Prof. Mirela Broasca: Viziunea despre lume in romanul ''Enigma Otiliei'', de G. Calinescu

  Scrie un eseu de 2 - 3 pagini in care sa prezinti tema si viziunea despre lume     intr-un roman al lui G. Calinescu.
  

In elaborarea eseului, vei respecta structura textului     de tip argumentativ: ipoteza, constand in formularea tezei/ a punctului de vedere     cu privire la tema, argumentatia (cu minimum 4 argumente/ rationamente logice/     exemple concrete etc.) si concluzia/ sinteza. Pentru continutul eseului vei     primi 16 puncte, iar pentru redactarea lui vei primi 14 puncte (organizarea     ideilor in scris – 3 puncte; utilizarea limbii literare – 3 puncte;     abilitati de analiza si de argumentare – 3 puncte; ortografia –     2 puncte; punctuatia – 2 puncte; asezarea in pagina, lizibilitatea –     1 punct).
  In vederea acordarii punctajului pentru redactare, eseul trebuie sa     aiba minimum 2 pagini.

Tema şi viziunea despre lume într-un roman al lui G. Călinescu: Enigma Otiliei

George Călinescu îşi ilustrează  concepţiile estetice privitoare la romanul modern în „Enigma Otiliei”.

Descrierea mediului în care trăieşte personajul  înainte de introducerea propriu-zisă în scenă a acestuia anticipează şi  îi reflectă caracterul, romanul debutând cu descrierea detaliată a  străzii Antim şi apoi a casei lui Costache Giurgiuveanu; starea de  dărăpănare în care se afla locuinţa şi lipsa de gust a decoraţiunilor  indicând statutul social şi trăsăturile locuitorilor. Construcţia  personajelor marchează orientarea autorului spre o umanitate canonică  şi o psihologie caracterologică, exemplificându-se astfel universalul  existent în evenimente, opţiunea pentru personajele tipologice fiind  explicată de opinia criticului conform căreia acesta era “un mod de a  crea durabil şi esenţial”, spre deosebire de romanul subiectiv căruia  îi lipseşte puterea de a surprinde idei umane generale din lipsa  acestei încadrări tipologice căruia să i se înscrie o linie epică  relevantă.
Romanul este balzacian şi prin tema moştenirii:  competiţia pentru înavuţire prin intrarea în posesia uni moşteniri cu  scopul dobândirii unui statut social, la care se adaugă şi tema  paternităţii, reflectată de titlul iniţial al operei („Părinţii  Otiliei”) întrucât fiecare dintre personaje determină într-o măsură  destinul Otiliei, asemenea unor părinţi, exprimând ideea conform căreia  copilul moşteneşte numele, poziţia socială şi starea materială a  părinţilor, trasându-i-se astfel în linii mari destinul. Destinul  multor personaje din roman este schimbat atunci când le dispare tatăl,  cum ar fi Felix care este obligat să vină în capitală pentru a-şi  continua studiile deoarece tutorele lui devenise Costache; Otilia  părăseşte casa după moartea tatălui vitreg Costache, iar Pascalopol îi  întrerupsese studiile în străinătate după moartea tatălui, revenind în  ţară pentru a avea grijă de mama sa şi de moşie. De asemenea, statutul  de orfan al lui Felix si al Otiliei evidenţiază lipsa de prestabilire a  destinului lor, ele fiind şi personaje neîncadrate tipologic, Felix  atingând maturitatea prin propriile experienţe, iar Otilia rămânând  mereu un caracter enigmatic. Ovid S. Crohmălniceanu afirmă că aproape  toate personajele pot apărea în postura de părinţi ai Otiliei: tatăl  vitreg Costache care “exercită lamentabil” acest rol, nesemnând actele  pentru adopţie, deşi o iubea; Pascalopol, a cărui iubire faţă de ea  avea un caracter incert, fie viril, fie patern şi chiar Aglae şi  Stănică care erau interesaţi de soarta Otiliei, fiindcă ei urmăreau  moştenirea averii bătrânului în care fata juca un rol-cheie.
Un  prim element de modernitate îl reprezintă faptul că acţiunea se  desfăşoară în mediul citadin, romanul constituind o frescă a burgheziei  bucureştene de la începutul secolului al XX-lea, prezentând aspectele  societăţii sub determinare social-economică, reuşita pe plan social a  arivistului Stănică Raţiu după ce a furat banii bătrânului ilustrând  ideea ascensiunii sociale prin mijloace imorale.
Romanul este  alcătuit din mai multe planuri narative care urmăresc destinele  personajelor: cel al Otiliei, al formării lui Felix, care înainte de  a-şi face o carieră trăieşte experienţa iubirii şi a relaţiilor de  familie, al membrilor „clanului” Tulea, al lui Stănică etc.
Un plan  urmăreşte lupta dusă de clanul Tulea (Aglae, o femeie rea, fiind sora  lui moş Costache, cu soţul Simion, bolnav mintal şi cei trei copii:  Aurica- tipul fetei bătrâne - , Titi- retardat - şi Olimpia, căsătorită  cu avocatul Stănică Raţiu, un om fătă scrupule, veşnic căutând să pună  mâna pe averea lui moş Costache) pentru obţinerea averii bătrânului şi  înlăturarea Otiliei Mărculescu. Al doilea plan prezintă destinul  tânărului Felix Sima, absolvent de liceu la Iaşi şi rămas orfan vine în  Bucureşti să trăiască la tutorele său legal, moş Costache şi să  studieze medicina, îndrăgostindu-se de Otilia. Autorul acordă interes  şi planurilor secundare pentru susţinerea imaginii ample a societăţii  citadine, pentru prezentarea acesteia într-un mod cât mai realist.
Efectele în plan moral a obsesiei banului sunt evidenţiate de  competiţia pentru moştenirea lui moş Costache, tipul avarului. Acesta,  nutrind iluzia longevităţii şi temându-se de Aglae, deşi acestea nu  erau decât o mască pentru avariţie, nu pune în practică niciun proiect  pentru a-i asigura viitorul Otiliei. În ciuda afecţiunii sincere pe  care i-o poartă, Costache amână semnarea actelor, din frica de a  cheltui. Un alt “pretendent” la moştenire este Stănică, încercând toate  metodele pentru a parveni, pretutindeni prezent şi la curent cu toate  amănuntele. Personajul susţine intriga romanului, el fiind cel care va  „rezolva” conflictul averii în deznodământ furând banii de sub salteaua  pe care stătea moş Costache bolnav, provocându-i acestuia moartea, după  care o părăseşte pe Olimpia, destrămând familia Tulea.
Alături de  avariţie, lăcomie şi parvenitism, aspecte sociale supuse observaţiei şi  criticii romanului realist, sunt înfăţişate şi alte aspecte ale  familiei burgheze: relaţia dintre părinţi şi copil, dintre soţi,  căsătoria. Copiii familiei Tulea sunt neglijaţi, Aglae având ca singur  interes obţinerea averii, iar soţul Simion fiind atins de senilitate;  astfel Aurica nereuşind să-şi aranjeze o situaţie, iar Titi, moştenind  defectul tatălui său (se reliefează încă o data ideea de paternitate)  îşi ratează căsătoria. Banul perverteşte relaţia dintre soţi, idee  demonstrată de faptul că Stănică se însoară cu Olimpia doar pentru a-şi  face o situaţie materială. În cuplul Aglae – Simion cel din urmă este  total neglijat, în final fiind abandonat într-un ospiciu.
Conflictul erotic priveşte rivalitatea adolescentului Felix şi a  maturului Pascalopol pentru mâna Otiliei. Felix este gelos pe  Pascalopol, întrucât acesta era un om realizat, elegant şi rafinat care  îşi permitea sa satisfacă diversele capricii ale fetei şi să-i  întreţină cochetăriile. Otilia îşi manifestă afecţiunea faţă de Felix,  dar este mai matură şi după moartea bătrânului decide să îi lase  tânărului libertatea de a-şi împlini visul realizării unei cariere,  căsătorindu-se cu Pascalopol, care îi putea oferi protecţie. În epilog  aflăm că Pascalopol i-a redat libertatea de a-şi trăi tinereţea şi că  aceasta s-a recsătorit cu un conte, pierzandu-şi din magia tinereţii.  Felix se va căsători după ce îşi va face o carieră, dobândind  notorietate în mediul academic şi ştiinţific. Cei doi bărbaţi se vor  întâlni peste mulţi ani, când fiecare va spune ce a însemnat Otilia  pentru ei: în cazul lui Felix ea rămâne o imagine a eternului feminin,  iar Pascolopol recunoaşte că ca este o enigmă. Caracterul misterios al  Otiliei este realizat prin tehnica modernă a pluriperspectivismului,  fiecare personaj având o imagine diferită a ei (ea era „fe-fetiţa” lui  moş Costache, Aglae o vedea ca pe „o dezmăţată, o stricată”, pentru  Aurica era o rivală, pentru Felix era prima iubire, în Pascalopol  trezind instinctul de a o proteja, în vreme ce Stănică o vedea ca pe o  femeie interesantă) şi a comportamentismului, prin care se realizează  caracterizarea indirectă.
Un alt aspect modern îl constituie  interesul pentru procesele psihice deviante, motivate prin ereditate şi  mediu: alienarea şi senilitatea. Moştenirea pe cale ereditară a  handicapului mintal al lui Titi şi transfigurarea obsesiei Aglaiei  pentru avere în cea pentru căsătoriei a Auricăi exprimă influenţele  părinţilor asupra succesorilor, îmbogăţind implicaţiile temei  paternităţii alături de condiţia orfanului.
Naraţiunea este făcută  la persoana a III-a, naratorul fiind obiectiv, relatând faptele în mod  detaşat, perspectiva fiind „dindărăt”. Însă impersonalitatea  naratorului este încălcată de comentariile de specialitate, ale unui  estet, precum detaliile arhitecturale amintite în descrierea străzii şi  a casei lui Costache, fapt ce îl face pe Nicolae Manolescu să afirme că  „Balzac are vocaţia de a crea viaţa, Călinescu o are pe cea de a o  comenta”. Dialogul conferă veridicitate şi concentrare epică, realismul  operei fiind dublat şi de observaţii şi notarea detaliului semnificativ  care devine mijloc de caracterizare indirectă a personajelor (de  exemplu scena în care Felix intră în camera Otiliei şi vede obiectele  sale aşezate dezordonat: partiturile indicând înclinarea ei artistică,  sticluţele de parfum denotând cochetăria tinerei).
Afirmaţia lui G.  Călinescu conform căreia romanul este o scriere tipic realistă în care  se înfăţişează prin intermediul unor personaje angrenate într-o acţiune  o anumită idee, concentrează programul său estetic referitor la romanul  modern pe care reuşeşte să îl aplice în opera sa, „Enigma Otiliei”.  Romanul este unul modern, în ciuda tehnicilor realiste preluate de la  Balzac şi a creării unor personaje clasice, atingându-şi scopul de a  zugrăvi ideea destinului marcat de paternitate prin relaţiile dintre  personaje şi situaţiilor cu care se confruntă acestea, ideile cu  caracter universal neputând fi surprinse în mod esenţial decât dându-se  iluzia veridicităţii asigurată de scrierea de tip realist.