Redacteaza o compunere de 15-25 de randuri, in care sa-ti exprimi opinia fata de semnificatia titlului poeziei ''Melancolie'',de Traian Demetrescu,prin raportare la continutul poeziei.
'' Cind, primavara, vine-n cirduri
Poporul blind de rindunele,
Eu parca-astept sa se rentoarca
Si visurile mele.
Cand viata pare mai frumoasa
Si mai lipsita de suspine,
Eu tot astept sa se re-ntoarca
Si visele-mi senine...
Se duce vara... si se duce
Poporul blind de randunele,
Iar eu ma simt tot mai departe
De visurile mele...''
(Traian Demetrescu,Melancolie)
MODEL DE REZOLVARE:
In opinia mea, in aceasta creatie literara, Melancolie, scrisa de Traian Demetrescu, autorul isi exprima sentimentele de regret, generate de trecerea ireversibila a timpului, precum si sentimentele de tristete, cauzate de neimplinirea tuturor visurilor sale.
In primul rand, titlul poeziei se alcatuieste dintr-un substantiv comun simplu, nearticulat, care sugereaza sentimentele incercate de poet. Cuvantul ''melancolie'' este un neologism, care se distinge prin muzicalitatea sa, anticipand starea de tristete ce ne va fi transmisa in mod direct, prin intermediul confesiunii lirice.
Aparitia primaverii produce in sufletul eului liric sentimente de tristete, intrucat visurile neimplinite reinvie odata cu ''intoarcerea poporului bland de randunele''. Marturisirea directa aduce in atentia cititorului starea de nostalgie, deoarece scurgerea nemiloasa a timpului nu numai ca nu aduce cu ea realizarea idealurilor sale, ci chiar il indeparteaza de implinirile visate, fapt ce sugereaza starea de melancolie.
Printr-o sugestiva repetitie a substantivului ''visuri'', care incheie fiecare strofa, lirismul caracterizat prin subiectivism este accentuat de prezenta persoanei I, prin formele pronominale, adjectivale sau verbale: 'ma, mi, mele , astept, (ma) simt'', care centreaza mesajul pe starile eului liric: ''Iar eu ma simt tot mai departe /De visurile mele...'', vers ce sugereaza sentimentul de nostalgie fata de trecerea implacabila a timpului, ce-i spulbera visurile, idee marcata si prin rotirea ciclica a anotimpurilor.
In al doilea rand, punctele de suspensie utilizate ca semne de punctuatie in fiecare strofa marcheaza intreruperea discursului liric, insa la nivel stilistic, acestea releva starile de regret, de tristete covarsitoare, de vesnica asteptare ale eului liric, generate de pierderea visurilor, odata cu trecerea ireversibila a timpului.
In concluzie, sunt de parere ca titlul poeziei ''Melancolie'' de Traian Demetrescu este deosebit de expresiv, constituind o sinteza a continutului de idei si sentimente, care vor imbia cititorul la reflectie.
116 comentarii:
nostalgie sau melaconie?
Nu inteleg la ce anume face referire intrebarea dvs...Deci,ce anume vreti sa ma intrebati concret?
imi puteti spune va rog care este forma corecta de plural al substantivului 'vis'?(visuri sau vise)
Potrivit DOOM 2din 2005,ambele forme sunt considerate corecte,deci si visuri(forma recomandata!),si vise.Uite extrasul din DEX:
VIS visuri n. 1) Succesiune de fenomene psihice (imagini, reprezentări, idei) care se manifestă involuntar în timpul somnului (păstrându-se uneori și după trezire). Vis frumos. Vis rău. ◊ Visuri plăcute formulă de urare care se spune seara, înainte de culcare. De vis a) care atinge culmea perfecțiunii; sublim; b) ceea ce nu poate fi real; ireal. Ca prin (sau ca în) vis lipsit de claritate; puțin determinat; vag; confuz. 2) Stare a celui cuprins de gânduri și de amintiri plăcute; visare. 3) fig. Idee fantastică, irealizabilă. 4) fig. Dorință puternică; aspirație; năzuință. ◊ A-și vedea visul cu ochii a-și vedea dorința împlinită. [Pl. și vise] /<lat. visum
Sursa: NODEX (2002)
sunteti superbaaaaaaaaaaaaaaaaaa
Multumesc frumos.
Imi puteti spune va rog si mie doua enunturi prin care sa evidentiati sensurile celor doua forme de plural al substantivul Melandolie de Traian Dementrescu
Din ceea ce inteleg eu ca ai vrut tu sa spui,nu-i nicidecum vorba despre ''sensurile celor doua forme de plural al(e) substivului ''melancolie'', ci probabil ca ti s-a cerut sa identifici un substantiv ( chiar din campul semantic al substantivului ''melancolie'') care are forme de plural diferite si sa alcatuieste enunturi cu acesta...Asta este parerea mea,pentru ca in text,substantivul melancolie nu are absolut niciun alt sens....Asadar,substantivul cerut este :''vise/visuri'',pentru ca el apare in poezie cu forme diferite...(vezi versurile!)...Acum,dupa ce l-ai identificat,e foarte simplu sa construiesti doua enunturi cu fiecare dintre formele respective...,tinand cont de faptul ca ''vise=imagini din timpul somnului'' , iar ''visuri=aspiratii''...Deci,ai toate indiciile,construieste-ti singur(a) enunturile,fiindca nu este deloc greu...Ok? Succes!
Buna!!In primul rand,doresc sa va spun ca sunteti superba.Imi puteti spune si mie care sunt starile sufletesti pe care le exprima aceasta poezie?? Va Multumesc.
Multumesc pentru apreciere... Starile sufletesti nu inseamna altceva decat sentimentele eului liric. Deci, in poezia aceasta, autorul isi exprima sentimentele de regret ,generate de trecerea ireversibila a timpului,precum si sentimentele de tristete, cauzate de neimplinirea tuturor visurilor sale.Asadar, starile sufletesti ale eului liric penduleaza intre regret si tristete, fapt sugerat si de titlul poeziei, ce reflecta o stare de melancolie.
Puneti va rog si semnificatia titlului din primăvara de Șt. O. Iosif ? Va rog din suflet
Doamna profesoara,
Doriti sa imi spuneti si mie semnificatia titlului poeziei Melancolie de Traian Demetrescu??
Multumesc!
Semnificatia titlului poeziei este afisata mai sus... Ai de explicat semnificatia titlului, pentru ca eu nu inteleg ce vrei sa ma intrebi... Oricum,in cateva randuri, poti explica titlul cam asa: Titlul poeziei se alcatuieste dintr-o constuctie nominala, fiind un substantiv comun simplu, ce releva sentimentele de nostalgie,de melancolie ale eului liric, intrucat fiind un element paratextual,el constituie o sinteza a continutului de idei si sentimente ale poeziei.
Multumesc. Voiam sa scriu ceva mai simplu decat ceea ce ati explicat mai sus. Dar oricum este buna si explicatia aceasta.
Nu e obligatoriu sa scrii totul ca mai sus... poti avea propriile opinii, deci , mai sus, este doar un model, pe care il poti ajusta conform dorintelor tale.
Imi puteti spune si mie cum sa explic semnificatia titlului poeziei Acuma catecul s.a sfarsit de Magda Isanos.
Multumesc!
Imi puteti spune si mie semnificatia titlului poeziei Acuma catecul s-a sfarsit de Magda Isanos?
De obicei, aici, pe blog, nu facem teme online, fiindca nu aceasta este tematica lui... .Voi incerca (doar de data asta! ) sa te ajut, deci: Titlul poeziei ''Acuma cantecul s-a sfarsit'' se alcatuieste dintr-o propozitie dezvoltata si constituie o sinteza a intregului continut referitor la ideile si sentimentele exprimate in poezie. Ca element paratextual, titlul sugereaza tema morţii, care, la Magda Isanos e diferită de cea a tradiţionaliştilor şi ortodoxiştilor, căci ea rămâne poeta perenităţii vieţii şi a naturii, iar moartea e un semn al înnoirii materiei. Titlul sugereaza faptul ca natura e reprezinta adăpost şi odihnă veşnică,relevand repausul universal, iar Dumnezeu exista,deci e prezent în orice componentă a naturii.Sfarsitul ''cantecului'' sugereaza continuarea existentei intr-un alt univers, intrucat chiar sfarsitul reprezinta,de fapt, un nou inceput,unde nimicnicia trupului nu are relevanta, ci doar vesnicia sufletului este tot ceea ce conteaza,viata devenind ,prin intermediul unei metafore deosebit de sugestive,doar un ''cantec'',ce releva sublimul ei,insa ,ca orice cantec, are si-un final.
Multumesc!♡
Semnificatia titlului poeziei "'Acuma cantecul s-a sfarsit'', de Magda Isanos este prezentata mai jos.
Cu placere...
puteti sa postati si semnificatia titlului vis alb va rog.............. sunteti o scumpa
puteti sa postati va rog si semnificatia titlului vis alb sunteti o scumpa
puteti va rog sa postati si semnificatia titlui vis alb sunteti o scumpa
Aici,pe acest blog, NU se rezolva teme, si sunt sugerate modele care faciliteaza realizarea acestora.
Scumpla, nescumpa....un elev trebuie sa invete sa-si rezolve singur temele, pentru ca si in viata, problemele ce apar nu pot fi rezolvate DECAT de catre subiect, deci de nimeni altcineva....Sorry...
Semnificatia titlului poeziei ''Vis alb'', de Otilia Cazimir:
Titlul poeziei se alcatuieste dintr-un substantiv comun simplu,vis,precum si un adjectiv cu valoare de epitet cromatic- alb- ,ce impreuna formeaza o constructie nominala, prin intermediul careia se sugereaza frumusetea majestuoasa a unui peisaj de iarna. Acesta surprinde prin stralucirea imaculata a elementelor ce destainuie doua lumi,terestra si cosmica,ce par a se interfera,asemenea unui vis care se situeaza la granita dintre real si imaginar.Eul liric,in ipostaza de observator, contempla intinderea acoperita de coloane de zapada,ce stralucesc in dantela aurorii boreale,indemnandu-te la reverie,intrucat tot peisajul descris capata frumusetea si mirajul unui vis.
Buna seara!
Am o nelamurire. In cuvantul ei - pron. personal , pers III, plural exista diftong sau triftong?
In cuvantul ''ei'',pronume personal (desi nu intereseaza valoarea morfologica! ),exista un TRIFTONG,intrucat pronuntia este :''iei'',unde se afla doua semivocale,respectiv cele doua sunete de ''i'' si o vocala,''e''.
Cuvantul de baza de la care s-a format cuvantul "monstruos" este "monstru"?
Da, cuvantul ''monstruos'' s-a format prin derivare cu sufixul adjectival ''-os'', de la substantivul ''monstru''.
Multumesc!
Cu placere...
postati va rog semnificatia mesajului din textul Ierni jilave de Gib Mihaescu, e vorba de fragmentul care a aparut in modelul de evaluare.As dori o sugestie. La fel si semnificatia secventei de la ex. 5 " Mai ales in miazanoapte...
Exista antonim pt. substantivul "padure"?
Multumesc!
Trebuie sa repet ca AICI NU SE REZOLVA TEME!
la paragraful "concluzie" a-ti scris titlul poeziei "Nostalgie" in loc de melancolie,la asta se referea primul comentariu
Redacteaza o compunere de 150-250 de cuvinte in care sa imi exprim opinia despre semnificatiile mesajului dat in textul Iernii Jilave de Gib.I.Mihaescu.
Asta ce-ar fi trebuit sa fie?!
Adica daca m-ati putea ajuta ce aceasta compunere va rog frumos. Si acum ma refer la opinia semnificatiei mesajului in textul Ierni Jilave. Multumesc anticipat!
Sunteti o doamna profesoara de nota 10 si meritati toata stima din partea noastra, a elevilor! :) Nu vreau sa credeti ca sunt o persoana lingusitoare care dupa 2-3 vorbe de lauda sa va cer ceva, dar am mare nevoie de ajutorul dumneavoastra pentru ca se pun note pe acest exercitiu. Daca ati dori sa-mi dati si mie cateva idei pentru semnificatia titlului textului ''Departe,departe'' de Barbu Stefanescu Delavrancea m-ar ajuta foarte mult. P.S.:chiar daca nu faceti asta eu tot o sa va respect in continuare! :* weekend placut! ;)
Cand spui ''semnificatia titlului'', la ce anume te referi? Trebuie sa explici semnificatia titlului ''Departe,departe'' de Barbu Stefanescu Delavrancea sau trebuie sa realizezi o compunere de 15-25 de randuri, in care sa-ti exprimi opinia referitoare la semnificatia titlului respectiv? Oricum, o compunere de 15-25 de randuri, imagineaza-ti ca reprezinta totusi o investitie de timp si nimeni nu prea poate sa conceapa compunerea, apoi s-o transcrie, apoi s-o posteze etc, nu din rea-vointa, ci tocmai pentru ca presupune timp si...nu numai! Dar ca sugestie, daca ai de interpretat titlul, pot sa te ajut cu cateva indicii: Titlul basmului "Departe, departe'', de B. St. Delavrancea se alcatuieste din doua adverbe de loc,compuse prin contopire (unire, alipire, sudura), imbinate intr-o repetitie si sugereaza spatiul actiunii basmului, intrucat, ca in orice creatie de acest fel, actiunea este plasata intr-o locatie foarte indepartata, fapt sugerat de repetitia din titlu, ce sugereaza un taram imaginar, ce poate fi conturat doar de imaginatia cititorului. Intrucat acest adverb compus poate capata conotatii de ordin temporal, am putea deduce ca se releva timpul mitic, ilustrat in basme de formula consacrata : ''a fost odata'', inlocuita insa in aceasta creatie cu repetitia adverbului ''departe, departe'' . Titlul basmului , datorita dublei interpretari a adverbului, poate constitui un cronotop,intrucat el sugereaza atat plasarea actiunii intr-un spatiul foarte indepartat, cat si intr-un timp mitic, care are rolul de a capta atentia cititorului, pregatindu-l sa calatoreasca '' in imparatia palatului de marmura'','' sub castanii din via parasita'', sa participe la emotiile pe care le genereaza aventurile personajelor basmului.....'' Cam atat,insa tine cont de faptul ca ,daca ai de explicat titlul, nu ai altceva de facut decat sa precizezi componenta acestuia( adica: cuvant, sintagma, enunt de tip propozitie sau fraza!), apoi poti face referire la alcatuirea acestuia din punct de vedere morfologic( gramatical) , urmand sa realizezi o legatura a titlului cu continutul operei... Daca trebuie sa iti exprimi opinia in legatura cu semnificatia titlului, nu uita sa inserezi obisnuitele cuvinte cu rol argumentativ, precum: ''in opinia mea, in primul rand... in concluzie''... te poti folosi de ceea ce am scris eu mai sus in ambele situatii, insa la explicarea titlului, scrii doar din ce se alcatuieste si ce rol are titlul ( adica de a plasa actiunea intr-un spatiu foarte indepartat, intr-o perioada de timp nedefinita,la fel,foarte indepartata)...Cam atat...
Si desteapta si frumoasa si foarte amabila!!!
Multumesc.
Mie mi se pare ca argumentarile cu conectori de tipul (in primul rand,in al doilea rand ce sunt echivalente cu unu la mana, doi la mana) pe care numai politicienii il folosesc .e un limbaj destul de mediocru cu care nu poti sa ei in veci 10.
E IN CARTEA CU TEXTE SUPORT DIN SCRIEREILE MINISTRULUI PRICOPIE .....
IN CARE AUTORI OBEDIENTI AU SIMTIT NEVOIA SA-L INSEREZE,MAI RAU CA PE VREMEA LUI CEAUSESCU VREME IN CARE SE INVATA DESPRE CONGRESELRE LUI...
JALNIC JALNIC JALNIC SI COMUNISTOID
Pentru ca nu pot deduce esenta mesajului dvs., intrucat mi se pare ca nu aveti de intrebat nimic, imi voi permite libertatea de a folosi combinatia de cuvinte; ''no comment!''...pentru ca se vede ca nu sunteti elev! O seara frumoasa.
ma lamutiti va rog...!? In fraza " cand s-a nascut fratele meu mai mic, pe care toti il iubim, tata a hotarat sa ne mutam intr-un apartament mai mare, pentru ca suntem o familie numeroasa si nu putem sta doar in doua camere", ce fel de propozitie este " nu putem sta doar in doua camere" si de care depinde?
P1-''cand s-a nascut fratele meu mai mic''-propozitie subordonata temporala,care are ca regenta propozitia principala P3...P2-''pe care toti il iubim''-Atributiva,subordonata propozitiei P1...P3-''tata a hotarat ''-propozitie principala, regenta pentru P1,P4...P4-''sa ne mutam intr-un apartament mai mare''-CD,depinde de P3,iar P5-''pentru ca suntem o familie numeroasa''-este o propozitie subordonata cauzala(CZ),care depinde de P4...P6-''si nu putem sta doar in doua camere''-este o propozitie cauzala(CZ),are ca regenta tot P4,se afla in raport de coordonare copulativa cu P5, prin conjunctia coordonatoare copulativa ''si''.
Deci ,propozitia ''nu putem sta doar in doua camere'' este o subordonata CZ,care depinde de propozitia principala P4,are ca termen regent verbul predicativ''sa mutam'' si se afla in raport de coordonare copulativa cu propozitia anterioara,deci cu P5.....Acum, ti-e clar?
Multumesc!
As dori din tot adancul sufletului meu sa am o profesoara ca dumneavoastra ! Va respect din toata inima !
Multumesc foarte mult si iti doresc sa ai parte de mult succes.
Eu as dori opinia mea despre semnificatia mesajului.Textul ierni jilave de gib i mihaescu..ma puteti ajuta??
Antonim pentru substantivul ''padure'' ar putea fi considerat cuvantul desert..
Intr-o buna zi, o sa concep si compunerea aceasta, insa mai am si eu nevoie de odihna, nu doar de rezolvat teme,care au inceput sa fie ''lansate'' tot mai des, desi nu acesta este scopul acestui blog: de a rezolva teme, ci DOAR de a oferi modele, tocmai pentru a le servi elevilor sa-si ''probeze'' originalitatea...
Exprimarea opiniei despre semnificatia titlului textului Departe , departe de Barbu Stefanescu Delavrancea daca ma puteti ajuta va rog..
Cauta mai sus, tot in acest material, in comment-uri, fiindca ai niste idei de rezolvare acolo... fiindca ai de exprimat opinia, nu uita sa te orientezi dupa modelul de mai sus, introducand conectorii: ''in primul rand...in concluzie''.
puteti sa ma ajutati si pe mine cu semnificatia titluiu departe departe de barbu stefanescu de la vrancea va rog frumos
daca ai fi privit la comment-urile acestui material, ai fi vazut ca am oferit cateva indicii referitoare la aceasta tema...deci, voi da copy-paste, desi nu este deloc pe placul meu sa rezolv aici teme, ci DOAR sa ofer modele de lucru.
''Cand spui ''semnificatia titlului'', la ce anume te referi? Trebuie sa explici semnificatia titlului ''Departe,departe'' de Barbu Stefanescu Delavrancea sau trebuie sa realizezi o compunere de 15-25 de randuri, in care sa-ti exprimi opinia referitoare la semnificatia titlului respectiv? Oricum, o compunere de 15-25 de randuri, imagineaza-ti ca reprezinta totusi o investitie de timp si nimeni nu prea poate sa conceapa compunerea, apoi s-o transcrie, apoi s-o posteze etc, nu din rea-vointa, ci tocmai pentru ca presupune timp si...nu numai! Dar ca sugestie, daca ai de interpretat titlul, pot sa te ajut cu cateva indicii: Titlul basmului "Departe, departe'', de B. St. Delavrancea se alcatuieste din doua adverbe de loc,compuse prin contopire (unire, alipire, sudura), imbinate intr-o repetitie si sugereaza spatiul actiunii basmului, intrucat, ca in orice creatie de acest fel, actiunea este plasata intr-o locatie foarte indepartata, fapt sugerat de repetitia din titlu, ce sugereaza un taram imaginar, ce poate fi conturat doar de imaginatia cititorului. Intrucat acest adverb compus poate capata conotatii de ordin temporal, am putea deduce ca se releva timpul mitic, ilustrat in basme de formula consacrata : ''a fost odata'', inlocuita insa in aceasta creatie cu repetitia adverbului ''departe, departe'' . Titlul basmului , datorita dublei interpretari a adverbului, poate constitui un cronotop,intrucat el sugereaza atat plasarea actiunii intr-un spatiul foarte indepartat, cat si intr-un timp mitic, care are rolul de a capta atentia cititorului, pregatindu-l sa calatoreasca '' in imparatia palatului de marmura'','' sub castanii din via parasita'', sa participe la emotiile pe care le genereaza aventurile personajelor basmului.....'' Cam atat,insa tine cont de faptul ca ,daca ai de explicat titlul, nu ai altceva de facut decat sa precizezi componenta acestuia( adica: cuvant, sintagma, enunt de tip propozitie sau fraza!), apoi poti face referire la alcatuirea acestuia din punct de vedere morfologic( gramatical) , urmand sa realizezi o legatura a titlului cu continutul operei... Daca trebuie sa iti exprimi opinia in legatura cu semnificatia titlului, nu uita sa inserezi obisnuitele cuvinte cu rol argumentativ, precum: ''in opinia mea, in primul rand... in concluzie''... te poti folosi de ceea ce am scris eu mai sus in ambele situatii, insa la explicarea titlului, scrii doar din ce se alcatuieste si ce rol are titlul ( adica de a plasa actiunea intr-un spatiu foarte indepartat, intr-o perioada de timp nedefinita,la fel,foarte indepartata)...Cam atat...''
puteti sa ma ajutati si pe mine cu opinia despre mesajul transmis a textului o clipa de octavian goga va rog frumos urgent imi trebuie
E deja postat un model cu tematica asta pe blogul me,deci,du-te la pagina de pornire ( pe care o gasesti in josul paginii acesteia ) , iar acolo te va indruma spre un nou articol:'' prof. Mirela Broasca: Mesajul si semnificatiile operei, in poezia ''O clipa'', de O. Goga. (sau pur si simplu, copiaza link-ul si da un search pe Google!).
Pute ti sa imi spune ti si mie semnificatia titului departe departe scris de barbu stefanescu delavrancea
Sunt cateva indicii prezentate mai sus, tot pe aceasta pagina.
Va rog o compunere despre importanta preocupărilor comune intri prietenie durabila. Multumesc
Imi pare sincer rau ca ai gresit site-ul, pentru ca aici, NU SE COMANDA REZOLVAREA ANUMITOR TEME! Adreseaza-te unui site care are se ocupa cu meditatii online, pentru ca aici problema ta nu are rezolvare. Eu, daca as da curs tuturor cererilor, n-as putea nici macar intr-o viata dedicata exclusiv acestui blog, sa rezolv ceea ce i-ar interesa pe ai mei cititori si anume conceperea si redactarea unor compuneri cu diferite titluri! AICI SE GASESC DOAR ANUMITE MODELE, DECI SUGESTII DE REZOLVARE...nimic mai mult!
puteti sa imi spuneti in exemplele zapada cristalina si farul tainic de lumina , cristalina si tainic s-au format prin derivare?Nu sunt sigur.
Cuvantul ''tainic'' este intr-adevar format prin derivare cu sufixul ''-ic'',de la substantivul ''taina'', insa cuvantul ''cristalin'' este un cuvant provenit din limba franceza, deci nu este obtinut prin mijloacele de imbogatire a vocabularului (derivarea, compunerea sau schimbarea valorii gramaticale).'' CRISTALÍN1 ~ă (~i, ~e) 1) Care este transparent, curat sau limpede ca cristalul. 2) (despre sunete, voce) Care este cu sonoritate plăcută. /<fr. cristallin ''.
Pentru a putea identifica in mod corect sufixele, poti sa citesti si urmatorul material publicat tot pe acest blog :''Prof.Mirela Broasca: Procedee de imbogatire a vocabularului:Derivarea cu prefixe si sufixe'' ,publicat pe 3 octombrie 2012.In partea dreapta a paginii acestui blog, exista arhiva, deci poti cauta anul 2012 si apoi articolele din luna octombrie. Mult succes!
va rof frumos puteti sa-mi spuneti si mie rezumatu pe scurt ierni jilave
va rog imi spuneti daca expresia " crestet de dumbrava " din poeziz Toamna este epitet?
Epitetul este figura de stil care releva insusiri deosebite ale unor obiecte, actiuni etc, iar sub aspect morfologic, el poate fi doar adjectiv sau adverb (doar cand se combina cu metafora, se exprima prin substantiv,de exemplu'' (padure) de argint), asadar expresia ''crestet de dumbrava'' NU este epitet, ci metafora...este bine de retinut faptul ca metafora nu este altceva decat jumatate dintr-o comparatie (ii lipseste termenul comparat, precum si adverbul de mod comparativ, cu valoare de prepozitie ''ca'').
va rog frumos imi spuneti care sunt subiectele din ex. si prin ce sunt exprimate De facut zile fripte cuiva nu e greu. Mi-e ciuda ca e mare nevoie sa te controlez in fiecare zi.Multumesc!
Acesta NU este un loc unde se rezolva temele... pentru asta, ai nevoie de un profesor meditator, care sa-ti explice partea teoretica, dar si cea practica...daca-ti rezolva cineva temele, nu te ajuta cu nimic, fiindca la examenele viitoare, vei fi SINGURA, deci trebuie sa fii pregatit(a) pentru asta. E ultima data cand rezolv temele pe acest site, deci de acum inainte, intrebarile vor fi fara raspuns, tocmai pentru ca oferind ''mura-n gura'' solutiile unor exercitii, fac un rau elevului, ci nu un bine... Deci, subiectele tale sunt :''de facut''-subiect, exprimat prin verb la supin ( care se identifica prin raportarea la predicatul nominal ''nu e greu'')... urmatorul subiect este ''ciuda'', exprimat prin substantiv comun simplu ( in aceasta situatie, verbul ''a fi'' exprima existenta, deci este predicat verbal, iar substantivul ce-i urmeaza, respectiv ''ciuda'' este subiect. La fel se intampla si cu ''nevoie'', care este tot subiect, intrucat verbul ''e'' este predicat verbal, deci verbul are valoare predicativa. Ultimul subiect este neexprimat, inclus in desinenta verbului ''sa controlez'', deci este vorba de pronumele personal ''eu''. ..
As vrea si eu mesajul operei "ierni jilave" de Gib I Mihaiescu. Multumesc mult!
As vrea si eu semnificatia titlului 'Acuma cantecul s-a sfarsit de magda isanos
va rog frumos sa imi spuneti cum ar putea fi explicata secventa "colbul aurului mirositor" din opera " Frunza" de Emil Garleanu .
Multumesc!
Sunt sute de modalitati prin care poate fi explicata semnificatia acestei constructii, deci... un model posibil ar putea fi: '' Printr-o imbinare armonioasa a doua imagini artistice, una vizuala :''colbul aurului'' si una olfactiva: '' mirositoare'', realizate cu ajutorul metaforei ''colbul aurului'' si al epitetului ''mirositor'', se sugereaza mireasma diafana a crinilor gingasi, care rasfata intreaga atmosfera prin sepalele lor galbui, ce imprastie un praf de aur diafan peste intreaga natura, creandu-i acesteia splendoare edenica, datorita faptului ca aceste flori, crinii, sunt considerate flori sfinte.
Buna seara! Imi spuneti va rog ,in enunturile Conferirea de medalii veteranilor de razboi la 1 Decembrie este obisnuita. Adela, nepoată mamei mele, a obtinut un post de functionar bancar. Fata tinand nasul pe sus imi amintea de verisoara mea. Greseala de a ridica in slavă orice nazdravanie... "la 1 Decembrie" este atribut? . In celelalte enunturi care este atributul "nepoată mamei mele" sau "mamei", "ținând" sau "tinand nasul pe sus" ,"de a ridica" sau "de a ridica in slava "
Multumesc frumos!
'' la 1 Decembrie'' este tot atribut ( substantival prepozitional in Acuzativ)... apoi, in celalalt exemplu, atributele sunt:''nepoata''- atribut substantival apozotional, ''mamei''- atribut substantival in Dativ (determina un substantiv, respectiv ''nepoata'', raspunde la intrebarea ''cui?'' ), ''mele''-atribut adjectival, exprimat prin adjectiv pronominal posesiv,....'' tinand nasul pe sus'' este un atribut verbal, exprimat prin locutiune verbala la modul gerunziu... la ultimul exemplu, atributul verbal este '' de a ridica in slava'' - exprimat prin locutiune verbala la infinitiv.
Buna seara ! Imi spuneti va rog, si mie semnificatia titlului Acuma cantecul s-a sfarsit de Magda Isanos ....
Era afisata mai sus, intr-un comment... Voi da copy-paste: ''Titlul poeziei ''Acuma cantecul s-a sfarsit'' se alcatuieste dintr-o propozitie dezvoltata si constituie o sinteza a intregului continut referitor la ideile si sentimentele exprimate in poezie. Ca element paratextual, titlul sugereaza tema morţii, care, la Magda Isanos e diferită de cea a tradiţionaliştilor şi ortodoxiştilor, căci ea rămâne poeta perenităţii vieţii şi a naturii, iar moartea e un semn al înnoirii materiei. Titlul sugereaza faptul ca natura e reprezinta adăpost şi odihnă veşnică, relevand repausul universal, iar Dumnezeu exista, deci e prezent în orice componentă a naturii. Sfarsitul ''cantecului'' sugereaza continuarea existentei intr-un alt univers, intrucat chiar sfarsitul reprezinta, de fapt, un nou inceput, unde nimicnicia trupului nu are relevanta, ci doar vesnicia sufletului este tot ceea ce conteaza, viata devenind, prin intermediul unei metafore deosebit de sugestive, doar un ''cantec'', ce releva sublimul ei, insa, ca orice cantec, are si-un final.''
Buna seara! Imi spuneti va rog daca următoarele cuvinte: brutărie, laptărie, florărie, săpunărie, desiș sunt substantive colective.
Multumesc!
Nu este substantiv colectiv decat '' desis'', intrucat indica o aglomerare de tufe, deci de obiecte de acelasi fel... substantivele colective sunt cele care au forma de singular, dar inteles de plural, exprimand, asadar, o colectivitate, o grupare de obiecte de acelasi fel. Exemple: stol, cireada, card, haita, roi,turma, precum si substantive formate cu ajutorul sufixelor colective, precum: ţărănime, muncitorime, brădiş, tufiş, brădet, frăsinet, cânepişte, porumbişte, aparaie,ierbarie, goruniste, turcime, zmeuris, deci dupa cum poti vedea, aceste substantive exprima o grupare, o multitudine de lucruri, situatii de acelasi fel. Celelalte substantive exprima denumiri ale unor locatii, fiind substantive formate cu ajutorul sufixelor care indica locul si originea.
Buna ziua, as dori o compunere in care sa prezint necesitatea studierii stiintelor de catre copiii de varsta ta. Va multumesc frumos si va respect. Felicitari pentru tot ce faceti.
Imi puteti spune cam ce as putea spune intr-o compunere in care trebuie sa exprim opinia despre textul "Ierni jilave" de Gib. I. Mihaescu?
Sincer, nu știu cum as putea sa îmi exprim respectul fata de oamenii ca dumneavoastră,care,desi nu sunt prea respectați in societate, mai ales in rândul tinerilor, îi ajutați pe unii care nu merita, si apreciez foarte mult ca faceți asta cu pasiune. Deşi nu va cunosc personal aveți respectul meu deoarece mi-ați dat o impresie foarte buna despre dumneavoastră din postările publicate si comentariile puse anterior, jur ca dacă as avea ocazia sa fac meditații cu o profesoară ca dumneavoastră nu aș rata ocazia, sunteți superbă.Ador limba română deși nu sunt foarte bună la ea... Oricum, tot ce am vrut să spun este ca aveți respectul meu. Ps: am 13 ani,uraţi-mi succes la admiterea la liceu =)) glumeam, sa aveți o seară plăcută
Multumesc foarte mult, esti draguta... insa, daca adori limba romana ,asa cum ai afirmat, nu trebuie sa pornesti de la ideea ca ''nu esti foarte buna la ea'', ci , sa crezi ca, prin studiu, poti ajunge sa fii tu insuti in locul meu, pentru ca nimic nu este imposibil, cata vreme exista vointa si... MUNCA! Succesul insemna MUNCA, studiu, in situatia unui dascal, deci, cu cat citesti mai mult, cu atat vei fi mai instruita si vei putea face, intr-o buna zi, tot ceea ce eu fac azi! Oricum, mult succes si numai bine!
Eu as dori opinia mea despre semnificatia mesajului.Textul ierni jilave de gib i mihaescu..ma puteti ajuta?? Va rogggggg ca nu stiu ce sa mai fac nu am nici pic de imaginatie si am scris doar sunt de parere ca...
Vezi ca in coltul de sus al blogului meu, acolo unde apare un B rosu ingrosat, exista o casuta goala, urmata de o lupa... tasteaza in casuta: Opinia despre semnificatia mesajului din textul ''Ierni jilave'', de Gib. I. Mihaescu'' si te va orienta catre o alta postare a mea, in care vei gasi ce-ti trebuie, insa te rog sa tii minte ca, pe site-ul meu, NU SE COMANDA SI NU SE REZOLVA TEME!
Vreau si eu semnificatia titlului "Departe, departe".
Apeleaza la un meditator privat sau la un site specializat, precum ''meditatii online'', pentru ca pe al meu blog NU SE COMANDA TEME!
va rog puteti sa faceti o compuner
argumentati ca poezi dimineata de octavian goga apartine genului liric va rogggggggggggggggggggggggggg
Temele unui elev RAMAN TEMELE UNUI ELEV, nu ale unui profesor... eu am atasat aici DOAR un model, special pentru a ajuta un elev sa se orienteze... restul e strict sarcina elevului! Deci, mult succes si incearca sa te ghidezi dupa o alta postare a mea, ''Oaspetii primaverii''- demonstratie de gen liric ( coltul stanga sus, unde apare B ingrosat, tasteaza ''Oaspetii primaverii'' si vei vedea un model de demonstratie pentru o opera lirica).
Imi spuneti va rog daca am delimitat corect fraza din manualul de cls VIII pag 164 ex 7
a scrie istoria e o datorie pentru omenire -PP
a o adaugi e o obligatie pentru fiecare, ramanand -PP
cu ce ai aflat -CI
ca cei sa adune - PR ( depinde de a doua PP?)
care pot scrie - AT
ce au aflat - CD
de la cine poate numai vorbi -CI ( depinde de CD?)
Multumesc!
P1-'' A scrie istoria e o datorie pentru omenire''- PP; P2-''a o adaugi... e o obligatie pentru fiecare, ramanand''-PP, aflata in raport de coordonare prin juxtapunere cu P1; P3-''cu ce ai aflat''-CI, are ca regenta PP (P2); P4- ''ca cei... sa adune''- PR, se subordoneaza lui P2, determina verbul copulativ (la un mod nepredicativ, respectiv la gerunziu ,''ramanand'') ; P5-''care pot scrie''- AT fata de P4, determina pronumele demonstrativ de departare, forma scurta ''cei'' ( acei); P6 ''ce au aflat''- CD fata de P4 ( raspunde la intrebarea ''ce?'', determina vb. predicativ tranzitiv ''sa adune'', din P4, deci, da, este CD!), iar P7-'' de la cine poate numai vorbi''- CI , determina verbul predicativ ''au aflat'', raspunde la intrebarea ''de la cine?'', se introduce prin pronumele relativ ''cine'', precedat de prepozitia compusa ''de la''... deci, urmarind rezolvarea ta, observ ca este corecta, insa nu uita sa evidentiezi raporturile sintactice ce se stabilesc intre propozitii, respectiv raportul de coordonare prin juxtapunere intre P1 si P2 si de subordonare intre propozitiile secundare, enuntate mai sus... ( obisnuieste-te cam asa: intrebarea la care raspunde subordonata, termenul regent, elementul de relatie, raport de coordonare (daca este cazul!), fiindca asa se pot obisnui si elevii sa perceapa corect subordonatele, ci nu sa le ''toceasca'', fiindca asa eu auzit ei ca ar fi!... ideea e sa le inteleaga, iar pentru asta, este bine sa incerce sa le contraga in partile corespunzatoare de propozitie ( cum este si situatia propozitiei P7 (de la cineva)... Oricum, felicitari, rezolvarea e super ok! Mult succes si de acum inainte!
Ma puteti ajuta va rog !!!!!!!
Opinia despre semnificatia titlui poeziei,,pe inserate" de O. Goga
Va rog Mult!!! 10-15 randuri!!!
buna ziua ! am citi o poezie foarte frumoasa scrisa de Magda Isanos-"Macii".As dori sa o inteleg putin mai bine . ati putea , va rog , sa ma ajutati? versurile sunt melodioase si placute , dar nu reusesc sa imi dau seama daca , in spatele lor , se ascunde un inteles mai profund decat in aparenta.As aprecia daca m-ati ajuta cu o opinie proprie referitoare la mesaj .
Astazi am postat opinia despre mesajul poeziei ''Macii'', deci cauta pe al meu blog si vei gasi acolo un model de rezolvare a acestei compuneri... Mult succes!.
buna seara ! as vrea si eu daca se poate semnificatia mesajului poeziei melancolie . Va mutumesc!
Bua -ziua! Imi puteti spune care sunt sentimentele eului liric in poezia "pe inserate" de Octavian Goga?Va multumesc mult!
Sunteti foare buna la scris compuneri! !!!!
Multumesc, mult succes!
Va rog sa ma ajuta-ti cu o chestie . Semnificatia titlului lui Traian Demetreanu " cerul "
scrie un text 15-20 randuri in care sati exprimi opinia despre importanta rolului unui model in viata unui adolescent
scrie un text 15-20 randuri in care sati exprimi opinia despre importanta rolului unui model in viata unui adolescent va rog ajutatima
Buna seara, deci in poezia ce mod de expunere este folosit?
Buna seara, puteti sa imi spuneti ce mod de expunere este folosit? :)
In poezii, modurile de expunere utilizate nu pot fi altele decat DESCRIEREA, iar uneori, poate aparea monologul liric. Descrierea, ca mod de expunere, prezinta trasaturile caracteristice ale unor obiecte, fenomene ale naturii, privelisti, chipuri de oameni, stari sufletesti etc, fiind recunoscuta dupa faptul ca infatiseaza imagini, forme, culori, accentul cazand pe imagini, stari, impresii. D.p.v. morfologic, predomina substantivele, adjectivele si adverbele care contureaza obiectele si particularitatile lor. In alta ordine de idei, monologul liric consta in vorbirea unei singure persoane( de regula, aceasta, in poeziile lirice, nu primeste raspuns!), avand rolul de a reproduce gandurile, ideile si/sau sentimentele eului liric, conferind textului un caracter viu, expresiv. In aceasta poezie, modul de expunere utilizat este, fireste, descrierea.
Redacteaza o compunere de 15-25 de randuri, in care sa-ti exprimi opinia despre semnificatia titlului poeziei ''Primaverii'' de St. O. Iosif
Va rug imi trebuie redactati150 200 de cuvinte semnificatia titlului acuma cantecul sa sfarsit
Va rog ma puteti ajuta si pe mine cu ..Mesajul poeziei Comoara tarzie de radu stanca
Mesajul poeziei Comoara tarzie de radu stanca
Opinia despre semnificatia titlului departe departe de barbu stefanescu te rog
Buna seara! Va rog sa ma lamuriti ce functie sintactica are "ale dumnealui" in propozitia Ale dumnealui sunt carti bune. In exemplul Am zarit un fluture. "un "este articol nehotarat?
Multumesc!
''Ale dumnealui'' este SUBIECT in cazul genitiv, la fel ca in enuntul: "Ai casei (ai lui, ai amandurora, ai celor trei) au plecat la munte.'' In enuntul ''Am zarit un fluture'', ''un '' este, fireste, articol nehotarat proclitic, cata vreme nu apare corespondenta acestuia ( in acelasi enunt!) cu un numeral ( Un fluture zboara, doi se odihnesc pe-o petala) sau cu un pronume nehotarat ( Un fluture zboara, iar altii se odihnesc).
Va rog ajutati-ma!
Realizati o scurta compunere in care sa discutati cu argumente una dintre temele:
a) Pristanda-canalie,smecher sau ingenuu;
b) Pristanda- profitor sau persoana de care se profita.
Ma puteti ajuta va rog la aceasta compunerea la romana :
Redacteaza o compunerea in care sa evidentiezi semnificatiile poeziei '' Inapoierea cheii'' de Nichita Stanescu.
Ma ajutati va rog la aceasta compunere:
Redacteaza o compunerea in care sa evidentiezi semnificatiile poeziei '' Inapoierea cheii'' de Nichita Stanescu.
Trimiteți un comentariu