luni, 23 mai 2016

Prof. Mirela Broasca: Relaţiile dintre două personaje studiate într-un text narativ de Ion Creangă: Povestea lui Harap-Alb



Relaţiile dintre două personaje studiate  într-un text narativ de Ion Creangă: Povestea lui Harap-Alb
„Opera lui Creangă este epopeea poporului român. Creangă este Homer al nostru.” (G.  Ibrăileanu). Citatul ilustrează şi părerile altor critici literari cu privire  la opera marelui prozator român. Autorul „Amintilor din copilărie”, Ion Creangă  se remarcă prin stilul său satiric, aluziv şi echivoc, prin scriitura  inconfundabilă şi alte elemente de originalitate. Autor a numeroase poveşti şi  povestiri, Creangă rămâne nemuritor prin basmele sale, îndeosebi prin „Povestea  lui Harap-Alb”, o „sinteză a basmului românesc”, după cum remarca Pompiliu  Constantinescu.
  Basmul cult este o specie narativă amplă, cu numeroase personaje purtătoare ale  unor valori simbolice, cu acţiuni implicând fabulosul şi supusă stereotipiei  care înfăţişează parcurgerea drumului maturizării de către erou.
  Ţesut pe universala temă a confruntării binelui cu răul,  „Povestea lui Harap-Alb” este frumoasa poveste cultă în care feciorul de împărat  – fără nume şi mezin al familiei – va pleca la unchiul său Verde Împărat pentru  a moşteni împărăţia, pentru că acesta nu avea decât fete (iar fratele său trei feciori).
  Neascultând sfaturile tatălui, ia în drumul său în slujbă pe un Spân, care prin viclenie pune  stăpânire pe feciorul de împărat şi acesta jură credinţă şi supunere şi, cu  rolurile schimbate – sluga ca stăpân şi stăpânul ca slugă – sub numele de  Harap-Alb (slugă albă) merg la Verde Împărat, unde falsul nepot încearcă sa  scape de Harap-Alb, supunâdu-l la probe primejdioase pentru a-l pierde. Eroul  le va îndeplini pe toate, Spânul va fi demascat iar Harap-Alb va lua în  căsătorie pe fata împăratului Roş.
  Personajele din basmul cult „Povestea lui Harap-Alb”  (oameni dar şi fiinţe himerice cu  comportament omenesc) sunt purtătoare ale unor valori simbolice: binele şi răul  în diversele lor ipostaze. Conflictul dintre bine şi rău se încheie  întotdeauna, în basm, prin victoria forţelor binelui.
  Se utilizează  triplicarea, dar Creangă supralicitează procedeul, a treia probă (aducerea  fetei) conţine alte încercări impuse de Împăratul Roş şi chiar de fată.
  Eroul basmului, mezinul craiului, Harap-Alb nu are puteri  supranaturale şi nici însuşiri  excepţionale, asemenea lui Făt-Frumos din basmele populare. El are calităti şi  defecte, sugerate şi de oximoronul din numele său. Prin trecerea probelor la  care este supus de Spân, răul necesar, pe parcusul călătoriei, una iniţiatică,  fiul cel mic al craiului va dobândi calităţile necesare unui viitor împărat (cu  simţul responsabilităţii, al curajului, al prieteniei, capacitatea de a-şi  respecta cuvântul). Harap-Alb trece astfel de la mezinul craiului cel timid şi  ruşinos, cum este descris la început, la un împărat demn de titlul pe care îl  poartă şi asta în mare parte datorită Spânului şi încercărilor la care îl  supune pe erou. Basmul poate fi considerat astfel un bildungsroman, roman al  iniţierii.
  Pesonajele aflate în opoziţie sunt uşor de recunoscut şi după nume: Harap-Alb reflectă condiţia  duală, rob, slugă (Harap), dar şi originea lui nobilă şi naivitatea sa de la  început (Alb); pe când Spânul este, după nume, întruchiparea răului.
  „Povestea lui Harap-Alb” dă cititorului impresia că nu doar naratorul, ci şi personajele, par a avea  cunoştinţă de scenariul iniţiatic pe care trebuie să-l traverseze  protagonistul. În acest scenariu eroul are de învăţat şi de la Spân, simbol al  răului necesar, pentru a-i testa limitele şi a-l ajuta să se maturizeze.
  Cu excepţia  eroului care este văzut în evoluţie, celelalte personaje sunt reductibile la o  trăsătură dominantă, reprezentativă tipologii umane. Spânul este tipul  vicleanului, rolul său fiind acela de a-l iniţia (în mod involuntar) pe erou şi  de a ajuta cititorul să înţeleagă mai bine tipologia personajului principal  prin raportare la personajul antagonist (caracterizare indirectă).
  De remarcat este faptul că, deşi lipsit de puteri supranaturale sau de însuşiri excepţionale,  personajul principal trebuie să treacă prin încercările la care este supus de  Spân cu ajutorul calităţilor sale morale (bunătate, milă, curaj), dar susţinut  de o serie întreagă de prieteni. Personajele se individualizează şi prin  limbaj, asemănător eroilor humuleşteni din „Amintiri din copilărie”,  spunându-se despre Spân că „trăieşte cu adevărat în replici”.
  Esenţa basmelor,  ideea că binele triumfă întotdeauna în faţa răului, este păstrată şi în  „Povestea lui Harap-Alb”, doar că drumul iniţiatic al eroului este mai  interesant pentru cititor.
  Prin conturarea eroilor săi Ion Creangă demonstrează talentul de  creator al unor personaje originale, spontane, pline de umor, ce rămân  nemuritoare în sufletele cititorilor. Se spune despre Creangă că îşi  înzestrează creaţiile pur fantastice „cu însuşiri sufleteşti şi trupeşti peste  măsura omenească”, împrumutându-le o viaţă omenească, una ţărănească şi  amestecându-i printre humuleşteni.

Trimiteți un comentariu