Prof. Mirela Broasca: Relatia dintre Stefan Gheorghidiu si Ela

Relatia dintre Stefan Gheorghidiu si Ela

    Proza romanelor lui Camil Petrescu a produs un efect de modernizare a întregului roman românesc interbelic, în sensul în care, Camil Petrescu, a promovat o literatură a subiectivităţii şi a autenticităţii de inspiraţie franceză. Astfel, se realizează în interbelic mult râvnita sincronizare a literaturii române, cu literatura europeană a momentului. “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” este romanul unui spirit care încearcă să se definească prin raportare la două experienţe capitale: iubirea şi războiul. 

    Experienţa iubirii este actualizată prin rememorarea relaţiei lui Ştefan Gheorghidiu cu Ela. Discutând relaţiile dintre cele două personaje, spunem că un prim element al textului narativ, semnificativ, este conflictul. 

     Spre deosebire de romanele tradiţionale, în care conflictul este exterior, în romanul lui Camil Petrescu, apare conflictul interior, din conştiinţa lui Ştefan Gheorghidiu, personaj-narator, care trăieşte stări şi sentimente contradictorii faţă de soţia sa, Ela. Acest conflict interior este generat de raporturile pe care protagonistul le are cu realitatea înconjurătoare. Principalul motiv al rupturii dintre Ştefan şi soţia sa este implicarea Elei în lumea mondenă, pe care eroul o dispreţuieşte. Aşadar, conflictul interior se produce din cauza diferenţei dintre aspiraţiile lui Gheorghidiu şi realitatea lumii înconjurătoare.

     Personajul-narator, Ştefan Gheorghidiu, este caracterizat în mod indirect, prin acţiunile sale şi prin relaţia cu Ela. El reprezintă tipul intelectualului lucid, inadaptatul superior. Filosof, el are impresia că s-a izolat de lumea exterioară, însă, în realitate, evenimentele exterioare sunt filtrate prin conştiinţa sa. Gândurile şi sentimentele celorlalte personaje nu pot fi cunoscute de cititor decât în măsura în care se reflect în această conştiinţă. Astfel, Ela, personajul feminin al romanului, este prezentată doar din perspectiva lui Gheorghidiu. De aceea cititorul nu se poate pronunţa asupra fidelităţii ei şi nici nu poate opine dacă e mai degrabă superficial decât spiritual: “Nu Ela se schimbă (poate doar superficial, dându-şi arma pe faţă, cum se spune, abia după căsătorie), ci felul în care o vede Ştefan” (Nicolae Manolescu, „Arca lui Noe”).

     De asemenea, actiunea este relevantă în prezentarea relaţiilor dintre Ştefan Gheorghidiu şi Ela. Implicarea Elei în discuţiile despre moştenirea pe care acesta a primit-o de la unchiul său îl surprinde în mod dureros pe Ştefan, pentru că, aşa cum mărturiseşte, ar fi vrut ca Ela să fie: “mereu feminină, deasupra discuţiilor acestea vulgare, plăpândă şi având nevoie să fie protejată, nu să intervină atât de energic interesată.” După excursia la Odobeşti, iubirea ce părea până atunci indestructibilă începe să fie serios pusă la îndoială, mai ales de către Ştefan. Micile incidente, gesturile fără importanţă, privirile pe care Ela le schimbă cu domnul G. se amplifică în conştiinţa protagonistului: “Toată suferinţa asta monstruoasă îmi venea din nimic”. Nevoia de absolute îl determină să-şi analizeze cu luciditate stările şi să-şi exagereze suferinţa. Ela consideră că “sensibilitatea imposibilă” a lui Ştefan este aceea care amplifică neînţelegerile dintre ei. Astfel, relaţia lor devine o succesiune de separări şi împăcări.

     În ceea ce priveşte statutul celor două personaje, din punct de vedere social, Ştefan Gheorghidiu este, la început, un student sărac la Filosofie, căsătorit din dragoste şi orgoliu cu Ela, o studentă frumoasă,  orfană, crescută de o mătuşă. Devine bogat peste noapte, printr-o moştenire lăsată de unchiul său, Tache, iar apoi este sublocotenent în armata română, în timpul Primului Război Mondial. Însă, în mod constant, rămâne un spirit introvertit, neliniştit, lucid şi polemic, halucinant ca toţi eroii camilpetrescieni care “au văzut idei”. Spiritual, ironic, hipersensibil, inadaptatul superior Gheorghidiu “este un psiholog al dragostei, şi luciditatea şi preciziunea analizei lui se înrudesc cu al marilor moralişti al literaturii franceze” (Perpessicius). Ela, studentă la Litere, tânără cochetă, considerată cea mai frumoasă şi cea mai populară studentă de la Universitate, este aceea care se îndrăgosteşte mai întâi de Ştefan. Gheorghidiu trăieşte în lumea ideilor, a cărţilor şi are impresia că s-a izolat de realitatea materială imediată. Însă tocmai această realitate imediată produce destrămarea cuplului pe care el îl formează cu Ela. Până în momentul în care Gheorghidiu primeşte moştenirea de la unchiul său, cuplul trăieşte în condiţii modeste, dar în armonie.

     Pentru că soţia sa tinde să se integreze tot mai pregnant în lumea mondenă, Gheorghidiu consideră că singurele sentimente şi senzaţii autentice sunt cele filtrate raţional, căci, afirmă protagonistul, “singura existenţă reală e aceea a conştiinţei”, iar “în afară de conştiinţă, totul e bestialitate”. Excesul de luciditate îl determină pe erou să analizeze până şi momentele de maximă intimitate. De exemplu, venit în permisie la Câmpulung, Ştefan nu e capabil să se bucure nici măcar de voluptatea unei nopţi alături de Ela.Un gest absolut mărunt ca aprinderea unei ţigări îl “îmblonăveşte” pe bărbat: “n-aveam nicio dovadă că mă înşeală, dar aveam acum certitudinea că acest gest vine dintr-o deprindere de a poza goală, de “a face impresie”, de care ea nu-şi mai dă seama, şi care era revelator pentru ceea ce nu ştiam eu.”

Cele două teme ale romanului, războiul şi iubirea, constitue două experienţe decisive pentru devenirea personajului-narator. Suferinţa lui Ştefan este lucidă în detaliile analizei, iar orgoliul este profund. Astfel, în final, după traversarea dramei colective a războiului, pasiunea devoratoare  şi iubirea pentru Ela sunt înlocuite cu indiferenţă rece. Se produce astfel drama constatării distanţei dintre iluzie şi realitate, dintre ideal şi banalitate.

Proza romanelor lui Camil Petrescu a produs un efect de modernizare a întregului roman românesc interbelic, în sensul în care, Camil Petrescu, a promovat o literatură a subiectivităţii şi a autenticităţii de inspiraţie franceză. Astfel, se realizează în interbelic mult râvnita sincronizare a literaturii române, cu literatura europeană a momentului. “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” este romanul unui spirit care încearcă să se definească prin raportare la două experienţe capitale: iubirea şi războiul. 

Experienţa iubirii este actualizată prin rememorarea relaţiei lui Ştefan Gheorghidiu cu Ela. Discutând relaţiile dintre cele două personaje, spunem că un prim element al textului narativ, semnificativ, este conflictul. 

Spre deosebire de romanele tradiţionale, în care conflictul este exterior, în romanul lui Camil Petrescu, apare conflictul interior, din conştiinţa lui Ştefan Gheorghidiu, personaj-narator, care trăieşte stări şi sentimente contradictorii faţă de soţia sa, Ela. Acest conflict interior este generat de raporturile pe care protagonistul le are cu realitatea înconjurătoare. Principalul motiv al rupturii dintre Ştefan şi soţia sa este implicarea Elei în lumea mondenă, pe care eroul o dispreţuieşte. Aşadar, conflictul interior se produce din cauza diferenţei dintre aspiraţiile lui Gheorghidiu şi realitatea lumii înconjurătoare.

Personajul-narator, Ştefan Gheorghidiu, este caracterizat în mod indirect, prin acţiunile sale şi prin relaţia cu Ela. El reprezintă tipul intelectualului lucid, inadaptatul superior. Filosof, el are impresia că s-a izolat de lumea exterioară, însă, în realitate, evenimentele exterioare sunt filtrate prin conştiinţa sa. Gândurile şi sentimentele celorlalte personaje nu pot fi cunoscute de cititor decât în măsura în care se reflect în această conştiinţă. Astfel, Ela, personajul feminin al romanului, este prezentată doar din perspectiva lui Gheorghidiu. De aceea cititorul nu se poate pronunţa asupra fidelităţii ei şi nici nu poate opine dacă e mai degrabă superficial decât spiritual: “Nu Ela se schimbă (poate doar superficial, dându-şi arma pe faţă, cum se spune, abia după căsătorie), ci felul în care o vede Ştefan” (Nicolae Manolescu, „Arca lui Noe”).

De asemenea, actiunea este relevantă în prezentarea relaţiilor dintre Ştefan Gheorghidiu şi Ela. Implicarea Elei în discuţiile despre moştenirea pe care acesta a primit-o de la unchiul său îl surprinde în mod dureros pe Ştefan, pentru că, aşa cum mărturiseşte, ar fi vrut ca Ela să fie: “mereu feminină, deasupra discuţiilor acestea vulgare, plăpândă şi având nevoie să fie protejată, nu să intervină atât de energic interesată.” După excursia la Odobeşti, iubirea ce părea până atunci indestructibilă începe să fie serios pusă la îndoială, mai ales de către Ştefan. Micile incidente, gesturile fără importanţă, privirile pe care Ela le schimbă cu domnul G. se amplifică în conştiinţa protagonistului: “Toată suferinţa asta monstruoasă îmi venea din nimic”. Nevoia de absolute îl determină să-şi analizeze cu luciditate stările şi să-şi exagereze suferinţa. Ela consideră că “sensibilitatea imposibilă” a lui Ştefan este aceea care amplifică neînţelegerile dintre ei. Astfel, relaţia lor devine o succesiune de separări şi împăcări.

În ceea ce priveşte statutul celor două personaje, din punct de vedere social, Ştefan Gheorghidiu este, la început, un student sărac la Filosofie, căsătorit din dragoste şi orgoliu cu Ela, o studentă frumoasă,  orfană, crescută de o mătuşă. Devine bogat peste noapte, printr-o moştenire lăsată de unchiul său, Tache, iar apoi este sublocotenent în armata română, în timpul Primului Război Mondial. Însă, în mod constant, rămâne un spirit introvertit, neliniştit, lucid şi polemic, halucinant ca toţi eroii camilpetrescieni care “au văzut idei”. Spiritual, ironic, hipersensibil, inadaptatul superior Gheorghidiu “este un psiholog al dragostei, şi luciditatea şi preciziunea analizei lui se înrudesc cu al marilor moralişti al literaturii franceze” (Perpessicius). Ela, studentă la Litere, tânără cochetă, considerată cea mai frumoasă şi cea mai populară studentă de la Universitate, este aceea care se îndrăgosteşte mai întâi de Ştefan. Gheorghidiu trăieşte în lumea ideilor, a cărţilor şi are impresia că s-a izolat de realitatea materială imediată. Însă tocmai această realitate imediată produce destrămarea cuplului pe care el îl formează cu Ela. Până în momentul în care Gheorghidiu primeşte moştenirea de la unchiul său, cuplul trăieşte în condiţii modeste, dar în armonie.

Pentru că soţia sa tinde să se integreze tot mai pregnant în lumea mondenă, Gheorghidiu consideră că singurele sentimente şi senzaţii autentice sunt cele filtrate raţional, căci, afirmă protagonistul, “singura existenţă reală e aceea a conştiinţei”, iar “în afară de conştiinţă, totul e bestialitate”. Excesul de luciditate îl determină pe erou să analizeze până şi momentele de maximă intimitate. De exemplu, venit în permisie la Câmpulung, Ştefan nu e capabil să se bucure nici măcar de voluptatea unei nopţi alături de Ela.Un gest absolut mărunt ca aprinderea unei ţigări îl “îmblonăveşte” pe bărbat: “n-aveam nicio dovadă că mă înşeală, dar aveam acum certitudinea că acest gest vine dintr-o deprindere de a poza goală, de “a face impresie”, de care ea nu-şi mai dă seama, şi care era revelator pentru ceea ce nu ştiam eu.”

În opinia mea, cele două teme ale romanului, războiul şi iubirea, constitue două experienţe decisive pentru devenirea personajului-narator. Suferinţa lui Ştefan este lucidă în detaliile analizei, iar orgoliul este profund. Astfel, în final, după traversarea dramei colective a războiului, pasiunea devoratoare  şi iubirea pentru Ela sunt înlocuite cu indiferenţă rece. Se produce astfel drama constatării distanţei dintre iluzie şi realitate, dintre ideal şi banalitate.

- See more at: http://www.costinc.info/2013/06/eseu-relatia-dintre-doua-personaje.html#sthash.Kdpm0xn5.dpuf

Proza romanelor lui Camil Petrescu a produs un efect de modernizare a întregului roman românesc interbelic, în sensul în care, Camil Petrescu, a promovat o literatură a subiectivităţii şi a autenticităţii de inspiraţie franceză. Astfel, se realizează în interbelic mult râvnita sincronizare a literaturii române, cu literatura europeană a momentului. “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” este romanul unui spirit care încearcă să se definească prin raportare la două experienţe capitale: iubirea şi războiul. 

Experienţa iubirii este actualizată prin rememorarea relaţiei lui Ştefan Gheorghidiu cu Ela. Discutând relaţiile dintre cele două personaje, spunem că un prim element al textului narativ, semnificativ, este conflictul. 

Spre deosebire de romanele tradiţionale, în care conflictul este exterior, în romanul lui Camil Petrescu, apare conflictul interior, din conştiinţa lui Ştefan Gheorghidiu, personaj-narator, care trăieşte stări şi sentimente contradictorii faţă de soţia sa, Ela. Acest conflict interior este generat de raporturile pe care protagonistul le are cu realitatea înconjurătoare. Principalul motiv al rupturii dintre Ştefan şi soţia sa este implicarea Elei în lumea mondenă, pe care eroul o dispreţuieşte. Aşadar, conflictul interior se produce din cauza diferenţei dintre aspiraţiile lui Gheorghidiu şi realitatea lumii înconjurătoare.

Personajul-narator, Ştefan Gheorghidiu, este caracterizat în mod indirect, prin acţiunile sale şi prin relaţia cu Ela. El reprezintă tipul intelectualului lucid, inadaptatul superior. Filosof, el are impresia că s-a izolat de lumea exterioară, însă, în realitate, evenimentele exterioare sunt filtrate prin conştiinţa sa. Gândurile şi sentimentele celorlalte personaje nu pot fi cunoscute de cititor decât în măsura în care se reflect în această conştiinţă. Astfel, Ela, personajul feminin al romanului, este prezentată doar din perspectiva lui Gheorghidiu. De aceea cititorul nu se poate pronunţa asupra fidelităţii ei şi nici nu poate opine dacă e mai degrabă superficial decât spiritual: “Nu Ela se schimbă (poate doar superficial, dându-şi arma pe faţă, cum se spune, abia după căsătorie), ci felul în care o vede Ştefan” (Nicolae Manolescu, „Arca lui Noe”).

De asemenea, actiunea este relevantă în prezentarea relaţiilor dintre Ştefan Gheorghidiu şi Ela. Implicarea Elei în discuţiile despre moştenirea pe care acesta a primit-o de la unchiul său îl surprinde în mod dureros pe Ştefan, pentru că, aşa cum mărturiseşte, ar fi vrut ca Ela să fie: “mereu feminină, deasupra discuţiilor acestea vulgare, plăpândă şi având nevoie să fie protejată, nu să intervină atât de energic interesată.” După excursia la Odobeşti, iubirea ce părea până atunci indestructibilă începe să fie serios pusă la îndoială, mai ales de către Ştefan. Micile incidente, gesturile fără importanţă, privirile pe care Ela le schimbă cu domnul G. se amplifică în conştiinţa protagonistului: “Toată suferinţa asta monstruoasă îmi venea din nimic”. Nevoia de absolute îl determină să-şi analizeze cu luciditate stările şi să-şi exagereze suferinţa. Ela consideră că “sensibilitatea imposibilă” a lui Ştefan este aceea care amplifică neînţelegerile dintre ei. Astfel, relaţia lor devine o succesiune de separări şi împăcări.

În ceea ce priveşte statutul celor două personaje, din punct de vedere social, Ştefan Gheorghidiu este, la început, un student sărac la Filosofie, căsătorit din dragoste şi orgoliu cu Ela, o studentă frumoasă,  orfană, crescută de o mătuşă. Devine bogat peste noapte, printr-o moştenire lăsată de unchiul său, Tache, iar apoi este sublocotenent în armata română, în timpul Primului Război Mondial. Însă, în mod constant, rămâne un spirit introvertit, neliniştit, lucid şi polemic, halucinant ca toţi eroii camilpetrescieni care “au văzut idei”. Spiritual, ironic, hipersensibil, inadaptatul superior Gheorghidiu “este un psiholog al dragostei, şi luciditatea şi preciziunea analizei lui se înrudesc cu al marilor moralişti al literaturii franceze” (Perpessicius). Ela, studentă la Litere, tânără cochetă, considerată cea mai frumoasă şi cea mai populară studentă de la Universitate, este aceea care se îndrăgosteşte mai întâi de Ştefan. Gheorghidiu trăieşte în lumea ideilor, a cărţilor şi are impresia că s-a izolat de realitatea materială imediată. Însă tocmai această realitate imediată produce destrămarea cuplului pe care el îl formează cu Ela. Până în momentul în care Gheorghidiu primeşte moştenirea de la unchiul său, cuplul trăieşte în condiţii modeste, dar în armonie.

Pentru că soţia sa tinde să se integreze tot mai pregnant în lumea mondenă, Gheorghidiu consideră că singurele sentimente şi senzaţii autentice sunt cele filtrate raţional, căci, afirmă protagonistul, “singura existenţă reală e aceea a conştiinţei”, iar “în afară de conştiinţă, totul e bestialitate”. Excesul de luciditate îl determină pe erou să analizeze până şi momentele de maximă intimitate. De exemplu, venit în permisie la Câmpulung, Ştefan nu e capabil să se bucure nici măcar de voluptatea unei nopţi alături de Ela.Un gest absolut mărunt ca aprinderea unei ţigări îl “îmblonăveşte” pe bărbat: “n-aveam nicio dovadă că mă înşeală, dar aveam acum certitudinea că acest gest vine dintr-o deprindere de a poza goală, de “a face impresie”, de care ea nu-şi mai dă seama, şi care era revelator pentru ceea ce nu ştiam eu.”

În opinia mea, cele două teme ale romanului, războiul şi iubirea, constitue două experienţe decisive pentru devenirea personajului-narator. Suferinţa lui Ştefan este lucidă în detaliile analizei, iar orgoliul este profund. Astfel, în final, după traversarea dramei colective a războiului, pasiunea devoratoare  şi iubirea pentru Ela sunt înlocuite cu indiferenţă rece. Se produce astfel drama constatării distanţei dintre iluzie şi realitate, dintre ideal şi banalitate.

- See more at: http://www.costinc.info/2013/06/eseu-relatia-dintre-doua-personaje.html#sthash.Kdpm0xn5.dpuf

Relatia dintre Stefan Gheorghidiu si Ela

    Proza romanelor lui Camil Petrescu a produs un efect de modernizare a întregului roman românesc interbelic, în sensul în care, Camil Petrescu, a promovat o literatură a subiectivităţii şi a autenticităţii de inspiraţie franceză. Astfel, se realizează în interbelic mult râvnita sincronizare a literaturii române, cu literatura europeană a momentului. “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” este romanul unui spirit care încearcă să se definească prin raportare la două experienţe capitale: iubirea şi războiul. 

    Experienţa iubirii este actualizată prin rememorarea relaţiei lui Ştefan Gheorghidiu cu Ela. Discutând relaţiile dintre cele două personaje, spunem că un prim element al textului narativ, semnificativ, este conflictul. 

     Spre deosebire de romanele tradiţionale, în care conflictul este exterior, în romanul lui Camil Petrescu, apare conflictul interior, din conştiinţa lui Ştefan Gheorghidiu, personaj-narator, care trăieşte stări şi sentimente contradictorii faţă de soţia sa, Ela. Acest conflict interior este generat de raporturile pe care protagonistul le are cu realitatea înconjurătoare. Principalul motiv al rupturii dintre Ştefan şi soţia sa este implicarea Elei în lumea mondenă, pe care eroul o dispreţuieşte. Aşadar, conflictul interior se produce din cauza diferenţei dintre aspiraţiile lui Gheorghidiu şi realitatea lumii înconjurătoare.

     Personajul-narator, Ştefan Gheorghidiu, este caracterizat în mod indirect, prin acţiunile sale şi prin relaţia cu Ela. El reprezintă tipul intelectualului lucid, inadaptatul superior. Filosof, el are impresia că s-a izolat de lumea exterioară, însă, în realitate, evenimentele exterioare sunt filtrate prin conştiinţa sa. Gândurile şi sentimentele celorlalte personaje nu pot fi cunoscute de cititor decât în măsura în care se reflect în această conştiinţă. Astfel, Ela, personajul feminin al romanului, este prezentată doar din perspectiva lui Gheorghidiu. De aceea cititorul nu se poate pronunţa asupra fidelităţii ei şi nici nu poate opine dacă e mai degrabă superficial decât spiritual: “Nu Ela se schimbă (poate doar superficial, dându-şi arma pe faţă, cum se spune, abia după căsătorie), ci felul în care o vede Ştefan” (Nicolae Manolescu, „Arca lui Noe”).

     De asemenea, actiunea este relevantă în prezentarea relaţiilor dintre Ştefan Gheorghidiu şi Ela. Implicarea Elei în discuţiile despre moştenirea pe care acesta a primit-o de la unchiul său îl surprinde în mod dureros pe Ştefan, pentru că, aşa cum mărturiseşte, ar fi vrut ca Ela să fie: “mereu feminină, deasupra discuţiilor acestea vulgare, plăpândă şi având nevoie să fie protejată, nu să intervină atât de energic interesată.” După excursia la Odobeşti, iubirea ce părea până atunci indestructibilă începe să fie serios pusă la îndoială, mai ales de către Ştefan. Micile incidente, gesturile fără importanţă, privirile pe care Ela le schimbă cu domnul G. se amplifică în conştiinţa protagonistului: “Toată suferinţa asta monstruoasă îmi venea din nimic”. Nevoia de absolute îl determină să-şi analizeze cu luciditate stările şi să-şi exagereze suferinţa. Ela consideră că “sensibilitatea imposibilă” a lui Ştefan este aceea care amplifică neînţelegerile dintre ei. Astfel, relaţia lor devine o succesiune de separări şi împăcări.

     În ceea ce priveşte statutul celor două personaje, din punct de vedere social, Ştefan Gheorghidiu este, la început, un student sărac la Filosofie, căsătorit din dragoste şi orgoliu cu Ela, o studentă frumoasă,  orfană, crescută de o mătuşă. Devine bogat peste noapte, printr-o moştenire lăsată de unchiul său, Tache, iar apoi este sublocotenent în armata română, în timpul Primului Război Mondial. Însă, în mod constant, rămâne un spirit introvertit, neliniştit, lucid şi polemic, halucinant ca toţi eroii camilpetrescieni care “au văzut idei”. Spiritual, ironic, hipersensibil, inadaptatul superior Gheorghidiu “este un psiholog al dragostei, şi luciditatea şi preciziunea analizei lui se înrudesc cu al marilor moralişti al literaturii franceze” (Perpessicius). Ela, studentă la Litere, tânără cochetă, considerată cea mai frumoasă şi cea mai populară studentă de la Universitate, este aceea care se îndrăgosteşte mai întâi de Ştefan. Gheorghidiu trăieşte în lumea ideilor, a cărţilor şi are impresia că s-a izolat de realitatea materială imediată. Însă tocmai această realitate imediată produce destrămarea cuplului pe care el îl formează cu Ela. Până în momentul în care Gheorghidiu primeşte moştenirea de la unchiul său, cuplul trăieşte în condiţii modeste, dar în armonie.

     Pentru că soţia sa tinde să se integreze tot mai pregnant în lumea mondenă, Gheorghidiu consideră că singurele sentimente şi senzaţii autentice sunt cele filtrate raţional, căci, afirmă protagonistul, “singura existenţă reală e aceea a conştiinţei”, iar “în afară de conştiinţă, totul e bestialitate”. Excesul de luciditate îl determină pe erou să analizeze până şi momentele de maximă intimitate. De exemplu, venit în permisie la Câmpulung, Ştefan nu e capabil să se bucure nici măcar de voluptatea unei nopţi alături de Ela.Un gest absolut mărunt ca aprinderea unei ţigări îl “îmblonăveşte” pe bărbat: “n-aveam nicio dovadă că mă înşeală, dar aveam acum certitudinea că acest gest vine dintr-o deprindere de a poza goală, de “a face impresie”, de care ea nu-şi mai dă seama, şi care era revelator pentru ceea ce nu ştiam eu.”

Cele două teme ale romanului, războiul şi iubirea, constitue două experienţe decisive pentru devenirea personajului-narator. Suferinţa lui Ştefan este lucidă în detaliile analizei, iar orgoliul este profund. Astfel, în final, după traversarea dramei colective a războiului, pasiunea devoratoare  şi iubirea pentru Ela sunt înlocuite cu indiferenţă rece. Se produce astfel drama constatării distanţei dintre iluzie şi realitate, dintre ideal şi banalitate.

Relatia dintre Stefan Gheorghidiu si Ela

    Proza romanelor lui Camil Petrescu a produs un efect de modernizare a întregului roman românesc interbelic, în sensul în care, Camil Petrescu, a promovat o literatură a subiectivităţii şi a autenticităţii de inspiraţie franceză. Astfel, se realizează în interbelic mult râvnita sincronizare a literaturii române, cu literatura europeană a momentului. “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” este romanul unui spirit care încearcă să se definească prin raportare la două experienţe capitale: iubirea şi războiul. 

    Experienţa iubirii este actualizată prin rememorarea relaţiei lui Ştefan Gheorghidiu cu Ela. Discutând relaţiile dintre cele două personaje, spunem că un prim element al textului narativ, semnificativ, este conflictul. 

     Spre deosebire de romanele tradiţionale, în care conflictul este exterior, în romanul lui Camil Petrescu, apare conflictul interior, din conştiinţa lui Ştefan Gheorghidiu, personaj-narator, care trăieşte stări şi sentimente contradictorii faţă de soţia sa, Ela. Acest conflict interior este generat de raporturile pe care protagonistul le are cu realitatea înconjurătoare. Principalul motiv al rupturii dintre Ştefan şi soţia sa este implicarea Elei în lumea mondenă, pe care eroul o dispreţuieşte. Aşadar, conflictul interior se produce din cauza diferenţei dintre aspiraţiile lui Gheorghidiu şi realitatea lumii înconjurătoare.

     Personajul-narator, Ştefan Gheorghidiu, este caracterizat în mod indirect, prin acţiunile sale şi prin relaţia cu Ela. El reprezintă tipul intelectualului lucid, inadaptatul superior. Filosof, el are impresia că s-a izolat de lumea exterioară, însă, în realitate, evenimentele exterioare sunt filtrate prin conştiinţa sa. Gândurile şi sentimentele celorlalte personaje nu pot fi cunoscute de cititor decât în măsura în care se reflect în această conştiinţă. Astfel, Ela, personajul feminin al romanului, este prezentată doar din perspectiva lui Gheorghidiu. De aceea cititorul nu se poate pronunţa asupra fidelităţii ei şi nici nu poate opine dacă e mai degrabă superficial decât spiritual: “Nu Ela se schimbă (poate doar superficial, dându-şi arma pe faţă, cum se spune, abia după căsătorie), ci felul în care o vede Ştefan” (Nicolae Manolescu, „Arca lui Noe”).

     De asemenea, actiunea este relevantă în prezentarea relaţiilor dintre Ştefan Gheorghidiu şi Ela. Implicarea Elei în discuţiile despre moştenirea pe care acesta a primit-o de la unchiul său îl surprinde în mod dureros pe Ştefan, pentru că, aşa cum mărturiseşte, ar fi vrut ca Ela să fie: “mereu feminină, deasupra discuţiilor acestea vulgare, plăpândă şi având nevoie să fie protejată, nu să intervină atât de energic interesată.” După excursia la Odobeşti, iubirea ce părea până atunci indestructibilă începe să fie serios pusă la îndoială, mai ales de către Ştefan. Micile incidente, gesturile fără importanţă, privirile pe care Ela le schimbă cu domnul G. se amplifică în conştiinţa protagonistului: “Toată suferinţa asta monstruoasă îmi venea din nimic”. Nevoia de absolute îl determină să-şi analizeze cu luciditate stările şi să-şi exagereze suferinţa. Ela consideră că “sensibilitatea imposibilă” a lui Ştefan este aceea care amplifică neînţelegerile dintre ei. Astfel, relaţia lor devine o succesiune de separări şi împăcări.

     În ceea ce priveşte statutul celor două personaje, din punct de vedere social, Ştefan Gheorghidiu este, la început, un student sărac la Filosofie, căsătorit din dragoste şi orgoliu cu Ela, o studentă frumoasă,  orfană, crescută de o mătuşă. Devine bogat peste noapte, printr-o moştenire lăsată de unchiul său, Tache, iar apoi este sublocotenent în armata română, în timpul Primului Război Mondial. Însă, în mod constant, rămâne un spirit introvertit, neliniştit, lucid şi polemic, halucinant ca toţi eroii camilpetrescieni care “au văzut idei”. Spiritual, ironic, hipersensibil, inadaptatul superior Gheorghidiu “este un psiholog al dragostei, şi luciditatea şi preciziunea analizei lui se înrudesc cu al marilor moralişti al literaturii franceze” (Perpessicius). Ela, studentă la Litere, tânără cochetă, considerată cea mai frumoasă şi cea mai populară studentă de la Universitate, este aceea care se îndrăgosteşte mai întâi de Ştefan. Gheorghidiu trăieşte în lumea ideilor, a cărţilor şi are impresia că s-a izolat de realitatea materială imediată. Însă tocmai această realitate imediată produce destrămarea cuplului pe care el îl formează cu Ela. Până în momentul în care Gheorghidiu primeşte moştenirea de la unchiul său, cuplul trăieşte în condiţii modeste, dar în armonie.

     Pentru că soţia sa tinde să se integreze tot mai pregnant în lumea mondenă, Gheorghidiu consideră că singurele sentimente şi senzaţii autentice sunt cele filtrate raţional, căci, afirmă protagonistul, “singura existenţă reală e aceea a conştiinţei”, iar “în afară de conştiinţă, totul e bestialitate”. Excesul de luciditate îl determină pe erou să analizeze până şi momentele de maximă intimitate. De exemplu, venit în permisie la Câmpulung, Ştefan nu e capabil să se bucure nici măcar de voluptatea unei nopţi alături de Ela.Un gest absolut mărunt ca aprinderea unei ţigări îl “îmblonăveşte” pe bărbat: “n-aveam nicio dovadă că mă înşeală, dar aveam acum certitudinea că acest gest vine dintr-o deprindere de a poza goală, de “a face impresie”, de care ea nu-şi mai dă seama, şi care era revelator pentru ceea ce nu ştiam eu.”

Cele două teme ale romanului, războiul şi iubirea, constitue două experienţe decisive pentru devenirea personajului-narator. Suferinţa lui Ştefan este lucidă în detaliile analizei, iar orgoliul este profund. Astfel, în final, după traversarea dramei colective a războiului, pasiunea devoratoare  şi iubirea pentru Ela sunt înlocuite cu indiferenţă rece. Se produce astfel drama constatării distanţei dintre iluzie şi realitate, dintre ideal şi banalitate.

Prof. Mirela Broasca: Tema si viziunea despre lume in romanul subiectiv ''Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi'', de Camil Petrescu

‘’Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi’’, de  C. Petrescu-Tema si viziunea despre lume

     

Camil Petrescu pledeaza pentru o estetica a autenticitatii, in studiile teoretice si in romanele sale. Romanul modern de tip proustian promovat de Camil Petrescu impune un nou univers epic, o alta perspectiva narativa si un nou tip de personaj, o constiinta lucida, analitica, intelectualul, inadaptatul superior. Innoirea romanului romanesc interbelic se produce prin sincronizare cu filozofia si stiinta, dar si cu literature universala.

     Romanul interbelic de analiza, cultivat Camil Petrescu, pune accent, prin utilizarea unor tehnici ale analizei psihologice si, adesea, a unei perspective subiective, pe descrierea a problemelor de constiinta sau chiar patrunderea in zonele obscure ale inconstientului, in psihologia abisala.

     Roman psihologic prin tema, conflict, protagonist si prin utilizarea unor tehnici modern ale analizei psihologice (introspective, monolog interior, fluxul constiintei), romanul lui Camil Petrescu este apreciat de critica vremii drept o monografie a indoielii(C. Ciopraga), monografia unui element psihic - gelozia(G. Calinescu).

     Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi este un roman modern de tip subiectiv, deoarece are drept caracteristici: unicitatea perspective narrative, timpul prezent si subiectiv, fluxul constiintei, memoria afectiva, naratiunea la persoana I, luciditatea analizei, anticalofilismul, dar si autenticitatea definite ca identificarea actului de creatie cu realitatea vietii, cu experienta nepervertita, cu trairea febrile.

     Viziunea despre lume a scriitorului, transferata personajului-narator Stefan Gheorghidiu este viziuneaunui spirit reflexive cu preocupari filozofice si literare, ceea ce da nastere unei proze analitice de facture subiectiva. Accentul cade pe factorul psihologic, pe inregistrarea si analizarea ecoului pe care il au exenimentele exterioare in constiinta personajului, epicul fiind diminuat.

     Trasaturile noului roman al secolului XX sunt substantialitatea si autenticitatea. Substantialitatea este caracteristica romanului Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi, intrucat naratiunea reflecta esenta concreta a vietii, structurandu-se pe o pasiune (monografie a indoielii), iar personajele sunt exemplificari ale unor principii, niste constiinte individuale. Autenticitatea presupune reflectarea realitatii prin propria constiinta si are drept marca naratiunea la persoana I.

     Textul narativ este structurat in doua parti precizate in titlu, care indica temele romanului si in acelasi timp cele doua xperiente fundamentale de cunoastere traite de protagonist: dragostea si razboiul. Daca prima parte reprezinta rememorarea iubirii matrimonial esuate dintre Stefan Gheorghidiu si Ela, partea a doua, construita sub forma jurnalului de campanile a lui Gheorghidiu, urmareste experienta de pe front, in timpul Primului Razboi Mondial. Prima parte este in intregime fictional, in timp ce de a doua valorifica jurnalul de campanile al autorului, articole si documente din epoca, ceea ce confera autenticitate textului.

     Titlul romanului indica temele acestuia si poate fi considerat o metafora a timpului psihologic, a modului in care timpul obiectiv si evenimentele exterioare sunt asimilate in prezentul constiintei. Substantivul noapte exprima trairea in constiinta si abolirea principiului cronologic, iar cuvintele prima si ultima sunt frontierele temporale ale unor epoci diferite fundamental prin viziune si traire, marcand momentele de accent ale tranformarii sale.

     Roamnul debuteaza printr-un artificiu compozitional: actiunea primului capitol, La Piatra Craiului, in munte, este posterioara intamplarilor relatate in retul Cartii I.

     Chiar daca este vorba de un roman modern, in incipit sunt fixate cu precizie realista coordonatele spatio-temporale: In primavara anului 1926, ca sublocotenet proaspat, intaia data concentrate, luasem parte, cu un regiment de infanterie din capital, la fortificarea vaii Prahovei, intre Busteni si Predeal.

     Protagonistul si, in acelasi timp naratorul intamplarilor din roman, Stefan Gheorghidiu, este concentrate pe Valea Prahovei si in asteptarea intrarii Romaniei in Primul Razboi Mondial. El asista la popota ofiterilor la o discutie despre dragoste si fidelitate, pornind de la un fapt divers aflat din presa: un barbat care si-a ucis nevasta fidela a fost ahitat de tribunal. Aceasta discutie declanseaza memoria afectiva a protagonistului, trezindu-I amintirile legate de cei doi ani si jumatate de casnicie cu Ela. Episodul discutiei de la popota, adica un eveniment exterior, declanseaza, intocmai ca la Proust, rememorarea unor intamplari sau stari traite intr-un "timp pierdut", un timp psihologic

     Ultimul capitol, intitulat Comunicat apocrif este ilustrativ pentru devenirea interioara a protagonistului. Titlul acestui capitol poate fi interpretat in dublu sens: pe de o parte, se refera la comunicatele contradictorii care sosesc de pe front, iar pe de alta parte, titlul trimite, in maniera metaforica la scrisoarea anonima pe care o primeste protagonistul la intoarcerea din razboi si in care I se dezvalui ca sotia il insala. Stefan nu mai verifica insa autenticitatea acestei scrisori, pentru ca a oboist sa se mai indoiasca si sa mai caute certitudini.

     Ranit si spitalizat, Gheorghidiu revine acsa, la Bucuresti, dar se simte detasat de tot ce il legase de Ela. O priveste acum cu indiferenta cu care privesti un tablou si hotaraste sa o paraseasca: I-am scris ca ii las absolute tot ce e in casa, de la obiecte de pret la carti... de la lucruri personale la amintiri. Adica tot trecutul. Prin renuntare la "trecut", adica atat la timpul trait, cat si la cel rememorat, Gheorghidiu se elibereaza de drama erotica.

     Romanul este scris la persoana intai, sub forma unei confesiuni a personajului principal, Stefan Gheorghidiu, care traieste doua experiente fundamentale: iubirea si razboiul.

     Naratiunea la persoana intai, cu focalizare exclusiv interna presupune existenta unui narator implicat. Punctul de vedere unic si subiectiv al personajului-narator, care mediaza intre cititor si celelalte personaje, il determina pe cititor sa cunoasca despre ele atat cat stie si personajul principal. Insa situarea eului narativ in central povestirii confera autenticitate, iar faptele si personajele sunt prezentate ca evenimente interioare, interpretate, analizate.

     Romanul este alcatuit din doua parti si treisprezece capitole cu titluri suggestive.

     Actiunea romanului se petrece atat in mediul citadin, cat si pe front, si cuprinde evenimente traite de protagonist cuaproximativ doi ani si jumatate inainte de 1916, anul intrarii Romaniei in razboi, cat si din timpul desfasurarii acestuia. Insa timpul si spatial sunt reunite intr-un prezent al trairilor si framantarilor interioare, in confesiunea personajului-narator.

     Spre deosebire de romanele traditionale in care conflictul se desfasura la nivel exterior intre diverse personaje, in romanul lui Camil Petrescu, conflictul este interior si se produce in constinta personajului narrator, Stefan Gheorghidiu, care traieste stari si sentimente contradictorii in ceea ce o priveste pe sotia sa, Ela. Acest conflict interior este generat de raporturile pe car eprotagonistul le are cu realitatea inconjuratoare. Gheorghidiu traieste cu iluzia ca s-a izolat de realitatea inconjuratoare, insa tocmai aceasta realitate in care nu vrea sa se implice va produce destramarea cuplului. Implicarea Elei in lumea mondena pe care eroul o dispretuieste si fata de care tine sa se detaseze reprezinta principalul motiv al rupturii dintre Stefan si Ela. Asadar conflictul interior trait de protagonist se produce din cauza discrepantei dintre aspiratiile lui Gheorghidiu si realitatea lumii inconjuratoare.

     Conflictul exterior pune in evidenta relatia personajului cu societatea, accentuand acelasi orgoliu al respingerii si plasandu-l in categoria inadaptatilor social.

     Personajul-narator Stefan Gherghidiu reprezinta tipul intelectualului lucid, inadaptatul superior, care traieste drama indragostitului de absolute. Filozof, el are impresia ca s-a izolat de lumea esterioara, insa in realitate, evenimentele exterioare sunt filtrate prin constiinta sa. Gandurile si sentimentele celorlalte personaje nu pot fi cunoscute de cititor, decat in masura in care se reflecta in aceasta constiint. In acest sens, Ela, personajul feminin al romanului este creatia integrala a mintii personajului masculin, prin faptul ca tot comportamentul ei este mediat de viziunea lui Stefan. De aceea, cititorul nu se poate pronunta asupra fidelitatii ei si nici nu poate decide daca e mai de graba superficiala, decat spiritualaa.

     Pe parcursul intregului roman, Ela ramane un mister pentru cititor, deoarece ea este prezentata numai prin intermediul impresiilor lui Stefan. Relatia dintre cei doi soti se bazeaza pe orgoliu, atat in construirea, cat si in destramarea ei. Stefan incepe sa tina la Ela din orgoliul de a fi iubit, gelozia lui se produce din acelasi motiv, iar orgoliul ii impiedica pe amandoi sa se impace. Ea il iubeste atata timp cat e mandra de valoarea lui intelectuala in lumea lor de studenti saraci si se departeaza cand, in noul ei cerc, sotul nu-i mai trezeste admiratia.

     Prin introspectie si monolog interior, tehnici ale analizei psihologice, Stefan analizeaza cu luciditate, alternand sau interferand, aspect ale planului interior, din fluxul constiintei si ale planului esterior.

     Dintre modalitatile de caracterizare a personajului, portretul lui Gheroghidiu este realizat mai ales prin caracterizare indirecta, care se desprinde din fapte, ganduri, limbaj, gesturi, atitudini si relatiile cu celelalte personaje. La aceasta se adauga autocaracterizarea, dar si procedee specific romanului psihologic modern: autoanaliza lucida, introspectia, monologul interior, fluxul constiintei.

     Caracterizarea directa a lui Gheorghidiu facuta de catre celelalte personaje este realizata prin replici scurte, precum aceea pe care i-o adreseaza Ela lui Stefan cand sotul ii reproseaza comportamentul ei din timpul excursiei de la Odobesti (Esti de o sensibilitate imposibila).

     Celelalte personaje sunt caracterizate in mod direct de catre personajul-narrator. In acest sens, Ela este personajul feminin misterios, prin faptul ca tot comportamentul ei este mediat de viziunea lui Stefan.

     Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi este un roman modern, psihologic, avand drept caracteristici: unicitatea perspective narative, timpul prezent si subiectiv, memoria afectiva, naratiunea la persoana I, autenticitatea trairii si stilul anticalofil.

Prof. Mirela Broasca: Subiectele sustinute la Evaluarea Nationala -lb. romana-2014+rezolvarea acestora

EVALUARE NAȚIONALĂ 2014 PENTRU ABSOLVENȚII CLASEI A VIII-A
ANUL ȘCOLAR 2013-2014
LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ
SUBIECTUL 1
Bine ai venit în anul nou…
Bine ai venit…
De când te aștept aproape am și albit …
Dar fiindcă-mi intri-n casă întâia oară,
Te rog să nu-mi faci casa de ocară…
Nu te grăbi să-mi intri pe furiș,
C-abia sosiși
Noroc că te-am deșteptat
Să te previu la timp, să fii atent,
Și-n clipa marelui eveniment
Să-mi calci în casă cu piciorul drept (…)
Așa te vreau
Te vreau la trup curat … neprihănit…
Și tot așa la suflet și la minte (…)
An nou…
Ai auzit ce-ți cer?…
Nu-ți cer să faci nimic în casa mea,
Mai mult decât ai face tu-ntr-a ta! … (…)
An nou!…
Fii nou de sus și până jos!…
Copil al nimănui, și-al tuturor (…)
Copil gălăgios…
Desfășură-te-ncet de pe mosor*…
Încet … cât mai încet … și liniștit
Și fii atent ca nu care cumva
Să ți se rupă firu-n casa mea!…
Bine-ai venit, An nou…
Bine-ai venit!…
(Ion Minulesc, Rânduri pentru Anul Nou)
A. Scrie pe foaia de examen răspunsul corect pentru fiecare dintre întrebările de mai jos

1. Notează câte un sinonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor subliniate: fiindcă, cer, liniștit
2. Explică rolul virgulei în secvența: Bine ai venit, An Nou!…
3. Precizează măsura primelor două versuri ale poeziei
4. Menționează două trăsături ale genului liric prezentate în textul dat
5. Prezintă în 30-50 de cuvinte, semnificația titlului poeziei

B. Redactează o compunere de 150-250 de cuvinte în care să-ți exprimi opinia despre semnificația mesajului Rânduri pentru Anul Nou de Ion Minulescu.
În compunerea ta, trebuie
-       Să formulezi o opinie despre semnificația mesajului poeziei,
-       Să-ți susții opinia formulată, prin două argumente, valorificând textul dat,
-       Să ai un conținut adecvat cerinței,
-       Să respecți precizarea referitoare la numărul de cuvinte.
SUBIECTUL AL II-lea
Cărțile de ficțiune pe care le citim ne ajută să empatizăm cu cei din jur și să ne adaptăm mai ușor la diverse situații de viață, arată cele mai recente studii psihologice.
În urma unei cercetări realizare de Universitatea York, pe copii cu vârste între 4 și 6 ani, psihologii au observat că aceia care au fost expuși mai mult timp la literatura pentru copii decât la desene animate televizare au o mai mare capacitate de empatie* (…)
Implicarea în poveștile fictive din cărți aduce informații noi despre viața socială, iar acest lucru este extrem de benefic în rândul copiilor, fiindcă le arată versiuni din afara universului propriu.
Totodată studiul relevă că volumele de ficțiune îl ajută pe cititor să se adapteze la viața socială mai mult decât o fac lucrările nonfuncționale. Înțelegerea personajelor dintr-o narațiune este, astfel, echivalentul cunoașterii a diferitor tipuri umane din viața reală. Când sunt scrise bine, romanele constituie în sine povești despre viață, care îl încurajează pe cititor să înțeleagă mai bine profunzimea experienței umane.
(Corina Zorzor, Empatia, o abilitate dobândită prin lectură, în adevărul.ro)
Empatie – identificare, prin trăire, cu alte persoane, cu eroii cărților etc.
A. Scrie, pe foaia de examen, răspunsul pentru fiecare din cerințele de mai jos

1. Formulează câte un enunț în care să precizezi următoarele aspecte din textul dat:

-       Universitatea din cadrul căreia s-a realizat cercetarea menționată în textul dat
-       Categoria de copii cu o capacitate mai mare de empatie.

2. Scrie numele autorului și titlul articolului din care este extras articolul din textul dat
3. Menționează ce parte de vorbire este fiecare dintre cuvintele menționate în secvența: cărțile de ficțiune pe care le citim ne ajută să empatizăm cu cei din jur și să ne adaptăm ușor la diverse situații de viață, arată cele mai recente studii psihologice.
4. Precizează funcția sintactică a cuvintelor subliniate din secvența: În urma unei cercetări realizate (…) pe copii cu vârste între 4 și 6 ani, psihologii au observat că aceia care au fost expuși mai mult timp la literatura pentru copii decât la desene animate televizate au o mai mare capacitate de empatie.
5. Transcrie două propoziții subordonate diferite din fraza următoare, precizând felul acestora:

Când sunt scrise bine, romanele constituie în sine povești despre viață, care îl încurajează pe cititor să înțeleagă mai bine profunzimea experienței umane.

6. Construiește o frază alcătuită din două propoziții în care să existe o propoziție subordonată predicativă, introdusă prin conjuncția subordonată să

B. Redactează în 80-150 de cuvinte, o scurtă narațiune în care să prezinți o întâmplare petrecută în timpul participării la o întâlnire organizată de școală, cu un scriitor contemporan.
În compunerea ta, trebuie
-       Să relatezi o întâmplare respectând succesiunea logică a evenimentelor
-       Să precizezi două evenimente ale contextului spațio-temporal
-       Să ai un conținut adecvat cerinței
-       Să respecți precizarea referitoare la numărul de cuvinte.

REZOLVARE:
Sinonimele cuvintelor subliniate în text erau: fiindcă -  caci; intrucat; deoarece;  pentru că;   cer- solicit, pretind ; liniştit -  calm.
Rolul virgulei din secvenţa „Bine-ai venit, An nou!...” este acela de a despărţi o constructie in cazul vocativ de restul enuntului; ( nu e greşit nici dacă elevii precizau că virgula are rol de pauză de vorbire).
     În privinţa măsurii primelor două versuri ale poeziei, elevii trebuiau să mentioneze că aceasta este una  diferită, de 6 şi 4 silabe.
 Două trăsături ale genului liric : exprimarea directă a idelor şi a sentimentelor; prezenţa eului liric”.
În privinţa semnificaţiei titlului poeziei, elevii trebuiau să amintească de dorinţele eului liric pentru Anul Nou.
La compunerea pe care o aveau de alcătuit, elevii puteau  relua  ideile privind semnificaţia poeziei.
  Formularea  acestei  cerinţe pare mai dificila, intrucat este o formulare mai ambigua. Pentru elevii care nu au abilitatea de a comenta textul liric, mesajul  poate fi mai dificil de înţeles, dar se putea accentua faptul ca  mesajul sugereaza pendularea intre speranta si ironie , prin care se subliniaza pesimismul generat de posibilitatea aparitiei unor evenimente neprevazute, neplacute, exact  pentru ca un nou an nu aduce dupa sine DOAR bucurii, ci, imprevizibil,  si evenimente neplacute... . Poezia insasi este un amestec de sensibilitate şi ironie, usor  pesimista ,stari tipice oricarui om, care nu cunoaste ceea ce noul an ii poate aduce, fapt argumentat cu versurile:'' Să fii atent ca nu cumva//Să ţi se rupă firu-n casa mea!”

 La cealalta parte,  numele universităţii este Universitatea York. Categoria de copii analizată de psihologi era cea a copiilor cu vârste între 4 şi 6 ani.   Referitor la identificarea partilor  de vorbire, se desprindeau urmatoarele tipologii: de – prepoziţie simplă (specifica Acuzativului), care- pronume relativ (simplu), ''şi''- conjuncţie coordonatoare (copulativa), psihologic – adjectiv propriu-zis.
Funcţia sintactică a cuvintelor subliniate în text este următoarea: ''aceia'' este subiect (simplu), iar ''capacitate'' este complement direct.
La cea de-a cincea cerinţă a subiectului al doilea, elevii  puteau descoperi cele trei subordonate din fraza dată. Una dintre acestea era circumstanţiala de timp - „Când sunt scrise bine”,  cea de-a doua era atributiva „care îl încurajează pe cititor”, urmata de completiva indirectă - „să înteleagă mai bine profunzimea experienţei umane”(dificultatea consta in faptul ca subordonata completiva indirecta putea fi usor confundata cu subordonata completiva directa, tocmai pentru ca elevii adreseaza gresit intrebarea pentru termenul regent(ce? in loc de ''la ce?'', neobservand , de fapt, ca in propozitia regenta, exista deja un complement direct, iar verbul respectiv nu mai poate admite si o CD, intrucat este monotranzitiv; de asemenea, se poate interpreta aceasta subordonata ca fiind circumstantiala de scop ( finala), fapt  care NU apare mentionat in baremul de corectare si notare, pentru ca ''personajele'' care l-au conceput n-au catadicsit sa mai adauge ''detaliul'', ca doar suntem in Romania, nu?! ).
De asemenea,  propoziţia „Când sunt scrise bine” putea fi interpretată şi ca fiind o cirscumstanţială condiţională... (ca la noi, la nimeni: mereu li se creeaza elevilor neplaceri de acest gen, generate de dublele interpretari ale subordonatelor!).
La fraza alcătuită din două propoziţii dintre care una să fie subordonată, elevii puteau concepe enunturi precum:  ''Dorinţa noastra este să reuşim la examen'' sau '' Placerea noastra este sa practicam yoga'' etc.

 Cea de-a doua compunere nu era una grea, insa elevii trebuiau să-şi imagineze o întâmplare, mai putin 'uzata' in zilele noastre, (cand scriitorii sunt pe cale de disparitie, tocmai pentru ca nimeni nu prea mai poate trai din ''ceea ce scrie'', fiind deloc incurajati de actualul sistem,  preferandu-se profesiile pragmatice!).Puteau să  nu scrie numele unui scriitor, mai ales daca nu-si aminteau despre vreunul si... sa-si imagineze.

Baremul de corectare si notare este acesta:
 Varianta 1
Se punctează oricare alte formulări/modalităţi de rezolvare corectă a cerinţelor.
Nu se acordă punctaje intermediare, altele decât cele precizate explicit prin barem.
Nu se acordă fracţiuni de punct.
· Se acordă 10 puncte din oficiu. Nota finală se calculează prin împărţirea la 10 a
punctajului total acordat pentru lucrare.
SUBIECTUL I (42 de puncte)
A. 1. câte 2 puncte pentru notarea oricărui sinonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor
subliniate (de exemplu: fiindcă – deoarece, căci; cer – pretind, solicit; liniștit – calm, stăpânit)
3x2p=6 puncte
2. explicarea rolului virgulei în secvența dată (izolează o construcție în cazul vocativ de restul
enunțului) 6 puncte
3. câte 3 puncte pentru precizarea măsurii primelor două versuri ale poeziei (6 silabe; 4 silabe)
2x3p=6 puncte
4. câte 3 puncte pentru menționarea oricăror două trăsături ale genului liric, prezente în textul dat
(de exemplu: transmiterea directă a unor gânduri și sentimente; prezența mărcilor lexicogramaticale
ale subiectivității) 2x3p=6 puncte
5. prezentarea adecvată a semnificaţiei titlului, respectând precizarea referitoare la numărul de
cuvinte 6 p./prezentarea parţial adecvată a semnificaţiei titlului, cu respectarea numărului de
cuvinte indicat 3 p./încercare de prezentare a semnificației titlului 1 p. 6 puncte
B.
– formularea adecvată a unei opinii despre semnificația mesajului poeziei 4 p./încercare de
formulare a unei opinii despre semnificația mesajului poeziei 2 p. 4 puncte
– susținerea opiniei formulate prin două argumente, valorificând textul dat 4 p./susținerea opiniei
printr-un singur argument, valorificând textul dat 2 p./încercare de susținere sau de argumentare,
fără valorificarea textului 1 p. 4 puncte
– adecvarea conținutului la cerință 2 p./adecvarea parțială a conținutului la cerință 1 p. 2 puncte
– respectarea precizării referitoare la numărul de cuvinte 2 puncte
SUBIECTUL al II-lea (36 de puncte)
A. 1. câte 2 puncte pentru formularea corectă a fiecăruia din cele două enunțuri cerute (de
exemplu: Universitatea York a realizat o cercetare cu privire la capacitatea de empatie a copiilor;
Copiii care au o capacitate mai mare de empatie sunt cei care au fost mai mult expuși la literatura
pentru copii decât la desene animate televizate) 2x2p=4 puncte
2. câte 2 puncte pentru scrierea numelui autorului și a titlului articolului 2x2p=4 puncte
3. câte 1 punct pentru menționarea fiecărei părți de vorbire (de – prepoziție simplă; care –
pronume relativ; și – conjuncție simplă/coordonatoare; psihologice – adjectiv propriu-zis)
4x1p=4 puncte
4. câte 2 puncte pentru precizarea fiecărei funcții sintactice (aceia – subiect; capacitate –
complement direct) 2x2p=4 puncte
5. – câte 1 punct pentru transcrierea integrală a oricăror două propoziții subordonate diferite din
fraza dată (de exemplu: Când sunt scrise bine; care îl încurajează pe cititor; să înțeleagă mai bine
profunzimea experienței umane) 2x1p=2 puncte
– câte 1 punct pentru precizarea felului următoarelor două propoziții subordonate transcrise:
când sunt scrise bine – propoziție subordonată circumstanțială de timp; care îl încurajează pe
cititor – propoziție subordonată atributivă; să înțeleagă mai bine profunzimea experienței umane –
propoziție subordonată completivă indirectă 2x1p=2 puncte
Notă: Punctajul pentru felul subordonatei se acordă și în situația în care candidatul a menționat
că propoziția Când sunt scrise bine este propoziție subordonată circumstanțială condițională.
6. construirea unei fraze alcătuite din două propoziții în care să existe o propoziție subordonată
predicativă, introdusă prin conjuncția subordonatoare să 4 puncte
– 1 punct pentru construirea unei fraze alcătuite din două propoziții
– 3 puncte pentru construirea corectă a propoziției subordonate indicate, introduse prin conjuncția
subordonatoare să
B. – relatarea unei întâmplări, cu respectarea succesiunii logice a evenimentelor 4 p./relatarea
unei întâmplări, fără respectarea succesiunii logice a evenimentelor 2 p. 4 puncte
– câte 2 puncte pentru precizarea fiecăruia dintre cele două elemente ale contextului spaţio-temporal
2x2p=4 puncte
– adecvarea conţinutului la cerinţă 2 p./ adecvarea parțială a conținutului la cerință 1 p. 2 puncte
– respectarea precizării referitoare la numărul de cuvinte 2 puncte
12 puncte se acordă pentru redactare, astfel:
– unitatea compoziției 1 punct
– coerența textului 2 puncte
– registrul de comunicare, stilul și vocabularul adecvate conținutului 2 p./adecvarea parțială 1 p.
2 puncte
– ortografia (0 erori – 3 p./1-2 erori – 2 p./3-4 erori – 1 p./5 sau mai multe erori – 0 p.) 3 puncte
– punctuația (0 erori – 2 p./1-2 erori – 1 p./3 sau mai multe erori – 0 p.) 2 puncte
– așezarea corectă a textului în pagină 1 punct
– lizibilitatea 1 punct.

Comentarii referitoare la Evaluarea Nationala ( SURSA '' EVENIMENTUL ZILEI):

Poetul Ion Minulescu n-a fost pe placul absolvenților de generală

Autor: Daniela Șerb ,  Germina Olteanu | marţi, 24 iunie 2014 | 0 Comentarii | 97 Vizualizari

Peste 160.000 de elevi de clasa a VIII-a au susținut, ieri, proba de Limba română, prima din cadrul Evaluării Naționale. Atât partea de creație, cât și gramatica au dat bătăi de cap școlarilor. Agitație mare, ieri, dincolo de gardul Școlii Gimnaziale „Ion Heliade Rădulescu” din București, amplasată lângă Muzeul Țăranului Român. Părinții așteptau îngrămădiți în petecele de umbră ale copacilor ieșirea odraslelor din sălile de examen. “Sunt subiecte ușoare, n-ar trebui să aibă probleme. Știu sigur că au făcut la meditații astfel de modele de subiecte”, spune plină de convingere una dintre mame.Puțin după ora 10 încep să iasă primii elevi. „Ne-a dat o poezie a lui Minulescu. Ni se cerea să spunem măsura primelor două versuri și n-am știut”, anunță plin de dezamăgire unul dintre absolvenți. Pare că și pentru ceilalți măsura cu pricina a ridicat probleme. „Era 6 cu 4”, susține un elev care declară că subiectele au fost relativ ușoare. “Vai, eu am scris 4 cu 6”, comentează o fată cu ochelari. 
Mesajul poeziei, o enigmă

O altă necunoscută a fost pentru unii elevi punctul B al subiectului I în care se cerea redactarea unei compuneri de maximum 250 de cuvinte și argumentarea opiniei referitoare la semnificația mesajului poeziei „Rânduri pentru Anul Nou”, de Ion Minulescu. „N-am știut. N-am scris nimic”, mărturisește un elev care a ratat astfel 12 puncte.
 Nici sintaxa aferentă subiectului al II-lea nu a fost pentru unii chiar floare la ureche. La un text apărut în presă li se cerera elevilor, printre altele, să precizeze funcția sintactică a unor cuvinte subliniate. „De exemplu, cuvântul «aceia» era subiect și nu altceva”, explică profesoara de Limba română Mirela Broască, de la Liceul tehnologic “Gheorghe Duca” din Constanța. Al doilea cuvânt – capacitate – era complement direct.
O formulare destul de confuză a fost și la punctul B al subiectului al II-lea, unde li se cerea copiilor să scrie o narațiune în care să prezinte o întâmplare petrecută în timpul participării la o întâlnire organizată de școală cu un scriitor contemporan. „Din ce am vorbit cu elevii mei, li s-a părut o temă prost aleasă. Mulți nu cunosc scriitori contemporani, astfel că le-a fost dificil să improvizeze. Însă, consider că un 8 se poate obține în mod rezonabil,  pentru că subiectele nu au fost foarte complicate”, adaugă profesoara.''

sursa: http://www.evz.ro/subiecte-evaluare-nationala-2014-1083145.html

Prof. Mirela Broasca: Particularitatile de constructie a unui personaj ( Mara, de I. Slavici)

"Mara",de Ioan Slavici
- roman traditional, realist-obiectiv - Particularitatile de constructie a acestui personaj.

    Prozator ardelean, precursor al lui Liviu Rebreanu, Slavici este un autor moralist, un fin psiholog, un creator de tipologii. Intreaga creatie a lui Slavici este o pledoarie pentru echilibrul moral, pentru chibzuinta si intelepciune, pentru fericire prin iubirea de oameni si pastrarea masurii in toate, iar orice abatere de la aceste principii este grav sanctionata de scriitor.
    Romanul "Mara" de loan Slavici a fost publicat in 1894, in revista "Vatra", iar in volum a aparut abia in 1906. Aceasta opera literara este "cel mai bun roman al nostru, inainte de «Ion»", conform afirmatiei lui Serban Cioculescu si "aproape o capodopera", in viziunea lui George Calinescu, deoarece destinul eroilor si mediul social sunt evocate cu o remarcabila arta a detaliului si cu o mare forta de construire a ansamblului.
    Mara, protagonista complexa a romanului, un personaj eponim (care da numele operei - n.n.) si "rotund" ("care nu poate fi caracterizat succint si exact", E.M.Forster), este reprezentativa pentru conceptia artistica a lui Slavici. Fin psiholog, observator atent al sufletului omenesc, romancierul contureaza un personaj realist, viabil, de o vigoare surprinzatoare, care-si da seama ca banii sunt singura cale de a asigura, pentru ea si copii, o existenta linistita, o viata demna si respectabila. Eroina este un personaj realist traditional, deoarece este tipica pentru taranca "de peste munti si in genere al vaduvei intreprinzatoare si aprige" (G.Calinescu), o femeie puternica, energica si cu multa afectivitate pentru copiii ei.
    Titlul indica numele personajului principal, intrucat aceasta creatie este, mai intai, "romanul Marei", al carei destin constituie axa fundamentala a epicii, ea fiind considerata si "prima femeie-capitalist din literatura noastra" (Nicolae Manolescu). Pe Mara n-o intereseaza averea, ci doar sa aiba bani, care sa-i aduca respectui celorlalti, impacarea cu sine si o siguranta constanta pentru viitorul copiilor. Eroina se incadreaza in vederile etice ale scriitorului, al carui deziderat era acela ca oamenii trebuie sa fie chibzuiti, harnici si virtuosi, ea Tntruchipand un adevarat exemplu de moralitate.
    Mara Barzovanu ramasese vaduva cu doi copii, "saracutii de ei", dar era inca "tanara si vomica" si harnica si Dumnezeu a mai lasat sa aiba si noroc", asa cum o caracterizeaza direct naratorul omniscient. Barbatul sau, Barzovanu, fusese "mai mult carpaci decat cizmar" si-si petrecuse viata stand mai ales "la birt decat acasa", lasandu-le copiilor o livada de "vreo doua sute de pruni", o vie pe dealul Paulis si casa, care era a Marei, data ca zestre cand se maritase. Mara este precupeata, deoarece isi castiga existenta din negustorie, "vinde ce poate si cumpara ce gaseste", de marti dimineata si pana sambata noaptea ea alearga cu marfa de la Radna la Lipova, apoi la targul cel mare de la Arad. Ca o adevarata femeie de afaceri ("businesswoman" - N.Manolescu), Mara are un singur scop, acela de a strange bani, conducandu-se dupa o regula specifica economiei de piata si, ca un adevarat negustor, "vinde mai bucuros cu castig putin decat ca sa-i cloceasca marfa".
    Portretul fizic, conturat de naratorul obiectiv in mod direct prin detalii, trimite sugestiv la trasaturile morale. "Muiere mare, spatoasa, greoaie si cu obrajii batuti de soare, de ploi si de vant", Mara sta toata ziua, neobosita si energies, la tejgheaua plina de poame, de turta dulce, de peste, in timp ce copiii se zbenguie "printre picioarele oamenilor".
    Trasaturile morale definitorii ale Marei decurg in mod indirect din faptele, atitudinea, mentalitatea si aspiratiile eroinei. Femeie apriga, avand un acut simt al demnitatii umane, se hotaraste sa stranga bani ca sa scape de saracie si sa-si creasca cei doi copii, pe Trica si Persida, carora se straduieste sa le creeze o situatie materiala si sociala cat mai buna. Mama iubitoare, Mara are modele de viata pentru copiii ei, pe fata vrea s-o vada preoteasa, ca pe cea din Pecica, "o femeie minunata si dulce la fire, si bogata, si frumoasa", iar pe Trica viseaza sa-l faca maistru-cojocar. Desi copiii apar "zdrentarosi si desculti", sunt, totusi, "sanatosi si rumeni, voinici si plini de viata, destepti si frumosi", insa "nepeptanati si nespalati si obraznici". Cu toate acestea, Mara este stapanita de un emotionant orgoliu matern, mai ales ca toata ziua vede copii si oameni pe care-i compara cu "saracutii mamei" si  atunci gandeste cu satisfactie, prin monolog interior: "Tot n-are nimeni copii ca mine!".   Chibzuita pana la zgarcenie, Mara face in fiecare seara socotelile, pune deoparte banii pentru siguranta vietii cotidiene si pentru ziua de maine. La capataiul patului tine trei ciorapi, "unul pentru zilele de batranete si pentru inmormantare, altul pentru Persida si al treilea pentru Trica", in care pune zilnic fie si numai un creitar si mai degraba tmprumuta banii de trebuinta pentru a doua zi, decat sa ia ceva din ciorapi. Intrepida (care nu da inapoi in fata greutatilor, brav, curajos, indraznet, cutezator - n.n.), autoritara, Mara are putere de munca si o inteligenta pragmatica, insusiri izvorate, indirect, din experienta ei de viata si de aceea nu cheltuieste cu usurinta nici pentru copiii ei, desi ii iubeste enorm, dorind sa stranga bani suficienti care sa-i dea puterea sa invinga viata si sa-i asigure astfel echilibrul sufletesc. Desi este zgarcita, Mara nu este lacoma, dorinta de a avea bani nu o dezumanizeaza ca pe Ghita (din nuvela "Moara cu noroc"), eroina find mereu motivata si animata in actiunile ei de dragostea materna si de prestigiul in societate. Construita din lumini si umbre, Mara nu se tndura totusi sa cheltuiasca bani nici chiar pentru educatia copiilor ei, ci gaseste mijloace de a rezolva aceasta problema prin alte cai. Din relatiile cu celelalte personaje, reise in mod indirect, inventivitatea si abilitatea femeii de a evita cheltuirea banilor si a-si indeplini, totodata, telul in ceea ce priveste asigurarea viitorului celor doi copii. Cand Persida implineste sapte ani, Mara o da in grija calugaritelor, insa nu se poate hotari sa plateasca 60 de florini pe an, asa cum se intelesese cu maica Aegidia, desi "ar fi putut sa dea, avea de unde [...] dar n-o ierta firea sa rumpa din niciunul dintre cei trei ciorapi". Maica Aegidia staruieste pe langa maica priorita s-o primeasca pe fata si pentru numai cincizeci de florini pe an, ba mai intervine si pe langa domnul Hubar, economul orasului, ca Mara sa capete arenda podului peste Mures. Ca podarita, ea obtine un castig insemnat atat din taxele platite de trecatori, "cate doi creitari de om si cate zece de perechea de cai ori de boi", cat si din avantajul ca-si pune masa si cosurile cu marfa la capul podului si are vanzare buna, deoarece  pe acolo "trecea toata lumea". Cu toate acestea, ea nu vrea sa plateasca rascumpararea lui Trica si sa-l scape de armata -"Nu dau nici un ban!"-, ci se imprumuta de la Bocioaca "saptesprezece sute de florini", cu gandul ascuns de a nu-i mai inapoia, mizand pe faptul ca Trica se va insura cu Sultana, fiica mesterului, si astfel ea va scapa de datorie. Dezamagit de atitudinea mamei, Trica "se da la Verbonc" de bunavoie, adica se inroleaza voluntar pentru razboiul din Italia, unde este lovit in sold "de o tandara de bomba", din care cauza Mara se simte vinovata ca nu platise rascumpararea si umbla amarata, "plangandu-se mereu de la Radna la Lipova si de la Lipova la Radna".
    Inteligenta si dotata cu un adevarat talent pentru afaceri, ea da bani cu camata, insa nu se lacomese, ci implica in aceasta tranzactie si pe economul orasenesc Anton Hubar, impreuna cu care avea si arenda podului: "Ca femeie cu minte, Mara stia ca n-are niciodata sa-si pearda banii daca face tovarasie cu Hubar. Castiga, ce-i drept mai putin, [...] dar cresteau si ciorapii deodata cu copiii". Banii ii dau Marei siguranta de sine si respectul celorlalti, ceea ce produce schimbari vizibile in infatisarea si atitudinea eroinei, asa cum observa direct naratorul omniscient; "Nu mai era Mara podarita, nici precupeata, nici mai ales vaduva ramasa cu doi copii saraci: gatita de nunta, ea se tinea drept, vorbea rar si chibzuit, ba, pentru ca lumea sa afle, mai scapa si cate-o vorba despre supararile pe care ti le fac datornicii".
    Fire energica si ambitioasa, Mara ascunde sub masca asprimii, o mare sensibilitate si sufera de fiecare data cand copiii ei trec prin dificultati, fiind totdeauna de partea lor. Plecarea Persidei la Viena impreuna cu Natl si casatoria lor secreta provoaca Marei o profunda amaraciune, pe de o parte pentru ca fata se insotise cu un neamt (de alta etnie si religie), iar pe de alta parte pentru ca ajunsese de rusinea satului. Cu toate acestea, Trica ii scrie Persidei ca Mara n-o invinovateste si-i transmite ca "n-are sa-i pese de gura lumii si c-o astept sa vie cand ii va fi prea greu", atitudine din care reiese, indirect, dragostea de mama ce se manifesta neconditionat pentru fiica ei. Atunci cand casnicia Persidei este in declin, Mara ii sta alaturi, fiind un permanent sprijin moral pentru fata ei si o incurajeaza sa treaca peste greutatile ivite, peste comportamentul  violent si umilitor al sotului: "Lasa, draga mamei! Sa nu te sperii, ca au sa treaca toate cu bine. Asta e soarta femeilor!". Ca si Vitoria Lipan (din romanul "Baltagul", de Mihail Sadoveanu), Mara este o  personalitate puternica, darza, ferma si tenace, urmarindu-si indeaproape scopul. Daca Vitoria isi pune toata energia pentru aflarea adevarului si pedepsirea vinovatilor, Mara este preocupata de a strange suficienti bani pentru un statut social si material solid, pentru a se simti stapana pe destinul ei. Dupa ce aduna sume importante, siguranta de sine se accentueaza, increderea in propriile forte ii schimba atitudinea si comportamentul, "vorbea mai apasat, se certa mai putin, calca mai rar si se tinea mai drept decat odinioara". Ii ramasese, totusi, neschimbata, prudenta de a nu cheltui banii adunati cu atata stradanie prin munca ei. La botezul nepotului, Mara intentioneaza sa-i dea Persidei zestrea, osciland, descrescator, de la treizeci de mii pana la 8 mii de florini, pe care, in cele din urma, se hotaraste sa-i dea lui Natl, dar ginerele o roaga sa-i pastreze la ea. Mara este mandra si fericita, vadind orgoliui magulitor ca ea doar atata "voia ca lumea sa stie..." ca are bani si ca ginerele sau a considerat ca la ea "sunt mai bine pastrati".
    Mara este "crestina adevarata", cum o caracterizeaza direct naratorul omniscient, merge la biserica, multumeste "cum se cuvine in fata lui Dumnezeu", ii invata si pe copii: "Inchinati-va si voi, samcutii mamei". Calculate si chibzuita, harnica si inteligenta, cu o mare vointa si stapanire de sine, Mara intruneste toate virtutile ce compun viziunea etica a lui Slavici, care construieste astfel o eroina demna de toata pretuirea si fata de care are simpatie si intelegere: "Nici ca se uitau insa oamenii ca mai nainte la dansa. Las'ca banul te ridica si in sufletul tau si in gandul altora, dar banul agonisit e dovada de vrednicie".
    Ioan Slavici surprinde, pe tot parcursul romanului, atmosfera specifica a spatiului ardelenesc, in toate laturile vietii omenesti.

 

Prof. Mirela Broasca: Ce trebuie sa pregatim pentru Bac-ul din 2014? Noutati...

Pentru disciplina limba şi literatura română au fost stabilite de către Ministerul Educaţiei Naţionale/ Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare diferenţele dintre profilul real şi profilul umanist prin Programa pentru examenul de BACALAUREAT 2014!
Pentru profilul real programa s-a mai redus, spre deosebire de profilul umanist, la care conţinutul a rămas intact, ba chiar s-au accentuat unele capitole care până acum fuseseră ignorate, fiind considerate neînsemnate.
Cele mai multe teme sunt comune pentru ambele profiluri
PROFIL REAL şi PROFIL UMANIST
TEME COMUNE
*TRĂSĂTURI ALE CURENTELOR CULTURALE/ LITERARE reflectate în textele literare studiate sau în texte la prima vedere.
*PERIOADA VECHE: CURENTE CULTURALE/ LITERARE ÎN SECOLELE XVII-XVIII
* Umanismul: Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce
* Iluminismul: Şcoala Ardeleană
*PERIOADA MODERNĂ:
a. SECOLUL AL XIX-LEA – ÎNCEPUTUL SECOLULUI AL XX-LEA
*Perioada paşoptistă: Revista „Dacia literară”
- „Malul Siretului” de Vasile Alecsandri ( pastel)
sau
- „Alexandru Lăpuşneanul” de Costache Negruzzi (nuvelă comentariu + caracterizarea protagonistului
*Criticismul junimist. Junimea şi „Convorbiri literare” (eseu)
1. Titu Maiorescu (autor canonic) – studii critice la alegere
- „O cercetare critică asupra poeziei române de la l867”
sau
- „Eminescu şi poeziile lui”
sau
- „În contra direcţiei de astăzi în cultura română”
sau
- „Comediile d-lui I.L.Caragiale”
2. Ion Creangă (autor canonic)
- „Povestea lui Harap-Alb” (basm cult) – comentariu + caracterizarea personajului de basm cult
b. CURENTE CULTURALE/ LITERARE ÎN SECOLUL AL XIX-lea ŞI ÎNCEPUTUL SECOLULUI AL XX-LEA
* Romantismul (definiţie, trăsături, reprezentanţi)
3. Mihai Eminescu – (autor canonic) – cel puţin două poezii
- „Revedere”
sau
- „Dorinţa”
sau
- „Floare albastră”
sau
- „Luceafărul”
sau
- „Odă (în metru antic)”
sau
- „Scrisorile”
* Realismul (definiţie, trăsături, reprezentanţi)
4. Ioan Slavici (autor canonic)
- „Moara cu noroc” (nuvelă) – comentariu literar + caracterizarea personajului de nuvelă
DRAMATURGIA/ TEXTE DRAMATICE ÎN EPOCA MARILOR CLASICI
* Comedia realistă (definiţie, trăsături)
5. Ion Luca Caragiale (autor canonic)
- „O scrisoare pierdută” (comedie) – comentariu literar + caracterizarea unui personaj de comedie/ personaj dramatic (Zoe Trahanache/ Zaharia Trahanache/ Nae Caţavencu/ Agamemnon Dandanache/ Ghiţă Pristanda etc.)
* Simbolismul (definiţie, trăsături, reprezentanţi)
6. George Bacovia (autor canonic)
- „Plumb”
sau
- „Lacustră”
sau
- „Decor”
sau
- „De iarnă”
sau
- „Nocturnă”
c. PERIOADA INTERBELICĂ
* Orientări tematice în romanul interbelic. Tipuri de roman (eseu-studiu de caz)
7. Liviu Rebreanu (autor canonic)
- „Ion” (roman realist-obiectiv) – comentariu literar + caracterizarea personajului de roman interbelic (Ion)
8. George Călinescu (autor canonic)
- „Enigma Otiliei” (roman realist-obiectiv) – comentariu literar + caracterizarea personajului de roman interbelic (Felix Sima/ Otilia Mărculescu etc.)
9. Camil Petrescu (autor canonic)
- „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” (roman subiectiv/ roman al experienţei) – comentariu literar + caracterizarea personajului de roman interbelic subiectiv (Ştefan Gheorghidiu)
sau
- „Patul lui Procust” (roman subiectiv/ roman al experienţei) – comentariu literar + caracterizarea personajului de roman interbelic subiectiv (George Demetru Ladima)
sau
Mircea Eliade – ATENŢIE! NU este scriitor canonic
- „Maitreyi” (roman subiectiv/ roman al experienţei) – – comentariu literar + caracterizarea personajului de roman interbelic subiectiv (Allan, Maitreyi)
*Poezia interbelică modernă
10. Tudor Arghezi (autor canonic) – poet modern
- „Testament”– artă poetică – poezie modernă
sau
- „Flori de mucegai” – artă poetică – poezie modernă
11. Lucian Blaga (autor canonic) – poet modern
- „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” – artă poetică – poezie modernă
sau
- „Lumina” – poezie modernă
sau
- „Gorunul” – poezie modernă
12. Ion Barbu (autor canonic) – poet modern
- „Riga Crypto şi lapona Enigel” – poezie epică, poezie modernă
sau
- „Din ceas dedus… („Joc secund”)- artă poetică – poezie modernă
*CURENTE CULTURALE/ LITERARE ÎN PERIOADA INTERBELICĂ
* Modernismul românesc (definiţie, trăsături, reprezentanţi)
13. Eugen Lovinescu (autor canonic) – istoric şi critic literar, estetician şi prozator (iniţiatorul modernismului românesc)
- „Istoria literaturii române moderne”, capitolul „Creaţia obiectivă: L.Rebreanu: Ion” sau alt studiu
* Tradiţionalismul (definiţie, trăsături, reprezentanţi)
14. Mihail Sadoveanu (autor canonic)
- „Baltagul” (roman realist-obiectiv tradiţional) – comentariu literar + caracterizarea personajului de roman interbelic (Vitoria Lipan)
Vasile Voiculescu
- „În grădina Ghetsemani” – poezie tradiţională
sau
Ion Pillat
- „Aci sosi pe vremuri”– poezie tradiţională

d. PERIOADA POSTBELICĂ
*Romanul în perioada postbelică (eseu)
15. Marin Preda (autor canonic)
- „Moromeţii” (roman realist-obiectiv) – comentariu literar + caracterizarea personajului de roman postbelic (Ilie Moromete)
sau
- „Cel mai iubit dintre pământeni” (roman realist-subiectiv) - comentariu literar + caracterizarea personajului de roman postbelic (Victor Petrini)
*Poezia în perioada postbelică
* Neomodernismul (trăsături, reprezentanţi)
16. Nichita Stănescu (autor canonic)
- „Leoaică tânără, iubirea” – artă poetică, poezie postbelică şi neomodernistă
sau
- „Poveste sentimentală” – artă poetică, poezie postbelică şi neomodernistă
sau
- „Cântec” – artă poetică, poezie postbelică şi neomodernistă
sau
- „Lecţia despre cub” – artă poetică, poezie postbelică şi neomodernistă
17. Marin Sorescu (autor canonic)
- „Echerul” – poezie postbelică şi neomodernistă
sau
- „Poveste” - poezie postbelică şi neomodernistă
* Postmodernismul (definiţie, trăsături, reprezentanţi)
Mircea Cărtărescu
- „Georgica a IV-a” – poezie postbelică şi postmodernistă
sau
- „Ciocnirea” – poezie postbelică şi postmodernistă
sau
- „Levantul” – epopee postbelică
* Teatrul în perioada postbelică
17. Marin Sorescu (autor canonic)
- „Iona” (dramă postbelică/ text dramatic postbelic) – comentariu literar + caracterizarea protagonistului Iona
N.B.
Numerele din dreptul numelor indică totalul autorilor canonici (obligatorii) pentru ambele profiluri.
****************************************************************************
PROFILUL UMANIST are în plus următoarele teme
*FUNDAMENTE ALE CULTURII ROMÂNE
- Originile şi evoluţia limbii române (eseu)
*PERIOADA MODERNĂ:
a. Secolul al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea:
- România, între Occident şi Orient (eseu)
b. CURENTE CULTURALE/ LITERARE ÎN SECOLUL AL XIX-lea ŞI ÎNCEPUTUL SECOLULUI AL XX-LEA
*Prelungiri ale romantismului şi clasicismului
- „Rugăciune” de Octavian Goga
sau
- „De demult” de Octavian Goga
sau
- „Mânioasă” de George Coşbuc
sau
<strong>- „Moartea lui Fulger” de George Coşbuc
c. PERIOADA INTERBELICĂ:
CURENTE CULTURALE/ LITERARE ÎN PERIOADA INTERBELICĂ
*Avangardismul – (definiţie, trăsături, reprezentanţi)
- „Ora fântânilor” de Ion Vinea
* Identitate culturală în context european (eseu)
D. PERIOADA POSTBELICĂ
*Un roman scris după 1980:
- „Femeia în roşu” (apărut în decembrie 1990) de Mircea Nedelciu, Adriana Babeţi şi Mircea Mihăieş
sau
- „Zmeura de câmpie” de Mircea Nedelciu (apărut în 1984)
TEATRUL ÎN PERIOADA POSTBELICĂ
Opţional:
Teatrul absurd
Eugen Ionescu
- „Cântăreaţa cheală” – teatru absurd postbelic
- „Regele moare” – teatru absurd postbelic
Matei Vişniec
- „Caii la fereastră” – teatru absurd postbelic