marți, 1 iulie 2014

Prof. Mirela Broasca: Substantivul -fisa explicativa



SUBSTANTIVUL


Def: Substantivul este partea de vorbire care denumeşte obiecte în sens larg: fiinţe, lucruri, fenomene ale naturii, însuşiri, acţiuni, stări sufleteşti.

Tipuri / Feluri:
     A) a) proprii → denumesc obiecte unice
            b) comune → denumesc obiecte de acelaşi fel
                        a) - nume de persoane, fiinţe (ex: Ion, Georgescu, Grivei)
                            - denumiri geografice (ex: Carpaţi, Sibiu, Marea Neagră)
                            - denumirile instituţiilor/organizaţiilor (ex: Universitatea „Lucian
       Blaga”, Ministerul Apărării Naţionale)
                            - denumirile operelor literare (ex: „Amintiri din copilărie”)
     B) a) simple
            b) compuse
                        a) ex: inel, casă, radio, floare etc.
                        b) ex: floarea-soarelui, bloc-turn, zgârie-nori, viţă-de-vie, câine-lup,
                                  Cluj-Napoca, radiocasetofon, hidrocentrală, aerotermă etc.

            Obs. : Există substantive comune care au devenit proprii şi invers:
a)      Substantive comune care au devenit proprii: Creangă, Moraru, Olar, str. Pânzarilor, Vârful Omu etc.
b)      Substantive proprii care au devenit comune: watt, amper, celsius, farenheit, xerox, sandwich etc.

            Obs. : Exista prepoziţii specializate pentru anumite cazuri (prepoziţii care cer anumite cazuri):
Ø                  pentru GENITIV: asupra, împotriva, deasupra, dedesuptul, în jurul, de-a lungul, de-a latul, de-a curmezişul, în faţa, în spatele etc.
Ø                  pentru DATIV: mulţumită, datorită, graţie, conform, contrar, potrivit, asemenea / aidoma etc.
Ø                  pentru ACUZATIV: la, de, de la, pentru, ca, în, după, sub, pe, cu, din, de pe la, prin, lângă, fără, după, peste, între etc.


Articolul

            Def: Articolul însoţeşte un substantiv arătând în ce măsură obiectul denumit este cunoscut vorbitorului.

            Obs. : Când nu se oferă nici o informaţie cu privire la gradul de cunoaş-
tere a obiectului, substantivul nu primeşte articol.
            Articolul hotărât arată că obiectul denumit de substantiv este bine cunoscut, atât de emiţător, cât şi de receptor.
Articolul hotărât se adaugă direct la sfârşitul substantivului formând cu acesta o singură unitate sonoră şi grafică.
Articolul hotărât la masculin, numărul singular, se leagă de substantiv prin sunetul de legătură “u”.

Articolul nehotărât arată că obiectul denumit de substantiv este mai puţin cunoscut emiţătorului şi receptorului.
Articolul hotărât se aşează înaintea substantivului, fiind un cuvânt scris separat, despărţit de substantiv.


Singular
Plural
gen
art. hotărât
art. nehotărât
art. hotărât
art. nehotărât
masc.
-l, -le, -a, -lui
un, unui
-i, -lor
nişte, unor
fem.
-i, -a
o, unei
-le, -lor
nişte, unor
neutru
-l, -lui
un, unui
-le, -lor
nişte, unor



Substantive colective

 - Denumesc o mulţime de mai multe obiecte considerată ca un întreg
 - se formează cu ajutorul sufixelor :
·       : pietriş, stufiş, păpuriş etc.
·       et : brădet, tineret, bănet, puiet etc.
·       ime : ţânţărime, turcime, ţărănime, mulţime etc.
·       ărie : apărie, rufărie, frunzărie etc.


        Substantive defective

              1) Substantive defective de PLURAL :
·       nume de materie: miere, aur, argint, sânge, rouă, lapte etc.
·       substantive abstracte: (denumesc calităţi sufleteşti) lene, curaj, isteţime, bunătate altruism, egoism, înţelepciune etc.
·       nume de sporturi : fotbal, basket, tenis, handbal, atletism, înot, snooker, polo, atletism, biliard, patinaj, golf etc.

  2) Substantive defective de SINGULAR :
·       nume de materie: zori, icre, tăiţei, şale, câlţi etc.
·       denumiri geografice: Carpaţi, Bucegi, Alpi etc.
·       obiecte alcătuite din două părţi identice: pantaloni, ochelari etc.


    Substantive epicene

            Sunt substntivele cu nume de animale, păsări sau insecte care au o singură formă atât pentru masculin, cât şi pentru feminin.
                         ex: elefant, fluture, girafă, rechin, libelulă etc.


Locuţiunea substanivală

            Este grupul unitar de cuvinte care este sinonim cu un substantiv şi se comportă gramatical ca substanitivul putând fi determinată de atribute.
                        ex: părere de rău= regret
                             ţinere de minte= memorie
                             aducere aminte= amintire
                             punct de vedere= opinie
                             băgare de seamă= observaţie etc.


Funcţiile sintactice ale substantivului

  N :   subiect:   Cartea este interesantă.
            nume predicativ:   Volumul acestea este un roman.
            atr. subst. apoziţional:   Prietenul meu, Dan, îl citeşte.
  Ac:  compl. direct:   Autorul a creat un personaj uimitor.
            compl. indirect:   Mă gândesc la nuvela citită.
            atr. subst. prepoziţional:   Îmi plac operele de ficţiune.
            nume predicativ:   Supracoperta este de plastic.
            compl. circ. loc:   Mâine, merg la bibliotecă.
            compl. circ. timp:   În două zile am citit întregul roman.
            compl. circ. mod:   El citeşte cu plăcere.
            compl. de agent:   Cartea a fost citită de băiat.
  D:    compl. indirect:   I-am dăruit prietenului meu o carte.
            nume predicativ:   Sfârşitul romanului a fost conform aşteptărilor.
  D:   atr. subst. prepoziţional:   Naraţiunile asemenea realităţii au multă acţiune.
compl. circ. mod:   Se poartă asemenea eroilor îndrăgiţi.
  G:   atr. subst. genitival:   Începutul nuvelei este palpitant.
            atr. subst. prepoziţional:   Rafturile dinăuntrul dulapului sunt pline.
            nume predicativ:   Acţiunile eroului sunt contra personajelor necinstite.
            compl. circ. loc:   Am pus cartea deasupra servietei.
            compl. circ. timp:   Am sosit la bibliotecă înaintea colegilor mei.
  V:    nu are funcţie sintactică:   Dane, citeşte tot ce trebuie!
           

Funcţii sintactice

  1) Subiect:  cine? ce?
  2) Predicat:  ce face? cum este?
  3) Complementul:
            a) direct:  pe cine? ce?
            b) indirect:  cui? la cine? la ce? pentru cine? pentru ce? de la cine ? de la
ce? pe la cine? pe la ce?
            c) ccm:  cum? în ce fel?
            d) cct:  când? de când? până când? cât timp? pe la cât? pentru cât? la
  cât? până la cât?
            e) ccl:  unde? de unde? până unde? încotro?
  3) Atributul: care? ce fel de? a, al, ai, ale cui?




Ortografia substantivelor

Desinenţe

1. Substantivele masculine cu rădăcina terminată în -i au la plural nearticulat -ii (i din rădăcină + i desinenţa de plural) şi la plural articulat -iii: copil – copii – copiii.

2. Substantivele neutre terminate în -iu şi cele feminine terminate în -ie (după consoană) se scriu la plural nearticulat cu doi -i: studiu – studii, excursie – excursii.

3. Forma de plural a substantivelor masculine terminate în -x se scrie cu -cş: sfinx – sfincşi, linx – lincşi, fenix – fenicşi.

Alternanţa sunetelor

1. Alternanţa z/j, care se întâlneşte la cuvintele vechi (mânz – mânji, obraz – obraji), nu este admisă de cuvintele noi: chinez – chinezi, englez – englezi, sturz – sturzi.

2. Alternanţa a/ă nu se mai realizează într-o serie de cuvinte mai noi: cataramă – catarame (nu *cătărămi), fabrică – fabrici (nu *făbrici), staţie – staţii (nu *stăţii), balama – balamale (nu *bălămăli).

3. Alternanţa d/z nu se produce în cazul unor substantive neologice de tipul monedă – monede (nu *monezi).

Cazul genitiv-dativ singular articulat al substantivelor feminine

Substantivele feminine formează cazul genitiv-dativ singular articulat de la forma corespunzătoare nearticulată, la care se adaugă articolul -i:

N.A. plural nearticulat
G.D. singular nearticulat
G.D. singular articulat hotărât
(nişte) case         
(nişte) mări
(nişte) femei
(nişte) stele
(unei) case             
(unei) mări
(unei) femei
(unei) stele
case+i
mări+i
femei+i
stele+i

Drept mijloc de control pentru stabilirea formei de genitiv-dativ singular a substantivelor feminine ne poate servi forma de plural a acestora:

o ţară → două ţări → unei ţări → ţării.

Notă. Fac excepţie de la această regulă:

a) substantivele feminine terminate în -ie (după consoană): vie, familie, victorie. Ele formează genitiv-dativul singular articulat de la nominativul singular nearticulat: o bătălie → bătăliei (dar: unei bătălii).

b) câteva substantive feminine care au la plural desinenţa -uri: blană → blănuri, marfă → mărfuri, ceartă → certuri. Acestea au la genitiv-dativ singular articulat o desinenţă diferită de cea de nominativ singular: o marfă (unei) mărfi → mărfi+i, o ceartă → (unei) certe → certe+i.

Unele dintre aceste substantive pot avea forme paralele de plural: mărfuri / mărfi, treburi / trebi, vremuri / vremi. În cazul lor, desinenţa de genitiv-dativ singular coincide cu una dintre desinenţele de plural: o blană → (unei) blăni → blăni+i.

c) unele substantive feminine defective de plural, terminate în -e: acurateţe, justeţe, nobleţe, tandreţe, foame, sete etc. Au la genitiv-dativ singular aceeaşi desinenţă ca şi la nominativ singular nearticulat: o foame → (unei) foame → foame+i.

d) substantivele feminine invariabile după număr. Ele păstrează la genitiv-dativ singular desinenţa de nominativ singular: o luntre → (unei) luntre → luntre+i.




SUBSTANTIVELE AU:

- GEN
- NUMĂR
- ARTICOL
- PREPOZIŢIE
- CAZ
- FUNCŢIE SINTACTICĂ

CAZUL este forma luată de substantiv pentru a exprima o funcţie sintactică într-un enunţ.

Cazurile substantivului sunt:
- NOMINATIV
- GENITIV
- DATIV
- ACUZATIV
- VOCATIV

ARTICOLUL şi PREPOZIŢIA sunt părţi de vorbire cu rol de instrumente gramaticale pentru exprimarea cazurilor.

MODIFICAREA FORMEI UNUI SUBSTANTIV PENTRU A ÎNDEPLINI O FUNCŢIE SINTACTICĂ SE NUMEŞTE DECLINARE.
Oamenii comunică unii cu alţii prin cuvinte.Între cuvinte se dezoltă relaţii sintactice.
Funcţiile sintactice sunt rezultatul acestor relaţii.
Relaţia de inerenţă se dezvoltă între subiect şi predicat,in interiorul unei propoziţii.

1.CAZUL NOMINATIV
a)Funcţia sintactică :Subiect
Întrebare:Cine?,Ce? Exemplu: Fetiţa citeşte. Ion doarme. Pisica toarce.

b)Funcţia sintactică :Nume Predicativ
Exemplu: Fata este eleva. Ion este fratele meu. Alina este vecina mea.

c)Funcţia sintactică :Atribut Substantival
Întrebare:Care?  Exemplu: Maria,eleva,scrie.

2.CAZUL ACUZATIV
a)Funcţia sintactică : Atribut substantival
Întrebare:Ce fel de?vExemplu: Una dintre fete scrie.
b)Funcţia sintactică : Nume predicativ
Exemplu:  Husa este din plastic.
c)Funcţia sintactică :Complement direct.
Întrebare:(pe) Cine? , Ce? Exemplu: Maria citeste o carte.
d)Funcţia sintactică :Complement indirect.
Întrebare:(la,cu,de la, pentru, despre ) Cine?,Ce?
Exemplu: Ea vorbeşte despre o carte.
e)Funcţia sintactică :Comlement circumstantial de loc.
Întrebare:Unde?  Exemplu: Fata este in casa.
f)Funcţia sintactică :Complement circumstantial de mod
Întrebare:Cum?  Exemplu: Fata scrie ca tata.
g)Funcţia sintactică :Complement circumstantial de timp
Întrebare:Cand? Exemplu: Maria se apuca de invatat peste o ora.

3.CAZUL GENITIV
a)Funcţia sintactică : Atribut substantival  genitival
Întrebare:(al,a,ai,ale)cui? Exemplu:Colega fetei scrie.
b)Funcţia sintactică : Nume predicativ
Exemplu:El este împotriva mamei.
c)Funcţia sintactică :Atribut substantival prepoziţional
Întrebare:Care? , Cui?Exemplu:Lupta contra gripei ma epuizeaza.

4.CAZUL DATIV
a)Funcţia sintactică :Atribut substantival prepoziţional
Întrebare:Cui?Exemplu:Colegă asemenea fetei nu-i.
b)Funcţia sintactică :Nume predicativ
Exemplu:Fata este asemenea mamei.
c)Funcţia sintactică :Complement indirect.
Întrebare:Cui?     Exemplu:Lupt contra gripei.

5.CAZUL VOCATIV
Substantivul în cazul vocativ arată o chemare / o atenţionare.
Substantivul în cazul vocativ nu are funcţie sintactică.
Substantivul în cazul vocativ poate sta :-la începutul propoziţiei: “Carte frumoasă, cinste cui te-a scris...”
-în interiorul propoziţiei:“Dar bine, ghiavole, aici ţi-i scăldatul?...”
-la sfârşitul propoziţiei:“Apoi dar, mai rămâi sănătoasă, mătuşă Mărioară !...”
Substantivul în cazul vocativ se recunoaşte după: - intonaţie: ”-Ionel! strigă madam Popescu...” ;
- punctuaţie ( virgulă sau semnul exclamării).
Substantivul în cazul vocativ poate fi: -singur : “ Ionel !”
- însoţit de un determinant: “Carte frumoasă,....”



Trimiteți un comentariu