Prof. Mirela Broasca: Nuvela istorica ''Alexandru Lapusneanul''

"ALEXANDRU LĂPUŞNEANUL" de Costache Negruzzi
–nuvelă istorică – nuvelă romantică –

Tema nuvelei ilustrează evocarea unui moment zbuciumat din istoria Moldovei, în timpul celei de a doua domnii a lui Alexandru Lăpuşneanul (1564-1569).
Structura narativă a nuvelei este simetrică şi riguros construită, cu un echilibru solid, fiind organizată în patru capitole, fiecare purtând un m°to semnificativ pentru conţinutul acestuia:
• "Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu..." - cuvintele aparţin lui Alexandru Lăpuşneanul, ca răspuns la îndemnul de a renunţa la tronul
Moldovei, adresat lui de către boierii veniţi să-1 întâmpine;
• "Ai să dai samă, doamnă!..." - este replica văduvei unui boier ucis de Lăpuşneanul, ameninţare adresată doamnei Ruxanda, soţia domnitorului; • "Capul Iui Motoc vrem..." - sunt cuvintele mulţimii de ţărani, veniţi la Curtea domnească să se plângă de asuprirea boierilor, de sărăcie, de foamete, de viaţa lor devenită insuportabilă; • "De mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu..." - sunt cuvintele lui Alexandru Lăpuşneanul, aflat pe patul de suferinţă, ca o ameninţare împotriva celor care-1 călugăriseră.
Compoziţia narativă:
Reuneşte mai multe curente literare: clasicismul, definit de simetrie şi de echilibrul solid al nuvelei; romantismul, reprezentat atât de psihologia şi tragismul personajului, cât şi de scenele cutremurătoare; realismul, ilustrat de adevărul istoric al celei de a doua domnii a lui Alexandru Lăpuşneanul.
Construcţia şi momentele subiectului:
Acţiunea este clară şi se bazează pe conflictul bine evidenţiatdintre domnitor şi boierii care-1 trădaseră în prima domnie şi-1 siliseră să părăsească tronul Moldovei. Naratorul omniscient şi naraţiunea la persoana a Hl-a definesc perspectiva narativă a nuvelei. Timpul narativ este cronologic, bazat pe relatarea în ordine a derulării evenimentelor situate într-un trecut istoric, iar spaţiul narativ este real, Moldova secolului al XVI-lea. Incipitul este reprezentat de informaţia cu caracter istoric despre Ştefan Tomşa care ucisese cu buzduganul pe Despot-Vodă. Modalitatea narativă se remarcă, aşadar, prin absenţa mărcilor formale ale naratorului, de unde reiese distanţarea acestuia de evenimente. Expoziţiunea:
Sub motto-ul "Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu... ", care este şi primul episod al nuvelei, naratorul relatează episodul venirii lui Alexandru Lăpuşneanul în Moldova, hotărât să ocupe, pentru a doua domnie, tronul ţării, fusese izgonit de către Despot-vodă, printr-un complot pus la cale de marii boieri moldoveni. Acesta, la rândul său, fusese ucis de către Ştefan Tomşa care "acum cârmuia ţara", Alexandru Lăpuşneanul izbutise să adune oşti turceşti şi venise acum în Moldova cu gândul de a izgoni "pre răpitorul Tomşa" şi de a-şi lua înapoi scaunul domnesc, "pre care nu l-ar fi perdut, de n-ar fi fost vândut de boieri". De aici reiese conflictul puternic între fostul domnitor şi boierii trădători, împrejurările şi succesiunea la tron a domnitorilor, aşa cum sunt ele prezentate de narator, constituie fapte reale consemnate de istoria Moldovei.
Aceiaşi boieri care-1 trădaseră în prima domnie veniseră acum să îl întâmpine aproape de graniţă: vornicul Motoc, postelnicul Veveriţă, spătarul Spancoc şi Stroici, Aceştia vor să-1 convingă să renunţe la tron, Heoarece "ţara este liniştită", iar "norodul nu te vrea, nici te iubeşte". Intriga:
este bine evidenţiată, Lăpuşneanul fiind hotărât să se instaleze pe tronul Moldovei răspunde boierilor, cu ochii scânteind "ca un fulger": "Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu [...] şi dacă voi nu mă iubiţi, eu vă iubesc pre voi [...] Să mă întorc? Mai degrabă-şi întoarce Dunărea cursul îndărăpt". Desfăşurarea acţiunii:
Boierii încearcă să-1 convingă să renunţe la ocuparea tronului, apelând la formule patriotarde privind "biata ţară", interesându-se ironic cu ce va sătura el "lăcomia acestor cete de păgâni?". Cu o ură imensă şi cu o sete de răzbunare nestăpânită, Lăpuşneanul le răspunde cu satisfacţie nedisimulată: "Cu averile voastre, nu cu banii ţăranilor pre care-i jupuiţi voi. Voi mulgeţi laptele ţării, dar au venit vremea să vă mulg şi eu pre voi". Speriat de ameninţările lui Lăpuşneanul, Motoc cade în genunchi, dar Alexandru nu se lasă păcălit de tertipurile boierului, pe care-1 ştie "învechit în zile rele", deoarece îl trădase "pre Despot, m-ai vândut şi pre mine, vei vinde şi pre Tomşa". Cu toate acestea, Lăpuşneanul îi promite să-I cruţe, pentru că îi e folositor, ba, mai mult, îi făgăduieşte că "sabia mea nu se va mânji în sângele tău".
AI doilea episod are. ca moto "Ai să dai samă, doamnă!... " şi începe cu înscăunarea lui Lăpuşneanul, care este primit de norod "cu bucurie şi nădejde", însă boierii sunt înspăimântaţi, fiind conştienţi că poporul "îi urăşte", iar noul domn "nu-i iubeşte". Prima decizie pe care o ia Lăpuşneanul este aceea de a arde toate cetăţile Moldovei, în afară de Hotin, cu scopul de a stârpi "cuiburile feudalităţii", apoi trece la pedepsirea aspră a boierilor, le ia averile şi le taie capetele, "Ia cea mai mică greşeală dregătorească, la cea mai mică plângere [...], capul vinovatului se spânzura în poarta curţii [...] şi el nu apuca să putrezească, când alt cap îi lua locul". Doamna Ruxanda, soţia lui Lăpuşneanul şi fiica "bunului Petru Rareş" înspăimântată de cruzimile şi crimele înfăptuite de soţul său, îl roagă Să să nu mai verse sânge şi să înceteze cu omorurile. Ea este impresionată de cuvintele văduvei unui boier ucis, care o ameninţase "Ai.. să dai samă, doamnă!", pentru că "bărbatul tău ne taie părinţii, bărbaţii şi fratii". Zâmbind, Alexandru-vodă îi promite pentru a doua zi "un leac de frică". Prin flash-back, naratorul inserează o scurtă biografie doamnei Ruxanda, cu trimitere directă la "hronică", din care reiese faptul că, după moartea tatălui său, voievodul Petru Rareş, rămăsese orfană la o vârstă fragedă, sub tutela celor doi fraţi mai mari, Iliaş şi Ştefan, care se dovediseră incapabili să domnească. Ruxanda îi fusese hărăzită lui Joldea, dar Lăpuşneanul îi tăiase acestuia nasul şi se căsătorise el cu fiica "bunului Petru Rareş", ajungând astfel pe tronul Moldovei, în prima domnie. Punctul culminant:
Incepe odată cu al treilea capitol, care are ca moto "Capul lui Motoc vrem...". în acest episod, secvenţa de la Mitropolie scoate în evidenţă perfidia feroce a personajului. Alexandru Lăpuşneanul "făcuse de ştire tuturor boierilor" să participe împreună la slujba de la Mitropolie, după care erau cu toţii invitaţi "să prânzească Ia curte", cu scopul de a împăca pe domnitor cu boierii. Ca niciodată, în ziua aceea Lăpuşneanul venise la biserică îmbrăcat "cu toată pompa domnească" şi, după ce a ascultat cu smerenie slujba, "s-a închinat pe la icoane [...], a sărutat moaştele sfântului", a rostit un discurs emoţionant, în finalul căruia îşi cere tuturor iertare şi îi pofteşte "pre boieri să vie ca să ospeteze împreună".
Spancioc şi Stroici se sfătuiesc reciproc să nu participe la ospăţul domnesc, dar ceilalţi boieri "se bucurau de o schimbare" care le dădea nădejdea că vor ocupa iar posturi şi vor aduna noi averi "din sudoarea ţăranului". Boierii sosesc la palat însoţiţi fiecare de câte două-trei slugi , "adunându-se boierii, 47 la număr". Spre sfârşitul ospăţului, descris detaliat de narator, la semnul domnitorului, "toţi slujitorii de pe la spatele boierilor" scot jungherele şi-i lovesc, iar alţi ostaşi se "năpustiră cu săbiile în ei". Privind măcelul, vodă râdea satisfăcut, Motoc se silea şi el să zâmbească pentru a-i face pe plac domnitorului, deşi "simţea părul zburlindu-i-se pe cap şi dinţii săi clănţănind", deoarece "patruzeci şi şepte de trupuri zăceau pe parchet!". Scena este de factură romantică prin violenţa faptelor şi a imaginilor impresionante.
In acest timp, puţinii slujitori aflaţi în curte, care scăpaseră cu viaţă sărind peste ziduri, "dasă larmă pe la curţile boierilor", aşa că o mulţime "de norod, tot oraşul" venise la porţile curţii domneşti. Lăpuşneanul trimite pe armaş să-i întrebe "ce vor şi ce cer" şi-şi exprimă faţă de Motoc pornirea de "a da cu tunurile în prostimea aceea". Motoc este de acord, deoarece dacă au murit atâţia boieri, "nu-i vro pagubă c-or muri câteva sute de mojici". întrebată ce vrea, "prostimea rămase cu gura căscată", deoarece ei veniseră fără un scop anume, se luaseră unii după alţii, ca şi acum când încep să-şi strige nemulţumirile: "Să micşureze dăjdiile! [...] Sâ nu ne mai jăfuiască! [...] Am rămas săraci! N-avem bani! Ne i-au luat toţi Motoc!". Şi brusc, toţi ca unul, încep să strige "Capul lui Motoc vrem!"-Motoc, înspăimântat peste măsură, se lamentează şi se roagă Maicii Domnului, jurându-se să ridice o biserică, "să postesc cât voi mai ave zile, ă ferec cu argint icoana ta cea făcătoare de minuni de la monăstirea Neamţului!"- Imediat însă, în contradicţie cu smerenia anterioară, îl roagă oe vodă să pună "tunurile într-înşii... Să moară toţi! Eu sunt boier mare; ei sunt nişte proşti!". Vodă îi răspunde cu sânge rece: "Proşti, dar mulţi, r 1 să omor o mulţime de oameni pentru un om, nu ar fi păcat?" şi, profitând de această situaţie, Lăpuşneanul îl dă pe Motoc norodului, care se repede asupra lui şi-1 sfâşie, vodă pedepsind astfel un alt boier trădător, fără ca sabia Iui să se fi mânjit de sânge, aşa cum îi promisese. Linşarea boierului Motoc este o altă scenă de factură romantică prin imaginea violentă a mulţimii, care s-a repezit asupra lui ca o "idră cu multe capete [...] şi într-o clipalăîl făcu bucăţi". Lăpuşneanul pune apoi să se reteze capetele celor ucişi, după care le aşază în mijlocul mesei, "după neam şi după ranguri", făcând o piramidă de "patruzeci şi şepte căpăţâne, vârful căreia se încheia prin capul unui logofăt mare". Când termină, o cheamă pe domniţa Ruxanda să-i dea leacul de frică promis, însă ea leşină la vederea acestei grozăvii, spre dezamăgirea domnitorului: "Femeia tot femeie [...], în loc să se bucure, ea se sperie". Deznodământul coincide cu ultimul capitol, care are ca moto: "De mă voi scula, pre mulţi am să popesc si eu...". Timp de patru ani Lăpuşneanul îşi respectă promisiunea făcută Doamnei Ruxanda şi nu mai ucide nici un boier, dar născoceşte tot felul de schingiuiri: "scotea ochi, tăia mâni, ciuntea şi seca pe carea avea prepus". Era totuşi neliniştit pentru că nu pedepsise pe Spancioc şi Stroici, pe care nu reuşise să-i găsească, simţindu-se mereu în pericol de a fi trădat din nou de aceştia. Se disting în această secvenţă o elipsă narativă şi o elipsă temporală, deoarece naratorul nu relatează întâmplările, ci comprimă în câteva fraze evenimentele celor patru ani.
Vodă se retrage în cetatea Hotinului, unde se îmbolnăveşte "de lingoare" şi, "în delirul frigurilor", îl mustră conştiinţa pentru toate cruzimile înfăptuite, de aceea îl cheamă la el pe mitropolitul Teofan, căruia-i cere să-1 călugărească, lăsând moştenitor Ia tronul ţării pe fiul său, Bogdan. Mitropolitul şi episcopii, "crezând că se sfârşeşte, îl călugăriră, Puindu-i nume Paisie" şi-1 proclamă pe Bogdan domn al Moldovei.
Spre seară, presimţind apropiatul sfârşit al lui vodă, au sosit în cetate Stroici şi Spancioc. Trezindu-se din starea de inconştienţă şi Văzându-se îmbrăcat în rasa de călugăr, Lăpuşneanul se enervează foarte rău, îşj pierde complet controlul şi-i ameninţă cu moartea pe toţi, inclusiv pe soţia şi pe fiul său: "M-aţi popit voi, dar de mă voi îndrepta, pre mulţi am să popesc şi eu! Iar pre căţeaua asta voi s-o tai în patru bucăţi împreună cu ţâncul ei". îngrozită de ameninţările lui Lăpuşneanul, Doamna Ruxanda acceptă sfatul lui Spancioc de a-i pune soţului ei otravă în băutură, fiind încurajată şi de mitropolit, care-1 numeşte "crud şi cumplit". Scena otrăvirii este-cutremurătoare, deci romantică. Stroici şi Spancioc se uită cu satisfacţie la suferinţele lui vodă, iar Stroici, cu un cuţit, "îi descleştă [...] I dinţii şi îi turnă pe gât otrava ce mai era pe fundul păharului", spunându-i cu bucurie: "învaţă a muri, tu care ştiai numai a omorî". Naratorul descrie în detaliu chinurile îngrozitoare ale domnitorului care "se zvârcolea în spasmele agoniei; spume făcea la gură, dinţii îi scrâşneau, şi ochii săi sângeraţi se holbaseră", până când, în sfârşit, "îşi dete duhul în mâinile călăilor săi". Alexandru Lăpuşneanul, lăsând "o pată de sânge în istoria Moldovei", a fost înmormântat la mănăstirea Slatina, unde "se vede şi astăzi portretul lui şi a familiei sale".
CARACTERIZAREA PERSONAJELOR:
Alexandru Lăpuşneanul:
Personajul principal al nuvelei, erou romantic, cu atestare istorică - este alcătuit din puternice trăsături de caracter, un personaj excepţional, ce acţionează în împrejurări deosebite. Ca orice personaj principal de nuvelă, Alexandru Lăpuşneanul este foarte riguros conturat, având puternice trăsături de caracter.
Lăpuşneanul este tipul domnitorului tiran şi crud, cu voinţă puternică şi spirit vindicativ (răzbunător), trăsături ce reies indirect, din faptele şi vorbele personajului. în organizarea răzbunării împotriva boierilor trădători, care constituie unica raţiune pentru care s-a urcat pentru a doua oară pe tronul Moldovei, vodă schingiuieşte, ciunteşte şi-i omoară pe boieri, le ia averile profitând de "cea mai mică greşeală dregătorească, la cea mai mică plângere". Hotărât să-şi ducă la îndeplinire planul, el este de neclintit, răspunzând cu mânie: "Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu [...] şi dacă voi nu mă iubiţi, eu vă iubesc pre voi [...] Să mă întorc? Mai degrabă-şi întoarce Dunărea cursul îndărăpt".
Se dovedeşte bun cunoscător al psihologiei umane, care reiese din secvenţele ce relevă atitudinea lui faţă de Motoc, pe care-1 cruţă pentru a se folosi de perfidia şi ticăloşia Iui în aplicarea planului de răzbunare, precum şi din cea în care ştie să profite de mulţimea adunată la porţile curţii domneşti care-1 linşează, reuşind astfel să scape de unul dintre cei mai ameninţători duşmani ai săi, argumentând "Proşti, dar mulţi [...] să omor o mulţime de oameni pentru un om, nu ar fi păcat?".
Deţine arta disimulării, scena din biserică fiind foarte semnificativă în acest sens; vodă, îmbrăcat "cu mare pompă domnească", a fi comis crime, citează din Biblie, în timp ce pregăteşte cel mai sadic omor din toate câte comisese - piramida de capete tăiate ale celor 47 de boieri ucişi la ospăţul domnesc, la care fuseseră invitaţi.
Cruzimea este trăsătură romantică şi dominantăa lui Lăpuşneanul, reieşind indirectdin multele scene cumplite: leacul de frică, linşarea lui Motoc, ameninţarea cu moartea a propriei familii, schingiuirea şi omorârea cu sânge rece, ba chiar cu satisfacţie a boierilor etc. Moartea violentă, prin otrăvirea lui Lăpuşneanul de către chiar blânda lui soţie, este tot de factură romantică.
Caracterizarea directă:
Făcută de narator se conturează, prin redarea gesturilor şi a mimiciipersonajului, atât forţa de disimulare - "în minutul acela el era foarte galben la faţă, ca şi racla sfântului ar fi tresărit"-, cât şi ura permanentă care-i determină comportamentul: "sângele într-însul începu a fierbe".
Norodul- este primul personaj colectiv constituit pentru prima oară într-o operă literară, după regula de mişcare şi de gândire unitară, reacţionând ca un singur om: "Prostimea rămase cu gura căscată.[...] începu a se strânge cete-cete [...] Toate glasurile se făcură un glas [...] în toate inimile fu ca o schinteie electrică."
Autorul are măiestria artistică de a surprinde psihologia mulţimii, iar pentru a numi mulţimea constituită ca un singur personaj, foloseşte substantive şi expresii sugestive, ca: "gloata", "norodul", "câteva sute de mojici", "prostimea", "proşti", "mulţime", "idra cu multe capete".
Motoc este boierul intrigant şi trădător, perfid şi cinic, care nu se dă în lături de la nimic pentru a profita de orice împrejurare care-i poate fi benefică. In antitezăcu Lăpuşneanul este domniţa Ruxanda, înzestrată numai cu trăsături pozitive, între care gingăşia, blândeţea şi iubirea de oameni.
Procedeele de caracterizare, directe şi indirecte, repliciledevenite emblematice pentru construirea eroilor, compun personaje romantice, a căror trăsătură dominantă trimite şi către influenţe clasiciste, iar
Demonstratie  ca nuvela ‘’Alexandru Lapusneanul’’ de C. Negruzzi este o nuvela istorica
Nuvela "Alexandru Lăpuşneanul" este o nuvelă istorică deoarece cuprinde numeroase elementele realiste ilustrate de adevărul istoric, preluat de Costache Negruzzi din "Letopiseţul Ţării Moldovei" scris de Grigore Ureche: • ocuparea tronuluiMoldovei de către Alexandru Lăpuşneanul Pentru a doua domnie, între 1564-1569, întâlnirea lui Lăpuşneanul cu boierii"Motoc vornicul şi Veveriţă postelnicul şi cu Spanciog spătarul"; replica lui Alexandru vodă: "De nu mă vor, eu îi voiu pre ei şi de nu mâ iubescu, eu îi iubescu pre dânşii şi tot voiu merge, ori cu voie, ori fâră voie"; scena ospăţului şi a măcelului de la curtea domnească, omorârea celor 47 de boieri: "...închis-au poarta şi ca nişte lupi într-o turmă făr de nici un păstor au întrat într-înşii, de-i snopiia şi-i junghiia, nu numai boierii, ce şi slujitorii. [...] Şi au perit atuncea 47 de boieri, fără altă curte ce nu s-au băgat în samă. Şi aşa după atâta nedumnezeire, îi pari ia că ş-au răscumpărat inima"; descrierea morţii lui Lăpuşneanuleste preluată în mare măsură de Negruzzi din aceeaşi cronică: "... văzându-să în boală grea ce zăcuse şi neavându nădejde de a mai firea viu, au lăsat cuvântu episcopilor şi boierilor, de-1 vor vedea că ieste spre moarte, iară ei să-] călugărească. Decii văzându-1 ei leşinându şi mai multu mort decât viu, [...] l-au călugărit şi i-au pus nume de călugărie Pahomie. Mai apoi, dacă s-au trezit şi s-au văzut călugăr, zic să fie zis că de să va scula, va popi şi el pre unii. [...] Roxanda, doamnă-sa, temându-se de un cuvântu ca acesta [...] l-au otrăvit şi au murit. Şi cu cinste l-au îngropatu în mănăstirea sa," Slatina, ce ieste de dânsul zidită".
• în nuvelă, Costache Negruzzi face referiri directela inspira rea sa din cronica Iui Grigore Ureche, atunci când relatează prezentarea doamnei Ruxanda: "La moartea părintelui ei, bunului Petru Rareş, care, zice hronica, cu multă jale şi mâhniciune a tuturor s-au îngropat în sf.monastirea Probota, zidită de el, Ruxanda rămăsese, în fragedă vârstă, sub tuturatul a doi fraţi mai mari, Iliaş şi Ştefan"; prezentându-1 pe Ştefan, fratele Ruxandei, ca fiind un desfrânat: "«Nu hălăduia de răul lui nici o
• jupâneasă, dacă era frumoasă», zice hronlcarul în naivitatea să".
• în afară de datele istorice reale, în nuvelă se manifestă şi ficţiunea, ca rezultat al procesului de transfigurare a realităţii, ca produs al fanteziei autorului, sub formă de licenţe istorice. De pildă, Motoc, Spancioc şi Stroici nu mai trăiau în timpul celei de a doua domnii a lui Lăpuşneanu, deoarece fuseseră condamnaţi şi executaţi în Polonia. Referindu-se Ia valoarea incontestabilă a nuvelei "Alexandru Lăpuşneanul" de Costache Negruzzi, George Călinescu afirma că aceasta "ar fi devenit o scriere celebră ca şi Hamlet, dacă literatura română ar fi avut în ajutor prestigiul unei limbi universale. Nu se poate închipui o mai perfectă sinteză de gesturi patetice adânci, cuvinte memorabile, de observaţie psihologică acută, de atitudini romantice şi intuiţie realistă".