COMEDIA’’O
SCRISOARE PIERDUTA’’ de ION LUCA
CARAGIALE-
PARTICULARITATILE TEXTULUI-
Comedia este o specie a genului dramatic, in versuri sau in proza, care evoca personaje,
intamplari, moravuri intr-un mod care starneste rasul, avand, de regula, un
final fericit.Dupa cum afirma Diomede:”Comedia este tratarea inofensiva si fara
catastrofe a faptelor normale si
particulare”.
I.L. Caragiale a fost unul
din cei patru scriitori reprezentativi pentru Epoca Marilor Clasici,
alaturi de Mihai Eminescu, Ion Creanga si Ioan Slavici. A fost un spirit
bivalent, inzestrat pentru comic
si comedii, si pentru analitic in nuvele si in drama “Napasta”.
Comediile
lui IL Caragiale, desi sunt inspirate din realitatea secolului al XIX-lea – contemporana scriitorului, aduc in fata spectatorului
un univers comic de eterna actualitate. A
treia din seria celor patru comedii, “O scrisoare pierduta” a avut premiera pe
scena Teatrului National din Bucuresti la 13 noiembrie 1884 si a
fost publicata in revista “Convorbiri literare” in 1885.Opera a fost vazuta ca o ilustrare
artistica a contextului social-politic creat in jurulanului 1993, an in care au avut loc alegeri
parlamentare, ba, mai mult decat atat, au fost critici care nu s-au sfiit sa identifice in personajele
caragialiene profiluri ale personalitatilor vremii. Intre speciile dramatice, comedia are cateva
specifice: personajele apartin stratului de mijloc sau paturii joase a societatii,
starneste rasul, punand in lumina defecte morale sau fizice, dar si conflictul intre aparenta si
realitate, limbajul are ca model vorbirea comuna, iar finalul aduce impacarea adversarilor.Titlul comediei numeste pretiosul obiect care antreneaza
personajele in
conflicte carnavalesti si le prinde in vartejul unor actiuni cu proportii catastrofale, tratate insa in registru comic, care surprinde contrastul dintre
aparenta si esenta. Din obiect al unei relatii particulare,
scrisoarea devine un document de interes public. Ca instrument de santaj, ea deplaseaza
actiunea de pe scena politica in culisele luptei electorale.“O scrisoare pierduta” este o comedie realista de moravuri politice
care are ca tema dorinta
de parvenire a burgheziei in timpul campaniei electorale pentru alegerea de
deputati in parlament.Genul dramatic
reuneste operele scrise pentru a fi reprezentate, prin interpretarea actorilor, cu contributia decorului sugestiv, a luminilor, a muzicii, realizandu-se astfel spectacolul care integreaza publicul
mai mult decat oricare alt gen literar. Dintre speciile principale
ale genului : comedia, tragedia si drama, Caragiale s-a oprit asupra celor din
urma,scriind 4 comedii si o drama.Textul dramatic impune comunicarea mesajului prin dialog si prin replici ale personajelor,
completate de elementele nonverbale si paraverbale, precum si de informatii referitoare la
decor, care preiau rolul descrierii din textul narativ. “O scrisoare pierduta”infatiseaza o lista de 12 persoane, dupa cum le
numeste autorul in pagina de prezentare, la care se adauga figurantii : alegatori, cetateni, public. Textul
este impartit in patru acte cu un numar variabil de scene si pastreaza, in mare
masura, ideea de unitate de timp, spatiu siactiune.Pentru ca este destinata reprezentarii pe scena, intr-un timp limitat, opera
dramatica este supusa necesitatii de a concentra actiunea si
de a mentine tensiunea. Asa se expozitiunii in afara cadrului textual sau scenic. Acumularea de
conflicte se produce rapid,angreneaza toate personajele si se precipita spre un final spectaculos. Comedia se deschide cu evocarea raidului nocturn
facut de Pristanda, care, spionand casa
lui Catavencu, a aflat intentia acestuia de a publica in “Racnetul Carpatilor”
o scrisoare compromitatoare. Pe parcursul primelor 5 scene ale actului I, se
contureaza, din diverse perspective, expozitiunea, consumata
deja inaintea debutului actiunii propriu-zise: felul in care a fost pierduta
scrisoarea, de catre cine si cui ii este adresata, continutul ei. Desfasurarea actiunii introduce in scena personaje noi. Farfuridi si Branzovenescu dau primele
semne desuspiciune,
Cetateanul turmentat vine sa aduca scrisoarea andrisantului, dar constata ca nu
o mai
are. Zoe utilizeaza tot arsenalul feminin pentru a-l convinge pe Fanica sa sustina candidatura canaliei, dar acesta nu accepta, spre deosebire de
Trahanache, care a cedat mult mai usor. Actul II se desfasoara in ritmuri foarte alerte si
adauga complicatii bulgarelui de zapada
creat deja si pornit cu viteza pe panta alegerilor. Pristanda este prins intre
ordine contradictorii: prefectul
ii poruncise perchezitionarea casei lui Catavencu si arestarea lui, pe cand Zoe solicita
eliberarea captivului si ii promitea sprijinul electoral. Actul se incheie cu sosirea depeşei de la centru, prin care se
solicita alegerea altui candidat pt colegiul al II-lea.Discursurile candidatilor Farfuridi si Catavencu
deschid actul III si pregatesc punctual culminant: anuntarea noului candidat,
Agamemnon Dandanache. Incercarile lui Catavencu de a vorbi despre scrisoare esueaza, pentru ca este saltat in ambuscada
pregatita de Pristanda. In incaierare isi
pierde palaria, care ajunge la Cetateanul turmentat, impreuna cu scrisorica din
captuseala.Actul IV continua in crescendo
tensiunea dramatica, pentru ca scrisoarea nu a ajuns inca la Zoe, iar Catavencu este de negasit. Intre timp,
Dandanache desconspira tertipurile prin care a ajuns candidat si anunta intentia de a
folosi docomentul ca eterna arma de santaj.Tocmai cand se credea definitiv dezonorata, salvarea coanei Joitica apare in persoana simpaticului Cetatean, care ii restituie scrisoarea. Redevenita
puternica, femeia are taria sa-l ierte pe umilul domn Nae, dar in deznodamant ii
pretinde sa conduca petrecerea in cinstea noului ales. Conflictul
principal al operei antreneaza doua tabere a caror confruntare are loc in plan
politic: membrii de baza ai partidului aflat la putere si gruparea independenta
a lui NaeCatavencu, aspirant la calitatea de
deputat. Obstacolul este pierderea biletului de amor trimis de Fanica amantei lui, Zoe. Ciocnirea celor doua tabere este provocatoare de tensiunedramatica, acumulata treptat prin tehnica bulgarelui
de zapada. In conflictul secundar, un rol important are grupul
Farfuridi-Branzovenescu, obsedat de tradare din partea fruntasilor partidului si implicit de pierderea nominalizarii la deputatie a celui dintai. In
afara conflictelor raman 2 personaje cu ratiuni diferite. Cetateanul turmentat
are o singura preocupare: cu cine sa voteze. Desi ca alegator este singurul out-sider, ironia destinului face ca
scrisoarea sa revina periodic in mainile lui si sa il oblige sa intre in contact cu fortele opozante. Ghita Pristanda, politaiul, este implicat involuntar in conflict, prin
natura meseriei si a relatiilor cu personajele. El este “urechea”
prefectului la fereastra lui Catavencu,“instrumentul” de forta al lui Trahanache in
agresarea adversarului politic si mesagerul devotat al coanei Joitica.
In plan politic, momentul maximei tensiuni ar trebui sa fie nominalizarea candidatului-surpriza, impus de la
“centru”: Agamemnon Dandanache. De fapt, tensiunea creste constant, pana la revenirea scrisorii
buclucase in mainile destinatarului.
Solutia finala este impacarea tuturor
opozantilor, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Toate comediile luiCragiale debuteaza cu un scandal si se termina cu o
petrecere, accentuand ideea ca nu exista principii sau valori care
sa nu poate fi incalcate atunci cand enteresul o cere.
Pompiliu Constantinescu demonstreaza legatura operei lui Caragiale cu vechea comica, argumentand ca personajele ilustreaza vechi tipuri comice:
incornoratul – ZahariaTrahanache; amorezul – Tipatescu; cocheta adulterina-Zoe; demagogul- Catavencu,Farfuridi, Dandanache; cetateanul- Cetateanul
turmentat; raisonneurul- Pristanda, care este si tipul slujbasului umil.Caragiale creeaza o tipizare comica, prin
generalizarea unei categorii, amintind de
caracterele
comice ale comediei
clasice, dar eroii lui Caragiale sunt individualizati prin detalii
care se refera la situatia sociala sau intelectuala, temperament, limbaj.
Comicul de caracter configureaza
personajul in doua modalitati: prin evidentierea unei “monomanii”(demagogul, avarul, ipocritul, gelosul, servilul) sau
prin rolul de compozitie ( amorezul,cocheta, incornoratul, confidentul). Din
combinatia celor doua modalitati se nasc personaje care pot fi incadrate in doua tipologii, cu criterii diferite. Astfel,
Zoe este prin trasatura caracterologica – femeia voluntara si
prin rolul de compozitie- cocheta. Ghita Pristanda are determinarile slugarnicului, dar rolul de compozitie il evidentiaza ca
raisonneur, personaj care face
comentarii asupra evenimentelor si judeca faptele celorlalti.Comicul de moravuri ilustreaza in mod special rolul educativ, formator pe care scriitori il atribuie artei, in general, si
literaturii in particular. A satiriza viciile unei societati, a le contura in
tuşe groase, ale arata lumii intregi devine o maniera de a aborda o “boala”.Rasul pe care il provoaca spectacolul naravurilor
lumii este primul pas spre vindecare. Lista
moravurilor satirizate in “O scrisoare pierduta” este destul de lunga:
adulterul,servilismul, prostia,
incultura, infatuarea. Multe pot fi intalnite, in cumul, la unele personaje, dar principale
sunt doua vicii generalizate: demagogia si coruptia. Acestea sunt extinse la nivelul intregii societati si la nivelul
clasei politice si al marii burghezii.Discursurile celor chemati sa decida soarta tarii,
potentialii deputati Catavencu si Farfuridi
reflecta absenta oricarui principiu moral, a unei minime decente si a unei
logici elementare. Mai mult, Dandanache triumfa si este sarbatorit cu tot fastul cuvenit invingatorului. Cititorul, care
gandeste dincolo de granitele textului, stie ca Gagamita ii va reprezenta in Parlament pe locuitorii judetului de munte si ca are sansa prelungirii mandatului cu inca o legislatura, caci scrisoarea este in posesia lui
si oricand doreste “pac laRasboiul”
sa o publice. Numele publicatiilor, “Racnetul Carpatilor” si “Rasboiul”,
dincolo de ridicolul lor,atrag atentia asupra
agresivitatii presei. Nu este lipsit de interes sa mentionam ca personajele comediilor lui Caragiale, oameni obisnuiti, din
popor, citesc cu sfintenie gazeta, deci ea este formatoare de opinie. Observator lucid, scriitorul schiteaza un traseu al propagarii imoralitatii, de la clasa politica, prin presa, la omul de rand.
Singurul personaj feminin al comediei, Zoe, este paradoxal femeia-barbata,
voluntara,tenace, puternica. Distinsa doamna de
societate este stimata de toti si a stiut sa intre in gratiile fiecaruia.
Singurul ei punct vulnerabil este viata secreta, deja vechea istorie de amor cu prefectul,
care si-a ratat ascensiunea politica si a ramas in obscura capitala a judetului
de munte doar
de dragul ei. Toata lumea ajunge, mai devreme sau mai tarziu, sa raspunda solicitarilor
Zoei – onorabilul sot ii protejeaza sensibilitatea si executa fara intarziere
toate poruncile ei; Fanica este gata sa renunte la pozitia
sociala, pentru a salva reputatia amantei sale,
Ghita Pristanda
isi risca slujba si il minte pe prefect, pentru a facilita intalnirea dintreCatavencu
si coana Joitica. Pana si satajistul domn Nae ii recunoaste calitatile si are
vagi remuscari ca tocmai ea a
cazut victima santajului.Reprezentativa
pentru relatiile din cuplul de amanti este scena Vi din actul III, candZoe desfasoara tot arsenalul feminin pentru a-l
convinge pe prefect ca solutia salvatoare este sustinerea candidaturii lui Catavencu. Initial plange si umila,
recunoaste ca a comis “onerozie
fara seaman”. Trece apoi la persuasiune cu mijloacele santajului sentimental.,
insira argumente logice, intr-o tirada cu mare forta de
evocare, menita sa-I creeze lui Tipatescu
imaginea unui carnagiu “cum or sa ma sfasie”, repetat la nesfarsit.In fata acestei
apocalipse, Fanica adopta atitudinea cavalerului, care sacrifica totul pentru
aleasa inimii lui, si intr-un elan de romantism melodramatic, ii propune sa
fuga in lume
amandoi. Zoe este insa realista; pasiunea nu ii intuneca ratiunea si nu este
dispusa arenunta la tot pentru
iubire. Vazandu-se refuzata in spirijinirea candidaturii santajistului, Zoe joaca
o ultima carte: ameninta cu sinuciderea. Slabiciunea acestea nu corespunde
firii ei voluntare, asa ca amana gestul fatal. Finalul
fericit reasterne linistea peste lumea intreaga, deci si peste triunghiul
conjugal. In nauceala lui, Dandanache repeta aceeasi confuzie si nu ii poate intra
in cap adevarul: il considera pe
varstnicul Trahanache prefect, iar pe Tipatescu – sotul damei. In lumea lui Caragiale, indivizii traiesc o existenta derizorie, careia ii atribuie proportii
hiperbolizate si investesc enorm in evenimente marunte, carora le confera dimensiunile unui
destin. Golirea lor de sens existential poate atinge absurdul, ajungand la definitia esentiala :” Eu nu sunt un cine, eu sunt un
ce”. Singura abilitate pe care o au este imitatia
si mimarea unor comportamente, fie ca este vorba despre dragoste, despre
tradare,despre onoare sau despre
politica.Personajele au o adevarata “manie a
politicianismului”,
citesc gazetele
si nu inteleg nimic,
dobandesc dreptul de vot si nu au pe cine alege, pentru ca toti candidatii sunt
la fel de“canalii”.
Programele politice nu au nicio relevanta, iar legea electorala este oricand substituibila cu un
biletel de amor. In opinia lui Mihail
Ralea, lumea lui Caragiale are un aspect paradisiac, in sensul ca personajele
sunt lipsite de problematici interne si nu percep dureros esecul, nu se schimba
si nu evolueaza.Despre teatrul lui Caragiale s-a spus ca este “nonpsihologic”, pentru ca
personajele nu au adancimea sufleteasca specifica omului in general. Cititorul nu
regaseste in personaje acele miscari
sufletesti cu care l-a obisnuit teatrul traditional, de aceea se poate spune ca stilul popular si grotesc al comediei sale
este prin el insusi antipsihologic, dupa cum spune I.Constantinescu. Din
aceasta perspectiva, a receptarii contemporane, Caragiale este un scriitor foarte actual, creator al farsei moderne si
neintrecut pictor al unei lumi in deriva morala. Sintagma “Caragiale-contemporanul
nostru” reflecta actualitatea operei scriitorului care a creat cele mai multe
tipuri din literatura romana. Intr-o capodopera cum este “Oscrisoare pierduta” apare imaginea unei lumi de
carnaval, ridicola, o lume a automatismelor,a ambitiilor si a orgoliilor nejustificate. Totusi, personajele configureaza prin tehnicarealismului , un univers care da iluzia vietii, de
aceea rasul caragialesc este unul tragi-comic,intr-o sinteza specific romaneasca, de natura sa defineasca o atitudine
paradozala:”rasu- plansu”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu