miercuri, 4 iunie 2014

Prof. Mirela Broasca: Relatia dintre incipit si final in nuvela ''Moara cu noroc''



Relaţia dintre incipit şi final într-o nuvelă: Moara cu noroc de Ioan Slavici
Ca specie a genului epic, nuvela are dimensiuni medii (între  povestire şi roman), cu o acţune  riguros construită, cu un conflict puternic, punând în evidenţă personaje  complexe bine individualizate.
 „Moara cu noroc” prezintă (alături de celelalte nuvele ale lui Slavici) monografic viaţa satului  ardelenesc în cea de-a doua jumătate a secolului al XX-lea, momentul  pătrunderii influenţelor capitaliste. În toate nuvelele lui Slavici conflictul  porneşte de la încălcarea unor norme etice şi de aceea teza moralizatoare  străbate întreaga sa operă. Spre deosebire de nuvela „Comoara” cu aceeaşi temă,  în care personajul reuşeşte să conştientizeze că patima banului pune stăpânire  pe sufletul său şi astfel renunţă la comoara pe care o găsise, Ghiţă,  protagonistul nuvelei „Moara cu noroc”, e irecuperabil din punct de vedere  moral, accentuând latura realistă a operei. Titlul nuvelei poate fi considerat o antifrază (nu e cu noroc). Semnificaţia negativă a  acestuia se accentuează pe parcursul desfăşurării acţiunii, dar şi prin relaţia  cu o credinţă populară conform căreia o moară părăsită e bântuită de spirite  rele. Tema nuvelei este degradarea morală sub influenţa banului sau, cu alte cuvinte,  consecinţele nefaste pe care banul le are asupra sufletului omenesc.
  Discursul narativ este încadrat de vorbele bătrânei care, din această perspectivă, devine  personaj-reflector,’ şi purtătorul de cuvânt al naratorului. Incipitul conţine  replica bătrânei, mama Anei, şi reprezintă morala de factură populară  demonstrată în nuvelă: “Omul să fie mulţămit cu sărăcia sa, căci dacă e vorba,  nu bogaţia, ci liniştea sa îl face fericit.” Acest capitol preia funcţiile  prologului, prefigurând tema şi conflictul dominant, validate prin motive  anticipative (drumul şerpuieşte la stânga şi la dreapta- semn al oscilării lui  Ghiţă între dragostea pentru familie, respectiv respectarea moralei, şi patima  pentru bani care pune stăpânire pe el; locurile sunt aride- nu cresc decât  ciulinii- anticipare a destinului tragic al lui Ghiţă, pentru care moara se  dovedeşte un loc nefast; în depărtare se zăreşte o pădure arsă în jurul căreia  roiesc nişte corbi- simbol al morţii; în apropiere de moară sunt cinci cruci-  semn că oamenii şi-au părăsit credinţa şi că îşi pot pierde viaţa în acele  locuri rele) . Astfel, prin aceste motive anticipative, incipitul este de tip  “captatio benevolentiae”, adică pregăteşte cititorul pentru ce urmează.
  Conflictul iniţial este unul exterior, de natură socială şi economică, reprezentat prin Lică  Sămădăul, şeful porcarilor din zona, om avut care stăpâneşte întreaga zonă, şi  Ghiţă, un cizmar cinstit care vine la moară pentru binele familiei. Generat de  primul, conflictul interior este între dorinţa lui Ghiţă de a rămâne un om  cinstit, care îşi respectă familia, şi dorinţa de nestăvilit de a acumula bani.
  Neliniştea se  instalează la prima apariţie a lui Lică la han. Confruntarea dintre cei doi  ilustrează lupta dintre omul cinstit care binecuvântează locurile şi spiritul  malefic al lui Lică. Acceptând condiţiile impuse de Lică de a-i spune „cine  trece, cine zice şi cine ce face”, primind însemnele porcilor săi şi acceptând  să primească în schimbul banilor nişte „grăsuni” furaţi, Ghiţă nu mai are cale  de întoarcere şi aşteaptă următorul pas al lui Lică. Pentru a i se opune îşi ia  anumite măsuri care se dovedesc inutile ( 2 pistoale, o slugă nouă, nişte  câini). Cu ultimele semne ale moralităţii, Ghiţă face efortul de a renunţa la  câştigul necinstit şi de a-l trăda pe Lică. Comite însă două greşeli: nu îi  mărturiseşte lui Pintea că o parte din banii pe care îi schimba îi rămânea lui  şi o foloseşte pe Ana drept momeală pentru a-l surprinde pe Lică la han cu  dovezile asupra lui (banii din şerpar). Recunoscând că a greşit, dar că nu o  poate lăsa pe Ana în urma lui, Ghiţă îşi înjunghie soţia cu gândul de a se  sinucide apoi. Opera este clasică  prin rigoare, structura simetrică, cu acţiune gradată în cele 17 capitole.  Personajul este construit cu mijloace tradiţionale (din exterior prin raportare  la medii, la fapte şi la alte personaje), dar preponderente sunt mijloacele  proyei analitice, respectiv: prezentarea confluctului interior, folosirea  stilului indirect liber (autorul redă presupusele gânduri ale personajelor fără  a folosi vorba de tip dicendi), a monologului şi a dialogului.
  Ultimul capitol, finalul, are valoare de epilog, subliniind  ideea principală a operei şi se află  în relaţie de simetrie cu incipitul. Finalul este unul închis, destinele  personajelor sunt trasate. În spiritul moralist al lui Slavici, cei care „s-au  dat cu răul” trebuie să plătească acest lucru prin moarte, iar cei nevinovaţi  scapă; în preajma Paştelui, bătrâna şi copiii pleacă în oraş, în lipsa lor  producându-se tragedia. Locurile se purifică prin foc, iar personajul reflector  vină să încheie moralizator, spunând că „aşa le-a fost dată”.
  Prin reluarea replicii personajului reflector, se realizează simetria incipit+final, care sugerează  ciclicitatea vieţii. Această construcţie simetrică pune în evidenţă caracterul  moraliyator al operei, conflictul evidenţiind încălcarea unei norme morale care  nu poate rămâne nepedepsită. Astfel, din relaţia incipit - final putem deduce  concepţia scriitorului potrivit căreia legile morale persistă asupra existenţei  umane.




12 comentarii:

Anonim spunea...

Va rog sa ma scuzati , dar ati putea sa imi dati cateva idei pentru exprimarea opiniei despre textul Amiaza de vara de Marin Preda.va rog mult .
De la :
Se dadura jos de pe prispa si o luara anandoua pe dupa coltul casei .Mergeau putin aplecate , desculte , cu fustele mari , infoiate , doua rotunzimi parca ireale, cu mersul lor lipsit de graba , indecis , parca condamnat .
...............
.............
Pana la: Ramasera anandoua tacute , absorbite , ascultand .Din salcamul de alaturi zbura o vrabie si in urma ei , leganandu-se , o frunza pluti lent spre
pamant .
Adica eu am cateva idei , dar vreau sa stiu opinia cuiva specialist in acest domeniu .Va multumesc mult .

Anonim spunea...

Va rogggggg mult sa va faceti timp si pentru mine .

Anonim spunea...

Va rog sa ma scuzati , dar ati putea sa imi dati cateva idei pentru exprimarea opiniei despre textul Amiaza de vara de Marin Preda.va rog mult .
De la :
Se dadura jos de pe prispa si o luara anandoua pe dupa coltul casei .Mergeau putin aplecate , desculte , cu fustele mari , infoiate , doua rotunzimi parca ireale, cu mersul lor lipsit de graba , indecis , parca condamnat .
...............
.............
Pana la: Ramasera anandoua tacute , absorbite , ascultand .Din salcamul de alaturi zbura o vrabie si in urma ei , leganandu-se , o frunza pluti lent spre
pamant .
Adica eu am cateva idei , dar vreau sa stiu opinia cuiva specialist in acest domeniu .Va multumesc mult .

Anonim spunea...

Va rog mult doamna ...

Anonim spunea...

Va rog mult .doar ideile principale.

mirelaprofaderomana spunea...

Poti porni de la mesajul faptului ca :În Amiază de vară se releva o atmosfera halucinanta şi aceeaşi timp, o ciudăţenie a întâmplării cu maşina de cusut care lucrează singură. Întâmplarea celor două cumetre care, cu un aer tenebros-complice îşi transmit vestea despre absurdul, neverosimilul eveniment ("maşina mea coase singură, o auzi"...?), patinează între real şi ireal, între comic şi inexplicabilul neliniştitor.. De aici, poti porni singur(a), exprimandu-ti propria opinie.

mirelaprofaderomana spunea...

Ca sa vezi cum se poate exprima opinia despre un text epic, poti da un ''search'' pe Google cu textul:'' Mirela Broasca panza de paianjen'' si vei vedea un model pentru acest gen.

mirelaprofaderomana spunea...

Model: Se da textul: ''Intr-o zi, mama m-a dus de mana Ia scoala de fete si m-a inscris in clasa intai. In ascuns, am spus o rugaciune. Eram tulburata, speriata, ca in ajunul unei calatorii cu trenul. Am dormit putin, m-am sculat devreme si am inceput sa ma rog lui Dumnezeu, murmurand la iei cu bunica. Ml-era teama. [..']
Sofia, sora mamei (parc-o vad: sfrijita, oachesa, cu ochii totdeauna ca dupa plans), mi-a cusut un sort negru de satin lucios. Ea avea sa mi-l coasa, la inceputul fiecarui an, pana la bacalaureat. Aveam cu mine, cand m-am dus in prima zi la scoala, tot ce mi se ceruse pe lista, chiar si partea a doua a abecedarului, si toc, si penite, si cerneala, adica lucruri de care urma sa am nevoie abia in trimestrul al treilea. Si tare mi-era frica sa nu mi se puna o intrebare la care sa nu stiu sa raspund. Si la gandul ca nu stiu de acasa sa scriu si sa citesc, m-a cuprins o adevarata panica.
Curtea era plina. Fetele (...] se plimbau cate doua, vorbeau intre ele in soapta sau, dimpotriva, tare si fara sfiala. Dar iata ca ochiii uneia dintre profesoare se opresc asupra mea. Nu incapea nido indoiala, nu mai era nicio scapare. O sa-mi puna o intrebare din cartile pe care le am in ghiozdan. Sau ma va mustra ca am venit la scoala, desi n-am implinit sapte ani. Intr-adevar, mie mi-a vorbit profesoara:
- Sa-i spui mamei tale sa te pieptene cu doua codite stranse bine pe cap, ca aici suntem la scoala, nu la bal.
Picioarele mi-au tremurat. Obrajii mi s-au incalzit. Am raspuns tare si deslusit:
- Da, doamna.
Atunci, alta profesoara s-a apropiat de mine, mi-a pus mana pe obraz si m-a intrebat cum ma cheama. Era profesoara clasei intai.
(Cella Serghi, Panza de paianjen - fragment)

REZOLVARE:
In opinia mea, n fragmentul citat, ni se prezinta o fetita foarte emotionata care paseste pentru prima data in scoala,odata cu inceperea clasei intai. Consider ca emotiile sale sunt firesti pentru orice copil.
In sufletul ei micut, nelinistea se instalase inca din ajunul primei zile de scoala:''Eram tulburata, speriata, ca in ajunul unei calatorii cu trenul. Am dormit putin, m-au sculat devreme...Mi-era teama [...].In incercarea ei de a se linisti, fetita se roaga la D-zeu, pregatindu-si pentru scoala tot ceea ce i se ceruse pe lista. Adevarata panica o cuprinde insa exact cand ajunge in curtea scolii: ''Si tare mi-era frica sa nu mi se puna o intrebare la care sa nu stiu sa raspund. Si la gandul ca nu stiu de acasa sa scriu si sa citesc,m-a cuprins o adevarata panica.''
Dupa parerea mea,temerile copilei au fost nejustificate,intrucat singurul repros pe care l-a primit din partea unei profesoare a fost legat de faptul ca pieptanatura sa nu era potrivita pentru scoala, insa si acest fapt i-a starnit emotii puternice:''Picioarele mi-au tremurat.Obrajii mi s-au incalzit.''.
In concluzie, sunt justificate complet emotiile unui copil care paseste pentru prima data intr-o scoala, tocmai pentru ca orice elev ar trai stari asemanatoare intr-o asa zi demna de memorat.

Unknown spunea...

Credeti ca poate pica la bacalaureat profilul Real ,Relatia dintre incipit si final si Particularitatile de constructie a doua personaje?
Va multumesc si apreciez raspunsul dumneavoastra!

Anonim spunea...

Credeti ca poate pica la bacalaureat profilul Real ,Relatia dintre incipit si final si Particularitatile de constructie a doua personaje?
Va multumesc si apreciez raspunsul dumneavoastra!

mirelaprofaderomana spunea...

Da, e posibil sa se ceara asemenea subiecte... Mai putin ' relatia dintre dous personaje'. Eu as incepe totusi cu tot ce tine de poezie. Mult succes!

Unknown spunea...

Va multumesc pentru raspunsul dumneavoastra si urmaresc cu interes acest blog!