Vasile ALECSANDRI - poza (imagine) portret Vasile ALECSANDRI

SFARSIT DE TOAMNA - Pastel - Structura, semnificatii, mijloace artistice de Vasile ALECSANDRI

Vasile ALECSANDRI SFARSIT DE TOAMNA

Vasile Alecsandri (1818 - 1890), reprezentant de seama al W generatiei de scriitori pasoptisti, a creat si a dus la desavarsire o specie 1 noua a genului liric, pastelul. in aceste poezii, Vasile Alecsandri ilustreaza corespondenta dintre sentiment si tabloul din natura, ; contempla peisajul din unghiul miscator al marilor cicluri naturale, al , i anotimpurilor, realizand un adevarat calendar in versuri.
Poezia "Sfarsit de toamna" a aparut in "Convorbiri literare" in anul 1868.

Titlul poeziei sugereaza infatisarile specifice si transformarile pe care le sufera natura in anotimpul toamna. Enumerarea elementelor care caracterizeaza acest anotimp es,te insotita de tristetea cu care poetul priveste cum cocostarcii si randunele,,isi "pajasesc in graba cuiburile, fug de "zile rele", iar cardurile de socorjj Sunt urmarite "de al nostru jalnic dor"; "vesela verde campie" este acum "trista, vestezita", "lunca batuta de bruma acum pare ruginita", "nouri negri plini de geruri" se ridica inspre cer "din tuspatru parti a lumei", "soarele iubit s-ascunde", iar cardul "de corbi iernatici", "croncanitori", va trece prin vazduhul rece.Structura, semnificatii, mijloace artisticePoezia "Sfarsit de toamna" de Vasile Alecsandri este alcatuita din patru catrene si imbina descrierea naturii cu trairile interioare ale eului liric. Elementele din natura care contureaza anotimpul toamna si asupra carora se opreste poetul apartin atat spatiului terestru -pasarile, campia, lunca - cat si celui cosmic - cerul, norii, soarele.

Descrierea naturii si exprimarea sentimentelor sunt construite in mod gradat, de la contemplatie la simtire profunda.in prima strofa sunt surprinse elemente ce fixeaza timpul -sfarsitul toamnei: "Oaspetii caselor noastre" - pasarile calatoare - au plecat deja, fapt sugerat de verbele la timpul perfect compus - "parasit-au", "au fugit", "pribegit-au" - si prin epitetul personificator "zile rele". Ultimul vers al acestei strofe subliniaza in mod direct sentimentul de tristete de care este cuprins sufletul poetului si pe care acesta il exprima printr-un epitet, in inversiunea "jalnic dor".

In strofa a doua, poetul se opreste asupra aspectelor din natura ce sugereaza degradarea ei in acest moment al anotimpului toamna. Pentru a fi mai sugestiv, Alecsandri foloseste antiteza dintre aspectul naturii in timpul verii si cel de acum, natura fiind umanizata prin starile aflate si ele in antiteza, idee ilustrata prin epitete personificatoare, "vesela"-"trista" sau prin epitete ce compun imaginea vizuala, "verde"-"vestezita". insusirile omenesti atribuite naturii sunt redate si prin personificarile: "se ridica () nouri negri"; "soarele () s-ascunde". Atmosfera apasatoare de toamna are o puternica rezonanta in sufletul poetului, provocandu-i un sentimente de profunda tristete, de deprimare, pe care le comunica in mod direct prin intermediul eului liric. Caderea frunzelor il indeamna la meditatie si, printr-o comparatie intre viata omului si ciclul naturii, el aseamana desfrunzirea crengilor cu pierderea iluziilor omenesti, sugerand astfel o stare psihica sfasietoare : "Frunzele-i cad, zbor in aer si de crengi se dezlipesc / Ca frumoasele iluzii dintr-un suflet omenesc".

In strofa a treia, tristetea poetului se transforma in teama, deoarece acum cerul este coplesit de prezenta amenintatoare a norilor "plini de geruri", iar comparatia "ca balauri din poveste" accentueaza atmosfera infricosatoare cauzata de apropierea iernii. Regretul dupa zilele insorite este redat prin epitetul "soarele iubit". Spatiul cosmic este dominat de culoarea neagra, epitetul cromatic "nouri negri" si prezenta cardului de corbi sugerand moartea naturii.Apropiata sosire a iernii, ilustrata in ultima strofa printr-o personificare dublata de o repetitie - "iarna vine, vine pe crivat calare" - este anuntata de vantul care "suiera prin hornuri raspandind infiorare". Toate fapturile sunt speriate: "Boii rag, caii rancheaza, cainii latra la un loc". Spaima din natura cuprinde si sufletul omului, care "trist, cade pe ganduri si s-apropie de foc".Imaginea toamnei este conturata atat prin imagini vizuale, cat si prin imagini auditive. Versurile lui Alecsandri vizualizeaza pentru cititori, prin epitete cromatice si in mod gradual, culorile specifice acestui anotimp: de la verde-galbui - "Vesela verde campie acu-i trista, vestezita", la ruginiu - "Lunca () pare ruginita" si gri-negru - "nouri negri", creand imagini vizuale.Cardul de corbi "croncanitori", vantul "suiera prin hornuri", boii "rag* , caii "rancheaza" si cainii "latra", sunt imagini auditive alcatuite din manifestari specifice naturii si fiecarei vietuitoare, pentru a ilustra spaima cauzata de apropiata iarna.Tabloul nu este lipsit de vivacitate. Imagini motorii se intalnesc in toate strofele si sunt conturate prin verbe de miscare sugestive: "cardurile de cocoare insirandu-se-n lung zbor", "Frunzele-i cad, zbor in aer", "se ridica-nalt pe ceruri () nouri negri", "Soarele iubit s-ascunde", "Trece-un card", "Omul () s-apropie de foc" si sunt realizate stilistic si prin personificari.Descrierea tabloului natural este concreta, obiectiva, constatativa, in cadrul careia se manifesta pregnant elementele abstracte ale meditatiei si gandirii, procedeu cu totul nou in realizarea pastelurilor. Astfel, comparatiile "Ca frumoasele iluzii dintr-un suflet omenesc" si "Ca balauri din poveste, nouri negri, plini de geruri" ilustreaza o reflectare asupra conditiei umane si o referire la mitologia populara, exprimand ideea armoniei dintre om si natura.

Prozodia. Poezia are ritm trohaic, rima este imperecheata, iar versurile lungi, specifice pastelurilor lui Alecsandri, au masura de 15-16 silabe.

Vasile Alecsandri se situeaza in fruntea poetilor pasoptisti, pastelurile sale constituind primul moment de stralucire a poeziei romane inainte de Eminescu. Titu Maiorescu a considerat ca aceste creatii lirice sunt "insufletite de o simtire asa de curata si de puternica a naturei" si sunt scrise "intr-o limba asa de frumoasa", incat il determina pe marele critic sa-1 declare pe Vasile Alecsandri drept "Cap al poeziei noastre literare in generatia trecuta".