Prof.Mirela Broasca:Text argumentativ despre iubire,pornind de la afirmatia:“Să-ţi spun ce este dragostea adevărată. E credinţă oarbă, umilinţă fără preget, supunere desăvarşită, incredere şi dăruire impotriva ta insuţi, impotriva lumii intregi. Dragostea inseamnă să iţi dai inima şi sufletul intreg celui care ţi le va zdrobi.” (Charles Dickens)

“Să-ţi spun ce este dragostea adevărată. E credinţă oarbă, umilinţă fără preget, supunere desăvarşită, incredere şi dăruire impotriva ta insuţi, impotriva lumii intregi. Dragostea inseamnă să iţi dai inima şi sufletul intreg celui care ţi le va zdrobi.” (Charles Dickens)
     Ne-am intrebat vreodata,noi, cei care iubim sau  noi,cei care-am iubit (in caz ca acest sentiment este supus perisabilitatii!) daca persoana aleasa de noi este si cea potrivita,cea care ne merita cu adevarat magnificul sentiment,numit dragoste?
     Printre sustinatorii acestei reale afirmatii,ma numar si eu,considerand ca a iubi nu este o corvoada,nu este o obligatie,nu este asemenea unei sarcini trasate de cineva superior noua....ci este un act benevol,incontrololabil,care vine,fara sa-ti propui,atunci cand se produce acea chimie,existenta intre persoanele compatibile.Dragostea adevarata,asa cum sustine celebrul autor al afirmatiei,inseamna credinta oarba,supunere desavarsita ,incredere investita in persoana de care te-ai indragostit.E mai mult decat adevarat ca nu intotdeauna,ne alegem cele mai potrivite persoane,ci de cele mai multe ori,''gresim'', confundand sentimentul compasiunii cu dragostea,crezand ca ne-a sosit ,cu adevarat, ''sufletul pereche'',daruindu-ne inima si sufletul  intreg unei persoane care,de cele mai multe ori,nu va face altceva decat sa profite cu mare indrazneala de sensibilitatea noastra,de atasamentul,pe care-l oferim neconditionat.
    In primul rand,pentru ca noi,oamenii,avem nevoie de iubire,avem nevoie de acea persoana, careia sa-i putem oferi toata fiinta noastra,nefacand rabat de la nimic,ajungand pana si la a ne  umili,ajungand sa facem  compromisuri ,pe care,in mod firesc,poate ca nu le-am fi facut niciodata  in viata noastra,daca n-am fi fost  indragostiti,ca sa putem descoperi ,intr-un final , nu numai ca am fost pacaliti,trisati,dar ca persoana pe care noi ne-am considerat-o 'sufletul nostru',inima noastra',persoana pentru care ne-am fi impotrivit lumii intregi,persoana pentru care am acceptat atatea reprosuri, de la persoanele care incercau ''sa ne deschida'' ochii, care incercau sa ne ajute sa-i vedem adevarata fata celui drag noua,nicidecum ceea ce vedeam noi,prin ochii nostri indragostiti,subiectivi,se dovedeste a fi  calaul propriei noastre fericiri,persoana care ne darama increderea in semenii nostri, increderea in triumful unei iubiri adevarate,care poate invinge totul,inclusiv spatiul si timpul...
    In al doilea rand,sunt de parere ca,intr-adevar, iubirea adevarata necesita sacrificii,ca presupune,pe langa multe bucurii,destule nelinisti,destule temeri,destule suferinte si ca, de cele mai multe ori,indragostitul concepe si scenarii,care genereaza doar conflicte,vazand lucruri care nu exista,tocmai din pricina geloziei,a posesivitatii.Aceste sentimente deloc benefice duc la pierderea intensitatii sentimentului de iubire,sporind neincrederea,deci ajung sa ne determine sa fim chiar noi ucigasii propriilor noastre sentimente....si daca noi insine ne facem rau prin actiuni neinspirate,care conduc la deteriorarea unei relatii,putem avea pretentia de la celalalt partener sa  ramana cu sentimentele intacte?!Si-apoi,umilinta indelungata,supunerea desavarsita,daruirea ,in mod neconditionat a tuturor sentimentelor noastre,oare nu-l fac pe celalalt sa simta ca el este cel care detine controlul situatiei,asemenea unui D-zeu,care poate face orice,oricand, oricum,fiind mereu iertat si motivat,exploatand permanent faptul ca este iubit?!
   In concluzie, ne daruim toate sentimentele,ne asezam sufletul pe tava,ne daruim inima cu placere celui ales de noi,suferim,cand ne simtim zdrobiti,tocmai de ''greseala'' ca am dat totul,fara sa pretindem nimic,ne simtim tradati ,folositi,uitati si persiflati,insa eu,in ciuda tuturor suferintelor, raman la convingerea mea ca nimic nu-i mai frumos pe lume decat IUBIREA!


...............................................................................................................................................................................

Eu as mai completa si cu niste citate remarcabile,cum ar fi: 

“Fericirea! Nu stii ce este exact pana in ziua cand o pierzi. La fel ca si cu dragostea. Si nu este tot asa si cu tineretea? Cata vreme o ai, nu-i dai nici o importanta. Ba chiar ai vrea ca timpul sa zboare. Abia astepti sa cresti, sa faci experiente. Dar intr-o zi te uiti in urma si-ti dai seama ca nu mai e, si atunci plangi dupa ea! Ciudata soarta mai au si oamenii. Inteleg importanta unui lucru abia cand l-au pierdut.” (Renzo Ricchi)

 

“Dragostea face miracole in fiecare zi: il slabeste pe cel puternic si ii da forta celui slab, il determina pe intelept sa faca lucruri necugetate si il face pe nebun intelept; da cale libera pasiunii, distruge ratiunea, intr-un cuvant, intoarce totul pe dos.” (Marguerite De Valois)

 

''Uneori exista un pic de adevar in spatele unui "GLUMEAM", un presentiment in spatele unui "NU STIU", o emotie in spatele unui " NU-MI PASA" si intotdeauna o durere in spatele unui TOTUL ESTE OK!"'

 

“Amaraciunea incatuseaza viata, iubirea o elibereaza. Amaraciunea paralizeaza, iubirea iti da putere. Amaraciunea te acreste de viata, iubirea o indulceste. Amaraciunea te imbolnaveste, iubirea te vindeca. Amaraciunea te orbeste, iubirea iti deschide ochii.” (Harry Emerson Fosdick)
(Bitterness imprisons life; love releases it. Bitterness paralyzes life; love empowers it. Bitterness sours life; love sweetens it. Bitterness sickens life; love heals it. Bitterness blinds life; love anoints its eyes.)

   

NIMENI NU ITI POATE DA CEEA CE-TI REFUZI SINGUR....SI NIMENI NU-TI POATE LUA CE PASTREZI IN SUFLET!