miercuri, 4 iunie 2014

Prof. Mirela Broasca: Particularitatile nuvelei ''Moara cu noroc'' de I. Slavici



Particularităţile nuvelei: Moara cu noroc de  Ioan Slavici
Definitie: Nuvela este o specie a genului epic în proză, cu un singur fir narativ, urmărind un conflict  unic, concentrat. Personajele nu sunt numeroase, fiind caracterizate succint,  în funcţie de contribuţia lor la desfăşurarea acţiunii. Nuvela prezintă fapte  verosimile într-un singur conflict, cu o intrigă riguros construită, accentul  fiind pus mai mult pe definirea personajului decât pe acţiune.
              Nuvelele pot fi clasificate, dupa  modalitatea de realizare a subiectului, în: nuvele istorice, psihologice,  fantastice, filosofice sau anecdotice, iar în funcţie de curentele literare în care se înscriu ca  formulă compozitională: renascentiste, romantice, realiste sau naturaliste.
              O nuvela este şi “Moara cu noroc” a lui Ioan Slavici, publicată  în 1881 în volumul “Novele din popor”, alături de Pădureanca şi Budulea  Taichii,
              Tema prezintă consecinţele nefaste ale setei de înavuţire , în  societatea ardelenească a secolului al XIX-lea.
              Titlul ales este mai degrabă ironic, mutarea la Moara cu noroc aduce  destrămarea familiei lui Ghiţă, fiind mai degrabă Moara cu ghinion.
  Construcţia subiectului,  pe coordonate spaţio-temporale bine precizate (acţiunea are loc la hanul Moara  cu noroc aflată într-o zonă a Ardealului, în valea dintre dealuri, la o  răscruce, iar timpul este şi el bine precizat, acţiunea fiind delimitată de  două repere temporale, cu valoare religioasă: de la Sf. Gheorghe până la Paşti)  creează impresia de veridicitate.
              Conflictul nuvelei este unul  complex, de natură socială (prezintă  confruntarea dintre doua lumi, dintre doua mentalităţi diferite: Ghiţă, care,  în încercarea de a-şi depăşi statutul social se confruntă cu Lică Sămădăul,  personajul antagonist, ceea ce creează conflictul exterior), dar şi de natură  psihologică şi morală (conflictul interior trăit de Ghiţă care este pus să  aleagă între dorinţa sa de înavuţire, şi liniştea familiei sale).
              Acestea sunt prezentate din punctul  de vedere al unui narator omniscient, cu o perspectivă narativă obiectivă, dată de impersonalitatea  naratorului, naraţiunea la persoana a III-a şi atitudinea detaşată în  descrierea acţiunii.
              De asemenea, mai apare  tehnica narativă a punctului de vedere, concretizată prin  intervenţiile bătrânei de la începutul şi din finalul nuvelei.
              În incipitul nuvelei, în prolog, bătrâna rosteşte o replicş ce anticipeazş  oarecum acţiunea nuvelei, şi destrămarea familiei lui Ghiţă: “omul să fie  mulţumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăţia, ci liniştea colibei  tale te face fericit”.
              Acelaşi personaj rosteşte şi cuvintele de încheiere din finalul nuvelei, o  concluzie moralizatoare, ce vine ca o confirmare a temerilor exprimate în  incipit: “se vede că au lăsat ferestrele deschise (...) simţeam eu că nu are să  iasa bine; dar aşa le-a fost dat”. Nuvela capătă astfel o construcţie  circulară, simetrică, se porneşte de la o idee, de la o temere , şi în final se  revine la aceasta, după ce a fost confirmată.
              Personajele ce iau parte la acţiune sunt, asemeni oricărei nuvele, nu  foarte numeroase, dar bine individualizate. Astfel, accentul nu cade pe actul  povestirii, ci pe complexitatea personajelor. Slavici se dovedeşte astfel, un  bun observator al caracterelor umane şi al vieţii rurale.
              Ghiţă se impune atât prin complexitate, cât şi prin putere de individualizare.  El ilustrează consecinţele negative pe care le are asupra omului dorinţa de  înavuţire. Este unul dintre personajele nuvelei care evoluează odată cu  acţiunea, el transformându-se din tipul cârciumarului dornic de înavuţire, în  individul aflat sub determinare psihologică şi morală.
              Ghiţă suferă un proces de dezumanizare, ezitarea lui în faţa alegerii dintre  valorile simbolizate de Ana (familie, iubire, liniştea căminului) şi cele  simbolizate de Lică (bogaţie, înavuţire, atracţia malefică a banilor) şi  slăbiciunea lui în faţa tentaţiilor îl conduc către un sfârşit tragic.
              Lică  rămâne constant de-a lungul  întregii nuvele, sfârşitul său brutal fiind în concordanţă cu temperamentul şi  comportamentul său.
              Ana suferă şi ea transformări interioare, datorate în  special schimbării lui Ghiţă şi îndepărtării acestuia de ea.
              Iniţial, deşi Ghiţă era un simplu cizmar, cei doi aveau un cămin liniştit şi o  familie fericită. După luarea “Morii cu noroc” în arendă, odată cu statutul lor  social se schimbă si atitudinea lui Ghiţă faţa de Ana. Ghiţă începe să se  ferească de soţia sa , devine violent şi mohorât, se poartă brutal cu cei mici.
              Cei doi se înstrăinează într-atât, încât Ghiţă ajunge să o împingă  pe Ana în braţele lui Lică, iar aceasta să i se ofere lui Lică deoarece “acesta  e om”, pe când “Ghiţă e doar muiere îmbrăcată în haine bărbăteşti”.
              Sfârşitul celor doi este unul tragic. Realizând că a fost înşelat, Ghiţă o  ucide pe Ana, iar el, la rândul său, este omorât de Răuţ, din ordinul lui Lică.
              Bătrâna şi copiii  supravieţuiesc  incendiului, pentru că sunt singurele fiinţe inocente şi morale.
              Aceste trăsături reies atât din descrierile pe care  naratorul obiectiv le face personajelor prin portrete sugestive (caracterizare  directă), cât şi din gesturile, limbajul şi relaţiile pe care acestea le  dezvoltă între ele (caracterizare indirectă).
              Apar, de asemenea, mijloace de  investigaţie psihologică, precum  scenele de dialog, monologul, monologul interior, notaţia gesturilor şi a  mimicii, care fac din “Moara cu noroc” o nuvelă psihologică”.
            În concluzie, prin conflict, faptele  verosimile şi personajele prezentate,  precum şi prin accentuarea complexităţii acestora , cu prezentarea “acelui  amestec de bine şi rău ce se află la oamenii adevăraţi”, “Moara cu noroc”  devine o veritabilă nuvelă realistă, una din capodoperele lui Ioan  Slavici




Trimiteți un comentariu