr-un mod care starneste rasul, avand, de regula, un final fericit.Dupa cum afirma Diomede:”Comedia este tratarea inofensiva si fara catastrofe a faptelor normale si particulare”.
I.L. Caragiale a fost unul din cei patru scriitori reprezentativi pentru Epoca Marilor Clasici, alaturi de Mihai Eminescu, Ion Creanga si Ioan Slavici. A fost un spirit bivalent, inzestrat pentru comic si comedii, si pentru analitic in nuvele si in drama “Napasta”.
Comediile lui IL Caragiale, desi sunt inspirate din realitatea secolului al XIX-lea – contemporana scriitorului, aduc in fata spectatorului un univers comic de eterna actualitate. A treia din seria celor patru comedii, “O scrisoare pierduta” a avut premiera pe scena Teatrului National din Bucuresti la 13 noiembrie 1884 si a fost publicata in revista “Convorbiri literare” in 1885.Opera a fost vazuta ca o ilustrare artistica a contextului social-politic creat in jurulanului 1993, an in care au avut loc alegeri parlamentare, ba, mai mult decat atat, au fost critici care nu s-au sfiit sa identifice in personajele caragialiene profiluri ale personalitatilor vremii. Intre speciile dramatice, comedia are cateva specifice: personajele apartin stratului de mijloc sau paturii joase a societatii, starneste rasul, punand in lumina defecte morale sau fizice, dar si conflictul intre aparenta si realitate, limbajul are ca model vorbirea comuna, iar finalul aduce impacarea adversarilor.Titlul comediei numeste pretiosul obiect care antreneaza personajele in conflicte carnavalesti si le prinde in vartejul unor actiuni cu proportii catastrofale, tratate insa in registru comic, care surprinde contrastul dintre aparenta si esenta. Din obiect al unei relatii particulare, scrisoarea devine un document de interes public. Ca instrument de santaj, ea deplaseaza actiunea de pe scena politica in culisele luptei electorale.“O scrisoare pierduta” este o comedie realista de moravuri politice care are ca tema dorinta de parvenire a burgheziei in timpul campaniei electorale pentru alegerea de deputati in parlament.Genul dramatic reuneste operele scrise pentru a fi reprezentate, prin interpretarea actorilor, cu contributia decorului sugestiv, a luminilor, a muzicii, realizandu-se astfel spectacolul care integreaza publicul mai mult decat oricare alt gen literar. Dintre speciile principale ale genului : comedia, tragedia si drama, Caragiale s-a oprit asupra celor din urma,scriind 4 comedii si o drama.Textul dramatic impune comunicarea mesajului prin dialog si prin replici ale personajelor, completate de elementele nonverbale si paraverbale, precum si de informatii referitoare la decor, care preiau rolul descrierii din textul narativ. “O scrisoare pierduta”infatiseaza o lista de 12 persoane, dupa cum le numeste autorul in pagina de prezentare, la care se adauga figurantii : alegatori, cetateni, public. Textul este impartit in patru acte cu un numar variabil de scene si pastreaza, in mare masura, ideea de unitate de timp, spatiu siactiune.Pentru ca este destinata reprezentarii pe scena, intr-un timp limitat, opera dramatica este supusa necesitatii de a concentra actiunea si de a mentine tensiunea. Asa se expozitiunii in afara cadrului textual sau scenic. Acumularea de conflicte se produce rapid,angreneaza toate personajele si se precipita spre un final spectaculos. Comedia se deschide cu evocarea raidului nocturn facut de Pristanda, care, spionand casa lui Catavencu, a aflat intentia acestuia de a publica in “Racnetul Carpatilor” o scrisoare compromitatoare. Pe parcursul primelor 5 scene ale actului I, se contureaza, din diverse perspective, expozitiunea, consumata deja inaintea debutului actiunii propriu-zise: felul in care a fost pierduta scrisoarea, de catre cine si cui ii este adresata, continutul ei. Desfasurarea actiunii introduce in scena personaje noi. Farfuridi si Branzovenescu dau primele semne desuspiciune, Cetateanul turmentat vine sa aduca scrisoarea andrisantului, dar constata ca nu o mai are. Zoe utilizeaza tot arsenalul feminin pentru a-l convinge pe Fanica sa sustina candidatura canaliei, dar acesta nu accepta, spre deosebire de Trahanache, care a cedat mult mai usor. Actul II se desfasoara in ritmuri foarte alerte si adauga complicatii bulgarelui de zapada creat deja si pornit cu viteza pe panta alegerilor. Pristanda este prins intre ordine contradictorii: prefectul ii poruncise perchezitionarea casei lui Catavencu si arestarea lui, pe cand Zoe solicita eliberarea captivului si ii promitea sprijinul electoral. Actul se incheie cu sosirea depeşei de la centru, prin care se solicita alegerea altui candidat pt colegiul al II-lea.Discursurile candidatilor Farfuridi si Catavencu deschid actul III si pregatesc punctual culminant: anuntarea noului candidat, Agamemnon Dandanache. Incercarile lui Catavencu de a vorbi despre scrisoare esueaza, pentru ca este saltat in ambuscada pregatita de Pristanda. In incaierare isi pierde palaria, care ajunge la Cetateanul turmentat, impreuna cu scrisorica din captuseala.Actul IV continua in crescendo tensiunea dramatica, pentru ca scrisoarea nu a ajuns inca la Zoe, iar Catavencu este de negasit. Intre timp, Dandanache desconspira tertipurile prin care a ajuns candidat si anunta intentia de a folosi docomentul ca eterna arma de santaj.Tocmai cand se credea definitiv dezonorata, salvarea coanei Joitica apare in persoana simpaticului Cetatean, care ii restituie scrisoarea. Redevenita puternica, femeia are taria sa-l ierte pe umilul domn Nae, dar in deznodamant ii pretinde sa conduca petrecerea in cinstea noului ales. Conflictul principal al operei antreneaza doua tabere a caror confruntare are loc in plan politic: membrii de baza ai partidului aflat la putere si gruparea independenta a lui NaeCatavencu, aspirant la calitatea de deputat. Obstacolul este pierderea biletului de amor trimis de Fanica amantei lui, Zoe. Ciocnirea celor doua tabere este provocatoare de tensiunedramatica, acumulata treptat prin tehnica bulgarelui de zapada. In conflictul secundar,  un rol important are grupul Farfuridi-Branzovenescu, obsedat de tradare din partea fruntasilor  partidului si implicit de pierderea nominalizarii la deputatie a celui dintai. In afara conflictelor raman 2 personaje cu ratiuni diferite. Cetateanul turmentat are o singura preocupare: cu cine sa voteze. Desi ca alegator este singurul out-sider, ironia destinului face ca scrisoarea sa revina periodic in mainile lui si sa il oblige sa intre in contact cu fortele opozante. Ghita Pristanda, politaiul,  este implicat involuntar in conflict, prin natura meseriei si a relatiilor cu personajele. El este “urechea” prefectului la fereastra lui Catavencu,“instrumentul” de forta al lui Trahanache in agresarea adversarului politic si mesagerul devotat al coanei Joitica. In plan politic, momentul maximei tensiuni ar trebui sa fie nominalizarea candidatului-surpriza, impus de la “centru”: Agamemnon Dandanache. De fapt, tensiunea creste constant, pana la revenirea scrisorii buclucase  in mainile destinatarului. Solutia finala este impacarea tuturor opozantilor, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Toate comediile luiCragiale debuteaza cu un scandal si se termina cu o petrecere, accentuand ideea ca nu exista principii sau valori care sa nu poate fi incalcate atunci cand enteresul o cere.
Pompiliu Constantinescu demonstreaza legatura operei lui Caragiale cu vechea comica, argumentand ca personajele ilustreaza vechi tipuri comice: incornoratul – ZahariaTrahanache; amorezul – Tipatescu; cocheta adulterina-Zoe; demagogul- Catavencu,Farfuridi, Dandanache; cetateanul- Cetateanul turmentat; raisonneurul- Pristanda, care este si tipul slujbasului umil.Caragiale creeaza o tipizare comica, prin generalizarea unei categorii, amintind de caracterele comice ale comediei clasice, dar eroii lui Caragiale sunt individualizati prin detalii care se refera la situatia sociala sau intelectuala, temperament, limbaj. Comicul de caracter configureaza personajul in doua modalitati: prin evidentierea unei “monomanii”(demagogul, avarul, ipocritul, gelosul, servilul) sau prin rolul de compozitie ( amorezul,cocheta, incornoratul, confidentul). Din combinatia celor doua modalitati se nasc personaje care pot fi incadrate in doua tipologii, cu criterii diferite. Astfel, Zoe este prin trasatura caracterologica – femeia voluntara si prin rolul de compozitie- cocheta. Ghita Pristanda are determinarile slugarnicului, dar rolul de compozitie il evidentiaza ca raisonneur, personaj care face comentarii asupra evenimentelor si judeca faptele celorlalti.Comicul de moravuri ilustreaza in mod special rolul educativ, formator pe care scriitori il atribuie artei, in general, si literaturii in particular. A satiriza viciile unei societati, a le contura in tuşe groase, ale arata lumii intregi devine o maniera de a aborda o “boala”.Rasul pe care il provoaca spectacolul naravurilor lumii este primul pas spre vindecare. Lista moravurilor satirizate in “O scrisoare pierduta” este destul de lunga: adulterul,servilismul, prostia, incultura, infatuarea. Multe pot fi intalnite, in cumul, la unele personaje, dar principale sunt doua vicii generalizate: demagogia si coruptia. Acestea sunt extinse la nivelul intregii societati si la nivelul clasei politice si al marii burghezii.Discursurile celor chemati sa decida soarta tarii, potentialii deputati Catavencu si Farfuridi reflecta absenta oricarui principiu moral, a unei minime decente si a unei logici elementare. Mai mult, Dandanache triumfa si este sarbatorit cu tot fastul cuvenit invingatorului. Cititorul, care gandeste dincolo de granitele textului, stie ca Gagamita ii va reprezenta in Parlament pe locuitorii judetului de munte si ca are sansa prelungirii mandatului cu inca o legislatura, caci scrisoarea este in posesia lui si oricand doreste “pac  laRasboiul” sa o publice. Numele publicatiilor, “Racnetul Carpatilor” si “Rasboiul”, dincolo de ridicolul lor,atrag atentia asupra agresivitatii presei. Nu este lipsit de interes sa mentionam ca personajele comediilor lui Caragiale, oameni obisnuiti, din popor, citesc cu sfintenie gazeta, deci ea este formatoare de opinie. Observator lucid, scriitorul schiteaza un traseu al propagarii imoralitatii, de la clasa politica, prin presa, la omul de rand. Singurul personaj feminin al comediei, Zoe, este paradoxal femeia-barbata, voluntara,tenace, puternica. Distinsa doamna de societate este stimata de toti si a stiut sa intre in gratiile fiecaruia. Singurul ei punct vulnerabil este viata secreta, deja vechea istorie de amor cu prefectul, care si-a ratat ascensiunea politica si a ramas in obscura capitala a judetului de munte doar de dragul ei. Toata lumea ajunge, mai devreme sau mai tarziu, sa raspunda solicitarilor Zoei – onorabilul sot ii protejeaza sensibilitatea si executa fara intarziere toate poruncile ei; Fanica este gata sa renunte la pozitia sociala, pentru a salva reputatia amantei sale, Ghita Pristanda isi risca slujba si il minte pe prefect, pentru a facilita intalnirea dintreCatavencu si coana Joitica. Pana si satajistul domn Nae ii recunoaste calitatile si are vagi remuscari ca tocmai ea a cazut victima santajului.Reprezentativa pentru relatiile din cuplul de amanti este scena Vi din actul III, candZoe desfasoara tot arsenalul feminin pentru a-l convinge pe prefect ca solutia salvatoare este sustinerea candidaturii lui Catavencu. Initial plange si umila, recunoaste ca a comis “onerozie fara seaman”. Trece apoi la persuasiune cu mijloacele santajului sentimental., insira  argumente logice, intr-o tirada cu mare forta de evocare, menita sa-I creeze lui Tipatescu imaginea unui carnagiu “cum or sa ma sfasie”, repetat la nesfarsit.In fata acestei apocalipse, Fanica adopta atitudinea cavalerului, care sacrifica totul pentru aleasa inimii lui, si intr-un elan de romantism melodramatic, ii propune sa fuga in lume amandoi. Zoe este insa realista; pasiunea nu ii intuneca ratiunea si nu este dispusa arenunta la tot pentru iubire. Vazandu-se refuzata in spirijinirea candidaturii santajistului, Zoe joaca o ultima carte: ameninta cu sinuciderea. Slabiciunea acestea nu corespunde firii ei voluntare, asa ca amana gestul fatal. Finalul fericit reasterne linistea peste lumea intreaga, deci si peste triunghiul conjugal. In nauceala lui, Dandanache repeta aceeasi confuzie si nu ii poate intra in cap adevarul: il considera pe varstnicul Trahanache prefect, iar pe Tipatescu – sotul damei. In lumea lui Caragiale, indivizii traiesc o existenta derizorie, careia ii atribuie proportii hiperbolizate si investesc enorm in evenimente marunte, carora le confera dimensiunile unui destin. Golirea lor de sens existential poate atinge absurdul, ajungand la definitia esentiala :” Eu nu sunt un cine, eu sunt un ce”. Singura abilitate pe care o au este imitatia si mimarea unor comportamente, fie ca este vorba despre dragoste, despre tradare,despre onoare sau despre politica.Personajele au o adevarata “manie a politicianismului”, citesc gazetele si nu inteleg nimic, dobandesc dreptul de vot si nu au pe cine alege, pentru ca toti candidatii sunt la fel de“canalii”. Programele politice nu au nicio relevanta, iar legea electorala este oricand substituibila cu un biletel de amor. In opinia lui Mihail Ralea, lumea lui Caragiale are un aspect paradisiac, in sensul ca personajele sunt lipsite de problematici interne si nu percep dureros esecul, nu se schimba si nu evolueaza.Despre teatrul lui Caragiale s-a spus ca este “nonpsihologic”, pentru ca personajele nu au adancimea sufleteasca specifica omului in general. Cititorul nu regaseste in personaje acele miscari sufletesti cu care l-a obisnuit teatrul traditional, de aceea se poate spune ca stilul popular si grotesc al comediei sale este prin el insusi antipsihologic, dupa cum spune I.Constantinescu. Din aceasta perspectiva, a receptarii contemporane, Caragiale este un scriitor foarte actual, creator al farsei moderne si neintrecut pictor al unei lumi in deriva morala. Sintagma “Caragiale-contemporanul nostru” reflecta actualitatea operei scriitorului care a creat cele mai multe tipuri din literatura romana. Intr-o capodopera cum este “Oscrisoare pierduta” apare imaginea unei lumi de carnaval, ridicola, o lume a automatismelor,a ambitiilor si a orgoliilor nejustificate. Totusi, personajele configureaza prin tehnicarealismului , un univers care da iluzia vietii, de aceea rasul caragialesc este unul tragi-comic,intr-o sinteza specific romaneasca, de natura sa defineasca o atitudine paradozala:”rasu- plansu”

Trimiteți un comentariu